De același autor
După eliberarea orașului Herson și regruparea armatei ruse pe malul stâng al Niprului, intensitatea operațiunilor a scăzut. Gerul s-a instalat greu și târziu, astfel că abia la începutul lunii ianuarie mercenarii lui Evgheni Prigojin au intensificat atacurile asupra Bahmutului, pe care-l asediază din vară.
Ocuparea Soledar la 25 ianuarie, o mică localitate situată la 6 km nord de Bahmut, părea să confirme că mult-așteptata ofensivă rusească a început. Nu doar mercenari, ci și unități de elită ale armatei ruse s-au concentrat la Bahmut, într-o încercare aproape disperată de a-l ocupa și prezenta Kremlinului ca pe un trofeu la împlinirea unui an de la declanșarea invaziei. În pofida desfășurării de forțe rusești, ucrainenii rezistă până astăzi, controlând culoarele pentru aprovizionarea cu arme, muniție și rotația militarilor. Rușii au intrat în oraș, au ocupat o mare parte a lui și luptă cu disperare pentru fiecare casă, fără să țină seama de numărul mare de morți și răniți.
Nu doar pierderile rușilor, ci și cele ale ucrainenilor sunt uriașe. Deși Bahmut nu are vreo importanță strategică specială. Acolo nu este vreun nod rutier, nici unul de cale ferată, iar ocuparea orașului nu deschide perspective ofensivei rusești în alte direcții. Însă Bahmut a devenit un simbol, motiv suficient pentru a fi apărat. Cum tentativele de a sparge frontul în sudul Donbasului, la Avdiivka, Konstantinivka și Vuhledar, și în nord, la Sivers, Liman și Slaviansk, au eșuat, iar rușii au înregistrat pierderi semnificative, nu doar în oameni, ci și în tehnică, cele mai importante lupte în cadrul ofensivei din iarna-primăvara 2023 au loc în zona Bahmut. Comandamentul armatei ucrainene a ales acest loc pentru că relieful îi avantajează pe cei ce se apără. După 2014, ucrainenii au transformat orașul într-o fortăreață unde și-au găsit sfârșitul multe mii de militari ruși.
Chiar dacă ucrainenii se vor retrage din Bahmut în următoarele zile, acest lucru nu va schimba dinamica evoluției pe frontul din Donbas. Însă victoria e importantă atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina, din perspectiva războiului informațional.
Președintele Zelenski știe cât este acesta de important. A văzut-o personal cu ocazia vizitelor la Washington, în decembrie 2022, apoi la Londra, Paris și Bruxelles, la începutul anului 2023. Simpatia cu care a fost întâmpinat în aceste capitale, dar și promisiunile pe care le-a primit pot fi privite ca o garanție că poporul ucrainean, care luptă eroic pentru a-și elibera țara de ocupantul rus, nu va fi abandonat de către lumea civilizată.
Cum până acum operațiunile purtate de Rusia împotriva Ucrainei au eșuat, Vladimir Putin a trecut la un război de epuizare, în speranța că resursele mai mari de care dispune își vor spune în cele din urmă cuvântul, iar Occidentul va obosi să mai sprijine lupta ucrainenilor. Elitei moscovite i se spune că războiul va fi lung și că trebuie să se pregătească pentru ani și ani de privațiuni. Cu o siguranță demnă de cauze mai bune, Kremlinul speră că un regim autoritar este mai bine pregătit pentru un război de epuizare decât unul democratic, de tip occidental. Ucraina și aliații ei înțeleg logica Moscovei, căreia îi pregătesc un răspuns pe măsură. Nu întâmplător, înarmarea ucrainenilor cu tehnică de luptă occidentală pentru a crește șansele contraofensivei lor de primăvară a devenit tema centrală în dezbaterea publică din aceste luni.
Atât ucrainenii supuși privațiunilor războiului, cât și occidentalii și-au pus mari speranțe în contraofensiva din acest an. Președintele Zelenski a încercat să le mai tempereze și să pregătească opinia publică și pentru scenariul în care armata ucraineană nu va reuși să elibereze întregul teritoriu național în granițele din 1991, până la sfârșitul acestui an. În ultimele interviuri, Zelenski chiar a contrazis comandanții armatei, afirmând că Ucraina nu este pregătită, pentru că nu are nici tehnică de luptă și nici muniție suficiente.
Dacă pierderile ucrainene menționate de The Washington Post, care vorbește de 120.000, sunt cele reale (și este o probabilitate mare să fie așa), înseamnă că au rămas puțini militari cu experiență de luptă pe front. În plus, criza cronică de arme și muniție face ca posibilitatea organizării unei mari contraofensive la mijloc de aprilie să fie redusă. Aproximativ 50.000-60.000 de militari ucraineni antrenați în SUA, Marea Britanie, Spania, Polonia, Germania și în alte țări ale coaliției vor constitui nucleul dur al armatei ucrainene. Cele circa 500 de tancuri, atât de producție sovietică, cât și ajutoare primite din partea aliaților occidentali, la care se adaugă 1.000 de mașini blindate de diferite feluri, vor încerca să spargă fronturile rusești și apoi să lărgească breșele.
