Alegeri regionale mai puțin plictisitoare în Germania

Alegerile regionale care au avut loc în da­ta de 13 martie în Germania au fost mai pu­țin plictisitoare decât de obicei. Or­ga­ni­za­te în trei regiuni – sau Bundesländer – im­portante din reunificata Republică Fe­de­rală Germania, două din Vest (Baden-Wür­tenberg și Renania-Palatinat) și una din Est (Saxonia-Anhalt), care însumează apro­ximativ 16,8 milioane de persoane sau o cinc­ime din populația totală a țării, ele au consemnat un avans considerabil al unei formațiuni politice noi și protestatare ce și-a adjudecat locul trei în cele trei par­la­mente regionale: Alternative für Deuts­chland (Alternativa pentru Germania sau AfD). Cons­tituit abia la începutul anului 2013, în bună măsură de către cadre și militanți pro­venind din vechile partide de centru și cen­tru-dreapta, Partidul Liberal-De­mo­crat (FDP) și Uniunea Creștin Democrată (CDU), AfD este un partid protestatar ati­pic pentru scena politică germană și mai puțin obișnuit în plan european.

Spre deosebire de partidele pro­tes­tatare din țările mediteraneene (Syriza în Grecia, Podemos în Spa­nia și – cu mult mai puțin succes! – LIVRE în Portugalia), care au apărut pe fondul crizei economice ce afectează puternic statele periferice mem­bre ale zonei euro, AfD nu este nici o mișcare politică a tinerilor și cu atât mai pu­țin o mișcare politică de stânga ra­di­cală. Deși ea a fost repede calificată de po­pulistă de comentatori, nu fără oarece mo­tive, ca urmare a unor elemente de dis­curs din ultima vreme, AfD nu este totuși un partid populist clasic, centrat pe lider, precum Movimento Cinque Stelle a lui Bepe Grillo din Italia. În egală măsură, cu toate că AfD a fost catalogat drept un par­tid care tinde spre sau chiar aparține de dreapta extremă a spectrului politic, el nu este totuși un partid naționalist autoritar-populist, generat și alimentat din tradițiile vii ale acestei zone politice extrem de sen­sibile în Germania, așa cum este, de pildă, cazul cu Le Front National în Franța, atât sub conducerea lui Jean Marie Le Pen, cât și sub conducerea fiicei acestuia.

Caracterul protestatar al AfD este dat de combinația specifică dintre contextul politic german, unul caracterizat de o cul­tură politică extrem de consensuală, în­tre­ținută de două mari partide, cu o aură is­to­rică, care nu ezită să guverneze îm­preu­nă în mari coaliții, când matematica elec­torală o impune, și provocările sau șo­cu­rile politice în plan european cu care s-a confruntat Germania în ultimii ani, unde i-a revenit, vrând sau nevrând, un rol cen­tral. Dacă ar fi rămas un partid single-issue, concentrat pe problemele uniunii monetare europene și riscurile tehnice pe care le presupune criza zonei euro la adre­sa prosperității germane, așa cum a fost în primii doi ani sub conducerea lui Bernd Lucke, cea mai apropiată asemănare ar fi fost în mod cert euroscepticul United King­dom Independence Party (UKIP), cu o retorică totuși mai puțin apăsat su­ve­ra­nistă decât cea a lui Nigel Farrage și cu o capacitate indirectă de a mișca centrul politic în direcția dorită mult inferioară acestei foste facțiuni a aripii conservatoare a Partidului Conservator britanic, re­pre­zen­tată de Grupul Bruges. Câștigurile electorale înregistrate de AfD în Ger­ma­nia, după alegerile europene din mai 2014, survin însă în urma diversificării dis­cur­sului politic al acestei formațiuni politice sub conducerea lui Frauke Petry, pe fon­dul problemelor sociale puse concomitent de criza gravă a refugiaților/imigranților mu­sulmani din nordul Africii și Orientul Mijlociu care se derulează în prezent în Eu­ropa, fapt ce conferă un caracter cen­trist populismului acestei formațiuni, ori­cât de paradoxal sună formularea, asemă­nător întrucâtva partidelor agrariene po­pu­liste nordice, cum ar fi, în mod deosebit, Adevărații Finlandezi (Perussuomalaiset), cu toate că, și în acest caz, comparația în­tre cele două formațiuni politice are li­mite.               Acest caracter eteroclit și totodată centrist al tipului de partid protestatar pe care îl reprezintă AfD se reflectă și în electoratul pe care a reușit să îl atragă la alegerile ca­re au avut loc duminică, 13 martie 2015, în Baden-Würtenberg, Renania-Palatinat și Saxonia-Anhalt. Deși aceste trei regiuni sunt, conform Legii fundamentale (Grund­gesetz) din 1949, niște entități federale depline, și nu doar entități semifederale sau puternic descentralizate, ca în cazul altor state europene, federalismul german postbelic este deopotrivă egalitar și ori­zon­tal - caracterizat prin întrepătrunderea mai degrabă decât prin opoziția rigidă din­tre autoritatea guvernului central și auto­ritatea guvernelor inferioare din unitățile componente. Din acest punct de vedere, es­te foarte semnificativ faptul că AfD a reu­șit – cu ocazia acestor alegeri regionale par­țiale – mai puțin să mobilizeze la vot un nou electorat, cât să „fure“ electori de la aproape toate celelalte formațiuni poli­tice mainstream, atât de dreapta, cât și de stânga, chiar dacă cel mai lovit a fost CDU, partidul de guvernare al cancelarului Angela Merkel.

