De același autor
Unii comentatori de la București au așezat eșecul proiectului Nabucco West în rând cu acordul de procentaj Churchill–Stalin, Ialta și Malta, ca și când Occidentul ar fi vândut Moscovei, a câta oară, Europa Centrală și de Est.
Teoriile conspiraționiste au rol de pansament sub care se ascund nu doar neputințele, ci, adesea, și incompetența unui corp guvernamental de experți care-i alimentează pe liderii politici cu tot felul de bizarerii. De aici și reacțiile publice menite să alimenteze teoria de victimă perpetuă a istoriei. Câtă emoție populară stârnește încă afirmația că noi, românii, suntem mereu trădați de un Occident etern nerecunoscător, care se înțelege cu Rusia peste capul nostru! De astă dată, pe tema gazului.
Miza Nabucco, cum a fost lansat în 2002, dar mai ales după războaiele gazului dintre Moscova și Kiev, era scăderea dependenței țărilor Europei Centrale și de Est de gazul livrat din Rusia. Deci, era o miză exclusiv strategică, nu una economică. Într-un elocvent interviu realizat de HotNews.ro cu Gunther Oettinger, încolțit să arunce cu piatra spre Kremlin, comisarul UE pentru energie se limitează la a reaminti un lucru de bun simț: „companiile fac și operează proiecte, iar guvernele guvernează“. British Petroleum și Statoil se ghidează după cifre economice, și nu după sentimentele guvernelor de la Londra și Oslo pentru Moscova. Iar cifrele nu pot fi falsificate: dacă Nabucco West costa 8 miliarde de euro, proiectul Trans Adriatic Pipeline costă doar 1,5 miliarde. Somat să recunoască că e o „victorie“ a Rusiei, comisarul Oettinger răspunde: „Cu siguranță, nu aș vedea așa lucrurile. Rusia a fost și rămâne un important furnizor de gaze și partener pentru noi“. Nu e doar diplomație aici, e încă o probă că nu ne-am vindecat de rănile trecutului.
Guvernele păstrează pârghii prin care să influențeze politica marilor companii energetice. Sigur că rațiunile strategice contează în analizele care se fac în orice cancelarie din lume. Dar a miza exclusiv pe ele nu garantează succesul, după cum s-a dovedit în cazul Nabucco West.
Concluzii dramatice de tipul cizma Rusiei apasă asupra Caspicii, UE incapabilă să-și promoveze interesele (ca și când analiștii de la București știu mai bine decât cei de la Bruxelles care sunt interesele Uniunii), SUA ne-au abandonat și s-au orientat spre Asia-Pacific, Azerbaidjan, Kazahstan și Georgia rămân sub controlul Kremlinului pot doar să stârnească emoții, dar nu pot înlocui o expertiză profesionistă care se cere făcută.
Această analiză trebuie să renunțe la premisa că retorica antirusească aduce dividende sau că orice instrument menit să blocheze puterea Rusiei va fi automat promovat. A trecut vremea aia. Astăzi lumea e mult mai complicată, dinamica internațională e cu totul alta decât în 1964 și chiar în 2002, iar Rusia nu e Uniunea Sovietică. Asta nici un moment nu înseamnă că Occidentul a pactizat cu Kremlinul sau că președintele Obama și cancelarul Merkel s-au îndrăgostit subit de Vladimir Putin. Marile cancelarii au aprofundat lecția războiului din august 2008 și au luat o pauză în extinderea Occidentului spre Est. În același timp, criza economică a determinat reevaluarea priorităților europene, mai ales a marilor proiecte economice, de miliarde de euro, cum ar fi fost și Nabucco West.
În fond, grație TAP, Bruxellesul își va realiza obiectivul de diversificare a livrărilor de gaz cu niște costuri mai mici și la un preț mai bun. Deci nu e vorba de eșecul UE, ci de eșecul României, care a mizat totul pe cartea Nabucco. Că viitoarea conductă nu va trece pe la noi, pentru a încasa taxa de tranzit, iar România nu va deveni un mare hub energetic, asta afectează orgoliul național. Decât să transferăm frustrările asupra Comisiei Europeane, ar trebui să înțelegem că apartenența la UE nu rezolvă toate problemele, că politica externă și de securitate comună nu scade din importanța relațiilor bilaterale și că trebuie să ne jucăm activ atuurile, identificând corect prioritățile strategice și pe potențialii parteneri.//
