De același autor
De fapt, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a început acum 10 ani, la sfârșitul lunii februarie 2014, odată cu invadarea Crimeei de către „omuleții verzi”. Acum doi ani, în dimineața de 24 februarie 2022, Rusia a declanșat războiul pe scară largă, invadând țara vecină, din nord, sud și est.
Planul lui Putin
Devreme, în dimineața de 24 februarie, Putin a anunțat o operațiune militară specială. El presupunea că înfrângerea Ucrainei e o chestiune de maximum câteva zile. Și că armata ucraineană nu va opune rezistență.
Ce l-a făcut pe Putin să creadă că militarii ucraineni vor ceda teritorii fără luptă, cum s-a întâmplat în 2014 în Crimeea? Evaluările total eronate ale FSB și GRU, care l-au asigurat că regimul pro-occidental de la Kiev, în frunte cu președintele Zelenski, se va prăbuși. Sau uriașa corupție din serviciile secrete rusești care au pretins că au cheltuit miliarde de dolari ca să cumpere trădarea unor funcționari sau militari ucraineni. Sau presupunerea că armata ucraineană nu e capabilă să reziste, deși era evident că din 2014 lupta cu succes împotriva trupelor rusești în Donbas.
Planul invadării Ucrainei îl reproducea pe cel sovietic de invadare a Cehoslovaciei din 1968, cunoscut sub numele „Operațiunea Dunărea”. Cel puțin, obiectivele tactice sunt asemănătoare: cucerirea aeroportului de către parașutiști, pentru transferul ulterior al trupelor ce au misiunea blocării capitalei; marșul rapid al unor mari unități de blindate către principalele orașe; anihilarea rapidă a rezistenței din principalele orașe de către forțe militare speciale și servicii secrete. În același timp, sunt și deosebiri semnificative între invazia din 1968 și cea din 2022. Cea mai importantă: diferența semnificativă de suprafață, Ucraina este mult mai mare decât Cehoslovacia. Cu toate acestea, Putin a decis să atace cu doar 185.000 de oameni, unități de elită, la care se adăugau 110.000 trupe slab antrenate și prost echipate din republicile separatiste Donețk și Lugansk. Astfel, grupul invadator este inferior numeric forțelor armatei ucrainene. Cu doar o zi înaintea începerii invaziei, Kievul și-a mobilizat 150.000 de militari cu experiență în operațiunile din Donbas și și-a asigurat pentru multe luni o balanță favorabilă de forțe.
Trupele rusești au avansat din opt direcții, fiind obligate să se angajeze în lupte cu un inamic superior numeric, bine înarmat și antrenat, și foarte motivat.
În nord, atacul principal a venit dinspre Belarus, în direcția Kievului. Debarcarea pe aeroportul Hostomel, în nordul capitalei ucrainene, unde parașutiștii trebuia să creeze un cap de pod, s-a dovedit o capcană în care Putin a pierdut unități de elită. Pe frontul de est, atacul principal a fost în direcția Harkiv, însă a fost rapid oprit. Încercările trupelor din Donețk și Lugansk de a avansa n-au înregistrat niciun succes. Doar în sud, Rusia a atins o parte din obiectivele ofensivei. Agentura FSB și rețelele locale formate din susținători ai Moscovei au permis trupelor care au avansat din Crimeea să ocupe în câteva zile sudul regiunii Zaporojie, cu Melitopol, și să încercuiască Mariupolul. Înspre vest, trupele din Crimeea au încercat să ocolească Mykolaiv prin nord și să avanseze spre Odesa, însă manevra a eșuat. Navele cu pușcași marini au fost ținute departe de litoral cu ajutorul minelor marine și al rachetelor „Neptun”. Până la jumătatea lunii martie, ucrainenii au obligat trupele rusești de lângă Mykolaiv să se retragă spre est, în granița regiunii Herson. Alungarea rușilor de pe Insula Șerpilor și scufundarea crucișătorului „Moskva” (13-14 aprilie), nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, au îngropat pentru cel puțin câțiva ani planurile de ocupare a regiunii Odesa și de fixare a unui cap de pod la nordul Deltei Dunării, de unde Rusia putea să țină în șah nu doar Republica Moldova, să controleze jumătate din Marea Neagră, ci să amenințe și baza NATO din Dobrogea.
Eșecul trupelor rusești în jurul Kievului a decis prima fază a războiului. Pentru a evita un dezastru, comandamentul rusesc a ordonat la mijlocul lunii martie retragerea trupelor de la Kiev. Până la 5 aprilie trupele ruse au evacuat regiunile Kiev, Sumy, Chernihiv și nordul regiunii Harkiv și s-au retras dincolo de frontierele Rusiei.
Moscova a prezentat retragerea ca un „gest de bunăvoință” în timpul negocierilor de pace de la Istanbul. Apoi a dat vina pe intrigile premierului britanic, Boris Johnson, care ar fi blocat negocierile de pace. Până și unii analiști de la Moscova afirmă că retragerea armatei n-a fost niciodată un pas spre compromisul care să ducă la oprirea războiului.
Cu retragerea trupelor rusești din nord, s-a încheiat „operațiunea militară specială”, al cărei principal obiectiv a fost ocuparea Kievului și readucerea întregii Ucraine sub controlul Rusiei.
