Triumful lui Putin în faţa lui Trump

Pentru țara care a inventat „satele lui Po­temkin“, cel mai important lucru e ima­ginea. Pentru prima dată în 17 ani de când conduce Rusia, Putin a izbutit să creeze imaginea unei Rusii par­te­ner egal al SUA, o veche obsesie a diplomației sale. Și asta chiar în Orientul Mij­lociu, la discutarea do­sarului sirian, unul dintre cele mai complicate cu pu­tință. Tot la Hamburg, a fost pentru prima dată de la sfârșitul anilor 1970 când un președinte american, la întâlnirile cu liderul de la Kremlin, nu subliniază importanța res­pec­tării drepturilor omului și a principiilor democratice. E într-un fel firesc și coerent cu lipsa de apetit pentru valorile liberale și cu abordarea Rusiei de către noua ad­mi­nistrație, de vreme ce, cu ocazia vizitei din aprilie, de la Moscova, Rex Tillerson a fost primul secretar de stat din ultimele de­ce­nii care a refuzat să se întâlnească cu re­pre­zentanți ai societății civile și activiști ai drepturilor omului din Rusia. Mesajul transmis de Washington opoziției firave din Rusia este cu atât mai nefericit, cu cât, în zilele summit-ului G20, la Moscova erau arestați și bătuți de poliție 30 de tineri susținători ai lui Aleksei Navalnîi, ac­tivist anticorupție, care speră să-l poată con­frun­ta pe Putin în alegerile prezi­den­ția­le din martie 2018. Tot pentru prima da­tă în ul­ti­mii trei ani, n-a fost menționată la o astfel de întâlnire Crimeea, anexată de Rusia.

Din punct de vedere al imaginii, di­plo­ma­ția rusă a repurtat un mare succes. Pentru că înțelege foarte bine importanța diplo­ma­ției publice, știe să lucreze bine cu presa, să-i manipuleze pe ziariști. În plus, di­plomații ruși știu să seteze așteptările la eve­nimentele inter­na­țio­na­le. Serghei Lavrov, mi­nis­tru de Externe din martie 2004, este harnic, citește mult, are o bună expertiză pe o sumedenie de dosare, elegant, carismatic, are vor­bele la el, răspunde la î­n­trebări oricât ar fi de dure, are o bună intuiție a situa­țiilor din conferințele de pre­să, construiește cu abili­tate capcane în care-și împinge nu doar omologii, ci și pe ziariștii mai combativi, es­te antrenat pentru audiențe externe, un­de știe să fie vizibil. Înainte de a fi adus în fruntea Ministerului de Externe, Lavrov a fost vreme de un deceniu ambasador al Ru­siei la ONU. Preocupată de imagine, Moscova a anunțat dinainte ce agendă are pentru întâlnire, pregătind publicul. De partea cealaltă, generalul McMaster, con­si­lierul pe securitate al președintelui Trump, a anunțat că nu au o agendă anume - „o să fie orice vrea preşedintele să discute“. Incredibil, la cea mai importantă întâlnire de la preluarea mandatului, președintele merge fără niciun plan. Ar fi fost cel puțin ciudat, dacă n-ar fi vorba de Trump.

Obsedat de scurgerile de informații, Trump a preferat formatul 1+1, adică la întâlnire au intrat doar președinții însoțiți de mi­niș­trii de Externe, plus câte un translator. Fără con­si­lieri, chiar fără diplomați care să ia no­ti­țe, cum se procedează în astfel de ocazii, Trump și Tillerson, novici în re­la­țiile in­ter­naționale și istorie diplomatică, erau vic­ti­me sigure în fața mai versaților Putin și La­vrov. Trump și Tillerson au con­fundat ne­go­cierile din afaceri cu discuțiile di­plo­ma­tice, credeau că sunt același lucru. Dar nu-i așa, în special când ai de a face cu Mos­cova.

În vreme ce Lavrov știe că cine iese pri­mul la presă are șanse să impună ver­siu­nea sa, singura grijă a lui Tillerson a fost să-i asigure pe ziariștii americani că Trump a ridicat în întâlnirea cu Putin pro­blema amestecului rusesc în alegerile pre­zi­den­ția­le din SUA. A doua zi, chiar Putin a sărit în ajutorul lui Tillerson, confirmând că pre­ședintele american a pus mai multe în­tre­bări pe această temă, fiind interesat de une­le detalii, însă liderul de la Kremlin a mărturisit că n-a putut să răspundă la toa­te, dar i-a povestit lui Trump despre dis­cu­ții­le cu Administrația Obama pe aceas­tă te­mă. Și i se pare că Trump a luat în con­si­derare și a fost de acord, în­cheie Pu­tin, asigurându-i pe ziariști că Ru­sia nu se va amesteca nici în alegerile ger­mane, pen­tru că Berlinul este unul dintre cei mai im­por­tanți parteneri comerciali ai Moscovei.

Cea mai răspândită narațiune despre întâl­nirea de două ore și un sfert, cu mult pes­te ce s-a planificat inițial, a venit de la La­vrov. Ministrul rus a anunțat că s-au luat patru decizii: încetarea focului în sud-vestul Siriei, acord pregătit împreună cu Ior­dania; SUA au numit un nou re­pre­zen­tant special pentru criza ucraineană, Kurt Volker, pe care Lavrov îl așteaptă la Mos­co­va pentru discuții; securitatea ci­ber­ne­ti­că; grăbirea procedurilor pentru numirea noilor ambasadori.

Chiar dacă au punctat la impresie artis­ti­că, Putin și Lavrov n-au obținut nimic. Pe dosarul ucrainean, numirea lui Volker o să-i facă pe ruși s-o regrete pe Victoria Nu­land. Nici măcar comisii n-or să în­fiin­țeze americanii, asta a promis și Tillerson în aprilie la Moscova și nu s-a întâmplat nimic. Armistițiul în Siria n-a durat decât 24 de ore. Cât despre armonia ideologică care ar domni între Trump și Putin, o altă obsesie a presei internaționale, liderul de la Kremlin n-are ideologie, el doar ex­ploa­tează slăbiciunile adversarului. Iar Trump e un cadou la care rușii n-ar fi îndrăznit nici măcar să viseze.