De același autor
Zilele acestea, este bătălie mare – conflicte camuflate, jocuri de influență pentru locuri eligibile pe listele pentru parlament, unde apar mai multe nume de universitari care ocupă funcții de rectori sau prorectori. Cel mai sonor este numele agronomului Sorin Cîmpeanu, rector la USAMV și președinte al Consiliului Național al Rectorilor. Acesta a sărit sprinten din barcă în barcă politică, definindu-se ca un traseist cu vocație: de la Partidul Conservator, la ALDE, la Pro România și, acum, la PNL, care l-a recompensat cu locul secund pe lista pentru Senat, pentru sprijinul dat guvernului Orban, să nu cadă la moțiune. Dar nu este singurul aspirant la un fotoliu din parlament: Leonard Azamfirei, rector UMFST Tg. Mureș, prinde primul loc pe lista PSD, Florian Bodog, fost ministru PSD al sănătății și plagiator dovedit, totuși rector la Oradea, vrea și el un loc, ca și Alexandru Bobe-PNL, prorector al Universității Ovidius din Constanța, sau Daniel Breaz, fost ministru al culturii care și-a găsit cuib la Pro România ca să intre în parlament de la Alba, sau rectorul UVT, Marilen Pirtea, sau eternul Mihnea Costoiu, rectorul fără doctorat al Politehnicii. De ce se înghesuie toți aceștia să fie și rectori, și parlamentari, analizăm mai departe.
Un cumul de vicii legislative
Cei mai mulți universitari cu care am vorbit confidențial cred că implicarea în politică a rectorilor are scopul de a aduce beneficii universității și educației în general, însă nu au putut să dea exemple concrete din instituțiile lor. Însă impostura, plagiatul, habarnismul la catedră sunt fenomene de care au amintit toți. Și atunci, la ce ajută că numeroși rectori sau universitari cu funcții fac parte din parlament? Răspunsul scurt ar fi: le conferă putere și privilegii acestora, mai puțin instituțiilor pe care le conduc.
O scrisoare deschisă adresată de Ziua Mondială a Educației ministrului de resort de Remus Pricopie, rectorul SNSPA, și el fost ministru în guvernul lui Ponta, punea recent problema implicării în politică a universităților prin intermediul rectorilor membri de partid: Constituția României [Art. 32, alin.(6)] și Legea educației nr. 1/2011 [Art. 3 și Art. 123] au tranșat acest subiect al politizării, evocând principii clare privind independența spațiului educațional de orice ingerințe ideologice, politice sau religioase și garantând autonomia universitară și libertățile academice… Cu toate acestea, atât în mediul preuniversitar, cât și în cel universitar, găsim cazuri (în mod repetat semnalate de presă, dar neglijate de autorități) în care inspectorul școlar este… o figură politică importantă la nivel local, iar rectorul, în cazul a patru universități, este simultan angajat cu „normă întreagă” la universitate, parlamentar, tot cu „normă întreagă”, și lider politic național, în cadrul unui partid, se arată în scrisoare. În fapt, o modificare a Legii Educației prin Ordonanța 92/2012, operată de ministrul Ecaterina Andronescu, a dat liber rectorilor să se așeze pe funcții politice. Articolul 215 prevedea la pct.3 că „persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcția de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”, iar la pct.4 „Funcția de rector este incompatibilă cu deținerea de funcții în cadrul unui partid politic, pe perioada exercitării mandatului”. Eliminarea articolului 215 avea ca țintă scoaterea din ghearele Agenției Naționale de Integritate a unor politicieni, în frunte cu Andronescu, aflată la un pas de condamnare pentru incompatibilitate. Împreună cu ea, au scăpat și alți incompatibili, printre care Nicolae Robu de la Timișoara.
Am încercat să aflăm pe Legea 544/2001 ce poziție are ministrul Monica Anisie față de implicarea în politică a cadrelor didactice. Nu am primit răspuns. Pe listele PNL pentru Senat, doamna ministru stă pe poziția a treia, după Sorin Cîmpeanu. Nu poți să nu te întrebi cine e șeful. Într-o intervenție din Marginalia din mai 2020, profesorul Adrian Miroiu lansează ipoteza că PNL a făcut un pact în schimbul unor voturi colectate de la rectorii din parlament: „S-a vorbit atunci că prețul a fost simplu și clar: aceștia, în frunte cu Sorin Cîmpeanu, păstrează controlul asupra învățământului superior (în PNL, în Parlament și în Ministerul Educației, prin secretarul de stat cu atribuțiile corespunzătoare)”. În această ipoteză, ministrul ar deveni decorativ.
