De același autor
Săptămâna trecută, revista 22 a împlinit 20 de ani. Puţini şi-au adus aminte. Si mai puţini ne-au sunat la redacţie pentru a ne felicita (acestora din urmă le mulţumim).
20 de ani în media din România este o vârstă matusalemică. Cine-şi mai aminteşte astăzi de săptămânalele de succes Zig-Zag, cu editorialele lui Ion Cristoiu, de pe ultima pagină, sau despre celebrele, pe atunci, Expres şi Expres Magazin, care i-au adus glorie, bani şi recunoaştere lui Cornel Nistorescu. Pentru tinerii cititori, aceste săptămânale au jucat un rol important la vremea respectivă. Acolo s-au predat primele lecţii de contestare a puterii. Electoratul ieşit năucit din comunism afla primele noţiuni despre democraţie şi pluripartidism. Prima parte a anilor ’90 a fost perioada marilor tiraje, a marilor dezbateri, a marilor confruntări politice. Presa (Radio Europa Liberă) a contribuit decisiv la colapsul dictaturii comuniste şi tot presa (România liberă, Evenimentul zilei, Pro TV, BBC, Europa Liberă) a favorizat primul transfer paşnic de putere în 1996. Înainte de industrie şi agricultură, capitalismul a funcţionat pentru presa scrisă. Erai cumpărat, supravieţuiai. Nu te cumpăra nimeni, mureai.
În România de după revoluţie, presa a ţinut loc de opoziţie, iar ziariştii au devenit, unii fără să vrea, nu doar lideri de opinie, ci şi lideri ai opoziţiei politice. Din redacţiile ziarelor s-au recrutat înalţi demnitari, de la parlamentari la miniştri. România nu era o excepţie. Si în alte ţări, abia ieşite din comunism, se petrecea acelaşi lucru.
Nici revista Grupului pentru Dialog Social, botezată 22, la propunerea Magdei Cârneci, după ziua de 22 decembrie, care marchează sfârşitul dictaturii comuniste din România, nu era o excepţie. După alegerile din Polonia, din 1989, Adam Michnik împreună cu prietenii săi scotea Gazeta Wyborcza. Un grup de disidenţi din Cehoslovacia transformă Respekt dintr-un samizdat într-un săptămânal care apare până astăzi la Praga. În ciuda faptului că membrii importanţi ai GDS au fost miniştri în primele guverne postrevoluţionare, revista 22, al cărei concept editorial i-a aparţinut lui Stelian Tănase, fondatorul şi primul ei redactor-şef, s-a numărat printre publicaţiile cele mai critice la adresa noii puteri. Dar nu era o critică de pe poziţiile partidelor de opoziţie, ci una care pleca de la principii. Era destul de straniu, când oamenii se băteau pentru funcţii şi acces la resurse, să invoci principii, în care să mai şi crezi, pe deasupra.
De fapt, nici n-a fost greu. Doar GDS era format din oameni cu conştiinţe libere, insurgente, imprevizibile. Iar atunci când a greşit, n-a făcut-o din calcule meschine, din interese pecuniare sau din raţiuni de agendă ascunsă.
De-alungul anilor, la GDS şi apoi în 22, s-au lansat cele mai importante proiecte ale României postcomuniste. În paginile acestei reviste s-a scris despre aderarea la NATO, când oficialii de la Bucureşti încercau să pună în operă un fel de perestroikă. Tot aici s-a vorbit despre aderarea României la UE, pe când extinderea părea un proiect prea îndepărtat. La GDS se desfăşurau dezbateri, reflectate apoi în paginile revistei, despre rolul mass-media în democraţie, despre drepturile minorităţilor etnice, încă de când românii şi ungurii se ciomăgeau la Târgu Mureş, sexuale (împotriva celebrului articol 200), religioase, despre violenţa domestică, despre reformarea serviciilor secrete. Si astăzi, încă, dacă se întâmplă ceva important (vezi recent cazul Roşia Montana), reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale tot la GDS se adună, şi tot în paginile revistei 22 sunt reflectate aceste subiecte.
Răsfoiţi colecţia revistei 22 şi le veţi descoperi printre colaboratorii ei pe cele mai importante personalităţi ale României postcomuniste. Printre cei care semnează articole în primul număr din 20 ianuarie 1990 se număra Al. Paleologu, G. Liiceanu, S. Vieru, P. Creţia, T. Kleininger, A. Pippidi, G. Andreescu, V. Bârsan, Gh. Ceauşescu, R. Popa etc.
În ciuda unei bogate şi zbuciumate istorii (un furtun stă şi azi mărturie pe peretele redacţiei, amintind de incursiunea minerilor din 14-15 iunie 1990), 22 este o revistă săracă. Nimeni nu şi-a luat maşină din salariul sau onorariile de la revistă. Nimeni nu şi-a făcut firmă ca să tragă publicitate sau să-şi promoveze diverse afaceri personale. În acelaşi timp, 22 este o revistă bogată. Este bogată în abonaţi, câteva mii (sunt ziare care nici măcar nu visează la atâţia abonaţi, în ţară şi străinătate, câţi are 22), este bogată în cititori ai ediţiei pe hârtie şi mai nou ai celei online.
Iar noi, cei care lucrăm în redacţia revistei, dorim să respectăm promisiunea făcută în primul editorial: „22 va fi o publicaţie a reflexiei critice, în care dialogul lucid şi sincer va fi o constantă“. //
Cuvinte cheie:"22", 20 de ani, Romania, gds, partide, presa.