Astfel, în Baden-Würtenberg, AfD a obținut 15,1% din voturi, ca­re – în condițiile unui prag elec­toral de 5% – îi aduce 23 de deputați din cei 143 de deputați ai Landtag-ul de la Stuttgart. În condițiile în care Partidul Verde (Grüne) a obținut po­­ziția de lider în acest land tradi­țio­nal­men­te creștin-democrat, urcând de la 24,2% la 30,3% aproape exclusiv pe seama SPD, care a scăzut de la 23,1% la 12,7% din su­fragii, scorul obținut de AfD s-a realizat aproape în întregime pe seama CDU, care a repurtat doar 27% din voturi, com­pa­ra­tiv cu 39% la algerile precedente or­ga­ni­za­te în anul 2011. În schimb, în Renania-Pa­latinat – un fost fief electoral al creștin-de­mocraților din CDU, dominat însă din 1991 de rivalii social-democrați din SPD ce și-au reconfirmat poziția cu un avans mi­nimal și cu ocazia acestor alegeri –, AfD a obținut 12,6% din sufragii (sau 14 fotolii dintr-un total de 101 în Landtag-ul de la Mainz) aproape exclusiv pe seama Ver­zilor, care au scăzut, comparativ cu alegerile din 2011, de la 15,4% la doar 5,3%, puțin peste pragul de reprezentare. În sfârșit, în Saxonia-Anhalt, un land în­cro­pit după 3 octombrie 1990 din te­ri­to­riul comunist al Republicii Democrate Ger­ma­nia, unde AfD a realizat cel mai bun scor de până acum, 24,2% din sufragii sau 24 din 87 de fotolii ale Landtag-ului din Magdeburg, câștigul electoral realizat de noua formațiune politică s-a efectuat aproa­pe exclusiv pe seama formațiunilor so­cia­liste de stânga: cu doar 10,6% din sufragii, tradiționalul partid de centru-stânga SPD pierzând jumătate din scorul realizat în 2011, în timp ce, cu doar 16,3% din su­fragii, mai radicalul Die Linke, de ex­trac­ție est-germană, pierzând o treime din sco­rul realizat în 2011. Numai fostul par­tid-pivot al scenei politice germane, FDP sau liberal-democrații, nu a fost cani­ba­li­zat electoral de ascensiunea AfD, dar nici nu a înregistrat decât creșteri minore, com­parativ cu alegerile anterioare, în toa­te cele trei cazuri (3% în Baden-Wür­ten­berg, 2% în Renania-Palatinat, în sfârșit, circa 1% în Saxonia-Anhalt).

Succesul electoral al AfD, care es­te acum reprezentat în legis­la­ti­vele a 8 dintre cele 16 unități com­ponente ale federației ger­mane (pe lângă Baden-Wür­ten­berg, Renania-Palatinat și Saxonia-An­halt, este vorba de landurile Saxonia, Tu­rin­gia și Brandenburg, din 2014, urmate de orașele libere Hamburg și Bremen în 2015), are însă slabe șanse să se trans­forme într-un succes politic asemănător celui cu care cochetează, la polul opus, par­tidul protestatar spaniol Podemos ac­tual­mente. Chiar dacă AfD își va consolida probabil poziția în intenția de vot până la alegerile generale pentru Bundestag, pro­gramate pentru octombrie 2017, pe fondul criticilor la adresa politicii imigraționiste a „porților deschise“ dusă de cancelarul Angela Merkel, care a generat un aflux de un milion de persoane din zonele de con­flict arabe sau aproximativ 1,25% din po­pu­lația totală a Germaniei, acesta va fi izolat politic de creștin-democrați și de social-democrați în negocierile postelectorale pri­vind formarea unui nou guvern.

În momentul de față, este totuși prea devreme să estimăm în ce măsură AfD va deveni o permanență pe eșichierul politic german și care va fi evoluția acestei for­ma­țiuni politice, deși criza zonei euro și ches­tiunea imigrației, care i-a alimentat și îi alimentează succesul electoral, vor ține mai mult ca sigur capul de afiș al dez­ba­te­ri­lor politice din Germania și din Europa pentru încă o jumătate de deceniu. Este în­să suficient să spunem că – după cum o re­flectă scorul de două ori mai bun ob­ți­nut de AfD în landurile mai sărace din fos­ta RDG, cu ocazia alegerilor regionale or­ga­nizate până acum – există într-adevăr un bazin electoral important, format din germani din clasa de mijloc urbană ca­rac­te­rizați prin temeri economice și nemul­țu­miri populare la adresa politicii CDU, cât și a celorlalte partide mainstream, mari sau mici (SPD și Grüne), pe care AfD a reușit să îl capteze cu succes și într-un mod în care niciun alt partid german post­belic nu a reușit sau nu avea motive să o facă până în prezent.