Cum s-ar putea încheia războiul petrolului dintre Putin și Mohammad bin Salman?

Joi, 5 martie. Viena, hotel Park Hyatt. Miniștrii energiei din Rusia, Aleksandr Novak, și Arabia Saudită, prințul Abdulaziz bin Salman, caută o soluție care să salveze acordul OPEC+, după ce planul de reducere a producției cu 1,5 milioane de barili de petrol pe zi, pentru următoarele trei luni, n-a calmat o piață bulversată de impactul economic al coronavirusului.

OPEC este organizația țărilor exportatoare de petrol, înființată în 1960, cu scopul declarat de a anihila principiile pieței libere și a modela prețul pe piața internațională prin decizii politice. Cei mai importanți producători de petrol din OPEC sunt Arabia Saudită (561,7 milioane de tone în 2019, care controlează 12,8% din piața mondială), Iran (234,2 mil. t. și 5,3%), Irak (221,5 mil. t., 8,1% din piață).

În anii 2015-2016, variațiile cotației barilului de petrol au creat multă emoție nu doar la Moscova, ci și la Riad, Teheran, Caracas sau Bagdad.

Pentru a stabiliza prețul petrolului, mai multe țări non-OPEC, cele mai importante fiind Rusia, Kazahstan, Mexic, Azerbaidjan, au semnat la Viena un acord OPEC+, care era valabil până la 1 aprilie 2020. Din aceste grup, Rusia este, de departe, cel mai important producător de petrol, cu 554,4 milioane de tone, adică 12,64% din producția mondială în 2019. Cel mai mare producător de țiței din lume sunt totuși SUA, cu 571 de milioane de tone în 2019, deținând o cotă de 13% din piața mondială. SUA, Canada, Norvegia etc. refuză orice înțelegeri cu OPEC, cartelul producătorilor de petrol, menite să manipuleze piața. Nici n-ar putea să semneze astfel de acorduri, de vreme ce nici miniștrii energiei și nici măcar președinții nu pot ordona companiilor petroliere americane să producă mai mult sau mai puțin petrol.

Până în 2017, SUA era o țară importatoare. Producția a crescut în ultimul deceniu datorită noilor tehnologii care permit exploatarea argilelor petrolifere. Petrolul de șist, ca și gazul de șist, au revoluționat industria energe­tică. Dintr-unul dintre cei mai mari importatori, SUA au devenit în scurt timp cel mai mare producător și un mare exportator de hidrocarburi. Supraoferta de țiței, rezultat al intrării pe piață a petrolului de șist american, a făcut ca prețul la baril să coboare sub 30 $ și să fie instabil.

Acordul OPEC+ negociat de Rusia cu Arabia Saudită, încheiat în 2016, a calmat piețele și a umplut buzunarele Moscovei și Riadului cu multe zeci de miliarde de dolari. Prin acel acord, saudiții s-au obligat să reducă producția, în vreme ce rușii și-au crescut atât producția, cât și exportul. Prețul a fost stabilizat între 60 și 65 $ barilul.

Însă vremurile bune de altădată au apus, pandemia de coronavirus amenință economia mondială cu recesiunea. China a exportat mai puțin cu 17% în luna februarie. Mai multe companii de top europene, cum ar fi Lufthansa, mari consumatoare de hidrocarburi, și-au redus activitatea dramatic. La sfârșitul lunii februarie, barilul a coborât la aproximativ 50 $.

Sub spectrul recesiunii economice care amenința prețul petrolului, Arabia Saudită a propus un acord suplimentar de reducere a producției, cu 1,5 milioane de barili pe zi, aproximativ 1,5 în producția mondială. Dacă ar fi acceptat această înțelegere în cadrul OPEC+, Rusia ar fi trebuit să-și reducă producția cu doar 300.000 de barili pe zi, aproape 3% din producția ei zilnică. Această reducere ar fi reprezentat contribuția Rusiei la stabilizarea prețului barilului, care variase în ultimele zile între 50 și 47 $. Socoteala saudiților era simplă. Să stabilizeze barilul mai sus de 45 $, iar apoi să-l urce cât mai aproape de 55-60 $. Bugetul rega­ tului saudit e construit pe 60 $ barilul. Riadul are uriașe cheltuieli sociale inițiate după „Primăvara Arabă”, pe care trebuie să le acopere, într-un context intern delicat marcat de transferul puterii de la regele Salman bin Aldulaziz al Saud către prințul moștenitor Mohammad bin Salman.

