De același autor
De câteva săptămâni, presa străină, dar și cea din România ne anunță că va începe un război în Donbass, că Rusia va ataca Ucraina sau invers. Miniștrii de externe și cei ai apărării din NATO, dar și din regiunea extinsă a Mării Negre dorm iepurește, cu telefonul în mână. Nimeni nu mai poate să spună cu certitudine de unde, cum, de când, de la ce s-a înfierbântat atmosfera în relațiile și așa complicate dintre Moscova și Kiev și cine e vinovat. De curând s-au împlinit 7 ani de când războiul nedeclarat între Rusia și Ucraina face victime. Oficial, peste 13.000 de partea ucraineană. Neoficial, aproape 25.000. Alte 4 milioane de oameni au fost alungați de la casele lor. Cei mai mulți au fost evacuați în centrul și vestul Ucrainei. Unii au emigrat în Rusia, alții în Polonia.
Filmul unei crize
Se cunosc protagoniștii acestei crize care ține prima pagină de câteva săptămâni. Ei sunt Rusia și Ucraina. Obiectul ei: reluarea operațiunilor militare de amploare pe frontul din Donbass. Moscova acuză Ucraina că pregătește un atac masiv pentru a recuceri Donbassul, fiind susținută de Occident, în primul rând de Statele Unite ale Americii. Dar săptămâni la rând, sute de înregistrări video făcute în zona Rostov, în apropiere de granița cu Ucraina, au surprins deplasarea și concentrarea în zona graniței a unor mari efective militare rusești gata de luptă. Trupe și tehnică militară încărcată în trenuri, coloane de mașini militare pe șosele, flotila militară rusească din Marea Caspică, urcând pe canal spre Azov. Aceste înregistrări video nu se știe de cine realizate, încărcate pe internet, pe rețelele de socializare, au făcut înconjurul întregii lumi.
Cum nu era sezonul manevrelor militare, pretextul pentru comasarea trupelor la granița vestică l-a oferit reluarea violentă a luptelor în zona satului Șumi, aproximativ 60 km la nord de Donețk, unde la 26 martie au fost uciși 4 militari ucraineni și alți 2 au fost grav răniți. Kievul a acuzat trupele separatiste din Donețk, iar acestea au dat vina pe minele antipersonal. Lupte violente au loc de-a lungul liniei de demarcație, pe o întindere de sute de kilometri. Kievul spune că militarii săi sunt atacați și anunță zilnic pierderi de vieți omenești. Adevărul este că luptele din Donbass n-au încetat niciodată în ultimii 7 ani. În tot acest timp s-a murit acolo. Nu au reînceput cu violență după 26 martie, ci încă în ianuarie 2021 s-a observat o recrudescență a luptelor și a crescut numărul victimelor. Reluarea violențelor a contrastat cu cele 6 luni de relativă acalmie în urma acordului de încetare a focului din iulie 2020.
Amplificarea conflictului între separatiști și armata ucraineană poate să ofere Rusiei pretextul de a declanșa operațiuni militare de amploare. Poate și de aceea, administrația Zelenski nu a deplasat trupe suplimentare în regiune și spune că nu va cădea în capcana întinsă de Putin, atacându-i pe separatiștii sprijiniți de Rusia.
Presa internațională, dar și cea rusească, mai spune că Putin și-a încordat mușchii ca să-l testeze pe noul președinte al SUA, Joe Biden. Sau că ucrainenii vor să-și ia revanșa pentru 2014 și vor să testeze acum dronele turcești Bayraktar (eficiente toamna trecută în războiul din Nagorno Karabah) în Donbass, împotriva separatiștilor. Alți oficiali ruși, transformați ad-hoc în comentatori, afirmă că SUA vor să atragă Rusia într-un război, pentru ca astfel să poată declanșa o revoluție colorată și să răstoarne regimul Putin. În acest scenariu, un anumit rol îi este atribuit și opozantului Aleksei Navalnîi, în funcție de imaginația comentatorului.
Așii propagandei rusești, Dmitri Kiseliov și Vladimir Soloviov, ca și câțiva înalți oficiali de la Moscova, anunță sumbru sfârșitul Ucrainei, dacă aceasta intră în NATO sau atacă enclavele separatiste. O altă rafală de acuzații dinspre Kremlin către administrația Zelenski pretinde că aceasta ar vrea să-și rezolve problemele interne printr-un război cu Rusia. Unii comentatori cred că Moscova vrea să-l pedepsească în acest fel pe Zelenski pentru sancțiunile împotriva lui Viktor Medvedciuk, apropiat al lui Putin, șef al opoziției pro-ruse din Ucraina și proprietar a trei canale de televiziune, importante instrumente ale propagandei și manipulării rusești, care au fost interzise în februarie. Nu e un secret pentru nimeni că speranțele Kremlinului în lipsa de experiență în politica externă a președintelui Zelenski au fost mult exagerate, iar disponibilitatea acestuia pentru concesii s-a dovedit a fi mult sub așteptările Rusiei.