Oportunismul în rețea
Un conflict iscat de alegerile din vară pentru șefia Consiliului Național al Rectorilor (CNR) a adus în atenția publică organizația implicată și în alte scandaluri relativ recente: scandalul asocierii cu organizația lui Alexandru Cumpănașu, un impostor deja cunoscut, sau revoltătoarea scrisoare de susținere pentru rectorul de la Suceava, nominalizat de PSD pentru funcția de ministru al educației. S-a dovedit că din ambele situații CNR a ieșit șifonat, ceea ce nu l-a împiedicat pe Sorin Cîmpeanu să fie reales a treia oară, atât ca rector, cât și ca președinte CNR. CNR reunește aproape 80 de universități de stat și private, dar alegerile contestate de la Brașov s-au făcut pe lângă statut, așa încât conflictul poate ajunge în instanță. Important era ca dl Cîmpeanu să nu scape din mână frâiele organizației, care îi conferă un plus de putere, pe lângă șefia Comisiei de învățământ din Camera Deputaților. Deși universitățile mari, cum sunt cele din Consorțiul „Universitaria”, alcătuit din Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timişoara, Academia de Studii Economice Bucureşti şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, nu i-au ridicat mari probleme șefului CNR, cu atât mai puțin Politehnica din București, condusă de un prieten de nădejde în persoana lui Mihnea Costoiu, votul prevalent vine de la universitățile mici și numeroase, cărora li se aplică regula „e loc pentru toată lumea”, iar standardele scăzute sunt pansate cu finanțări colaterale și cu o politică favorabilă de omogenizare, dictată din parlament și din guverne. Cu autoritatea consolidată în diverse funcții politice, de la ministru al educației, la premier interimar și vicepreședinte PNL, dl Cîmpeanu are multe de oferit susținătorilor. Nu doar funcții și recomandări, ci și călătorii în dulci țări francofone, în calitatea sa de șef al Asociației Universitare a Francofoniei, șefie pe care a prins-o din zbor ca inginer agronom. CNR mai este locul unde se fac schimburi reciproce de titluri doctor honoris causa, iar șefiile curg și ele. La alegerile recente de la Brașov s-au votat nu mai puțin de 17 vicepreședinți și un secretar general, să ajungă la toți.
Impostura ținută la cald
Problema rețelelor de influență este protecția dată impostorilor, recomandările pentru funcții în guvern sau în instituții importante. Cazul Baranga are legătură cu rețeaua oportunistă a CNR, care admite doctorate frauduloase și impostori politici. Laurențiu Baranga, numit de premierul Orban în funcția de șef al Oficiului Combaterii Spălării Banilor, nu se putea cocoța atât de sus fără bacalaureat, dacă nu l-ar fi ținut pe umeri tovarășii din diverse cluburi, care i-au facilitat ascensiunea. La Universitatea Valahia din Târgoviște a devenit profesor în 2017, apoi în același an, la USAMV condusă de Sorin Cîmpeanu, și-a depus dosarul pentru coordonare de doctorat, care a trecut de CNATDCU, deși din 2016 instanța îi anulase toate diplomele. După scandalul Baranga, președintele CNR promite un Registru Unic Național Integrat al Diplomelor eliberate de școli, de la studiile preuniversitare, până la diploma de BAC și doctorate, registru care se putea face de mult.
O discuție lapidară la telefon cu dl Sorin Cîmpeanu, pentru a-i consemna poziția despre legătura dintre politică și universitate, urmată de o listă de întrebări, nu a lămurit decât un aspect: „Ce politizare, nu e nicio politizare în universități, doamnă!”. Întrebărilor remise de noi, referitoare la implicarea CNR în bătăliile politice, la timpul pe care un rector parlamentar îl rezervă managementului universității sale, la chestiunea rușinoasă a plagiatului academic etc., dl Sorin Cîmpeanu nu a considerat util să răspundă. Mai așteptăm. //
Rectori cu 3 mandate
Printre artificiile inventate de capetele luminate care patronează din poziții politice învățământul universitar se află schimbarea pe bandă rulantă Legii Educației, când interesele o cer. Așa s-a obținut derogarea, de care Mihnea Costoiu nu e străin, pentru mai mult de două candidaturi legale la funcția de rector, dacă există o întrerupere a mandatului. Cel puțin șapte rectori au candidat pentru al treilea mandat.
Rectori plagiatori
Consiliul Național al Rectorilor s-a revoltat atunci când rectorilor nu li s-a mai permis să facă parte din CNATDCU, pentru a controla sistemul doctoratelor și abilitărilor. Impostura a fost protejată în continuare de sistem. Un exemplu revoltător este cel al plagiatoarei Ramona Lile, cu 12 plagiate, care încă ocupă poziția de rector, la al treilea mandat, la Universitatea de stat „Aurel Vlaicu” din Arad.