În aceste ultime săptămâni, capacitatea artileriei ucrainene era de 5.000 de lovituri pe zi, în vreme ce rușii trag 15.000-20.000 de obuze pe zi. Superioritatea artileriei ruse a scăzut în ultimul an. În vara trecută, raportul era de 1 la 10 în favoarea Rusiei, care trăgea 50.000-60.000 de obuze pe zi. În curând vor sosi cele un milion de obuze de 155 mm fabricate în țările UE. La ele se adaugă muniția din SUA, Canada și Marea Britanie, astfel că la începutul verii armata ucraineană ar putea trage 10.000-15.000 de obuze zilnic. Abia atunci devine posibilă o ofensivă de succes a ucrainenilor.
Pregătirile pentru o ofensivă ucraineană au început deja de câteva săptămâni. În regiunile Zaporojie și Herson au loc operațiuni de recunoaștere în pregătirea ofensivei. În est, în Donbas, Prigojin a cerut întăriri, temându-se că o contraofensivă ucraineană i-ar putea izola mercenarii și rupe de restul armatei rusești.
Unul dintre cele mai dezbătute subiecte, atât în presa occidentală și cea ucraineană, cât și în cea de la Moscova, este direcția de atac a armatei ucrainene. Oficialii de la Kiev au vorbit mai mult despre intenția de a străpunge frontul rusesc în sud, spre Melitopol, pentru a tăia în două teritoriul ocupat de Rusia, a ieși la Marea Azov, și de a izola Crimeea. Dar experiența toamnei 2022 sugerează că ucrainenii au mai multe variante de lucru. Cel puțin trei sunt direcțiile unei posibile ofensive, indicate de hartă. În sud-vest, dinspre Novaia Kahovka către Armiansk; în sud, dinspre Orehov în direcția Melitopol; și în sud-est, Ugledar către Mariupol. Decizia încă nu s-a luat, direcția ofensivei va fi stabilită în funcție de situația de pe teren. Ieșirea la Azov și izolarea Crimeii sunt prioritățile acestui moment. Al doilea episod al ofensivei ucrainene ar putea urma la toamnă, cu atacarea Donbasului. Ar fi riscantă începerea unei ofensive pentru eliberarea orașelor Donețk și Lugansk, având în spate gruparea rusească din Crimeea.
Speranțele ucrainenilor se leagă de performanțele tehnicii occidentale de luptă. La fel cum HIMARS au făcut diferența în vara anului trecut și au pregătit victoriile ucrainene din toamnă, acum tancurile și mașinile de luptă occidentale pot aduce victoria armatei ucrainene și contribui la eliberarea întregului teritoriu.
Intriga în jurul livrării tancurilor occidentale a durat câteva luni. Decisiv a fost anunțul președintelui Franței, Macron, de a livra tancuri ușoare, apoi al prim-ministrului Marii Britanii de a trimite 14 tancuri grele Challenger 2 în Ucraina. Însă miza era reprezentată de tancurile germane Leopard, cele mai numeroase și aflate în arsenalul strategic al majorității țărilor membre NATO. Berlinul se temea însă că acceptul privind transferarea tancurilor îl va face parte a conflictului cu Rusia. Abia la 25 ianuarie 2023, după ce Statele Unite au acceptat să trimită tancuri Abrams în Ucraina, cancelarul Olaf Scholz și-a dat acordul pentru ca Leopard să poată fi livrate Kievului. Inițial a fost vorba de 14 tancuri Leopard 2 din Germania și de alte 14 din Polonia. Stocul de tancuri occidentale era întregit de alte 14 tancuri Challenger 2, și de 31 de M1 Abrams americane. Numărul acestora a crescut însă vertiginos și crește de la o săptămână la alta. La baza aeriană americană de la Reimstein, unde s-a discutat livrarea tancurilor Leopard, 12 țări participante au promis să trimită Ucrainei circa 100 de bucăți. Acum numărul a crescut, se apropie de 150.
Potrivit Spiegel, Bundeswehr are 212 tancuri Leopard, diverse modele, aflate în stare de conservare. O parte a lor poate lua drumul Ucrainei în următoarele luni.
Dar tehnica de luptă occidentală pune și câteva probleme dificile. Tancurile Leopard sunt modele diferite, au muniție diferită, aparatură din Războiul Rece sau foarte recentă instalată pe ele. Tancurile Leopard diferă de Challenger 2 și sunt foarte diferite de cele americane Abrams. Asta presupune trei linii separate de logistică, pregătire diferită a echipajelor, roluri speciale, în funcție de specificul lor, în teatrul de operațiuni.
Dar cel mai mare minus este masa lor. Ultima versiune de Abrams are peste 66 de tone, precum cel mai nou model de Leopard 2, A7. Ele însă nu se compară cu Challenger 2, care trece de 75 t. Tancurile rusești T 72 B3 și T 80 U au blindaj mai ușor, abia dacă trec de 46 t. Însă șenilele mai late ale tancurile occidentale le fac la fel de eficiente pe teren accidentat. Puterea de foc, capacitatea de a ochi și trage din mers, blindajul mai bun fac aceste tancuri occidentale mai eficiente în teatrele de luptă.
Pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, diferența pe câmpul de luptă e chemată s-o facă nu aviația, ci tancurile și mașinile blindate. Puțin probabil ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să deschidă o nouă eră în felul în care se poartă războaiele. Mai degrabă închide o epocă, cea a războaielor de artilerie, de tancuri, mașini blindate și infanterie mecanizată. //
