Ucraina. Punct și de la capăt

Joi, 14 aprilie, cu 257 de voturi, Rada Su­pre­mă a aprobat demisia lui Arseni Ia­țe­niuk din fruntea guvernului și numirea lui Vladimir Groisman în funcția de prim-ministru al Ucrainei. Unii co­mentatori au afirmat că această schimbare mar­chea­ză sfârșitul erei Eu­ro­mai­danului și deschide calea unei noi etape în istoria Ucrainei, ce va fi ca­rac­te­ri­za­tă de pragmatism. Greu de spus că iluziile Eu­ro­mai­danului au durat până în apri­lie 2016, când a fost în­lăturat Iațeniuk. Mai de­gra­bă, ele au început să se risipească la pu­ți­ne luni după fuga lui Viktor Ianukovici, când liderii prooccidentali de la Kiev au reluat competiția pentru diverse felii din tortul numit Ucraina, uitând de re­formele promise, de războiul cu se­pa­ra­tiștii pro-ruși sprijiniți de Moscova și asi­stând ne­putincioși la scăderea nivelului de trai.

„Slăbirea curelei“

După ce, vreme de doi ani, premierul și președintele au făcut apel la conștiința na­țio­nală afirmând că cetățenii trebuie să „strân­gă cureaua“, ceea ce au și făcut pentru că nu aveau de ales, acum, pre­șe­dintele Petro Poroșenko, adresându-se de­putaților cu ocazia votării noului guvern, a spus că așteaptă de la acesta „slăbirea curelei“. E doar unul dintre obiectivele ca­re stau în fața guvernului. Corupția ende­mică, eșuarea de-oligarhizării mult trâm­bițate, pierderea Donbassului, scăderea dramatică a producției industriale, lipsa reformelor au condus la prăbușirea PIB-ului în 2015 cu aproape 15%. Primii care au avut de suferit au fost oamenii simpli, loviți nu doar de inflație, ci și de creșterea tarifelor la curent, gaz, întreținere. În schimb, oligarhii și-au extins controlul asu­pra majorității companiilor de stat, a căror privatizare au izbutit s-o împiedice, ținând departe investitorii occidentali. Mi­nistrul Economiei, lituanianul Aivaras Abro­mavicius, și-a dat demisia pentru a nu mai asista neputincios la degradarea situației. Demisia sa a declanșat, de altfel, criza politică încheiată cu înlocuirea pre­mierului Iațeniuk și reformatarea coaliției de guvernare.

Modificarea Constituției este prioritară în următoarele luni. „Sarcina comună a coa­li­ției și opoziției - a spus președintele Poroșenko - este schimbarea în Cons­ti­tuție a capitolului descentralizare și în­deplinirea acordurilor de la Minsk ca un element cheie al planului de revenire pe care pașnică a Donbassului sub su­ve­ra­nitatea Ucrainei și refacerea integrității ei teritoriale, inclusiv restituirea Cri­me­ei“. Totuși, nici pe departe Kievul nu-i sin­gurul responsabil de blocarea acordului de pace. Oricât ar fi vrut să avanseze Ia­țeniuk în modificarea Constituției, ceea ce n-a fost cazul, el blocând orice concesie făcută separatiștilor, s-ar fi lovit de re­fu­zul Rusiei de a preda controlul asupra gra­niței ruso-ucrainene reprezentaților ofi­ciali ai Kievului. Poroșenko, care a trăit câți­va ani în Transnistria, are experiența di­rectă a acestor conflicte și înțelege că atâta vreme cât frontiera e controlată de către ruși, separatiștii vor fi aprovizionați cu armament, muniție și mercenari. Cu participarea mediatorilor internaționali se încearcă croirea unui mecanism în trepte care să asigure progresul pro­ce­su­lui de la Minsk, a cărui primă etapă ar trebui să fie schimbarea Constituției și acordarea unei autonomii locale mult mai largi re­giu­nilor, cu statut special pen­tru Donețk și Lugansk.

