De același autor
Obiectivul strategic major al Kremlinului este un nou aranjament de securitate, fiind nemulțumit de cel rezultat după încheierea Războiului Rece.
Campania militară începută oficial la 30 septembrie, odată cu aprobarea de către camera superioară a Parlamentului din Rusia a utilizării forțelor armate în străinătate, va rămâne în istoria lumii euro-atlantice ca o pagină rușinoasă, mărturie a impotenței Occidentului și inadecvării răspunsurilor lui la amenințările secolului al XXI-lea. Prin intervenția în Siria, Vladimir Putin a făcut o demonstrație de real politik unui Vest îmbătat de propria retorică postmodernă. Liderul de la Kremlin, personaj deloc sofisticat, lipsit de pretenții intelectuale, a înțeles un lucru elementar: natura are oroare de vid. Putin a văzut golul lăsat de retragerea SUA din Europa de Est și a mușcat din Ucraina. Apoi a observat vacuumul politico-militar din Orientul Apropiat și a pus un picior în Siria. Într-o grilă realistă de analiză, nu e nimic diabolic, nimic surprinzător, ci este reacția obișnuită în cazul unui vacuum politico-militar.
Încă din momentul preluării puterii, Putin a acționat pentru recâștigarea activelor fostei URSS, atât în țară, cât și în străinătatea apropiată (fostele republici sovietice), ca și în cea îndepărtată. De vreme ce prăbușirea Uniunii Sovietice este un fel de Versailles al Rusiei, Putin a lucrat la pregătirea revanșei, refăcând economia, înarmând cu tehnică de luptă modernă armata. Și a așteptat până ce s-a ivit ocazia să acționeze. După succesul din Crimeea, Kremlinul a înregistrat un eșec cu proiectul Novorossiia, apoi a continuat în Donbass, însă și aici evoluțiile sunt departe de așteptări. Reacția Vestului, sub forma sancțiunilor economice, are potențialul de a-i destabiliza regimul. Prețul scăzut al petrolului, fuga capitalului, corupția, lipsa reformelor economice anunță o scădere economică drastică care se va traduce în prăbușirea nivelului de trai al populației. Pentru a-și consolida regimul, Putin are nevoie de o mobilizare patriotică. Așa cum ministrul de Interne Veaceslav Pleve a visat la „un mic război victorios“ împotriva Japoniei, pentru a mobiliza poporul în jurul tronului lui Nicolae al II-lea, la fel și Putin, astăzi, are nevoie de campania din Siria pentru a-și consolida prestigiul în Rusia, de vreme ce Ucraina își epuizase potențialul pentru propagandă. După care vor urma alte campanii. E ca mersul pe bicicletă, odată pornit, nu te poți opri.
Dacă, în plan intern, campania siriană are scopul de a-i consolida regimul, în politica europeană a Rusiei, această acțiune aduce un buchet de oportunități. Putin vrea să rupă izolarea în care l-a aruncat agresiunea împotriva Ucrainei, dorește mutarea atenției de la dosarul ucrainean (ceea ce a reușit deja) și reducerea, cu perspectiva anulării, sancțiunilor economice. Contextul este bun. Vesticii au fost solidari cu esticii speriați de agresivitatea Rusiei și au adoptat, fără prea mult entuziasm, sancțiunile. Acum, însă, dezamăgiți de reacția noilor membri ai UE față de criza refugiaților, ar putea încerca să pedepsească aceste capitale estice, ușurând sancțiunile impuse Rusiei.
În Orientul Apropiat și Mijlociu, campania aeriană a Rusiei ar putea urmări mai multe obiective. În primul rând, menținerea la putere a lui Bashar al-Assad în Siria și consolidarea enclavei alawite în vest, în apropierea țărmului Mediteranei. Este un obiectiv psihologic și politico-strategic. Putin arată că, spre deosebire de americani, el nu-și abandonează aliații. Iar Siria rămâne piesa principală, în politica Kremlinului, în regiune. Pentru prima dată după 1972, când Anwar Sadat a trimis acasă sute de consilieri sovietici, Moscova își creează o bază militară solidă în Orientul Apropiat. Mai mult, această campanie ar putea conduce la formarea celui mai puternic bloc politico-militar din regiune, compus din Rusia, Iran, Siria și Irak, deși interesele Moscovei nici pe departe nu coincid cu cele ale Teheranului.
Obiectivul strategic major al Kremlinului este un nou aranjament de securitate, fiind nemulțumit de cel rezultat după încheierea Războiului Rece. Timpul joacă împotriva lui Putin, sancțiunile economice vor fi tot mai puternic resimțite de Rusia, iar Barack Obama nu pare compatibil cu ideea negocierii unui Helsinki 2.0. Mai mult, SUA intră în campanie electorală, iar 2016 este ultimul an de mandat al președintelui. De regulă, administrațiile de la Washington nu iau decizii majore în ultimul an.
În aceste condiții, Kremlinul se va concentra pe obiective limitate. Ele au fost stabilite în cursul lunii august, la Moscova, în discuțiile dintre militarii și șefii spionajului ruși și iranieni. Unele detalii s-au discutat cu Turcia, altele cu Israelul. Planul de luptă prevedere o ofensivă terestră siriano-iraniană, cu acoperire aeriană asigurată de Rusia. Pentru asta au fost detașate, în principal de la baza aeriană din Mozdok, Osetia de Nord, avioane pentru acest gen de operațiuni. Cele 4 avioane de vânătoare SU - 30 SM vor însoți în misiuni cele 12 bombardiere SU - 24 M și cele 6 bombardiere SU - 34, precum și cele 12 avioane de asalt SU - 25 SM. Cele mai utilizate vor fi cu siguranță SU - 24 M, model vechi, dar pe care excelează piloții ruși, antrenați în războiul din Cecenia, care zboară paralel cu relieful, la câteva zeci de metri de sol. Avioanele coaliției conduse de americani depășesc la aproape toți parametrii tehnici modelele rusești, dintre care unele datează de la începutul anilor 1970. Diferența, însă, va fi anulată de informațiile pe care serviciile secrete siriene le pun la dispoziția piloților ruși. Tocmai asta era marea slăbiciune a Washingtonului, nu are oameni pe teren ca să-i indice țintele.
