Alegere imposibilă: între Plahotniuc și Dodon-Usatîi

Cum dintre partidele pro­eu­ro­pe­ne, Partidul Liberal Democrat din Moldova avea cel mai mare număr de voturi, funcția de pre­mier a mers la acest partid, iar cea de președinte al Parlamentului la Par­tidul Democrat din Moldova. Socoteală gre­șită din partea liderului liberal-de­mo­crat Vlad Filat, care a uitat că Moldova e o republică parlamentară. De fapt, Filat n-a avut în mână nicio carte, pentru că nu­mi­rea lui Iurie Leancă, premier aflat în func­ție la acea dată, era un exercițiu impus.

D-l Leancă este poate cel mai educat, cult, simpatic, empatic om politic de la Chi­și­nău. Cu certitudine a fost cel mai bun mi­nistru de Externe din scurta istorie a Re­pu­blicii Moldova. Ajuns premier la 31 mai 2013, ca o soluție de compromis după scan­dalul Pădurea Domnească, care a dus la ruperea coaliției de guvernare Alianța pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă a continuat, cu și mai mult succes, să con­so­lideze brandul Moldovei de „premiantul clasei Parteneriatului Estic“. Nu era doar o operațiune de PR, guvernele Filat și cel condus de Leancă au făcut reforme im­portante, pași mari în apropierea Mol­do­vei de Europa. Însă reformele - atâtea câte au fost - nu au ajuns într-un punct de la care traiectoria europeană a Moldovei să devină ireversibilă.

La vârful PLDM, orgoliul lezat al lui Filat, președintele celui mai important partid al coaliției proeuropene de la Chișinău, a ge­nerat o tensiune constantă în relația cu pre­mierul Leancă. Cel care, în cele din ur­mă, a abandonat PLDM după ce, no­mi­na­li­zat de președintele Nicolae Timofti pentru un nou mandat, a fost respins de par­la­ment, la 12 februarie 2015. Leancă și-a în­ființat o formațiune politică creștin-de­mo­cra­tă, Partidul Popular European din Moldova.

În fruntea guvernului a fost numit un ob­scur om de afaceri, Chiril Gaburici, pro­pulsat de PLDM, nici până astăzi nu este clar din ce motive. Era un fel de premier teh­nocrat peste un guvern politic al unei coaliții minoritare. Însă miniștrii săi erau controlați de liderii partidelor. La scurt timp după preluarea guvernului, o in­ves­ti­gație jurnalistică a scos la iveală nereguli în actele școlare ale premierului, mai pre­cis absența diplomei de bacalaureat. Nu asta a pus capăt scurtei cariere politice a lui Gaburici. Fatal i-a fost faptul că, la 6 iunie, a cerut demisia întregii conduceri a Procuraturii Generale și Băncii Na­țio­na­le, acuzate că au tolerat furtul miliardului de dolari din băncile moldovenești. Într-o scrisoare adresată lui Timofti și lui Candu, premierul Gaburici anunța că dacă nu i se dă satisfacție va demisiona: „Moldova este sugrumată de corupție, sistemul fi­nan­ciar al acesteia sân­ge­rea­ză. Iar prețul este plătit de fiecare cetățean, mai puțin de către cei vinovați. În ur­ma ședinței de ieri a Co­mitetului Național pentru Stabilitate Financiară, am realizat că întregul sistem financiar al Republicii Mol­dova este sub asediu și mai multe ins­ti­tuții financiare sunt în pericol. Guvernul este lipsit de pârghii, iar instituțiile abi­li­tate ezită să soluționeze aceste probleme (...) Nu vreau să privesc pasiv cum gru­puri de interese distrug țara. Eu nu ne­go­ciez cu nimeni bunăstarea și viitorul co­piilor noștri“. Patetismul scrisorii nu i-a im­presionat pe președinții țării și par­la­mentului și nici pe liderii partidelor, care au refuzat să-i schimbe pe procurorul ge­neral și pe șeful Băncii Naționale, astfel că, la 12 iunie, Gaburici și-a anunțat de­mi­sia. După care a refuzat până și să asigure interimatul funcției până la votarea unui nou guvern.

