Bătălia pe istoria NKVD-ului între FSB și intelighenția rusă

 Comisia extraordinară a întregii Rusii pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului de pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse - Всероссийская чрезвычайная комиссия по борьбе с контрреволюцией и саботажем при СНК РСФСР) a fost neașteptat de cenușiu. Jubileul de 100 de ani de la înființarea CEKA, părintele îndepărtat al KGB-ului, primul loc de muncă al președintelui Putin, și a multor altor membri ai elitei care conduce astăzi Rusia, părea un bun prilej pentru a promova o prezentare publică pozitivă a fostei poliții politice sovietice. Ceea ce ar fi fost o continuare previzibilă a unei politici a memoriei inaugurată încă din anul 2000, de la începutul primului mandat prezidențial, prin care noua putere instalată la Kremlin respinge orice evaluare critică a momentelor și personalităților din trecutul Uniunii Sovietice. Astfel, din criminal, Stalin devine un personaj frecventabil, iar destrămarea URSS cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea. Cu mai bine de un deceniu în urmă, puterea a înființat o comisie care veghează ca istoricii ruși să nu submineze narațiunea principală a Kremlinului, cea potrivit căreia Rusia a fost mereu înconjurată de dușmani care complotează cum s-o îngenuncheze pentru ca să pună mâna pe bogățiile ei.

Cu memoria publică despre KGB a fost mai dificil. Aici sunt mai multe abrevieri folosite, CEKA, KGB, cekist, kaghebeșnik etc, mai multe straturi de memorie, se fac diferențe între serviciul de spionaj și cel de contraspionaj, între perioadele în care la conducerea serviciului s-au aflat Ejov, Beria, Andropov, Kriucikov. Unele au conotații exclusiv pozitive, altele negative. Cu alte cuvinte, e un exercițiu mai dificil, chiar și pentru publicul din Rusia, mai familiarizat cu istoria țării lui, cu personalitățile din trecutul recent și cu, deja, tradiția de rescriere periodică, uneori totală, a narațiunii serviciilor secrete.

Depozitarii “Adevărului”, obsesia serviciilor secrete

Și totuși, acum, cu ocazia jubileului de 100 de ani de la înființarea CEKA, puterea a mai făcut un pas în direcția promovării propriei narațiuni, despre activitatea “glorioasă” a serviciilor secrete. Interviul directorului FSB (Serviciul Federal de Securitate, principalul succesor al KGB-ului) Aleksadr Bortnikov, din oficiosul “Rossiiskaia gazeta” va rămâne un punct de referință^[2].

Interviul este intitulat “FSB pune accentele” și a fost publicat la 19 decembrie, deci cu doar o zi înaintea marcării jubileului. De altfel, încă de la începutul discuției, generalul Bortnikov anunță că folosește prilejul pentru a face o evaluare a serviciilor secrete în cei 100 de ani scurși de la înființarea CEKA. Nu e deloc limpede de ce înființarea CEKA, la 20 decembrie 1917, a devenit momentul fondator din istoria serviciilor secrete, ceea ce implică o continuitate asumată cu serviciile sovietice. Și de ce nu a fost aleasă o altă dată, de vreme ce serviciile de informații rusești au o istorie cu mult mai lungă, de peste două secole. Încă din debutul interviului, șeful FSB promite o analiză a faptelor în contextul în care s-au desfășurat ele, pentru a putea opera o evaluare obiectivă a trecutului, a înțelege prezentul și a prognoza viitorul.

Rusia, înconjurată de dușmani, este firul roșu al întregului interviu. Dar, atrage atenția Bortnikov, dușmanul din exterior s-a folosit de “trădători” din interior, cu ajutorul cărora a încercat să stârnească revolte interne pentru ca să paralizeze capacitatea statului de a reacționa la timp și eficient în fața amenințărilor.