Fără număr sunt motivele inventariate de ziariști pentru un nou război de anvergură în Donbass. Uneori, ele se exclud, detaliu care nu pare să intereseze pe nimeni. Tăcerea și bâlbele comentatorilor din momentul ocupării Crimeei, din februarie 2014, au fost astăzi înlocuite cu o expertiză greu de anticipat acum 7 ani.
Variante și variabile
Din toată această avalanșă de comentarii și analize sunt câteva care merită reținute. În astfel de situații, rușii lucrează cu mai multe scenarii, în funcție de diverse variabile. Și în funcție de cel mai important obiectiv. Iar cel mai important obiectiv este deblocarea tratativelor dintre Kiev și separatiștii pro-ruși (acordurile de la Minsk și formatul Normandia) și negocierea unei soluții pentru Donbass care trebuie să țină seama mai ales de interesele Moscovei, dar și ale elitei locale din Donețk și Lugansk. De ce atâta grabă? Pentru că Putin o să aibă alte priorități, transferul de putere la Kremlin, iar conflictul cu Ucraina este o vulnerabilitate. Deci, trebuie rezolvat, iar asta ia timp.
Prin dislocarea trupelor la frontieră, Rusia încearcă să pună presiune pe Ucraina. E puțin probabil să funcționeze. A mai încercat și altă dată, tot fără rezultate. Pentru a-i obliga pe ucraineni să se așeze la masa tratativelor și să facă concesii, Rusia are nevoie ca separatiștii (sprijiniți masiv de armata rusă, ca și cu alte ocazii), prin câteva manevre dibaci executate, să repurteze o victorie de tipul celei de la Ilovaisk. Între 28 august și 1 septembrie 2014, la Ilovaisk, trupe rusești intrate pe teritoriul ucrainean în număr mare au încercuit unități militare ucrainene care și-au abandonat tehnica de luptă. Sub povara acestei înfrângeri, președintele Petro Poroșenko a semnat primul acord de la Minsk. Au urmat luptele de la Debalțevo și al doilea acord de la Minsk (februarie 2015). Kievul a citit diferit de Moscova textele acordurilor. Planul de reglementare s-a blocat. Formatul Normandia, cu Franța și Germania în rol de soliști, n-a putut să avanseze spre o reglementare a conflictului. Spre dezamăgirea Ucrainei, care n-a încetat să-și arate nemulțumirea și suspiciunea față de posibile negocieri între Moscova, Paris și Berlin în lipsa Kievului.
Vladimir Putin nu vrea să transforme războiul din Donbass într-un conflict înghețat, ci să reintegreze regiunea separatistă în granițele Ucrainei, dar ca o entitate cu un statut special și controlată de Rusia. Dacă ar fi vrut să anexeze regiunea, o făcea, doar e la granița cu Rusia. Dacă ar fi dorit ca Donbass să-și fi declarat independența după modelul Abhaziei și Osetiei de Sud, s-ar fi întâmplat acest lucru. Dar astea sunt variante costisitoare. Donbassul este prea scump, doar în 2015, Moscova plătea peste două miliarde de dolari pentru întreținerea regimurilor separatiste de acolo. Socoteala lui Putin este că Ucraina trebuie încă o dată învinsă militar în Donbass, amenințată de trupe comasate la frontieră ca să accepte să facă niște concesii care altfel ar fi inacceptabile. E mult mai greu astăzi pentru Putin să realizeze ce a eșuat acum 7 ani. Armata ucraineană e mai bine pregătită astăzi, astfel încât e greu de repetat un Ilovaisk. Și Occidentul pare astăzi mai dispus să reacționeze decât a fost atunci.
Asta nu exclude posibilitatea izbucnirii unui veritabil război de câteva zile, în care Rusia să-și atingă câteva ținte tactice. E puțin probabil un asemenea scenariu, dar nu poate fi exclus. Un război deschis ruso-ucrainean poate fi imaginat într-un scenariu similar celui ruso-georgian din iulie-august 2008. Cu Zelenski care să cadă într-o cursă lăsându-se provocat, cum s-a petrecut cu Mihail Saakașvili. Numai că armata rusă nu ar avansa spre capitala Kiev (cum s-a dus spre Tbilisi în august 2008). În acest caz, obiectivul Rusiei ar putea fi cucerirea unui culoar terestru pe litoralul nordic al Mării Negre, care să facă legătura cu Crimeea. Un alt obiectiv foarte important ar fi ocuparea unui teritoriu în nordul peninsulei care să asigure Crimeei, amenințată de o secetă gravă, aprovizionarea cu apă din Nipru. Iar dacă trupele rusești ar ajunge la Herson și Nikolaiev, de acolo până la Odessa și gurile Dunării n-ar fi o distanță prea mare, iar în zonă trăiesc oricum mulți ruși. În acest scenariu puțin probabil, dar mai plauzibil decât multe altele din cele vehiculate prin presă, Ucraina va fi îndepărtată de la Marea Neagră, care ar deveni cu adevărat un lac ruso-turc. Însă, monitorizarea atentă a situației de către Pentagon și NATO face puțin probabil un astfel de scenariu. O astfel de desfășurare nu s-a petrecut nici în 2014-2015, sunt extrem de puține șanse să se întâmple acum. //
