Berezovski: marirea si decaderea oligarhului (I)

Armand Gosu 29.09.2003

De același autor

Potrivit The Sunday Times, serviciul de spionaj rusesc ar fi pus la cale asasinarea lui Boris Berezovski, eminenta cenusie a Kremlinului din vremea lui Eltin. Berezovski, un critic neobosit al lui Putin, a primit la 14 septembrie azil politic in Marea Britanie. Moscova, care-l acuza de frauda fiscala, ceruse extradarea lui in Rusia.

Duminica, 10 martie 1985, a murit Konstantin Cernenko, secretarul general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietica. In aceeasi zi a fost chemat la Kremlin Mihail Gorbaciov si un secretar general. Cu cele 13 luni petrecute de Cernenko in fruntea Uniunii Sovietice s-a incheiat, fara stralucire, epoca de aur a nomenklaturii, instaurata de Leonid Brejnev, dupa inlaturarea lui Hrusciov, la mijlocul anilor ‘60. Boris Abramovici Berezovski avea atunci 39 de ani si lucra la un institut al Academiei de Stiinte a URSS. Matematician de formatie, Berezovski era specialist in optimizarea deciziilor si in teoria luarii deciziilor. In 1975 isi sustinuse teza de doctorat, iar in anii ‘80 a publicat trei carti scrise in colaborare. Destul de cunoscut in mediile academice moscovite, Berezovski a fost ales membru corespondent al Academiei de Stiinte, chiar in anul prabusirii Uniunii Sovietice.

Logovaz. Primul milion

In ianuarie 1989, Berezovski si Piotr Aven, un matematician-economist care lucra cu Egor Gaidar, s-au intalnit intr-o cafenea de pe Leninski Prospekt. Berezovski era muncit de gandul lansarii in afaceri. Dar nu afaceri de tipul micilor cooperative care impanzisera Moscova odata cu perestroika lui Gorbaciov. Berezovski dorea mai mult. Sa castige un miliard de dolari. Dar nu stia cum.

Pentru inceput, Berezovski s-a angajat sa-i ajute pe italienii de la Logosystem Sp A care faceau naveta intre Torino si Togliatti ca sa repare liniile de asamblare de la fabrica de automobile Avtovaz. La Togliatti, oras de pe Volga, denumit dupa numele liderului comunist italian, se fabrica masinile Jiguli, copiate dupa Fiat. Liniile de asamblare importate din Italia, incepand cu 1970, aveau nevoie de reparatii si intretinere pe care le asigurau firma italiana Logosystem. In mai 1989, Berezovski a fondat firma Logovaz, imprumutand jumatate din numele companiei Logosystem si jumatate de la Avtovaz. Pentru ca directorul general de la Avtovaz sa accepte firma Logovaz ca intermediar, Berezovski l-a ajutat sa se inscrie la doctorat, sa-si scrie si sa-si sustina teza la Moscova, la institutul la care inca lucra.

Cum visul oricarui om de afaceri moscovit era sa conduca un Mercedes, Berezovski se decide sa importe masini second hand din Occident. Dar lovitura o da tot cu ajutorul italienilor de la Logosystem, care-i aranjeaza un import de 846 de masini Fiat. Banii necesari cumpararii automobilelor, 5 milioane de dolari, i-a imprumutat - nici pana acum nu e clar cum - tot de la Avtovaz. La aceasta afacere Berezovski ar fi obtinut un profit de 3 milioane de dolari. De acum Berezovski era milionar. Dar marea lovitura abia urma. Cu sprijinul conducerii concernului Avtovaz, Berezovski obtine pentru firma sa, Logovaz, exclusivitate in vanzarea masinilor Jiguli. Dintr-o data Logovaz devine unicul dealer Jiguli. Schema dupa care Berezovski se imbogateste e foarte simpla. Plateste marfa cu o intarziere de cateva luni, timp in care rubla se devaloriza.

ORT, Aeroflot

Berezovski e pasionat de televiziune. Nu de programele TV, ci de banii care pot fi castigati din reclama. Canalul I de televiziune este o imensa masinarie in care statul sovietic investise sume enorme de bani, cumparand sateliti pentru a putea fi receptionat in orice catun. La inceputul anilor '90, marile companii occidentale se intreceau in a-si cumpara reclama la canalul cu cea mai mare audienta. Berezovski a infiintat holdingul Reklama, destinat vanzarii timpului de publicitate, pe care-l cumpara cu o reducere de 80%, deci aproape pe gratis, de la Canalul I. Din aceste operatiuni, intr-un singur an, Berezovski a obtinut un profit de 1 milion de dolari. Dar erau si alti competitori puternici in lupta pentru controlul pachetelor de publicitate. Insa ei nu aveau relatiile pe care, intre timp, Berezovski si le-a facut la Kremlin. Presedintele Eltin a fost castigat de promisiunea lui Boris Abramovici ca va transforma Canalul I intr-un "canal prezidential" si, la 29 noiembrie 1994, a semnat decretul 2.133 prin care a privatizat cel mai mare canal de televiziune, fara nici o licitatie. Canalul I se desfiinta si in locul lui aparea Televiziunea Publica Rusa (ORT), in care statul si-a pastrat 51% din actiuni, iar restul era impartit intre mai multi bancheri. ORT urma sa fie condus de un Consiliu de administratie, in care Berezovski a facut jocurile timp de multi ani. Pentru a castiga controlul deplin asupra difuzarii reclamei, Berezovski a decis un moratoriu de trei luni. Afaceri de milioane de dolari au fost atunci aruncate in aer, mii de ore de publicitate fiind deja vandute. Tactica lui Berezovski a dat rezultate. In cateva luni a preluat controlul total asupra publicitatii difuzate de principalul canal de televiziune, ORT.