Întreaga istorie a serviciilor secrete este citită prin acești ochelari. Ceea ce face ca orice crimă, oricât ar fi de abominabilă, să fie scuzabilă de vreme ce - nu-i așa?! - toată lumea a conspirat non stop împotriva Rusiei, care era deci îndreptățită să se apere prin orice mijloace. Mai toată mitologia sovietică, șlefuită de istorici în anii lui Leonid Brejnev, despre genialele acțiuni ale CEKA din vremea Războiului Civil, despre marile comploturi britanice din 1918-1919, când soarta republicii sovietelor atârna de un fir de ață, despre operațiunea TREST, este relansată de Bortnikov în interviu. Unde, previzibil, nu scoate un cuvânt despre faptul că lovitura de stat bolșevică și grupul lui Lenin au fost finanțate generos de către Statul Major German, cu scopul scoaterii din război a Rusiei, ceea ce Berlinul a și izbutit.

Represiunea stalinistă ar fi lovit fix în serviciile de securitate

Dar cele mai puternice proteste publice în intelighenția rusească au stârnit afirmațiie directorului FSB despre Marea Teroare. I s-a pus o întrebare deschisă, cât se poate de neutră, despre participarea cekiștilor la represiunea din anii ’30. La care, Bortnikov, oferă un răspuns din care rezultă că serviciile secrete n-au ce să-și reproșeze, pentru că așa a fost contextul. Insistă asupra faptului că pacea de la Versailles a fost o “mică pauză”, că încă din anii ’20 străinii concepeau planuri de atac împotriva URSS, amenințarea războiului fiind atât de mare încât Stalin a decis să concentreze resursele și forța umană pentru a grăbi industrializarea și cooperativizarea. Numai că mobilizarea resurselor mergea foarte greu, URSS nu se vindicase de pe urma Războiului Civil, așa că s-a apelat la metode mai dure, care au stârnit nemulțumire în societate. Însă, ne asigură de îndată Bortnikov, chiar în inima conducerii OGPU a izbucnit un conflict între șef și adjunct, ultimul luând atitudine împotriva represiunii în masă.

Însă, supriză! Represiunea a lovit mai ales cadrele securității, asta rezultă din interviul șefului FSB. La cele mai mici suspiciuni, angajații OGPU, apoi NKVD, au fost transferați în zone de periferie, concediați sau arestați. Locul lor a fost ocupat de oameni fără experiență în munca operativă, dar gata să execute orice ordin pentru a face carieră. În perioada 1933-1939 au fost supuși represiunii 22.618 angajați ai serviciilor secrete. Generalul Bortnikov, cu greu, dar pare să admită - parafrazez - că între cekiști erau și oameni fără caracter, călăuziți de principiul “scopul scuză mijloacele”.

În topul celor mai scandaloase afirmații se numără și cea potrivit căreia mare parte din dosarele penale fabricate în timpul represiunii în masă, inclusiv dosarele din procesele celebre organizate de justiția stalinistă, au și “laturi obiective”. Mai precis, continuă Bortnikov, parafrazez: planurile susținătorilor lui Troțki de a-l înlocui și lichida pe Stalin nu sunt o invenție și nici colaborarea conspiratorilor cu serviciile secrete străine.

Deci, practic, în istoria sovietică, ne-am întors la tezele de dinaintea Congresului XX al PCUS, din 1956. Ceasul s-a dat înapoi cu peste 70 de ani!

Pentru generalul de armată Bortnikov, represiunea s-a încheiat fix în ziua de 17 noiembrie 1938, când CC al PC(b) și guvernul sovietic au adoptat o hotărâre privind arestările. NKVD și-a curățat de îndată rândurile, cei implicați în represiune au fost înlăturați din organe după executarea lui Ejov. Noul șef al NKVD, Beria a reparat nedreptățile, a ridicat calificarea muncii de anchetă, ceea ce s-a reflectat în reducerea  numărului de condamnări la moarte, mai spune Bortnikov.

