Proprietatea intelectuala nu e respectata

Carmen Musat 13.10.2003

De același autor

Scrisoare deschisa d-lui ministru Alexandru Athanasiu

Domnule ministru,

Sper ca, desi mandatul dvs. este unul scurt, nu va este indiferenta calitatea actului didactic, ale carui consecinte sunt intotdeauna vizibile pe termen lung. Si, pentru ca nu ma indoiesc de bunele dvs. intentii, sunt convinsa ca veti gasi timpul necesar sa analizati situatia mai mult decat inacceptabila a unui manual de limba si literatura romana destinat elevilor clasei a XII-a, plagiat in proportie de 50%.

Coordonat de prof. univ. dr. acad. Eugen Simion, manualul - aparut anul trecut la Editura Corint si aprobat de Ministerul Educatiei si Cercetarii cu Ordinul nr. 3918/11.06.2002 - ii are ca autori pe Florina Rogalski si Daniel Cristea-Enache. Trebuie spus insa ca in cazul Florinei Rogalski termenul de "autor" este impropriu folosit. Am demonstrat anul trecut, in patru numere ale revistei Observator cultural (138, 139, 140 si 142), ca pagini intregi din capitolele semnate de Florina Rogalski sunt copiate aproape cuvant cu cuvant din cartile altor autori. Textele originale si copiile lor au fost puse fata in fata, astfel incat proportiile fraudei sunt evidente pentru orice cititor de buna-credinta. Am crezut ca cei implicati - "autoarea" Florina Rogalski, coordonatorul manualului, Eugen Simion, redactorii si directorii Editurii Corint, precum si membrii comisiei ministeriale care au aprobat acest manual - vor avea minima decenta de a-si recunoaste impostura (in cazul "autoarei" si al coordonatorului) si eroarea (in cazul editurii si al responsabililor din MEC) si ca acest manual va fi retras de pe piata si reeditat intr-o varianta din care sa lipseasca paginile dovedite ca fiind plagiate.

Cum nici unul dintre cei implicati nu au reactionat altfel decat printr-o tacere vinovata si cum in decursul unui an intreg nimeni nu a gasit timpul necesar sa revizuiasca acest manual, am avut surpriza sa constat ca la inceput de an scolar 2003-2004 manualul este pus in vanzare in librarii, fara nici o modificare menita sa demonstreze buna-credinta a coordonatorului, a editurii sau a celor care l-au aprobat. Imi permit sa afirm ca, spre deosebire de anul trecut, cand prezumtia de nevinovatie putea fi acordata tuturor factorilor implicati - mai putin Florinei Rogalski, evident -, singura concluzie care poate fi trasa acum este ca plagiatul este asumat, patronat si legitimat in mod tacit de catre toti cei implicati. Cum ar putea fi interpretata prezenta acestui manual in librarii, altfel decat ca rezultat al unei complicitati in impostura? Cum am putea interpreta tacerea prelungita a presedintelui Academiei Romane, coordonator al manualului, altfel decat ca o sfidare la adresa tuturor acelor autori autentici, ale caror onestitate si profesionalism au fost batjocorite de Florina Rogalski? S-ar putea spune ca, din instrument didactic, acest manual a devenit o afacere ce cade sub incidenta Legii nr. 8 din 14 martie 1996 privin dreptul de autor si drepturile conexe. Domnule ministru, dupa cum stiti si dvs. foarte bine, un manual ofera, dincolo de informatia propriu-zisa, si un model paideic implicit. Cu ce drept le-ar mai putea pretinde un profesor elevilor sai sa fie onesti si originali, cata vreme manualul dupa care invata este un exemplu graitor de impostura intelectuala? In numele carei autoritati morale le putem cere unor copii sa nu fure (sa nu copieze), de vreme ce ei pot constata si singuri ca autorii unui furt intelectual dovedit raman nepedepsiti, ba chiar se numesc in continuare profesori doctori si dau lectii de moralitate de la inaltimea functiilor lor?

De curand, opinia publica romaneasca a asistat la cazul ministrului Beuran, vinovat de a-si fi pus semnatura, in calitate de coordonator, pe un ghid medical ce s-a dovedit a fi plagiat dupa materiale straine. Reactia prompta a Colegiului Medicilor si a Rectoratului Universitatii de Medicina si Farmacie a confirmat si a sanctionat in mod exemplar plagiatul. Nu acelasi lucru s-a intamplat in cazul Manualului de limba si literatura romana pentru clasa a XII-a publicat de Editura Corint. Sa fie invatamantul mai putin important si, in consecinta, un manual care are menirea de a forma gandirea copiilor nostri sa fie considerat prea putin periculos si demn de atentie? Sau functia de presedinte al Academiei Romane sa fie suficienta pentru a plasa manualul in cauza mai presus de lege? Tocmai acum cand ni se cere sa votam o Constitutie in care in sfarsit, dupa 13 ani, proprietatea este garantata si nu doar ocrotita, lipsa de reactie a celor implicati tradeaza convingerea (paguboasa) ca proprietatea intelectuala inca este considerata un moft si, in consecinta, ignorata si dispretuita.

Cum dvs. sunteti "beneficiarul" fara vina al unor gafe monumentale ale fostului ministru al Invatamantului, d-na Ecaterina Andronescu, nu ma indoiesc, domnule ministru, ca veti avea disponibilitatea sa analizati acest caz si sa dispuneti anularea Ordinului nr. 3918/ 11.06.2002 prin care Ministerul Educatiei si Cercetarii a aprobat Manualul de limba si literatura romana pentru clasa a XII-a, Editura Corint, coordonator Eugen Simion, autori: Florina Rogalski si Daniel Cristea-Enache, masura ce va implica, automat, retragerea din librarii a acestui plagiat flagrant.
Un dosar complet al raptului intelectual va sta oricand la dispozitie in redactia revistei Observator cultural.

Lector dr. Carmen Musat Facultatea de Litere - Universitatea Bucuresti

P.S.: Contactata pe 6 octombrie a.c., Compania de librarii a Municipiului Bucuresti a confirmat ca Editura Corint a onorat toate comenzile trimise de librariile din Bucuresti la inceputul lunii septembrie. Asadar este vorba despre un tiraj nou al manualului plagiat.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22