Această flotilă de 36 de avioane și alte câteva elicoptere Mi 24 și Mi 8 confirmă afirmația purtătorului de cuvânt al Kremlinului că operațiunea va consta în atacuri aeriene care vor dura 3-4 luni, nu va fi nici o intervenție terestră, campania are obiective limitate, după care cea mai mare parte a forțelor rusești se vor retrage. Pe teren și-au făcut deja apariția trupe iraniene. Putin a spus că doar intervenția Rusiei este legală juridic, pentru că președintele Assad i-a adresat o scrisoare în acest sens, motiv pentru care nu se va alătura coaliției conduse de SUA, care ar acționa „ilegal“ în Siria. De vreme ce 80% dintre loviturile din primele 5 zile au lovit grupările opoziției moderate care luptă împotriva lui Assad, iar ministrul de Externe Lavrov a declarat că Rusia luptă împotriva tuturor teroriștilor, nu doar împotriva Statului Islamic (ISIL), rezultă că Putin și-a asumat punctul de vedere al lui Assad, potrivit căruia toate grupările opoziției siriene sunt organizații teroriste.
Obiectivele tactice ale ofensivei aeriene sunt înfângerea și dispersarea rebelilor din enclavele controlate de aceștia între Homs și Hamah (ca să securizeze granița estică a provinciei Latakia), precum și în nord și nord-est. ISIS este o țintă secundară, însă islamiștii vor mai fi bombardați din când în când pentru a legitima ofensiva aeriană rusească din Siria, care se duce sub lozinca războiului antiterorist. Kurzii din nord, de la granița cu Turcia, nu sunt - probabil nici nu vor deveni - o țintă pentru avioanele rusești. Coaliția vrea să consolideze regimul lui Assad în vestul locuit de alawiți, de unde provine și familia Assad, minoritate șiită și creștină care formează 12% din întreaga populație. O mare parte a comunității sunite, victimă a crimelor regimului Assad, care a ucis în ultimii 4 ani, potrivit diferitelor estimări, între 250 și 350.000 de oameni, va intra probabil sub controlul ISIS, de vreme ce forțele rebelilor moderați vor fi decimate, fiind ținta predilectă a bombardamentelor rusești.
După restabilirea controlului armatei siriene asupra zonelor de nord și nord-est, cel mai probabil Moscova își va retrage trupele, lăsând oameni, tehnică militară și muniții pentru securizarea bazelor maritimă (Tartus) și aeriană (aerodromul Latakia), pentru care a dislocat deja tancuri și mașini blindate (relatări credibile privind 7 tancuri T 90 și blindate BTR 82 A).
Consecințele campaniei rusești în planul imaginii, psihologiei, propagandei vor fi dezastruoase pentru Occident, care va fi identificat ca responsabil moral pentru înfrângerea opoziției siriene moderate, sponsorizată, antrenată militar și susținută politic de capitale importante din lumea euro-atlantică. Probabil că opoziția va fi strivită sub bombardamentele rusești. După această campanie aeriană rusească de 3-4 luni, Vestul, în lipsă unui interlocutor valabil, va trebui să negocieze cu „măcelarul“ și „ucigașul de copii“ Assad și chiar să-l sprijine în lupta cu ISIS.
Socoteala lui Putin a fost corectă: SUA, Marea Britanie, Franța, Turcia nu vor utiliza forța militară ca să oprească bombardamentele rusești din Siria, astfel încât Moscova își poate atinge obiectivele fără o opoziție serioasă. Rebelii sirieni care nu vor fi uciși în bombardamentele (îndreptate către ținte de către serviciile secrete siriene care oferă coordonatele) aviației ruse vor încerca să fugă din țară sau se vor alătura ei înșiși ISIS. Pentru milițiile opoziției moderate situația arată ca și cum Rusia ar fi făcut o înțelegere secretă cu marea coaliție condusă de americani, iar aceasta se spală acum pe mâini, lăsând aviația rusă și trupele iraniano-siriene să decimeze forțele moderate anti-Assad, care acum parcă încurcă pe toată lumea.
Rezultatul nu e greu de intuit. Credibilitatea și influența lumii euro-atlantice vor slăbi dramatic în Orientul Apropiat, dar și în alte părți ale globului, iar pozițiile Rusiei se vor consolida.
Campania din Siria pare un plan bun pentru Putin. Cheltuieli minime, consumă puține resurse și se poate retrage, dacă situația se deteriorează. E o lovitură mediatică de senzație: discurs la ONU, după două zile de la declanșarea bombardamentelor în Siria pozând în liderul coaliției antiteroriste, peste încă o zi vizită la Paris, discutând în formatul Normandia despre implementarea acordului Minsk-2, alături de cancelarul Germaniei, doamna Merkel, președinții Franței și Ucrainei, Hollande și Poroșenko. A fost, cu alte cuvinte, o săptămână bună pentru liderul de la Kremlin.