Toți complotează împotriva Rusiei

Foarte critic este șeful FSB atunci când vorbește despre deschiderea Uniunii Sovietice în relația cu Occidentul, în anii lui Hrușciov. Atunci, insistă Bortnikov, printre delegațiile și turiștii americani, britanici, francezi care veneau la simpozione, expoziții în URSS, nu mai puțin de 40 de persoane (în 1955-1956) erau spioni. Unii au fost reținuți și judecați, alții direct expulzați. Tot de atunci a început să se extindă utilizarea mijloacelor tehnice moderne în spionarea URSS. Unor diplomați americani li s-ar fi confiscat aparatură electronică. Din 1960, serviciile occidentale ar fi extins activitățile de spionaj, ceea ce i-ar fi determinat pe sovietici să adopte măsuri suplimentare pentru apărarea secretului de stat. Soluția KGB-ului a fost inventarea “orașelor închise”, adică a unor orașe secrete, care nu apar pe hartă, în care nu pot intra străinii, dar în care se desfășoare activități de cercetare sau de producție industrială care au legătură cu sistemul de apărare. Noile metode de legendare a intreprinderilor, de mascare a activităților industriale, de planificare și producere a unor noi tipuri de armament, grandiose operațiuni de dezinformare, toate ar fi opera KGB-ului. Aceste succese sunt legate ireversibil de numele lui Andropov, pentru care Bortnikov are un adevărat cult.

Toți șefii partidului unic, mai puțin Stalin, sunt criticați de directorul FSB. Hrușciov pentru deschiderea către Occident, Brejnev pentru corupție, Gorbaciov pentru neglijarea informațiilor transmise de KGB, potrivit cărora în cercurile înalte ale puterii sovietice ar acționa “agenți de influență” ai unor servicii străine. Străinii rămân personaje negative, ei sunt răi și complotiști chiar și după prăbușirea Uniunii Sovietice, de care, totuși, nu sunt făcuți singurii vinovați. Încă de la înființare, continuă generalul Bortnikov, FSB obține victorii împotriva agenților străini, care mișunau prin Rusia. Doar în 1995-96, FSB a prins nu mai puțin de 400 de spioni, dintre care 39 ai agențiilor din fostele țări socialiste. E un mister de unde culege Bortnikov aceste cifre. În general, detaliile livrate în acest interviu sunt extrem de dubioase, și nu se regăsesc nici măcar în lucrările de istorie agreate de serviciu. În evoluția recentă a căruia, nu se putea altfel, un rol istoric a jucat Putin, numit în fruntea FSB în iulie 1998, cel care a optimizat structura serviciului, a crescut finanțarea și a început modernizarea bazei tehnico-materiale. Cel puțin așa pretinde Bortnikov. Dar nici Occidentul nu se lasă, complotează tot timpul. Din 2012 încoace au fost descoperiți - spune Bortnikov - 127 de spioni. Au fost judecați 140 de oameni pentru că au divulgat secrete de stat.

Interviul directorului FSB e neobișnuit de lung, are detalii numeroase, cu siguranță el va fi citit cu atenție de kremlinologi. Sunt nuanțe extrem de importante aici, unele referitoare le evenimente foarte recente, cum ar fi lupta împotriva terorismului, operațiunile militare rusești din Siria, din Ucraina.

Totuși, nu trebuiesc prea multe detalii pentru a trage concluzia că generalul de armată Bortnikov e mai reacționar chiar și decât Mikoian sau Hrușciov, făcând parte din familia liderilor de tip sovietic obtuzi, exemplificată strălucit de mediocrul Molotov.

Lecția de curaj și demnitate a intelectualilor ruși

Un astfel de interviu nu putea trece neobservat. Ce a suprins, totuși, a fost faptul că intelectualitatea rusească, în ciuda presiunii extraordinare la care e supusă de mai bine de un deceniu și jumătate din partea Kremlinului, a găsit resurse de curaj ca să iasă public imediat și să critice foarte dur interviul directorului celui mai important serviciu secret din Rusia.

O primă reacție a venit de la academicianul Serghei Stișov care a mobilizat un grup de savanți și profesori din institutele Academiei Ruse de Științe. E vorba de “Clubul 1 iulie”, înființat în 2013, din academicienii care resping o reformă controversată care bulversează întregul sistem de cercetare și care au reacționat și până acum la evoluțiile negative din societate. Stișov a transmis scrisoarea de protest prestigiosului cotidian “Kommersant” care a publicat-o^[3]. Potrivit scrisorii, este prima dată după 1956 când de la nivelul unui demnitar din conducerea statului este justificată represiunea de masă din anii stalinismului. Aceasta a lovit nu atât NKVD, cum deplânge Bortnikov, cât comunitatea oamenilor de știință. Mii de savanți sovietici au pierit atunci în lagăre sau au fost împușcați fără noimă, ceea ce a produs o mare pierdere științei și tehnicii sovietice. Autorii scrisorii amintesc numele unor mari savanți care au fost uciși în represiunea stalinistă și a altora care au supraviețuit GULAG-ului și au făcut foarte mult pentru științe sovietică. Nu doar comunitatea oamenilor de știință ci și armata, scriitorii, artiștii, simpli țărani și muncitori au fost obiectul terorii staliniste execitate prin intermediul NKVD-ului.

