Kazahstan. Sfârșitul epocii Nazarbaev

Odată cu îndepărtarea lui Nazarbaev se mai prăbușește un mit. Modelul Nazarbaev-Tokaev de transfer al puterii, care părea unul de succes, din care se puteau inspira și Putin, dar și Lukașenko, și-a dovedit

Armand Gosu 11.01.2022

De același autor

Modelul Nazarbaev-Tokaev de transfer al puterii, care părea unul de succes, din care se puteau inspira și Putin, dar și Lukașenko, și-a dovedit limitele.

Elbasî, părintele națiunii kazahstaneze, a fost pentru ultima oară văzut în public la 28 decembrie 2021. Sunt imagini filmate la Sankt Petersburg, la summitul CSI, la care Nursultan Nazarbaev a participat în calitate de președinte de onoare al Uniunii Economice Euro-Asiatice.

Informațiile privind locul în care se află Nazarbaev și familia sa sunt contradictorii. O respectată publicație din Kazahstan afirmă că după începerea protestelor din 2 ianuarie, fostul președinte și familiile celor trei fiice ale sale ar fi plecat în Dubai, cu un avion special. Un redutabil specialist rus în Asia Centrală scrie, într-o postare pe FB, că Nazarbaev se află într-o stațiune de odihnă din China. Purtătorul de cuvânt al fostului președinte declară că acesta este în capitală și cere poporului să strângă rândurile în jurul actualului președinte Kasâm-Jomart Tokaev.

Până nu demult, cel mai puternic om din Asia Centrală, Nazarbaev, este astăzi o umbră, care nu se știe unde se ascunde. Acum, la despărțirea de el, ar fi o bună ocazie să-i spunem povestea.

***

După moartea lui Stalin, la conducerea republicilor sovietice care formau URSS s-a ajuns la un echilibru care presupunea numirea în funcția de prim-secretar al unui reprezentant al etniei titulare, iar în funcția de secretar doi, a unui slav, bielorus, rus, ucrainean. Această regulă nescrisă a fost respectată până în decembrie 1986, când Mihail Gorbaciov a schimbat un prim-secretar kazah cu unul rus. Astfel că în fruntea Partidului Comunist Kazah erau acum doi ruși. Nu întâmplător a ales Gorbaciov tocmai Kazahstanul pentru acest experiment de rusificare a conducerii. În cea mai întinsă republică sovietică din Asia Centrală locuiau mai mulți ruși decât kazahi. Conform recensământului din 1979, la puțin sub 15 milioane de locuitori, aproape 6 milioane sunt ruși și doar 5,3 milioane sunt kazahi. Tot aici, în Kazahstan, recensământul mai număra 900 de mii de ucraineni.

Gorbaciov dorea să controleze mai bine periferia sovietică. Revoluția islamică din Iran a bulversat întreaga comunitate musulmană din Asia Centrală. Pentru musulmanii sovietici, experiența iraniană era interpretată ca o reconciliere cu propria identitate islamică. A urmat dezastrul din Afganistan.

Calculele lui Gorbaciov nu s-au potrivit cu realitatea din teren. La 17 decembrie 1986, la Almatî au izbucnit proteste violente. Zece mii de bărbați tineri înarmați cu răngi de fier și bolovani au ocupat zona centrală a capitalei scandând „Kazahstanul kazahilor!”. Au atacat instituțiile publice, au dat foc sediului partidului. A urmat o represiune brutală. Nici până astăzi nu se cunoaște numărul exact al victimelor. Presa centrală de la Moscova, precum și cea din capitalele republicilor din Asia Centrală n-au scris un rând despre ce s-a întâmplat. Cetățenii sovietici au aflat despre aceste evenimente, ca de obicei, de la posturile de radio străine.

Gorbaciov a trebuit să facă un pas în spate, iar peste trei săptămâni a refăcut echilibrul etnic, numind un kazah în funcția de secretar doi. Tensiunile însă vor continua până în vara lui 1989, când Nursultan Nazarbaev, un kazah, este numit prim-secretar. Practic, din iunie 1989 și până în martie 2019, Nazarbaev a condus cu mână de fier Kazahstanul, iar de atunci și până la 5 ianuarie 2022, a împărțit conducerea cu actualul președinte Tokaev, într-un sistem de dualitate a puterii.

 

După obținerea independenței în decembrie 1991, Nazarbaev a introdus diferențierea „kazahstanezi”, adică populația Kazahstanului, ruși, kazahi, ucraineni, moldoveni, chinezi… și „kazahi”, adică etnicii kazahi. Pe lângă kazahă, limba de stat, și rusa, „limbă de comunicare interculturală”, se mai face educație în 14 limbi ale minorităților (germană, poloneză, uigură, turcă, coreeană, cecenă etc.). Ideologia oficială este eurasianismul, care urmărește concilierea aportului cultural european și asiatic reprezentat pe teritoriul Kazahstanului. Deși Constituția Kazahstanului consfințește laicitatea statului și nu face referire la islam, religia a umplut golul lăsat de ideologia sovietică. Doar în primul deceniu după obținerea independenței s-au construit circa 1500 de moschei și s-au deschis 20 de medrese. Clerul musulman și cel ortodox și-au unit efortul și în 2000 a obținut modificarea legii cultelor în sensul limitării activității cultelor neoprotestante (baptiști, adventiști, Martorii lui Iehova).

Învățarea limbii kazahe a fost un element important în construirea identității euro-asiatice. Istoria a fost rescrisă și s-a pus accent pe superioritatea culturii nomade în raport cu cea sedentară. Populația rusofonă a fost reticentă la noile procese și a respins învățarea limbii kazahe. Sute de mii de familii de ruși au părăsit Kazahstanul, acuzând presiuni din partea autorităților kazahe. Într-un deceniu, din 1989 și până în 1999, ponderea kazahilor în total populație crește de la 40 la 53%. Asta, pe fondul scăderii populației de la 16 milioane la 14,9 milioane. Orașele industriale sovietice din nord și vest sunt în ruină, țara e în plin proces de dezurbanizare.

