De același autor
Paradoxal, principalul obstacol în calea negocierilor de pace nu este Vladimir Putin, cum cred Ucraina și Europa. Nici Volodimir Zelenski, cum cred administrația de la Washington și gruparea MAGA. Principalul obstacol în calea negocierilor pentru a opri războiul din Ucraina este chiar Donald Trump, obsesiile sale, trecutul său nefardat de propaganda conservatoare.
Faptul că mai toate marile cancelarii ale lumii, dar mai ales liderii europeni, și în special Kievul, n-au încredere nici în capacitatea diplomatică și nici în buna credință a lui Trump face ca insistența locatarului de la Casa Albă să genereze consecințe cu un potențial dezastruos, să izoleze America, să submineze decisiv unitatea Occidentului euroatlantic, să trimită NATO, principala alianță politico-militară, în moarte clinică. Și să deschidă calea către Al Treilea Război Mondial.
Pacea în Ucraina a fost temă în campania electorală în America. Vreme de 9 luni, republicanii, la cererea lui Trump, au blocat în Congres votarea ajutoarelor pentru Ucraina. În campanie, Donald Trump a promis să facă pace în 24 de ore de la câștigarea alegerilor. De atunci ar fi trebuit să fie limpede la ce fel de pace visa Trump, una obținută prin tăierea ajutoarelor americane pentru Kiev. Dar războiul din Ucraina n-a fost o temă importantă în campania electorală americană. Cu siguranță că n-a intrat în primele cinci. Totuși, a fost utilizată de Trump ca o măciucă pentru a lovi în administrația democrată, a sublinia slăbiciunea și corupția lui Joe Biden, relațiile lui cu Kievul, unde fiul său, Hunter, a fost numit în 2014 șef al departamentului juridic la o firmă privată de exploatare a gazului din Ucraina, Burisma Holdings. Trump l-a acuzat pe Biden că era incapabil să încheie acest război, că nu putea să ajungă la pace, pentru că era prea slab, iar Putin nu l-ar accepta drept interlocutor.
Două erau temele promovate de Trump și anturajul său în campanie: războiul n-ar fi început dacă el era președintele SUA (pretindea că el câștigase alegerile, dar „Deep state” a falsificat rezultatul!); Zelenski exploata naivitatea americanilor și le-a scos din buzunare vreo 500 miliarde $ (dar suma variază în funcție de dispoziția președintelui american) pentru un război pe care nu avea cum să-l câștige.
Aceste linii de propagandă electorală au inspirat politicile de astăzi ale Administrației Trump:
1. Oprirea imediată a războiului (24 de ore inițial, apoi s-a diluat la o săptămână, trei luni, în funcție de interlocutor). Pentru asta, Trump trebuie să-i convingă pe Putin și pe Zelenski, interpretând rolul de mediator. Oprirea războiului din Ucraina este doar un instrument pentru relansarea relației ruso-americane. De la Clinton, George Bush Jr, trecând prin Barack Obama și până astăzi, la Trump, recalibrarea relațiilor dintre Moscova și Washington a fost obsesia începutului de mandat a președinților americani. Această politică s-a articulat în funcție de persoana locatarului de la Casa Albă și de inteligența consilierilor săi. Ceea ce Trump face acum este însă mult mai mult. Relansarea relației cu Rusia trebuie să deschidă ușa unor negocieri globale, de tipul celor purtate la Ialta, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
2. Pedepsirea lui Zelenski: pentru că nu a oferit lui Trump informații compromițătoare despre fiul lui Biden în 2019, iar procuratura ucraineană n-a început să-l ancheteze pe acesta; pentru că acest șantaj asupra lui Zelenski a stat la baza tentativei eșuate de suspendare a lui Trump la finalul primului mandat. Zelenski mai trebuie pedepsit pentru că a colaborat bine cu Biden, cu administrația democrată, în contextul agresiunii Rusiei. Pentru că în campania electorală s-a dus în Pennsylvania să viziteze o fabrică de muniție, însoțit de reprezentanți ai Pentagonului și de guvernatorul democrat al statului, ceea ce republicanii au interpretat ca fiind o susținere a Kamalei Harris, candida democrată, în campania electorală.
3. Înlăturarea lui Zelenski de la putere și înlocuirea lui cu un președinte care să accepte condițiile de pace ale lui Trump (de fapt ale lui Putin). Aici, locatarul de la Casa Albă nu este original. A preluat ideea nelegitimității președintelui Zelenski de la Putin. Propaganda rusească a început să fluture subiectul în aprilie 2024, pe motiv că mandatul de cinci ani se încheie la finalul lunii mai, așa că Ucraina trebuie să organizeze alegeri prezidențiale, iar prezența lui Zelenski în fruntea statului ar fi ilegală. În contextul succeselor mici, dar continui ale ofensivei rusești din toamna anului trecut, tema lipsei de legitimitate a lui Zelenski a dispărut din propaganda rusească. Ea a reapărut însă în momentul în care s-a vorbit de inițierea unor contacte ruso-americane pentru a pune capăt războiului. Și a devenit o prioritate pentru Administrația americană după convorbirea telefonică Trump-Putin. Donald Trump a lansat atunci două torpile: Zelenski – „4%” și „dictatorul” Zelenski. Nici măcar propaganda Kremlinului nu a mers atât de departe precum a făcut-o Trump. Până și Putin, când a fost pus să comenteze afirmațiile lui Trump, a ținut să fie mai nuanțat decât acesta. Din perspectivă americană, soarta lui Zelenski pare decisă. Cearta de față cu presa din Biroul Oval este picătura care a umplut paharul răbdării Administrației americane. Atât Trump, cât și J.D. Vance au ieșit șifonați până și pentru Fox News, oficiosul conservatorilor americani. De la Marco Rubio la Mike Waltz, Mike Johnson și până la – cine ar fi crezut? – Lindsay Graham, toți îi cer lui Zelenski să plece. Sigur că e o formă de presiune pentru ca președintele Ucrainei să accepte orice condiții de pace și compromisuri.