Când, la 23 iulie, odată cu nominalizarea Maiei Sandu pentru funcția de premier, se părea că în sfârșit pe ulița Moldovei iese soarele, liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a acordat un interviu la PRO TV Chișinău în care practic a măturat pe jos cu aceasta, respingând categoric candidatura. Doamna Sandu, ministrul Educației, cu o excelentă reputație profesională, grație re­a­lizărilor semnificative în reformarea sis­temului, avea și o foarte bună imagine pu­blică. Pe care n-a vrut s-o sacrifice pe al­ta­rul jocurilor politicianiste de la Chișinău, astfel încât a prezentat public mai multe condiții pentru a accepta funcția de pre­mier (printre care, schimbarea pro­cu­ro­ru­lui general și a guvernatorului Băncii Na­ționale). Cum PDM și PL au anunțat că n-o votează pe Maia Sandu, PLDM a propus un alt candidat, pe Valeriu Streleț, pentru funcția de premier. Noul guvern a fost con­firmat de Parlament la 30 iulie.

Lunga criză politică de la Chi­șinău, con­trolul oligarhic tot mai evident asupra instituțiilor sta­tu­lui au determinat instituțiile fi­nanciare internaționele să sus­pen­de relațiile cu Republica Moldova, blo­când finanțările fără de care aceasta riscă să intre în colaps. Singură România, într-un joc politic neclar și care a stârnit ne­în­credere la Bruxelles și Washington, a pro­mis vecinului de la Est un împrumut, din care o tranșă de 60 de milioane de euro se afirmă că ar ajuta Moldova să traverseze iarna.

În condițiile în care amploarea protestelor creștea, iar situația economică se degrada, coaliția a decis, la 14 octombrie, să-i ceară demisia procurorului general, una dintre cele mai importante solicitări venite din par­tea demonstranților. Însă, a doua zi, 15 octombrie, în prima zi a sesiunii par­la­men­tare, procurorul general Corneliu Gurin a venit în parlament și a cerut ridicarea imu­nității președintelui PLDM, Vlad Filat. Par­lamentul a votat cu o largă majoritate ri­di­carea imunității lui Filat, acuzat de de­va­li­za­rea Băncii de Economii. Peste poate cel mai talentat om politic moldovean se lăsa cortina. Declinul său începuse cu ceva timp în urmă, în primăvara 2013, odată ce Curtea Constituțională stabilise o stranie interdicție de a mai ocupa fotoliul de pre­mier. Cum premierul Streleț a fost decent și nu s-a dezis de fostul său șef de partid, Filat, cel care l-a susținut politic și l-a pro­movat în funcția de premier, și a preferat să lase justiția să-și spună cuvântul, PDM, alături de comuniști și socialiști, a votat la 29 octombrie o moțiune de cenzură care a dat jos guvernul.

În condițiile în care Bruxellesul, dar și Bu­cureștiul declarau că pentru a reluarea aju­toarelor financiare către Republica Mol­do­va așteaptă formarea unui guvern pro­eu­ropean, PDM a încercat destructurarea fac­țiunii PLDM din Parlament, iar, când a devenit limpede că a eșuat, a anunțat ne­gocieri cu PLDM, care însă con­di­ționează participarea la guvernare de depolitizarea unor instituții, schimbarea din funcție a procurorului general și a procurorului an­ticorupție, considerați oamenii lui Pla­hotniuc. Atât PL, cât mai ales PDM au res­pins categoric condițiile PLDM.

