De același autor
Calculele privind turul doi sunt foarte incitante dar si foarte complicate. Indiferent de aliantele sau intelegerile oficiale transferul voturilor nu se face automat.
Exista insa cateva aspecte importante legate de turul unu care trebuie mentionate, chit ca toata lumea priveste deja spre 16 noiembrie. Daca nu se face acum o astfel de analiza, probabil ca nu se va face nici dupa turul doi, scrie Barbu Mateescu, pe blogul lui, Sociollogica.
1. Cine a votat: conform exit poll-ului IRES (foarte precis in estimarea rezultatelor, ca de altfel majoritatea exit poll-urilor), la vot au venit 51% din cei cu varsta sub 34 de ani si doar 44% din cei cu varsta peste 65 de ani.
Mobilizarea romanilor cu studii primare a fost slaba (doar 33% din ei au venit la vot). N-au existat carismatici precum Iliescu, Vadim-editia-2000 sau Basescu. Batranii cu o slaba educatie din mediul rural nu au fost mobilizati de organizatiile de partid.
Ca de obicei si in ciuda miturilor care circula cu persistenta, oamenii cu studii superioare au avut un grad de participare major, 78% dintre ei venind la vot. Insa ei reprezinta putin din totalul populatiei si implicit si din totalul votantilor.
Din acest ultim total, cei cu studii medii au reprezentat ca de obicei majoritatea (in jur de 61%).
Exista multe nuante cand vine vorba de analiza intentiei de vot la nivel geografic (ex. 45% din alegatorii doljeni nu l-au votat pe Ponta, un sfert din teleormaneni l-au votat pe Iohannis, un sfert din clujeni l-au votat pe Ponta), insa pe hartile care masoara exclusiv castigatorul judetelor ne-am intors undeva in anii '90.
2. Prezenta la vot. Cu cinci zile inainte de turul unu scriam*: "Ceilalti candidati [ = altii decat Ponta] strang intre 5,1 si 5,9 milioane voturi, in functie de sondaj."
Au strans un pic peste 5,6 milioane, o mobilizare buna, peste medie. Insa... adaugam atunci: "Ponta, se 'plimba' intre 3,1 si 4,3 milioane voturi."
Candidatul PSD a obtinut un numar de voturi in partea superioara a acestei marje, si anume 3,8 milioane. Raportul dintre cele doua nivele de mobilizare (bun pentru ceilalti vs. foarte bun pentru Ponta) a definit scorul celui din urma. O suta de mii de voturi lipsa la apel l-ar fi impins sub 40%.
Campania a fost relevanta pentru mai putini oameni decat in 2009, dar mobilizarea in randul celor interesati a fost la cote mari (prezenta putea fi oriunde intre 8 si 10,1 milioane; la vot au venit aproximativ 9,7 milioane).
3. Victor Ponta. Un scor si o performanta tipica pentru un PSD puternic. Aici e nevoie de un apel la istorie.
In primul tur al prezidentialelor din 1996 pana in 2004 inclusiv, candidatii acestui partid obtineau intre 4,07 si 4,27 milioane voturi, o variatie infima. Performanta lui Geoana in primul tur din 2009 a fost o sincopa (3 milioane voturi). Ponta s-a apropiat la aceste alegeri de nivelul clasic al PSD, strangand aproape 4 milioane voturi.
Un strain sau un necunoscator intr-ale politicii romanesti ar face afirmatia ca, avand in vedere amploarea resurselor utilizate de Ponta/PSD si modul eficient in care au fost activate, 40% e foarte putin. Daca insa avem in minte caracteristicile spatiului electoral romanesc, performanta sa in primul tur e foarte buna.
4. Klaus Iohannis. Se incadreaza din multe puncte de vedere in fagasele istorice. In ciuda atacurilor puternice din mass-media, candidatul ACL se incadreaza in spatiul clasic al Candidatului De Dreapta Care Ajunge In Turul Doi, adica intre 28% (Constantinescu, 1992) si 34% (Basescu, 2004).
Iohannis a fost aproape de o mobilizare integrala a tuturor sustinatorilor sai potentiali din primul tur (in numar de 2,9 - 3 milioane conform analizei sondajelor IRES care masurau pe toti cei care aveau o intentie de vot, nu doar pe cei siguri sau cu probabilitate mare ca vin la vot). Voi da o explicatie in acest sens mai jos, la punctul 7.
