Un tribunal internațional pentru MH17?

Rusia a fost singura țară care a blocat prin veto înființarea unui tribunal internațional sub egida ONU care să judece vinovații de tragedia aviatică petrecută în estul Ucrai­nei. La 17 iulie 2014, avio­nul Boeing 777 al com­pa­niei Malaysia Airlines, ca­re zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur, a fost do­borât, cei 298 de oameni aflați la bordul aparatului pie­rind în catastrofă.

Comisia internațională for­mată din reprezentanți ai Australiei, Olandei, Ma­la­e­ziei, Ucrainei, țări care au avut cel mai mult de suferit de pe urma catastrofei aviatice, la care s-a adăugat și Marea Britanie, au cerut înființarea unui tribunal internațional, în fața căruia să prezinte rezultatele investigației și care să-i judece pe cei acuzați de implicare în do­borârea cursei MH17. În iulie 2015, pre­ședintele Vladimir Putin a fost foarte ferm împotriva acestei inițiative, numind-o contraproductivă.

Chiar dacă activitatea acestei comisii in­ter­naționale este prelungită până în 2018, es­te puțin probabil ca ea să mai poată aduce mărturii suplimentare importante. De fapt, nici nu mai este nevoie, de vreme ce ul­timul raport, prezentat acum câteva zi­le, surprinde în cele mai mici detalii do­bo­rârea aparatului Boeing 777 de către mi­li­tari ruși, intrați pe teritoriul Ucrainei din Rusia și care, după doborârea aparatului, se întorc în Rusia. Cea mai mare parte a acestora era deja cunoscută, încă din vara 2014. Noutatea este faptul că acest raport sintetizează, controlează acuratețea infor­ma­țiilor, reface filmul deplasării com­ple­xu­lui de rachete sol-aer Buk, pe ore și mi­nute, ca și traseul exact al convoiului. Da­tele telefonice au permis comisiei nu doar să utilizeze înregistrarea con­vorbirilor, ci și poziția pe hartă a militarilor care în­soțeau complexul Buk din care s-a tras. Sute de fo­tografii, zeci de filme, aproape toate făcute cu te­lefoane mobile, cele mai mul­te postate pe rețele so­ciale, se constituie în probe imbatabile. Grație ra­por­tu­lui, cunoaștem faptul că al­te două mașini, un UAZ militar, adică Jeep-ul rusesc, și o furgonetă Volkswagen au deschis coloana. Complexul cu patru ra­chete Buk era urcat pe un camion Volvo. A fost coborât de pe transportor și s-a de­pla­sat pe propriile șenile în apropierea satului Snejnoe, zonă controlată atunci ca și astăzi de separatiștii pro-ruși, de unde a tras asupra avionului malaezian de pa­sa­geri. Drumul la întoarcere a fost, la rândul său, refăcut cu destulă precizie de către investigatori, după datele telefonice. Mai mult, pe când traversa Lugansk, convoiul a fost filmat și, în ciuda camuflajului, se vede foarte clar că sunt trei rachete în loc de patru. Imaginile din satelit, datele ra­dar, interviurile cu martorii, convorbirile telefonice înregistrate și transcrise, toate acestea practic exclud posibilitatea unor banale potriviri. Totul e cât se poate de clar, impecabil de bine documentat. Ur­me­le exploziei rachetei Buk 9M38 se găsesc pe suprafețele obiectelor găsite. Potrivit in­vestigatorilor, numărul celor considerați responsabili și împotriva cărora se strâng probe este de circa 100 de persoane. Nu s-au dat nume la conferința de presă, nu e deloc limpede dacă printre cei învinuiți vor fi și politicieni de rang înalt de la Mos­cova, poate chiar de la Kremlin, și în ce fel vor fi ei considerați vinovați de moar­tea celor aproape 300 de oameni aflați la bordul avionului.

Tactica Rusiei de a respinge raportul ră­mâ­ne suficient de ambiguă. După ce a lansat în spațiul public tot felul de teorii privind implicarea ucrainenilor, a CIA și a altor dușmani ai Rusiei în doborârea avionului și aruncarea responsabilității în seama Krem­linului, acum demnitarii ruși invocă faptul că ancheta nu a fost nici inde­pen­dentă și nici echilibrată, iar concluziile au fost dinainte trase și mai apoi do­cu­men­tate de investigatori. Pitoreasca Maria Za­ha­rova, purtătoarea de cuvânt a diplo­ma­ției ruse, răspunzând întrebării unui jur­nalist, a insistat asupra faptului că sunt con­cluzii preliminare, că va fi chemat am­basadorul Olandei la Moscova, la Minis­terul de Externe, spre a i se reproșa faptul că această comisie a ignorat „informația obiectivă“ transmisă de partea rusă, fapt care compromite eforturile preliminarii de stabilire a imaginii corecte și complete a tragediei. A urmat artileria grea, pur­tă­torul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Pes­kov. Intervievat la HARDtalk, la BBC, Pes­kov i-a atacat pe autorii raportului, i-a acu­zat că folosesc date false și că au tras concluziile înainte de anchetă. Au urmat alți înalți demnitari de la Moscova să res­pingă concluziile raportului și să-i atace pe autori pentru incompetență și lipsă de echilibru.

Raportul a fost prezentat mai mult sau mai puțin comentat de toată media din Ru­sia. În reacțiile înregistrate pe stradă, de la oamenii simpli din Moscova, a sur­prins o idee repetată de mai multă lume: chiar dacă ar spune adevărul, Kremlinul nu mai are niciun fel de credibilitate. Iar prin declarațiile și acțiunile Rusiei de as­tăzi, Putin nu face decât să repete istoria tragediei din septembrie 1983, când mi­li­tarii sovietici au doborât un avion de pa­sa­geri sud-coreean. Dacă, în primul mo­ment, Moscova a intenționat atunci să re­cu­noască și să-și asume responsabilitatea pentru tragedie, liderii sovietici și-au schim­bat brusc atitudinea și au preferat să se afunde în minciună, să ascundă ade­vărul, să dea vina pe americani, CIA, ja­po­nezi, coreeni, într-un delir propagandistic fă­ră precedent. Dacă nu sancțiunile, atunci măcar teama de scufundare în pe­nibil ar putea să determine Kremlinul să re­nunțe la a mai nega evidențele.