Turbo-Rusia. Oare sunt decisive victoriile lui Putin în Donbas?

Chiar și fără interviul fostului ministru de Externe, Dmitro Kuleba, din Financial Times, care spune că Ucraina merge spre înfrângere, toată lumea știa că situația de pe front este proastă. Rusia are soldați, alimentează regimentele de asalt cu carne de tun (pierderile sunt uriașe, între 1200 și 1500 de morți și răniți pe zi), în timp ce găurile din apărarea ucraineană sunt rezultatul unei mobilizări deficitare; pur și simplu nu sunt soldați să apere pozițiile în fața ofensivei ruse. Problema dezertărilor nu este nouă. Dacă Rusia, care controlează prin măsuri brutale ale unui aparat de represiune hipertrofiat populația, nu reușește să țină sub control acest fenomen, în cazul Ucrainei lucrurile stau și mai rău. În 2024, au fost deschise 60.000 de dosare penale pentru dezertare, de două ori mai multe decât în 2022 și 2023 luate împreună. Cifra este mai mică decât cea anunțată de un deputat de opoziție de la Kiev, care vorbea de 200.000, dar rămâne îngrijorător de mare. Și ea este mare, în condițiile în care pedeapsa este de până la 12 ani închisoare.

Războiul de uzură din Ucraina

Apogeul ofensivei rusești începute în februarie s-a produs în ultimele două luni. Din februarie și până la 24 noiembrie, armata rusă a ocupat circa 4.000 km² din care aproape 1.200 doar în ultima lună (potrivit Meduza, pentru că OSINT WarMapper dă alte cifre, doar 2050 km² din februarie până la final de octombrie). Aceste victorii militare sunt rezultatul utilizării unor bombe ghidate foarte puternice, al calității proaste a fortificațiilor ucrainene, al superiorității numerice, al avantajului în tehnică de luptă, muniție, armament deținut de armata rusă pe frontul din Ucraina.  Dar și rezultat al schimbărilor tactice care i-au permis să-și valorifice aceste avantaje.

De la sfârșitul lui 2023, rușii au presat mai multe sectoare ale frontului, subțiind forțele ucrainene. Rezultatul acestei presiuni susținute a dat rezultate, însă abia în ultimele luni, când ritmul ofensivei rusești s-a accelerat brusc. În octombrie, rușii au capturat Selidovo, la sud de Pokrovsk, și Vuhledar, în sudul regiunii Donețk, care rezista de aproape un deceniu. Ca să poată încercui Pokrovsk, important punct strategic în vestul regiunii Donețk, rușii trebuie să ia sub control Kurahovo, unde au și avansat. Căderea Kurahovo ar permite rușilor să încercuiască Pokrovsk din flancuri. Ofensiva a început în 2023, dar s-a accentuat după ocuparea Avdiivka, pe fondul acutei lipse de echipament și muniție cu care se confrunta armata ucraineană. Până în iunie 2024, superioritatea armatei ruse era de 20:1 în privința focului de artilerie. Rușii au renunțat la un atac frontal asupra Pokrovsk din cauza lipsei vehiculelor blindate. Asta s-a datorat utilizării eficiente de către ucraineni a dronelor. În condițiile sprijinului primit din partea Chinei, Iranului și Coreei de Nord, și a întreruperii temporare a ajutorului american pentru ucraineni, Moscova a devenit conștientă de faptul că are un avantaj notabil în războiul de uzură, ceea ce a determinat-o să-și adapteze tacticile. Fără presiunea timpului, bine echipați, cu muniție la discreție, rușii au atacat în grupuri mici, care avansează câte puțin, sub protecția liniilor de copaci. Acolo unde au și vehicule blindate, ca în bătăliile de la Vuhledar și Kurahovo, operațiunile au avut un succes mai mare, iar rușii au avansat mai mult, dar și pierderile de tehnică de luptă și echipamente au fost mai mari. Unii analiști consideră că Pokrovsk este cel mai important obiectiv tactic al armatei ruse în această iarnă.

Însă, în ultimele ore, comandamentul rusesc a efectuat o mișcare surprinzătoare. După ce săptămâni întregi a părut că pregătește asediul Pokrovsk și Kurahovo, acum forțează râul Oskol și se încearcă să împresoare Kupiansk, altă localitate importantă, aflată la nord.