Cum semnatarilor scrisorii nu le e limpede ce urmărește directorul FSB prin acest interviu, e doar nostalgia după vremuri apuse sau e propagarea unei noi doctrine, ei anunță decizia de a protesta ferm împotriva oricărei tentative de a falsifica istoria, de a nega esența anti-umană, anti-populară a represiunii politice din anii ’30, și-i invită pe toți cei care doresc ca fiii și fiicele lor să nu retrăiască acele vreme, să se alăture protestului.

Un alt demers public împotriva interviului lui Bortnikov, a venit din partea scriitorilor și ziariștilor, adunați în asociația “Svobodnoe slovo”^[4] (“Cuvântul liber”). Este una dintre cele mai importante organizații de apărare a drepturilor omului din Rusia la care au aderat scriitori, blogheri, ziariști. A fost înființată în mai 2017, în urma sciziunii PEN Club-ului din Rusia, care e acuzat că a abandonat valorile libertății și a pactizat cu regimul autoritar. Din această prestigioasă asociație fac parte poate cei mai importanți scriitori, de la laureata premiului Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici, la nu mai puțin cunoscuții Liudmila Ulițkaia, Serghei Parhomenko etc. Declarația asociației precizează că vede interviul directorului FSB ca pe o etapă în campania de reabilitare a activității cekiștilor, ca o tendință de a promova restalinizarea. Afirmă că tentativa de a justifica teroarea de stat, implementată de CEKA, OGPU, NKVD, MGB, care a costat viața a milioane de oameni nevinovați este inadmisibilă. Negarea terorii și utilizarea termenului de “excese” pentru a descrie evenimentele de atunci, identificarea drept jerfe doar a lucrătorilor organelor de represiune sovietică,  este o profanare a memoriei nenumăratelor victime, ale căror nume trebuiesc amintite în ciuda opoziției FSB de astăzi, care continuă să împiedice cercetările în arhive și accesul cetățenilor la dosarele de securitate, se mai menționează în document. Declarațiile lui Bortnikov, se afirmă în protestul asociației, se înscriu în linia politică a Kremlinului care pune presiune pe instituțiile care vorbesc despre crimele staliniste, cum ar fi asociația “Memorial” și muzeul “Perm’ 36”, arestează istorici, precum I.A. Dmitriev, sau pune presiune pe Iuri Brodski pe care-l acuză că răspândește “extremismul” în recenta sa carte, despre lagărul de la Solovki (Соловки. Лабиринт преображений). În concluzie, semnatarii protestului cheamă pe toți cei care nu doresc revenirea la totalitarism să li se alăture.

Poate cel mai dur text, care a adunat și cele mai multe semnături, este cel al Congresului intelighenției^[5]. Semnatarii cer demisia/demiterea generalului Bortnikov, acuzând faptul că pozițiile ideologice și politice afișate sunt incompatibile cu funcția deținută. Afirmațiile directorului FSB sunt catalogate drept scandaloase. El este acuzat că justifică genocidul pe criterii sociale și naționale, ca și alte crime împotriva umanității, în care au fost implicate organele de securitate sovietice. Bortnikov ignoră chiar legislația sovietică și rusească, de la Hrușciov și până astăzi, ca și decizii ale Curții Constituționale, referitoare la represiune. Mai mult chiar, se mai spune în document, șeful FSB îl contrazice chiar și pe președintele Putin, care afirma recent: “Represiunile politice au fost o tragedie pentru poporul nostru, pentru întreaga noastră societate”. Mai mult, liderul de la Kremlin cerea păstrarea amintirii acestei tragedii, o poziție și evaluare clară a acelor evenimente, se subliniază în textul scrisorii.