De la Novorusia la „eliberarea” Donbasului
După Kiev, planurile rușilor se schimbă odată la câteva luni, de parcă sunt făcute din plastilină. Nu doar dezvăluirea crimelor în zonele ocupate de armata rusă în nordul capitalei Kiev a șocat populația Ucrainei și opinia publică internațională, ci și reacția Moscovei, care a negat categoric aceste crime și a acuzat o înscenare de tip hollywoodian. Opinia publică occidentală s-a mobilizat în sprijinirea Ucrainei, care, încurajată de victoria de la Kiev, și-a formulat obiectivul maximal: eliberarea teritoriului pentru restabilirea graniței din 1991. În vara și în toamna 2022, Ucraina se află pe prima pagină a presei internaționale, emisiunile de știri încep cu ultimele evoluții de pe frontul din Ucraina, iar principalele dezbateri publice din Occident se poartă în jurul ei. La 9 mai, Congresul SUA a aprobat Land Lease pentru Ucraina, deschizând accesul la ajutor militar nelimitat.
Pentru a doua etapă a războiului, Moscova a mutat trupele retrase din nordul Kievului în Donbas și Zaporojie, încercând să înconjoare trupele ucrainene din est, dinspre Slaviansk și Huleaipole. Numai că lungul asediu al Mariupolului (2 martie - 16 mai), la care au participat 30.000-40.000 de militari ruși, a făcut imposibilă manevra rusească, din cauza efectivelor reduse pe care le-au putut mobiliza rușii. Această etapă s-a încheiat cu ocuparea Sieverodonețk și Lisiciansk, în Lugansk. Ofensiva rusească s-a oprit aici, armata era epuizată. Acum încerca să-și consolideze pozițiile în estul regiunii Harkiv, în Lugansk, pe care o ocupase integral, și în sud, în Zaporojie și Herson. Ucraina continua să controleze o mare parte a regiunii Donețk.
Ofensiva de toamnă
Echipamentele militare occidentale și-au făcut o intrare spectaculoasă în teatrul de război. La finalul lunii iunie 2022, ucrainenii au început să tragă cu HIMARS și MLRS rachete de mare precizie și rază de acțiune de până la 90 km, obligând Rusia să-și retragă rezervele și să-și construiască noi linii de aprovizionare.
Din primăvară, la scurt timp după începutul agresiunii Rusiei, capacitățile de informații ale ucrainenilor erau superioare, având acces la un complex de sateliți militari occidentali, dar și la imagini livrate de sateliți comerciali. Sistemul de internet Starlink al lui Elon Musk a schimbat felul în care se purta războiul, fiecare unitate de luptă transformându-se într-o rețea cu capacități de ghidare, țintire, cu militari care fac schimb de video online, care au acces la chat-uri de luptă, într-o rețea secretizată.
Lipsa de trupe și slăbiciunile logistice au făcut ca trupele ucrainene să elibereze în doar câteva zile peste 10.000 kmp, adică regiunea Harkiv, și să avanseze până la frontiera administrativă cu Lugansk, unde se află și astăzi. Era un succes major, care a uimit nu doar opinia publică din Ucraina, ci a impresionat și cancelariile occidentale, care încep să creadă tot mai mult în capacitatea Kievului de a-și elibera teritoriul. Primul succes major al Kievului l-a obligat pe Putin să decreteze, la 21 septembrie, mobilizarea parțială, pentru prima dată în perioada postsovietică, și să aducă sub arme 300.000 de bărbați.
Moscova amânase cu șase luni mobilizarea. Putin încercase să înlocuiască efectivele Ministerului Apărării cu mercenarii Wagner, conduși de Evgheni Prigojin. Pe frontul din Ucraina, grupul Wagner a devenit mai mult decât o companie privată, s-a transformat într-o armată paralelă care a ajuns să numere 50.000 de oameni. Prigojin a fost autorizat să recruteze deținuți din coloniile penitenciare. Cu cât aveau condamnări mai lungi pentru fapte penale mai grave, omoruri, violuri, jafuri cu violență, cu atât erau mai buni pentru Wagner.
În pofida creșterii rândurilor Wagner și a mobilizării din septembrie, Ucraina a păstrat în toate aceste luni inițiativa și superioritatea în raport cu trupele rusești. În toamna 2022, armata ucraineană putea să forțeze o pătrundere spre sud, în zona Zaporojie, până la Marea Azov. Zelenski a preferat un obiectiv politic major, eliberarea Hersonului, singurul centru administrativ, capitală de regiune pe care-l ocupaseră rușii la începutul războiului, dar fără mare importanță strategică.
Luptele din septembrie-octombrie-noiembrie de la Herson reprezintă prima demonstrație de război pozițional, care s-a extins în tot teatrul de operațiuni în 2023.
Generalul Serghei Surovikin, numit la comanda trupelor rusești din Ucraina, a decis abandonarea Hersonului la 9 noiembrie. Retragerea a fost efectuată în două zile. Bine organizată, desfășurată în secret, retragerea s-a desfășurat practic fără pierderi.
Pentru ucraineni, eliberarea Hersonului a fost un succes politic și militar important, care le-a întărit convingerea că vor putea, cu ajutorul Occidentului, să elibereze teritoriul de invadatorii ruși. Pe lângă promisiunile privind livrările de armament, inclusiv tancuri și vehicule de luptă mecanizată (unele dintre ele nu s-au concretizat niciodată), cancelariile străine au inițiat și un program de instruire a 12 brigăzi de asalt, care ar fi trebuit să aibă un rol decisiv în ofensiva din 2023. //
(Va urma)