Groisman Strasse în Vinnița

Premierul Groisman este persoana po­tri­vită spre a regla mecanismul fin al des­centralizării din Ucraina. Are o licență în drept și alta în administrație publică. Și, mai important, are o solidă experiență în administrația locală, în consiliul local din Vinnița și două mandate de primar al ora­șului. A fost cel mai tânăr primar, la doar 28 de ani, ales în 2006. La data respectivă, pe cartea lui de vizită scria director co­mercial la una din firmele tatălui său, cu­noscut om de afaceri din Vinnița, și de­putat în consiliul orășenesc, alături de ta­tăl său, ambii aleși în 2002. Ultima dată dru­murile în oraș fuseseră reparate în pre­gătirea Olimpiadei de la Moscova din 1980. Tânărul primar a izbutit să recon­struiască infrastructura orașului, motiv pen­tru care locuitorii au denumit mai mul­te străzi, în cinstea primarului, Groisman Strasse. A închiriat tramvaie de la Zürich, a asigurat transport în comun și Wi-Fi gratuit în oraș. Dar cel mai mult i-a im­pre­sionat pe locuitori schimbarea relației dintre birocrații primăriei și populație. Printr-un serviciu telefonic special, auto­ri­tățile locale erau anunțate și rezolvau operativ sesizările. Groisman a câștigat al doilea mandat, din primul tur, cu aproape 78% din voturile exprimate.

A fost invitat de ultimii trei președinți să ocupe poziții influente în guvern. Pe Vik­tor Iușcenko l-a refuzat în decembrie 2006 pe motiv că are un mandat dat de lo­cui­torii Vinniței de dus la capăt. L-a re­fu­zat și pe Ianukovici. Ambii i-au propus fo­to­liul de vice-premier responsabil cu dez­vol­ta­rea regională. În cele din urmă, a ajuns ministru, însă în guvernul instalat du­pă vic­toria Euromaidanului, ca vice­pre­mier și ministru al Dezvoltării Regionale, numit la 27 februarie 2014. Încă de la în­ce­put a fost considerat „omul lui Poro­șen­ko“ în guvernul Iațeniuk. Președintele a pu­tut să remarce personal calitățile de gos­podar ale lui Groisman, de vreme ce fa­brici și fir­me deținute de Poroșenko se află în orașul Vinnița. Toată vara anului 2014 a circulat informația că Groisman es­te viitorul pre­mier, însă victoria la mus­ta­ță a Frontului Po­pular la alegerile par­la­men­tare an­ti­ci­pa­te din octombrie 2014 i-a asigurat lide­ru­lui acestuia, Arseni Ia­țe­niuk, încă un an și jumătate de mandat. Chiar dacă s-a clasat pe locul doi la votul pe liste, Blocul Po­ro­șenko a format cea mai mare facțiune din Rada Supremă, iar Vladimir Groisman a devenit președintele parlamentului.

Un evreu pentru liniștea Occidentului?

Majoritatea comentatorilor și analiștilor din Ucraina sau din afara acesteia au ținut să sublinieze evreitatea lui Groisman, ajuns premier într-o țară cunoscută pen­tru antisemitism și pogromuri. În urma împărțirilor repetate ale Poloniei, teritorii pe care locuiau de sute de ani importante comunități evreiești au devenit provincii ale Imperiului Rus. Deci nu evreii s-au dus peste ruși, cum se afirmă adesea, ci, prin politica expansionistă a țarilor, Im­periul Rus a ajuns să încorporeze teritorii locuite de mari comunități evreiești, Vin­ni­ța fiind unul dintre acestea. Dacă din se­colul al XIX-lea și până în perioada in­terbelică majoritatea populației din oraș era evreiască, astăzi, potrivit ultimelor re­cen­săminte, doar 1% mai sunt evrei. Într-un context oarecum similar cu cel din Si­biu, electoratul a votat în 2006, pentru funcția de primar, un reprezentant al minorității ca­re altădată constituia majoritatea din acel oraș și care-i asigurase prestigiul, dez­voltarea și bunăstarea. Pentru pogromurile de la începutul secolului al XX-lea sau din perioada Războiului Civil, ca și pentru ma­sacrarea comunității evreiești din Ucraina în timpul ocupației germane, în anii celui de-al doilea război mondial, nu poate fi acuzat statul ucrainean, sub orice formă ar fi existat atunci, ci Ohrana țaristă, care instiga la pogromuri, alb-gardiștii sau tru­pele bolșevice și armata germană. Totuși, antisemitismul ucrainenilor a devenit un clișeu în lumea academică occidentală, și pentru că s-a documentat indubitabil ro­lul jucat de populația locală ucraineană în abuzuri, dar mai ales în crimele comise împotriva evreilor.