Majoritatea analiștilor (inclusiv cei ruși) spune că propunerea saudită era rezonabilă. Fără mandat ca să negocieze ceva sau să semneze vreun document, Novak, ministrul rus al energiei, a părăsit intempestiv Viena, în seara de 5 martie, și a luat avionul spre Moscova. De unde, a doua zi, a anunțat că Rusia iese din OPEC+. O astfel de decizie nu se ia la nivelul Ministerului Energiei, nici măcar al guvernului. Asta a hotărât președintele Vladimir Putin. Foarte probabil, după ce s-a consultat cu Igor Secin, prietenul său apropiat și fost coleg, care conduce astăzi cea mai are companie petrolieră, Rosnefti, ce produce peste 40% din petrolul extras de Rusia. De mai multă vreme, Secin afirmă că Rusia nu are niciun câștig de pe urma colaborării cu OPEC. Și că dorește încetarea acordului cu saudiții. Vicepreședintele Lukoil a confirmat jus­tețea deciziei, afirmând că Rusia pierde zilnic între 100 și 150 de milioane de dolari. În ziua în care Rusia a rupt acordul cu OPEC, prețul petrolului era de 46 $ SUA barilul, cel mai coborât preț din iunie 2017. Bugetul federal al Rusiei este construit pe 42 $ barilul. Mai mult de jumătate din buget o reprezintă încasările la exportul de hidrocarburi, în special de țiței.

Vreme de trei zile, media moscovită a lustruit o poveste pe placul Kremlinului. Principalele puncte ale acesteia sunt următoarele: Rusia are doar de pierdut din acordul cu saudiții; OPEC+ a fost încheiat pentru a-i scoate pe americani cu petrolul lor de șist de pe piață, dar n-a făcut decât să le consolideze pozițiile; americanii vor să blocheze toate proiectele energetice ale Rusiei, ieri Nord Stream, iar astăzi aruncă în aer prețul barilului; chiar dacă s-ar fi realizat înțelegerea cu saudiții, e puțin probabil ca ea să fi calmat prețul petrolului pe piețele mondiale; chiar dacă ministrul Novak ar fi semnat noul acord, cel mai probabil Rosnefti și Gazpromnefti n-ar fi respectat înțelegerea și ar fi încălcat cotele de producție; epoca hidrocarburilor se apropie de final, peste câțiva ani, nimeni n-o să mai aibă nevoie de petrol, deci trebuie exploatat tot ce se poate și exporta astăzi, pentru că mâine nu va mai interesa pe nimeni etc. Ministrul de finanțe, Anton Siluanov, a dat asigurări că Rusia e pregătită pentru prețuri mici la petrol și că totul e sub control.

Nimeni n-a așteptat atacul de luni, 9 martie, al saudiților. Înainte ca să se facă lumină la Moscova, barilul s-a prăbușit sub 40 $ (37, 35, 33 și trendul este descrescător). Riadul a plusat anunțând un preț de 25 $. Primele victime vor fi companiile americane care produc petrolul de șist. Din cauza costurilor proceselor tehnologice, 31 $ barilul este limita minimă a rentabilității. În ultimele zile, barilul Brent coboară spre 30. Cum petrolul rusesc este inferior calitativ, din cauza sulfaților, soiul Ural produs masiv în Rusia, este mereu cu 2-3 dolari sub Brent, astfel încât barilul de petrol exportat de Rosnefti, Lukoil sau Gazpromnefti este deja vândut sub 30 $.

