De același autor
După ce a anunțat că renunță la mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău și la funcția de președinte al Partidului Socialiștilor, Dodon a spus că se dedică consolidării relațiilor economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă. El va conduce filiala moldovenească a Asociației oamenilor de afaceri Delovaia Rossiia, înființată de Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei și partener de afaceri al lui Alexandru Dodon, fratele liderului socialist de la Chișinău.
Și-a construit cu răbdare un profil de tehnocrat. La 30 de ani, Dodon a fost numit viceministru al economiei și comerțului în mai 2005, fiind prezentat ca un economist, departe de zumzăitul politicii. În septembrie 2006, el devenea ministru, unul dintre cei mai tineri miniștri din istoria scurtă, dar zbuciumată a statului vecin. La puține săptămâni după ce a împlinit 34 de ani, Dodon a ajuns prim-viceprim-ministru în ultimul guvern comunist condus de Zinaida Greceanîi.
În vara 2014, după valul de epurări care a slăbit Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a preluat conducerea stângii proruse de la Chișinău de la Vladimir Voronin. Spre deosebire de acesta, o forță a naturii care și astăzi, la 80 de ani, ridică în picioare o sală întreagă prin discursul său, Dodon pare un lider creat în laborator. N-a avut niciodată capacitatea lui Voronin de a mobiliza electoratul.
Igor Dodon a intuit că șansa sa este să devină alternativă la Vladimir Voronin și să construiască Partidul Socialiștilor, alternativă la cel al Comuniștilor. Primul pas l-a reprezentat desprinderea alături de Greceanîi și Abramciuc din facțiunea comunistă din parlament și votarea în martie 2012, alături de coaliția proeuropeană, a candidatului la funcția de președinte al republicii. Înainte de asta, la 18 decembrie 2011, Dodon a fondat Partidul Socialiștilor, cu misiunea nedeclarată, dar evidentă, de a fura procente de la comuniști. Însă noul partid rămâne în marja de eroare a sondajelor. Abia demantelarea conducerii comuniste, în primăvara 2014, chiar de către Voronin, salvează nu doar guvernul proeuropean al lui Iurie Leancă și politica de apropiere de Vest, exprimată prin semnarea Acordului de Asociere și obținerea regimului visa free pentru cetățenii moldoveni, ci și gruparea socialistă care dintr-odată are culoar liber, ca să crească. Și totuși, nici măcar afișele lui Dodon și Greceanîi alături de Putin cu care a fost tapetată toată Moldova nu izbutesc să crească scorul socialiștilor. Cele mai optimiste sondaje abia dacă așezau gruparea socialistă peste pragul necesar intrării în parlament. Culoarul prorus lăsat liber de Voronin fusese de îndată ocupat de spectaculosul Renato Usatîi și gruparea sa Partidul Nostru. Justiția moldovenească controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc a interzis Partidul Nostru cu trei zile înainte de alegeri. Liderul lui, Usatîi, a fugit în ultimul moment peste graniță, la Moscova.
Lui Putin i s-a dat satisfacție, Partidul Socialiștilor sprijinit public de liderul de la Kremlin, a ieșit pe locul întâi, dar a rămas în opoziție. Plahotniuc, oligarhul moldovean aflat în concubinaj politic cu diverse instituții de la București, i-a făcut pe toți fericiți. Socialiștii au ieșit primii, ceea ce a salvat obrazul lui Putin, care se implicase în campanie, iar proeuropenii rămâneau la guvernare, ceea ce-i mulțumea pe sponsorii lui Plahotniuc de la București.
Criza politică de la Chișinău declanșată de furtul miliardului și contestarea violentă a lui Plahotniuc a fost rezolvată de acesta prin schimbarea agendei politice prin reintroducerea de către Curtea Constituțională a alegerilor prezidențiale directe. Valoarea de întrebuințare a lui Dodon a atins acum cota maximă. Proeuropeanul Plahotniuc susținut de București a contribuit decisiv la victoria candidatului prorus Dodon în fața celui proeuropean, Maia Sandu. De programul politic al lui Dodon s-a ales praful, fapt care nici măcar nu părea să-l deranjeze. Dodon n-a „livrat” nimic Rusiei, nici în timpul lui Plahotniuc, nici după fuga acestuia, mai ales în ultimul an de mandat, când și-a construit o majoritate în parlament și controla guvernul, compus în mare parte din foștii săi consilieri.
Specificul Moldovei e că nimic nu e acolo așa cum pare. Un exemplu la îndemână: Plahotniuc, oligarhul susținut de București, a finanțat mulți ani Partidul Socialiștilor (vezi cazul „kuliok-ului”), care dorea să orienteze Moldova spre Rusia.
Deși părea să aibă prima șansă în alegerile prezidențiale din toamna 2020, Dodon a pierdut la scor în turul al doilea în fața Maiei Sandu. Retragerea lui Dodon din politică era așteptată încă din decembrie 2020. Nu doar că Dodon nu s-a retras, ci a inițiat și un straniu balet care s-a terminat cu cea mai mare victorie a taberei proeuropene la alegerile parlamentare anticipate din vara acestui an.
Editorialiștii de la Chișinău încă nu s-au pus de acord asupra semnificației deciziei lui Dodon. Este dictată de Rusia? E doar o pauză într-o carieră ce se vrea continuată? Rămâne într-o „rezervă strategică” a Rusiei, cum ar veni? Sau renunță definitiv la politică și se pune la adăpost în Rusia, unde nu l-ar ajunge mâna procurorilor moldoveni. Chiar dacă e prea tânăr ca să iasă la pensie, la doar 46 de ani, liderul socialist pare că și-a epuizat potențialul politic. Cu Dodon s-ar putea încheia șirul liderilor politici moldoveni care practică un discurs pro-rusesc și antiromânesc violent. Bazinul electoral de unde aceștia adună voturi s-a subțiat. Viitorii lideri proruși vor fi mai sofisticați, de aceea și mai periculoși pentru orientarea pro-vest a țării. //