Tot despre sume mari de bani pe care Berezovski doar a intins mana sa le culeaga era vorba si la Aeroflot, compania aviatica de stat a Rusiei. In vreme ce pilotii isi primeau salariile cu o intarziere de cateva luni, iar avioanele erau tinute la sol pentru ca Aeroflot nu avea bani sa achite carburantul, sutele de mii si milioanele de dolari, rezultati din vanzarea in strainatate a biletelor de avion, erau incasate de firmele lui Berezovski.

La curtea tarului Boris

Astfel de afaceri facute pe banii statului nu erau la indemana oricui, nici macar in jungla capitalismului rusesc. Concurenta era mare, iar fara protectie politica afacerile s-ar fi impotmolit. Berezovski a cautat si a gasit drumul catre Kremlin. A fost ajutat de Valentin Iumasev, ziaristul care a pregatit spre publicare memoriile presedintelui Eltin. La Iumasev, Berezovski a ajuns prin Piotr Aven, ministru al comertului in guvernul Gaidar si vechi prieten. Iumasev, redactor la saptamanalul Ogoniok, pe care Berezovski a inceput peste noapte sa-l sponsorizeze, era apropiat de presedintele Eltin, inca de la sfarsitul anilor '80. Berezovski l-a cunoscut pe Iumasev in toamna anului 1993, exact in momentul in care acesta terminase de redactat memoriile lui Eltin, Zapiski prezidenta, si acum cauta un editor ca sa le publice. Berezovski a salvat situatia. A aranjat tiparirea cartii in Finlanda, intr-un tiraj de un milion de exemplare. Drept rasplata, a fost invitat sa se alature Clubului Prezidential, un cerc foarte intim al apropiatilor lui Eltin. Ajutat de Iumasev si de Aleksandr Korjakov, seful Serviciului de paza al presedintiei, Berezovski a devenit suficient de influent in anturajul de la Kremlin cat sa obtina decrete-favoruri din partea lui Eltin.

Se fabrica oligarhi

La 25 septembrie 1995, presedintele aproba o lista cu 44 de companii care urmeaza sa fie privatizate. Guvernul Viktor Cernomardin avea nevoie disperata de bani la buget. Doua saptamani mai tarziu, pe lista mai erau doar 29 de intreprinderi, iar in versiunea finala, publicata la 17 octombrie, doar 16. Privatizarile din toamna ‘95 marcheaza un moment de cotitura in evolutia Rusiei postcomuniste. In primul rand, trebuie spus ca toate privatizarile au fost trucate. Schema era simpla. Bancile care organizau licitatiile erau cele care acordau imprumuturile pentru cumpararea pachetelor de actiuni scoase la vanzare. La 17 noiembrie, Vladimir Potanin isi adjudeca 38% din actiunile gigantului Norilsk Nikel. Pretul de pornire al licitatiei era de 170 de milioane dolari. Potanin a castigat oferind cu doar 100.000 mai mult. Un pret incredibil de mic, compania raportand in 1995 venituri de 3,3 miliarde dolari si un profit net de 1,2 miliarde. Al doilea premiu, compania petroliera Iukos, a fost adjudecat de Mihail Hodorkovski, la 8 decembrie. Banca lui Hodorkovski, Menatep, a organizat licitatia. Asa ca licitatiile pentru 45% din actiuni si pentru 33% marirea de capital au fost castigate de Hodorkovski, care a oferit 159 si, respectiv, 150 de milioane de dolari, cu foarte putin peste pretul de pornire. In aceeasi zi s-a desfasurat si licitatia pentru 51% din actiunile companiei petroliere Sidanko, castigata de acelasi Potanin, care a platit 130 de milioane dolari. In farfurie a mai ramas o singura felie de tort, Sibneft. Era felia lui Berezovski. Cu putin timp inainte, la 29 septembrie, Boris Eltin abia ce semnase decretul de infiintare a celei de-a sasea companii petroliere, ca marime, din Rusia. Licitatia pentru Sibneft a fost fixata ultima, la 28 decembrie. Berezovski isi vanduse in vara o parte din actiunile Logovaz, iar acum alerga prin Japonia, Germania si Statele Unite dupa 100 de milioane dolari, pretul de pornire al licitatiei. Peste tot a fost intampinat cu refuzuri politicoase, dar ferme. Cercurile financiare occidentale se fereau sa investeasca bani in Rusia de teama ca Ghenadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist, va castiga alegerile prezidentiale. Pana la urma Berezovski a obtinut banii de la Aleksandr Smolenski, a carui banca Stolicinai a si organizat licitatia.

Criteriul de selectie al castigatorilor fantomaticelor licitatii a fost masura in care ei se aflau in gratiile Kremlinului. Acest transfer de proprietate asupra unor mari companii petroliere si al celui mai mare producator de nichel din lume, care aduceau venituri enorme fara sa presupuna investitii majore, a contribuit decisiv la formarea a ceea ce comentatorii au denumit oligarhie. Adica, a unui grup foarte mic de oameni care au pus mana pe bogatiile Rusiei si care practic conduc din umbra tara. Termenul de oligarhie a fost lansat de sociologul Olga Krastanovskaia, care studiaza evolutia elitei postcomuniste, intr-un articol publicat in Izvestia, in ianuarie 1996, intitulat: Oligarhia financiara din Rusia. De atunci cuvantul oligarhie a facut o remarcabila cariera internationala, devenind un concept de baza in descrierea Rusiei postcomuniste.

(va urma)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22