De același autor
Au trecut mai bine de doua saptamani de la publicarea Apelului prin care se cerea presedintelui condamnarea regimului comunist. Traian Basescu nu a reactionat în nici un fel, ca si cum nici n-ar fi auzit de acest Apel, nici el si nici consilierii sai. Presedintele nu a rezonat nici atunci cand s-au dezbatut la Consiliul Europei rezolutia si recomandarea de condamnare a comunismului.
Dar de ce ar avea nevoie societatea civila ca presedintele sa condamne comunismul? In fond, e vorba de un gest cu o mare încarcatura simbolica, un ritual al purificarii prin care au trecut si altii. De altfel, Romania a ramas printre ultimele tari care nu au condamnat comunismul. Ar fi un prim pas necesar pentru o reforma morala profunda a societatii romanesti si mai cu seama a clasei politice. Ar fi o reparatie morala pentru cei care au avut de suferit din cauza totalitarismului comunist. Societatea civila l-ar percepe pe presedintele Basescu ca pe unul sensibil la temele ei, si nu doar ca pe un rau mai mic, menit sa o salveze de raul cel mare. Fiind una dintre cererile cele mai apasate venite dinspre societatea civila, s-ar putea banui ca presedintele nu da doi bani pe cei care au formulat-o. S-o fi schimbat atitudinea lui Traian Basescu fata de organizatiile societatii civile si fata de semnatarii Apelului, dar nu într-atat. Poate ca, de pe Dealul Cotrocenilor, societatea civila i se pare mica, neînsemnata, galagioasa. De la Primaria Capitalei societatea civila se vedea altfel: importanta, demna de a te alia cu ea. Atunci cand Traian Basescu se afla în opozitie, si-a plecat urechea la proiectele societatii civile. Erau anii în care Basescu cerea deputatilor, consilierilor si primarilor PD sa aleaga între politica si afaceri, iar persoanele asupra carora planau suspiciuni erau scoase de pe listele de candidati, la recomandarea Coalitiei pentru un Parlament Curat.
Poate ca presedintelui i se pare un lucru putin important sa condamne comunismul. Daca istoria sa personala nu rezoneaza cu aceasta condamnare, ar trebui sa înteleaga ca istoria tarii e mai importanta. Nu poate fi contestat caracterul criminal al unui regim pentru faptul ca unii s-au putut adapta mai bine la el, gasindu-si un loc caldut sub soarele comunismului, în vreme ce altii au înfundat puscariile ori au fost, fara voia lor, cobaii unor politici alimentare sau demografice care calcau în picioare demnitatea fiintei umane.
Poate ca presedintele se teme de consecintele juridice ale condamnarii comunismului. Traian Basescu ar fi putut sa înteleaga ca aceasta solicitare vine din partea unor oameni rationali, care nu-si propun sa înceapa o vanatoare de vrajitoare. Nu e mai putin important faptul ca o reforma profunda a clasei politice din Romania, despre necesitatea careia vorbeste însusi presedintele, este de neconceput fara o cunoastere în detaliu si, mai ales, o asumare a trecutului recent, ca si o cantarire a vinovatiilor personale. Ordonanta 16/2006, care completeaza Legea 187/1999, creeaza cadrul juridic pentru o echilibrata analiza a vinovatiilor personale. Sunt motive de optimism, acum, ca activitatea CNSAS a fost relansata, dupa transferul de la SRI a peste un milion de dosare ale fostei Securitati.
In cei 16 ani scursi de la prabusirea comunismului, s-au pus în circulatie informatii mai mult decat suficiente care sa demonstreze esenta criminala a acestui regim. Lipsesc înca amanunte, unele importante. Ele lipsesc tocmai pentru ca administratiile care s-au perindat la conducerea Romaniei nu au avut suficienta vointa politica pentru a deschide larg arhivele comunismului. Faptul ca nu se cunosc unele amanunte, ca istoricii nu s-au pus de acord asupra tuturor aspectelor istoriei recente (si e bine ca nu s-au pus de acord, altfel ne întorceam la "frontul istoriografic" de pe vremea lui Ceausescu) nu schimba fundamental concluzia ca regimul comunist trebuie condamnat. Cu atat mai mult ar fi trebuit condamnat comunismul la Bucuresti, cu cat el a fost condamnat de catre tari în care a facut mai putine ravagii decat în Romania.
Tacerea presedintelui este grava. La fel de grava este însa si interpretarea data de unii absentei oricarei reactii, care ar confirma, chipurile, ca presedintele este "omul sistemului", ca între el si serviciile secrete ar fi legaturi mult mai trainice. Instrumentarea politica a anticomunismului, care pare sa fi devenit o arma cu care este atacat periodic presedintele, nu poate duce decat la compromiterea celui mai important proiect nascut la Timisoara si continuat în Piata Universitatii de catre societatea civila.
Traian Basescu nu este un lider politic prea sofisticat. A recunoscut el însusi acest lucru. Poate ca nu întelege importanta simbolica a condamnarii comunismului. Poate îl ajuta cineva s-o priceapa. Reactiile presedintelui se bazeaza mai mult pe instinct. De data asta, instinctul l-a tradat.