La final, semnatarii protestului consideră inadmisibilă menținerea acestei sărbători profesionale, la 20 decembrie, ziua înființări CEKA, în felul în care este astăzi. Și cer destituirea generalului Bortnikov din funcția de director al FSB, pe motiv că justifică represiunea politică. Nume celebre se află înșiruite sub acest text. Cunoscuții apărători ai drepturilor omului Liudmila Alekseeva și Lev Ponomariov, istorici, scriitori, poeți, Boris Sokolov, Nikita Sokolov, Mihail Arkadievici sau Andrei Makarevici.

Semnificații

Acest protest public al intelectualilor ruși, stârnit de interviul generalului Bortnikov, directorul FSB-ului, ar putea să indice o trezire la viață a unor segmente ale societății civile rusești, care păreau cu totul amorțite și absente din dezbaterea publică în ultimii ani. Asta coincide cu începutul campaniei electorale prezidențiale, la care Putin candidează pentru un nou mandat.

Cum se explică acest protest public din partea intelectualității rusești? Spiritul civic n-a părăsit-o niciodată, doar că s-a vorbit prea puțin despre ea. Subiectele rusești despre care presa anglo-saxonă, cea care dă tonul, relatează se reduc adesea la cele de politică externă. Dar, poate mai important este faptul că intelectualii ruși au păstrat cu strășnicie ca pe un bun de preț anti-comunismul și anti-kaghebismul. Or, generalul Bortnikov tocmai a călcat linia roșie, minimalizând represiunea stalinistă și omagiind la modul general serviciile secrete sovietice. Nici măcar Putin nu trecea de această linie roșie. De asta, un interviu ca cel al lui Bortnikov l-ar putea avantaja pe Putin, mai nuanțat în afirmații, mai echilibrat în judecăți și care ține seama de sensibilitățile opiniei publice.

Securitatea și KGB, narațiuni asemănătoare?

O analiză comparativă a componentei ideologice și ethosului serviciilor secrete din România și Rusia ar putea oferi concluzii suprinzătoare. Cu doar câteva luni în urmă poate ar fi părut nelalocul ei, însă emoția publică stârnită de moartea ultimului șef al Securității, generalul Iulian Vlad, face plauzibil acest demers intelectual.

Ca și în România, actualele servicii secrete din Rusia afirmă că s-au desprins de practicile KGB-ului (respectiv Securității), și că doar într-o istorie instituțională se poate vorbi despre continuitate între fostele poliții politice și actualele servicii de informații. Acest exercițiu retoric este interesant de analizat comparativ. Merită un studiu separat. Dar, în ambele cazuri, sare în ochi o prezervare a ethosului specific serviciilor secrete, care au în CEKA-NKVD modelul originar. În cazul României e chiar mai vizibilă această continuitate, datorită insistenței cu care SRI în principal, dar și restul serviciilor secrete, promovează narațiuni eroice de tipul celor semnate de Larry Watts. În Rusia, academiile serviciilor de informații încearcă să mențină un anumit standard universitar și - cel puțin public - promovează istorii oficioase ale serviciilor secrete, ce mai degrabă eludează anumite momente din trecutul acestor instituții, decât să le falsifice grosolan.

O comparație între dezbaterile publice ocazionate de moartea ultimului șef al Securității, Iulian Vlad, și respectiv ultimului președinte al KGB, Vladimir Kriucikov, relevă un fenomen paradoxal: apologeții Securității sunt mai numeroși, iar imaginea publică a stalinistului Vlad, devotat până-n ultima clipă lui Ceaușescu, e cu mult mai bună decât imaginea pe care o are în Rusia Kriucikov, vechi colaborator al lui Andropov și piesă importantă a echipei reformatoare a lui Gorbaciov. Recentele documente desecretizate de NATO privind discuțiile dintre sovietici și americani din ultimii ani ai URSS, relevă un șef al KGB-ului ceva mai sofisticat și abil decât lăsau să se înțeleagă memoriile cam teziste pe care le publicase Kricikov în anii 90, la Moscova.

De altfel, apologeții KGB-ului nici n-ar îndrăzni să viseze la o lansare a unei cărți de către FSB, ceremonie la care directorul și directorul operativ al serviciului să-l flancheze pe Kriucikov, așa cum au făcut L. Maior și F. Coldea, cu generalul Vlad, ultimul șef al Securității ceaușiste.