După obținerea independenței, în 1991, par­tidele extremiste, cu un discurs an­ti­semit, au fost prezențe active pe scena po­litică de la Kiev, stârnind îngrijorarea cons­tantă a Occidentului. Cel mai cu­nos­cut este partidul Svoboda, care la alegerile din 2012 a obținut 10% din voturi. Numai că, la anticipatele din 2014, Svoboda n-a izbutit să treacă bariera de 5% ca să intre în parlament la votul pe liste. În ultimii doi ani, s-au raportat cazuri tot mai pu­ți­ne de atacuri fizice împotriva evreilor (un singur caz în 2015, potrivit Euro-Asian Jewish Congress’s National Minority Rights Monitoring Group), dar vandalizarea si­na­gogilor și cimitirelor evreiești, cu peste 20 de incidente raportate pe an, rămâne în continuare o problemă serioasă.

Grupări de tineri naționaliști ucraineni acu­ză faptul că țara lor e condusă de o ca­bală evreiască și că toți liderii politici ar fi evrei sau, oricum, minoritari. Chiar dacă extremiștii sunt puțini, ei sunt foarte vo­cali în media, grație și propagandei rusești care pune reflectoarele pe ei.

O surpriză plăcută o reprezintă tonul opo­ziției, dar și al presei de la Kiev din aceste zile, chiar și cei mai critici adversari po­li­tici ai guvernului s-au abținut să facă cea mai mică trimitere la originea etnică a premierului. Asta nu înseamnă că această atitudine va dura prea mult timp.

Scandalul Panama Papers lovește în Poroșenko

În discursul de răspuns din Radă, noul pre­mier a promis eficiență, voință politică pen­tru reforme europene, stârpirea co­rup­ției, bună guvernare și combaterea po­pu­lismului. Noul guvern se deosebește de pre­cedentele prin numărul mare de vi­ce­premieri, nu mai puțin de cinci, și absența străinilor, cu care ne obișnuise Iațeniuk.

Prea mult timp amânată, schimbarea pre­mierului vine într-un moment de criză de­clanșat de dezvăluirile presei inter­na­țio­nale despre afacerile președintelui Poro­șenko, care, în 2014, în zilele în care sute de tineri ucraineni mureau luptând în Don­bass, el se ocupa cu transferul bunu­rilor companiei sale într-un offshore din In­sulele Virgine. Opoziția dă vina pe aces­te dezvăluiri pentru rezultatul referen­du­mului consultativ din Olanda, la care a fost respins Acordul de Asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană.

Răspunsul lui Poroșenko a fost con­so­li­darea puterii personale, numirea unui pre­mier loial, sporirea numărului deputaților din coaliția aflată la putere prin aceleași mijloace utilizate în 2010 și de fostul președinte, Ianukovici.

Avariată de scandalurile de corupție, cota de încredere a lui Poroșenko va continua să scadă și mai mult, orice critică la adre­sa guvernului lovind de acum încolo di­rect în președinte. Singurul politician care are de câștigat de pe urma schimbării gu­vernului este însuși Iațeniuk, a cărui cotă de popularitate scăzuse și care, de acum în­colo, chiar dacă participă la coaliția de guvernare, se va pregăti pentru viitoarele alegeri prezidențiale.