Trairi bucurestene

Între altele, ţoapa română are obiceiul să-şi parcheze maşina (de regulă luxoasă) în poarta casei tale, aşa încît, dacă vrei să ieşi în stradă la volanul maşinii proprii, sau, întorcîndu-te de la slujbă, vrei să parchezi în înghesuitul spaţiu de lîngă poartă, să fii blocat. În genere, n-ai ce-i face. Stai şi înjuri.

Andrei Plesu 03.04.2017

De același autor

 

Uneori, ipochimenul încearcă, totuşi, un mic exerciţiu de amabilitate: îţi lasă numărul de telefon pe parbrizul maşinii. Adică ”ai probleme, sună-mă!” Numai că, dacă tocmai ajungi, din oraş, la locul faptei, nu te poţi da jos din maşină ca să intri în dialog cu făptaşul, decît încurcînd circulaţia. Trebuie să te aciuezi pe undeva, prin apropiere, sau să dai ample ocoluri prin cartier, în speranţa unui noroc picat din cer sau a unei soluţii negociabile. Ţoapa este însă o vietate mai complicată decît ne închipuim. Să zicem că reuşeşti să dai telefon, sau să fii de faţă cînd, pe neaşteptate, apare cel aflat în culpă. Dacă ai noroc, primeşti o scuză pripită, de genul ”am lăsat-o doar cîteva clipe”, ”gata, am fugit!”, ”n-aveam unde s-o las!” etc. Dacă însă te arăţi indispus, dacă ai tupeul să faci reproşuri, dacă îţi ieşi din fire, ai încurcat-o! Ţoapa se ofensează. ”Păi, după ce că mi-am cerut scuze, mai faci şi pe nebunul!?” Aşa mi s-a întîmplat zilele trecute, cînd voiam să plec din curtea instituţiei unde lucrez. În poartă, un jipan alb, maiestuos, fără telefon la vedere, fără şofer prin preajmă. Unul dintre colegii mei ştia însă despre ce e vorba. Individul cu jipanul e recidivist. Parchează mereu acolo, pentru că vine în vizită la fratele său, care stă vizavi. Aşa că se bate în geamul casei de pe cealaltă parte a străzii, insul apare, arată că ”n-are unde parca în altă parte”, se scuză de formă şi se urcă la volan. Eu însă, recunosc, am nervii şubreziţi. Pun întrebări fatale (”Cum e posibil?!”, ”De ce te porţi în halul acesta?” etc). Atît îmi trebuie. Preopinentul nu se lasă călcat pe coadă. Sugerează mai întîi că de vină e guvernul, pe urmă întreabă, la rîndul lui, cine mă cred ca să dau lecţii şi începe scandalul. Eu răcnesc, el răcneşte! Am şi eu resursele mele de ţopenie…

 

În cele din urmă, ajung acasă. Zi fără noroc! Parcare blocată de o limuzină neagră, proprietatea cuiva care, în mod vădit, a reuşit în viaţă. Pe parbriz, un număr de telefon. Mă strecor ceva mai la vale, pe locul, temporar vacant, al unui vecin, mă întorc la limuzina neagră, dau telefon şi fericitul proprietar apare de undeva din curtea altei case şi, băiat bun, zice pardon. Istovit de întîmplarea anterioară, plec bombănind, şi zic ceva de rău despre ţărişoară. Prea e plină de mîrlani egocentrici! Domnul cu pricina îmi face loc să parchez, se mută pe locul vecinului, dar mă aşteaptă ca să apere patria. ”Bun, oi fi eu nesimţit, dar ce aveţi cu ţara? Vă dă o pîine! De ce nu vă duceţi în alta, mai pe gustul dvs.?” Zic şi eu, că doar sunt şi eu român: ”N-ar fi mai bine să vă ilustraţi patriotismul printr-un comportament cuviincios? Să vă onoraţi amorul de ţară prin bune maniere, printr-un minim efort de stil civilizat?” Părăsesc din nou terenul isteric. Ţoapa română calcă-n străchini, dar apără ţanţoş portretul neamului, al pămîntului strămoşesc. E mult mai uşor, decît să respecţi regulile convieţuirii decente, mult mai uşor decît să te abţii de la furat, de la minciună, de la ”aranjamente” lucrative. Ţara e sfîntă! Dai în ea, dai în mine!

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22