Ca observatie, multe voci din spatiul public al dreptei romanesti sunt defazate fata de electoratul anti-PSD care, nu numai in Transilvania ci si in alte judete din afara Bucurestiului, a ignorat alternativele electorale izvorate din sau asociate cu spatiul prezidential din ultimul deceniu. A aparut astfel o relatie bizara de proportionalitate inversa: sustinatorii vizibili ai candidatului ACL au fost putini dar votantii multi; vocile critice din mass-media si mediul online au fost numeroase, dar impactul lor electoral asupra rezultatului a fost limitat, Elena Udrea si Monica Macovei cumuland o treime din voturile primite de Iohannis.
5. Calin Popescu-Tariceanu. Despre el scriam**: "Niciun sondaj nu arata ca ar putea obtine mai putin de 510 mii voturi; niciun sondaj nu sugereaza ca ar trece de 670 de mii de voturi."
Mobilizarea electoratului sau a fost slaba, fostul premier fiind la nivelul de jos al estimarii. Recordul negativ pentru locul trei, ca voturi sau ca procente, este unul absolut. Locul 3 in 1990 (!) a obtinut mai multe voturi si aproape la fel de multe procente.
6. Elena Udrea. Alt candidat care nu a primit decat voturile sustinatorilor extrem de loiali (480 de mii**). Vestile in genere nu sunt bune: scorul in procente este sub cel al PMP la europarlamentare. Din sustinerea pentru Basescu din diaspora/2009 n-a mai ramas foarte mult, acolo Elena Udrea obtinand 10%. Sustinerea lui Emil Boc nu s-a materializat intr-o sustine puternica din partea locuitorilor municipiului Cluj. Partidul e blocat si in cautare de strategie. Dar mai multe despre PMP dupa turul doi.
7. Monica Macovei. In vinerea de dinaintea alegerilor scriam: "Pana la sondajul IRES facut public in seara zilei de 30 octombrie, situatia Monicai Macovei parea foarte clara: intre 370 si 500 de mii de votanti."
Aici se si afla Monica Macovei conform BEC. Nu s-a concretizat sustinerea mai mare pe care o aratau cateva sondaje pre-alegeri, posibile motive fiind: supraestimarea datorata marjelor de eroare; indreptarea unor potentiali votanti Macovei, pe ultimii metri, spre Iohannis; fraude; demobilizarea unor sustinatori neinfocati; etc.
Pentru o campanie lansata de la zero cu 90 de zile inainte de primul tur, intr-o tara de dimensiuni semnificative si in conditiile absentei unui aparat de partid sau unei sustineri din partea mass media traditionala, performanta Monicai Macovei este meritorie, fiind un record absolut pentru un independent nesustinut de vreun partid (excludem din discutie Isarescu-CDR-2000 si Tariceanu-PLR-2014).
Din nefericire, pentru multi din sustinatori aceasta a fost prima campanie in care s-au implicat direct. Scriu "din nefericire", pentru ca a existat o oarecare naivitate apropo de sansele si scorurile potentiale ale candidatului, efectele psihologice ale acestei situatii nefiind cele mai fericite.
8. Dan Diaconescu & Funar & Vadim. Cumulat: peste 750 de mii de voturi. Mai mult decat Tariceanu; aproape cat Elena Udrea si Monica Macovei impreuna. Daca exista o mare surpriza a alegerilor, aici poate fi ea gasita.
9. Basescu/basism. Intre prezidentialele din 2009 si prezidentialele din 2014 are loc cea mai mare comprimare a unui spatiu politic din istoria post-decembrista.
Din voturile primite de Constantinescu in 1996 candidatul sustinut de presedinte in 2000, anume Isarescu, a primit 27%.
Intre 1990 si 1992 Ion Iliescu ramane cu 45% din sustinatori.
Acum, de la 3,15 milioane voturi (2009) se ajunge la 500 de mii (Elena Udrea, singurul continuator oficial si indicat ca atare de presedinte), adica o rata de retentie de 15%.
10. "Dreapta" (pe formula usor arbitrara Iohannis+Macovei+Udrea) = 40%.
Nici ca in primul deceniu de dupa revolutie (30%);
nici ca in 2008-2009 (50%).
11. Hunor vs. Zsolt. Cele 370 de mii de voturi din 2009 se redistribuie pe un raport 87 (UDMR) - la - 13 (Szilagyi), marindu-se cu aceasta ocazie in mod infinitezimal prezenta la vot.
Artcol publicat pe Sociollogica