Spre deosebire de celelalte stanuri din Asia Centrală fostă sovietică, Kazahstanul a dat multă vreme aparența de democrație, prin adoptarea în 1993 a unei Constituții inspirate după model francez. După 1995 a început - în oglindă cu Belarus - un proces de consolidare a puterii prezidențiale prin referendumuri sub pretextul stabilizării situației din țară, în fața tensiunilor generate de dificultățile tranziției. Regimul care s-a consolidat în ultimele două decenii și jumătate n-are nimic reprezentantiv și nici democratic în el. O uriașă corupție, nepotismul și clientelismul au însoțit dezvoltarea unui patriotism național și au întărit o structură socială bazată pe apartenența la diversele clanuri. Ocolind parlamentul, președintele a operat privatizările în favoarea propriei familii. Începând cu poliția și serviciile secrete, cu fiscul și vama, și terminând cu mass-media și editurile de carte, toate domeniile importante ale statului sunt sub controlul clanului președintelui. Justiția este strict subordonată politic, iar alegerile sunt controlate și rezultatul este scris cu pixul, dinainte. Nu există separarea puterilor în stat, judecătorii Curții Constituționale sunt controlați politic, iar guvernatorii regiunilor sunt numiți și destituiți de președinte, fără niciun fel de explicație. După un deceniu de relativ pluripartidism, sistemul este reformat și luat sub control de către serviciul secret. Asta se produce în urma celei mai importante tentative de a-l înlătura pe Nazarbaev de la putere, din noiembrie 2001. La ea au participat inclusiv câțiva membri importanți ai guvernului. Fără o bază socială solidă, opera unor intelectuali cu experiență politică limitată, tentativa a eșuat, iar liderii ei s-au refugiat în străinătate. După 2003 mai sunt permise doar trei partide, toate pro-prezidențiale, care mimează competiția între ele.

Spre deosebire de ceilalți lideri de foste republici sovietice din Asia Centrală, Nazarbaev avea ambiția să fie luat în serios în cele mai importante capitale din lume. Și să fie primit cu toate onorurile, la cel mai înalt nivel. Să fie perceput ca un lider civilizat, nu ca un dictator primitiv, dorea să fie jucător, acceptat la masa celor mari. Atrăgea investiții străine importante, cele mai mari din Olanda, SUA, Marea Britanie, Germania. Zeci de mii de străini lucrează în diferite domenii, dar mai ales în petrol și gaz, angajați ai unor firme de stat din Kazahstan. Decenii la rând, presa occidentală publica pagini întregi de reclamă, în care lăuda realizările Kazahstanului, pagini plătite de regimul de la Astana sau chiar de mari companii vestice care făceau afaceri cu petrol. 

 

După moartea neașteptată a președintelui Uzbekistanului în 2016, Islam Karimov, Nazarbaev începe să-și caute succesor. De ce l-a impresionat ce s-a întâmplat în statul vecin? Acolo, transferul de putere a fost dur pentru familia Karimov. A pierdut nu doar pozițiile publice, ci și proprietățile pe care le deținea. Iar unii apropiați au fost aruncați în pușcărie. Nazarbaev dorea să împiedice ca acest lucru să se întâmple în Kazahstan.

În cele din urmă, președintele Nazarbaev l-a ales pe Kasâm-Jomart Tokaev drept succesor. Ce-l recomanda pe Tokaev? Faptul că era un diplomat de profesie, fără niciun fel de bază de susținere în politică, deci era dependent de echipa lui Nazarbaev, aparținea unui clan modest, nu părea să aibă niciun fel de ambiții politice. Toate acestea păreau garanția faptului că Tokaev nu se va autonomiza vreodată, că va fi un executant fidel, o păpușă în mâinile familiei Nazarbaev.

În martie 2019, Nazarbaev și-a dat demisia și l-a anunțat pe Tokaev drept succesor. Peste câteva luni, Tokaev îndeplinește formalitatea câștigării alegerilor prezidențiale. De fapt, în 2019 n-a fost un transfer de putere veritabil, Nazarbaev a predat doar câteva din atributele puterii. A modificat Constituția, iar din poziția de Elbasî, părinte al națiunii, a fost desemnat președinte pe viață al influentului Consiliului de Securitate, de unde avea controlul instituțiilor militarizate. Toată politica economică, socială, externă, de securitate trebuia aprobată și de Nazarbaev. Este o perioadă de dualitate a puterii care se întinde între martie 2019 și ianuarie 2022. Pandemia de Covid a făcut ca protagoniștii să amâne până acum bătălia finală. Pas cu pas, Tokaev a preluat controlul asupra celor mai importante instituții și și-a întărit poziția. Anul trecut, a devenit președinte al Adunării poporului și lider al partidului prezidențial Nur Otan, care deține 99% din mandatele din parlament.

Intervenția Organizației Tratatului pentru Securitate Colectivă, care împlinește 30 de ani în criza internă din Kazahstan, amână sine die reformele promise de Tokaev.

Odată cu îndepărtarea lui Nazarbaev se mai prăbușește un mit. Modelul Nazarbaev-Tokaev de transfer al puterii, care părea unul de succes, din care se puteau inspira și Putin, dar și Lukașenko, și-a dovedit limitele. Varianta retragerii din politică, a ieșirii la pensie, așa cum a făcut Boris Elțin, de pildă, pare un vis prea frumos. Și tot mai greu de realizat. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22