Din tara lui Adrian Plesu

Catalin Avramescu 02.08.2005

De același autor

Intrebarea era simpla: ce ministri de Externe ai Romaniei, dupa 1989, cunoasteti? Candidatul reflecteaza si spune: „Plesu... il admir foarte mult“. Unul din membrii comisiei insista: „Plesu-si-mai-cum?“. Raspunsul, descurajant: „Adrian“...
Nu, acesta nu e, in fond, un articol despre „perlele“ auzite de comisia din care am facut parte la un examen de admitere organizat de Facultatea de Stiinte Politice. Acesta este un articol despre starea invatamantului romanesc.
Mai intai, o precizare. Tinerii pe care i-am vazut, 150 in sase zile de interviuri, nu reprezentau produsele medii ale invatamantului romanesc, ci erau, majoritatea, peste acest nivel. Ei au fost selectati din aproape 200 de candidati care si-au depus dosarul la una din cele mai competitive sectii din Universitatea Bucuresti, iar interviul s-a desfasurat in limba engleza, fiind oferite 40 de locuri „la buget“. Trei sferturi dintre ei intentioneaza sa urmeze o cariera in diplomatie. Nu discutam, asadar, de absolventi de duzina.
Cu toate astea, ce am auzit in acest rastimp de sase zile nu lasa loc de indoiala. Asistam, in aceasta tara — o spun cantarindu-mi cuvintele — la Apocalipsa educatiei.
Primul lucru care m-a frapat la acesti tineri este ca, literalmente, multi dintre ei nu stiu pe ce lume se afla. Unul din scopurile fundamentale ale oricarei instructii de cultura generala este sa aduca omul in acea stare in care pricepe ceva despre locul lui in universul fizic si social. Dar greu am descoperit urme de competenta in materie de geografie, intre candidatii la o facultate ce are ca obiect politica, o stiinta care studiaza, de regula, statele. Unul localizeaza Japonia in Oceanul Indian, altul crede ca Egiptul e in America Centrala. O domnisoara nu stie nici un oras din Franta, afara de Paris, pentru ca a calatorit direct pana acolo cu autocarul, iar alta, care a participat la un seminar organizat in cladirea Parlamentului maghiar, nu are nici o idee daca acesta e in Buda sau in Pesta. Si nu doar geografia fizica ridica probleme. Intrebata daca poate sa ne mentioneze cateva tari dintre cele mai sarace din lume, o candidata ne propune Kuweit, Bulgaria si Tasmania. Solicitata sa indice cateva inventii care au avut un impact asupra politicii, in ultimul secol, o alta candidata opteaza pentru iPod, pentru ca micutul player portabil de la Apple, „ne permite sa ducem cu noi mereu informatia“. In curand vom avea cu totii nevoie de unul, se pare.
Mai grav este al doilea lucru pe care l-am descoperit la destul de multi din acesti tineri, anume ca pentru ei raporturile dintre realitate si fictiune a mintii sunt foarte confuze. Ei par sa traiasca intr-o lume in care nu e nici o diferenta ontologica intre Napoleon si Pokemon sau intre Adolf Hitler si Batman. Nu e vorba doar ca tinerii nu cunosc istorie sau nu se intereseaza de actualitatea politica. Mai profund, e un fel de naivitate perplexa in fata lumii, o mirare ca oameni au trait si inainte de nascocirea telefonului mobil. O candidata nu stie cine cu cine s-a batut in al doilea razboi mondial. O alta afirma ca Razboiul Rece s-a dus intre Kennedy si Churchill, pe de-o parte, si Japonia, pe de alta parte. In Oceanul Indian, banuiesc, dar nu am fost curios sa mai intreb. Alta candidata crede ca in Anglia lui David Hume laburistii erau in parlament. Rugata sa numeasca cateva femei-politician din zilele noastre, de la noi sau de pe aiurea, o alta intreaba uimita: „in afara de Mona Musca?“
Pentru aceasta generatie, contextul la care trimite un film ca Tunurile din Navarone e la fel de fictiv (sau de real) ca acela sugerat de Stapanul Inelelor. Acesta e rezultatul unei educatii care nu are nici un fel de angajare morala si a pierdut orice simt al realului. Din bani publici, cetatenii finanteaza un sistem care produce, pe scara industriala, ceva mai rau decat ignoranta.
Desigur, nu toti candidatii au fost asa. Am avut in aceste sase zile si surprize placute, candidati foarte articulati. Am admirat la majoritatea celor pe care i-am vazut dorinta de a invata mai mult, de a ajunge undeva. Stiu ca destui vin de la scoli slabe, din orase indepartate sau din familii care traiesc modest. Stiu ca le-a fost greu sa se prezinte la interviu si i-am privit cu simpatie si intelegere. Dar am mai vazut, dincolo de ei, si semnele unei stari de lucruri profund rele.
E comun sa blamam salariile mici ale dascalilor sau emisiunile imbecile de la televizor. Adevaratele radacini ale raului sunt in alta parte. De un secol si jumatate statul si-a asumat sarcina educatiei dinaintea majoratului. Cu alte cuvinte, politicienii s-au substituit elitelor culturale, bisericii si familiei in materie de invatamant. Au plasmuit un sistem dupa chipul si asemanarea lor.
Indivizi egoisti, marginiti, corupti si megalomani au ajuns jupanii educatiei din aceasta tara. Priviti doar spre comisiile de „cultura“ sau de „invatamant“ din actualul Parlament si veti intelege la ce ma refer.
Intrebata ce teritoriu trebuie sa cumpere Romania in cazul in care ar avea posibilitatea sa procedeze precum Statele Unite, care au cumparat Louisiana si Alaska, o candidata imi raspunde: „O insula tropicala“. Mirat, o intreb de ce anume. „Pentru ca tara noastra are un litoral mic“, mi-a explicat ea. „In cazul in care am avea o insula la tropice am putea merge in concediu, la plaja“. Acum imi dau seama ca are dreptate. Am putea cumpara chiar bilete prin sindicat. Daca ma uit bine, mi se pare ca domnul ministru este deja acolo.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22