Percepția bate realitatea

Însă victoriile militare, obținute cu pierderi uriașe, nu anunță marea biruință rusească, pe care ne-o tot vântură propaganda Kremlinului (direct sau în intermediată de „idioții utili”). Pentru comparație, suprafața regiunii Donețk este de 26.500 km². Pentru a cuceri întreaga regiune Donețk, pe care Moscova a anexat-o solemn în septembrie 2022, ar mai trece ani buni dacă acest ritm de înaintare s-ar menține. Tot pentru comparație, în timpul contraofensivei din toamna 2022, ucrainenii au eliberat 8800 km²  în regiunea Harkov și alți 1170 km² în regiunea Herson, adică aproape 10.000 km². Adică un teritoriu de câteva ori mai mare decât tot ce a cucerit Rusia în 2024. La apogeul fazei inițiale a invaziei, în primăvara 2022, Rusia controla 27% din Ucraina (inclusiv Crimeea). În urma succesului ofensivei din 2024, Rusia a ocupat 18% din teritoriul ucrainean. Astfel, în ciuda câștigurilor obținute în urma accelerării ofensivei, Rusia controlează doar 2/3 din regiunea Donețk (pe care a invadat-o în aprilie 2014), aproximativ 70% din regiunea Zaporojie și aproximativ 60% din Herson. Da, Rusia a făcut progrese în urma ofensivei din acest an, dar ele sunt marginale. Moscova nu va reuși până la sfârșitul acestui an să dețină controlul asupra teritoriilor pe care le-a anexat „oficial” și care sunt menționate în Constituția Federației Ruse, modificată în urma unei parodii de referendum. Chiar dacă acceptăm evaluarea maximală a Meduza (3.900 km², adică 0,6% din teritoriul ucrainean, față de 2200 km², cât afirmă WarMapper), raportată doar la teritoriul regiunii Donețk, concluzia este aceeași, războiul este în impas, iar acțiunile militare de mare intensitate care presupun mobilizarea unor largi resurse, produc doar schimbări minore pe linia frontului.

 Un câștig de 2000 (potrivit Meduza 4000) km² este nesemnificativ și poate fi considerat chiar eșec pentru Rusia, având în vedere pierderile uriașe. Numai în septembrie și octombrie, trupele rusești ar fi pierdut aproximativ 80.000 de soldați pe câmpul de luptă, conform estimărilor Institute for the Study of the War, pentru 1500 km². Adică, Rusia a înregistrat o pierdere medie de 53 de soldați pe kilometru pătrat. În ciuda creșterii stimulentelor financiare la semnarea contractelor și a adoptării legii prin care soldaților care luptă în Ucraina li se șterg datoriile bancare de până la 10 milioane de ruble, ritmul de recrutare nu a reușit să înlocuiască pierderile.

Ce se poate confirma pe baza analizei surselor deschise, în ultimele luni, Rusia a înregistrat cea mai mare rată de pierderi de la începutul războiului. Ministerul britanic al Apărării estimează că rata zilnică a pierderilor (morți și răniți) în ultimele luni depășește 1200 de oameni.

Pierderile de echipament militar sunt, la rândul lor, foarte mari. Potrivit site-ului de analiză Oryx, doar în luna octombrie armata rusă a pierdut 253 de vehicule de luptă pentru infanterie, 103 tancuri,
41 transportoare blindate, patru avioane și un elicopter. Sunt cele mai mari pierderi de tehnică militară din octombrie 2022, când rușii s-au retras în degringoladă din Harkov abandonând o mare cantitate de echipament și tehnică de luptă. Nici rata de producție internă nu compensează actualul nivel al pierderilor. Chiar dacă producția de proiectile de artilerie a crescut până la 3 milioane de unități pe an, armata rusă a folosit 12 milioane de obuze în Ucraina, majoritatea fiind furnizate de Coreea de Nord.

Lovitura asupra orașului Dnipro, la 21 noiembrie, cu o rachetă balistică intercontinentală a avut un efect psihologic nu atât asupra ucrainenilor, cât a cancelariilor occidentale. Deși racheta utilizată pune în primul rând problema preciziei scăzute, vorbim de zeci de metri sau chiar mai mult, deviație de la țintă, partea ucraineană nu a raportat pierderi. Acest exercițiu a fost amplu utilizat de propaganda internă rusească, pentru a mobiliza populația în lupta împotriva Vestului. Mesajul pe care Putin a dorit să-l transmită Occidentului, tocmai când acesta a permis Kievului să lovească cu rachete ținte din interiorul Rusiei pe o rază de până la 300 km, este că Moscova este gata să utilizeze rachetele intercontinentale și cu focos nuclear. Însă cancelariile occidentale nu se grăbesc să tremure în fața amenințării lui Putin.

 Toată această uriașă desfășurare a Rusiei și aliaților ei are realizări modeste. Succesul ofensivei rusești este mai vizibil în propagandă, în plan psihologic și politic, și mai puțin în plan militar. A fost o campanie de succes care a condus la demobilizarea aliaților Ucrainei, care – la rândul ei – a condus la demobilizarea societății ucrainene și la pierderea încrederii în propriile capacități militare. Asta în condițiile în care trupele ucrainene au demonstrat în numeroase ocazii că au capacitatea de a dezvolta capacități asimetrice pe câmpul de luptă. Pe care nu întotdeauna a știut să le valorifice.

Problema resurselor este reală, armata ucraineană are nevoie de mult mai mulți soldați. La fel cum are nevoie de arme, muniție, tehnică de luptă, pe care aliații întârzie să le livreze. Cel mai demoralizant lucru este însă discuția în curs despre planurile de înghețare a războiului, despre un Minsk 3.0, despre cedări teritoriale în favoarea Rusiei, despre amânarea integrării Ucrainei în lumea occidentală. Demoralizează nu doar conducerea politică și ierarhia militară, ci întregul popor ucrainean. Generează nu doar probleme de recrutare, ci și de disciplină în cadrul armatei. //