4. Acordul americano-ucrainean pentru exploatarea mineralelor din Ucraina ar fi trebuit semnat vineri, la Casa Albă, în prezența celor doi președinți. Acesta era motivul pentru care Zelenski fusese invitat la Washington. De astă dată, Administrația americană nu-și mai punea problema legitimității „dictatorului” Zelenski, căruia i se cerea să semneze un document pentru ca Trump să poată flutura deasupra capului iluzia încasării unor sute de miliarde de dolari, sub pretextul recuperării ajutoarelor americane acordate de Administrația Biden Ucrainei. Negocierile dificile au transformat însă acordul pentru exploatarea subsolului Ucrainei într-un document care anunța crearea unui fond de investiții pentru reconstrucția post-război, valoarea căruia nici cei mai aprigi critici ai lui Zelenski n-o pot nega. Și suma de 500 de miliarde, oricum fantezistă, a fost abandonată. Toate ajutoarele americane și cele europene împreună nu se apropiau de această sumă. Cu ocazia scandalului iscat de pretențiile avansate de americani s-a demonstrat faptul că Europa a fost mult mai activă în susținerea Ucrainei și ceva mai generoasă. Însă și mai tăcută.
5. Miza cea mare sunt discuțiile geopolitice între Moscova și Washington. Ele au un potențial exploziv. Ar putea să schimbe fața întregii lumi. Și să arunce nu doar Ucraina, ci întreaga Europă în cea mai dificilă poziție din istoria ei. Tot ce știm despre lumea occidentală s-ar putea nărui în câțiva ani. E un scenariu posibil. Chiar dacă, deocamdată, puțin probabil. Pacea în Ucraina a fost doar un pretext în spatele căruia Putin l-a ademenit pe Trump să negocieze un nou aranjament de securitate, cu dosare multe, groase și complicate. A fost un pretext pentru că este evident că Rusia nu va face nicio pace cu Ucraina pentru că nu acceptă existența ei. Moscova consideră chiar existența Ucrainei o amenințare. De ce ar semna o pace care garantează statalitatea acesteia, în orice fel de granițe, și care vorbește de refacerea și consolidarea independenței Ucrainei? Sau dacă va semna, o va respecta oare? Atât în convorbirea telefonică Putin-Trump, cât și la negocierile de la Riad, rușii și americanii au discutat multe dosare, de la Orientul Mijlociu la Arctica, energie, reglementarea AI, relansarea relațiilor ruso-americane etc. De fapt, miza cea mare o reprezintă tocmai aceste dosare. Acesta era planul lui Putin. Însă pare că aceste discuții geopolitice exprimă cel mai bine ceea ce și SUA doreau demult; să discute cu Rusia principalele dosare internaționale. Prețul pentru negocierile cu Putin și iluzoria îndepărtare a Rusiei din îmbrățișarea Chinei ar putea fi împingerea nu doar a Ucrainei, ci și a Europei sub roțile Kremlinului.
***
Putin îl ademenește pe Trump cu o Ialta 2.0. Pentru asta, Trump a schimbat paradigma occidentală. Atacă Ucraina că nu vrea pacea și laudă Rusia că negociază. Pune semn de egalitate între agresor și victimă și prezintă agresiunea Rusiei ca pe un conflict intern între fostele republici sovietice, între națiunile slave, toate popoare ortodoxe. Adică, părțile sunt egal vinovate. Nu se deosebește victima de agresor.
Obiectivul de etapă al diplomației ruse este organizarea unei întâlniri Trump-Putin. Dacă Putin îl va convinge pe Trump că Ucraina este doar o piedică în calea marilor înțelegeri dintre Moscova și Washington, acesta o va sacrifica fără să clipească. Cu garanții de securitate sau fără. În fond, miza este mult mai mare: întoarcerea Rusiei în tabăra Occidentală. Ar fi o super lovitură pentru Putin. Pentru că Europa Occidentală și mai ales Ucraina vor plăti prețul înțelegerii dintre Putin și Trump.
Sau poate că lucrurile se vor rezolva mult mai simplu. Trump se va plictisi repede. Și va uita de războiul din Ucraina, abandonând speranța unui Nobel pentru Pace. În fond, nimeni nu e mai imprevizibil ca Trump. //