Prăbușirea prețului barilului orchestrată de saudiți a generat o reacție în lanț. Acțiunile la marile companii rusești s-au ieftinit cu un sfert; principala bancă, Sberbank – 25,5%; companiile petroliere Rosnefti – 24%, Lukoil – 21%. Și acțiunile Aramco au scăzut cu 20% într-o zi, astfel că valoarea celei mai importante companii petroliere saudite a scăzut la 320 de miliarde de dolari. Valuta rusească, rubla, a intrat în picaj controlat. Ministerul de Finanțe și Banca Centrală de la Moscova au dat asigurări populației că n-are de ce să se teamă, finanțele rusești putând să reziste între 6 și 10 ani unui preț scăzut al petrolului, grație fondului valutar de rezervă ce depășește 500 de miliarde $ SUA. Cam cât are și fondul valutar saudit de rezervă.

Dacă populația nu este interesată de cotarea barilului de petrol pe bursa de la New York, atunci când vine vorba de prăbușirea valutei naționale, intră într-o panică vecină cu moartea. În min­tea rușilor revine coșmarul din 1992 și 1998, când s-au evaporat în câteva zile economiile de o viață. Nu întâmplător, miniștrii ruși au asigurat populația că totul e sub control și că rubla nu se va prăbuși. În ciuda asigurărilor, Banca Centrală va repeta scenariul din 2014-2015, când a dat drumul în câteva reprize cursului de schimb, ceea ce a condus, în final, tot la înjumătățirea economiilor. E clar că Putin nu va mai repeta isprava din 2008, când Banca Centrală a cheltuit peste 200 de miliarde, adică o treime din rezerva strategică de valută, pentru a frâna devalorizarea rublei. Cu bune efecte psihologice, dar cu uriașe pierderi financiare, ce pot fi comparate doar cu cele înregistrate de SUA, de unde a pornit marea criză economică.

Arabia Saudită n-are interesul să țină barilul la 25 $, nici măcar la 35 $. În realitate, și Moscova, ca și Riadul, speră că barilul va reveni cât de curând la 55 – 60 $. Rusia a încercat să pună presiune pe saudiți, ieșind din OPEC+. Socoteală proastă, pentru că Arabia Saudită are instrumente de presiune viguroase. Înainte de toate, saudiții pot să crească producția de petrol, ceea ce rușilor nu le este la îndemână. Scoaterea petrolului de șist american de pe piață e un obiectiv de neatins, nici rușii și nici saudiții nu-și permit să țină mult timp barilul la 30 $ SUA. Scenariul potrivit căruia rușii și saudiții s-au înțeles pe o platformă anti-americană e bun doar pentru propagandă la televiziunile moscovite, niciun analist serios nu-l ia în seamă.

Cel mai probabil, Riadul și Moscova se vor înțelege asupra unui nou acord. Saudiții au o poziție mai puternică la negocieri. N-o să mai ceară Rusiei să-și reducă producția cu 300.000 de barili pe zi, ci cu 500.000 sau chiar mai mult. Sau poate o să se mulțumească cu înlocuirea lui Igor Secin din fruntea Rosnefti, considerat principal vinovat de această criză.

Astăzi, Putin este mai interesat decât Mohammad bin Salman într-o soluție grabnică. La 22 aprilie este programat refe­rendumul pentru schimbarea Constitu­ției, punct de referință în consolidarea regimului personal. Astfel că este posibil ca această criză să se încheie în cel mult patru săptămâni, cu semnarea unui nou acord ruso-saudit care să crească prețul barilului, să liniștească piețele financiare înaintea referendumului și să consolideze rubla în raport cu euro și dolarul american.

Criza în relația cu saudiții este o bătaie de cap suplimentară, de care Kremlinul chiar nu avea nevoie, într-un moment în care pandemia de coronavirus ar putea reprezenta o amenințare mortală pentru regim. Coronavirusul ar putea fi mai mult decât o lebădă neagră. Ar putea fi un elefant intrat în sufragerie care se pregătește să spargă cu trompa toată vesela moștenită de la bunici. //