Scriitori și... scriitori

De ce ar trebui să-l intereseze de Ziua Cărții pe ministrul Culturii neapărat „scriitorul Shakespeare“, despre care nici nu se știe sigur dacă a existat, când îi are vii, de o realitate indubitabilă și în plină forță creatoare pe scriitorul Copos, pe scriitorul Năstase, pe scriitorul Gigi, ultimul scriitor-analfabet, minunea-minunilor?

Și a fost ziua... nu cea dintâi, nici a doua, nici măcar a șaptea cu binecuvântata odih­nă, ci... după multe-multe zile și nopți, a venit Ziua Internațională a Cărții a anului 2015. Și a fost și ministrul Culturii, Ionuț Vul­pescu, vechi băiat de casă al lui Ion Ili­escu, absolvent de teologie și cu doctorat în filosofie, care, cum șade bine în atare cea­suri festive, s-a grăbit să laude cartea, lec­tura (tot mai firavă printre tineri), cât și pe scriitori. Cu această ocazie, mai marele culturii române a expus și motivul pentru care această zi de 23 aprilie este ceea ce este: atunci a murit „scriitorul Hamlet“!

Ce-i drept, ministrul a revenit: Shakespeare este cel care a murit în acea zi, s-a corectat el, nu personajul lui.

Se vede că domnul Vulpescu nu era preo­cu­pat de „scriitorul Shakespeare“, fie și cu ocazia Zilei Cărții. Sincer, nu cred că-i era mintea acolo – de unde și gafa. Poate că – zi­cem noi – avea alți scriitori de vază în vi­zor. De pildă:

Pușcăriașul Copos, fost ministru, fost vice­prim-ministru: el a scris cinci cărți în de­tenție, printre care una foarte doctă, de is­torie medievală, zice-se un plagiat. Sau puș­căriașul Becali, fost eurodeputat, care, pă­truns de un imbold mistic, a scris vreo pa­tru cărți în aceleași condiții vitrege. Sau fos­tul pușcăriaș Năstase, fost prim-ministru: acesta a scris și el trei cărți în urma exco­gitațiilor de la „mititica“, opere ne­mu­ri­toare, lansate la diferite târguri și având par­te de un numeros și entuziast public.  Mai sunt și alți miniștri, șefi pe la fotbal sau oameni politici care au transfigurat tris­ta lor soartă în apostolat cultural. Deja au început să circule în manuscris „me­mo­rii­le“ Elenei Udrea și doamna e abia în arest preventiv! Așteptăm cu nerăbdare și opu­ril­e lui „dom’ profesor“, despre care nu ne îndoim că vor fi best-seller-uri. Politicienii pușcăriași, deveniți scriitori prolifici și de mare succes, sunt o dovadă a forței culturii cărții în România, care nu se complică să știe dacă, când și de ce au murit Hamlet ori Shakespeare.

Și să nu reducem cultura la cea scrisă. Nu-l avem noi pe fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, mare iubitor de frumos și artă, care și-a ascuns, de frica DNA, îndărătul pereților caselor sale tablourile luate din banii de șpa­gă? Lasă că vine ea Ziua (sau Noaptea) Muzeelor și vom trece toți cu respect pe lângă colecția Vâlcov!

În orice caz, printre meritele in­dis­cu­tabile ale d-nei Kövesi ar trebui nu­mărat și acela de a fi încurajat, fie și fără intenție, cultura scrisă: câte ta­lente literare neștiute deja s-au ma­ni­festat și câte nu se vor manifesta la um­bra gratiilor și cu speranța dulce a eliberării condiționate! Câte exemple fru­moase pentru tineretul studios cresc în fatidicul zăngănit de cătușe! Aștept acum nerăbdător ca premii literare și științifice să răsplătească munca, talentul și suferința carcerală a marilor bărbați și femei ale națiunii. Aici Academia Română în conlucrare cu Ministerul Culturii ar avea ce ela­bora, instituind asemenea premii bine meritate.

Iată subiecte grave asupra cărora mi­nistrul poate de pe-acum să mediteze, mai ales că este vorba despre scriitori-colegi parlamentari, colegi miniștri, co­legi de partid, astfel că unele erori sunt scuzabile. În definitiv, de ce ar tre­bui să-l intereseze de Ziua Cărții nea­părat „scriitorul Shakespeare“, des­pre care nici nu se știe sigur dacă a existat, când îi are vii, de o realitate in­du­bi­ta­bilă și în plină forță creatoare pe scri­i­torul Copos, pe scriitorul Năs­tase, pe scriitorul Gigi, ultimul scrii­tor-anal­fa­bet, minunea-minunilor? Dar nu știu de ce ne mirăm atât: în țara scri­ito­ru­lui-plagiator Ponta, nici scri­sul, nici cartea, nici escrocheria, nici măcar puș­căria nu mai sunt ce-au fost!