De același autor
Da, trebuie să ne păstrăm spiritul critic şi vigilenţa, da, trebuie să ţintim, în toate, cît mai sus, da, nu e bine să evacuăm „idealurile”, dar… şi aici vine rîndul unei seculare – dar ce spun „seculare”? Milenare! – înţelepciuni: nu e cazul să „absolutizăm”, să ne rupem de realitate, să cerem prea mult bietului cetăţean. Oameni suntem! Supuşi greşelii! Aşadar: să nu ridicăm prea sus ştacheta exigenţei!
Ei bine, uneori, reuşim să ne desprindem, totuşi, de relativismul nostru tradiţional. Un neaşteptat demon al severităţii, al judecăţii nemiloase, al unei infinite rigori morale, intelectuale, politice, administrative ne determină să nu facem niciun rabat de la „calitate”. Nu numai că nu coborîm ştacheta exigenţei: nu ne dăm mulţumiţi nici cu simpla ei menţinere la nivelul obişnuit. Nu! Ridicăm ştacheta! O înălţăm pînă în aerul rarefiat al unor aspiraţii supreme. Nu se ştie de unde apare, brusc, această gotică exaltare. Interese electorale? Frustrări private sau de partid? Paradă gazetărească rentabilă? Fapt e că postura critică se poartă, adesea, cu asupra de măsură.
Iată, de pildă, guvernul Cioloş. Dacă e să te iei după ce se spune în presă, sau prin şedinţele de partid, e, de departe, cel mai prost guvern pe care l-am avut vreodată. E vinovat că n-a făcut în cinci luni ce n-au făcut, în ani lungi, toate celelalte guverne. Un guvern „de strînsură”, „mediocru” (nu strălucitor şi eficace, competent şi nobil – cum erau cele dinainte). Nu mai vorbim că ni l-a băgat pe gît Bruxelles-ul, în ampla lui campanie de colonizare. (Apropo: dl Cioloş nu e, cumva, ungur?) O inepuizabilă băşcălie s-a născut şi în jurul conceptului de „tehnocrat”. Tehnocrat, ai? Vrei să zici birocrat, fără suport politic, o adunătură de „aşa-zişi”, o „încropeală”! Unde sunt Relu Fenechiu, Gabriel Oprea, Eugen Nicolaescu, Maria Grapini, Cristian David, Liviu Pop, Daniel Chiţoiu, Dan Şova, Victor Ponta şi cîte şi mai cîte alte stele din echipele providenţiale care ne-au adus pe culmi pînă mai ieri?