După ce în vară Plahotniuc s-a retras din Parlament, iar la 15 octombrie, cu ocazia ridicării imu­nității lui Filat, s-a au­to­suspendat din funcția de prim-vicepreședinte al PDM, cu ocazia con­sul­tărilor delegației democrate cu pre­șe­din­te­le Timofti, de la 14 decembrie, Marian Lu­pu l-a propus pe finanțatorul PDM, pe oligarhul Plahotniuc, pentru fotoliul de premier. Discuția a fost extrem de ten­sio­nată. A doua zi, președintele PDM, Lupu, a ieșit cu un interviu la infotag.md în ca­re-l amenință pe Timofti cu demiterea: „noi am discutat cu președintele și exis­tă această presiune pe el, ea este vizi­bi­lă, eu pe domnul Timofti niciodată nu l-am văzut în starea asta de surescitare și e extrem de vizibil că cineva îl presează în mod inacceptabil, sper că nu îl și șan­ta­jează, Doamne ferește! ... Urmează să ve­dem în ce măsură președintele Timofti es­te captiv, cum cei care îl presează au lu­at în captivitate instituția pre­zid­en­țială, pentru că deja discutăm inclusiv de o problemă de securitate națională“.

Pentru prima dată, în aproape patru ani de mandat, președintele Timofti a răspuns printr-un comunicat ferm în care res­pinge categoric insinuările lui Marian Lu­pu și spune că, la discuțiile de la 14 de­cembrie, PDM a insistat ca șeful statului să-l desemneze pe Plahotniuc pentru func­ția de prim-ministru. Timofti s-a întâlnit cu ambasadorii occidentali, cărora li s-a plâns de amenințările dinspre PDM.

Presa de la Chișinău a început să speculeze, pretinzând că Timofti ar fi șantajat de Plahotniuc cu dosare împotriva fiilor săi, pen­tru a-l obliga să accepte no­mi­na­lizarea dorită de PDM. Răspunsul lui Ti­mofti a fost nominalizarea lui Ion Sturza, fost om politic moldovean, retras de mulți ani cu afaceri la București, unde a co­la­borat cu Dinu Patriciu.

Atacurile împotriva lui Timofti s-au con­certat, Curtea Constituțională a fost se­si­zată și a răspuns imediat că președintele e obligat să țină seama de majoritatea cre­a­tă în parlament, care poate fi oricând cum­părată și modificată. Un alt front a fost deschis în parlament, unde un număr de deputați amenință cu începerea procedurii de demitere a președintelui Timofti.

Ca lucrurile să fie clare, controversatul oligarh a postat pe rețelele de socializare, la 21 decembrie, decizia de a reveni în po­litica activă, anunțând că va „participa în mod direct la formarea majorității par­lamentare“. Rezultatul nu s-a lăsat aș­tep­tat, trei zile mai târziu, 14 deputați co­mu­niști anunțând demisia și trecerea la o platformă social-democrată înființată de oligarh. Era, cum avea să scrie Plahotniuc pe rețelele de socializare: „un pas im­portant pentru consolidarea unei ma­jo­rități parlamentare solide“ (postare din 24 decembrie).

Candidatura lui Ion Sturza n-a fost nici măcar supusă votului. La ședința din 4 ianuarie nici măcar n-a fost lăsat să pre­zinte programul de guvernare. Candu, finul lui Plahotniuc, din po­ziția de președinte al parlamentului, a constatat lipsa de cvorum (lipseau din deputații PDM și PL, pe lângă absentarea anunțată a PSRM și PCRM) și a trimis la plimbare echipa Sturza, care n-a mai apucat nici măcar să ia loc în sală. Dezamăgit, Sturza a predat mandatul președintelui și a anu­n­țat că se retrage din nou din viața po­li­tică.

În fața ambițiilor lui Plahotniuc de a de­ve­ni premier mai stau doar câteva cancelarii occidentale și ambasadori străini acre­di­tați la Chișinău. Atât Bruxellesul, cât și Washingtonul se află în fața unei alegeri imposibile: anticipate care ar putea să-i aducă pe Dodon și Usatîi la putere sau formarea unui guvern sub conducerea oli­garhului Plahotniuc.