O judecare stramba

Le multumesc d-lor Obersterescu, Bu­ga­rin si Hantea pentru ca au citit, au stat sa reflecteze si au raspuns la articolul meu despre puterea judecatoreasca. Tre­bu­ie însa sa îmi manifest dezacordul cu fap­tul ca domniile lor semneaza scri­soarea trimisa la 22 în calitatea lor ofi­cia­la, ca judecatori la Curtea de Apel si la Judecatoria Timisoara. Bine ca nu au pus si o stampila si un numar de în­registrare, ca altfel credeam ca deja am fost condamnat. Lasand gluma la o parte, reamintesc ca judecatorii nu au drep­­tul - prin lege - la opinii si manifestari po­li­tice. E extrem de grav sa îl vedem pe pre­se­din­te­le Înaltei Curti de Casatie, un anume Popa, sau pe vicepresedinta Aso­ciatiei Magistratilor atacand membri ai Exe­cu­ti­vu­lui. Fac un apel public la CSM sa ia masuri disciplinare împotriva ma­gis­tra­ti­lor-politicieni, mergand pana la ex­clu­de­rea din magistratura.

Domnii Obersterescu, Bugarin si Han­tea au rezumat corect concluziile me­le. Din pacate, ei nu au discutat pre­cis ar­gu­men­tele mele. Articolul meu for­mu­lea­za o serie de argumente pe care nu le vad ana­lizate de criticii mei.

D-nii judecatori cred ca doctrina lui Mon­­­tesquieu este "perimata". Care sunt ar­­­gumentele lor? În esenta, un exemplu fic­­tiv. Avramescu e deposedat de locuinta prin­tr-o lege nedreapta, dupa care justitia îl salveaza de la abuz. Marturisesc ca sunt uluit. Daca acesta e nivelul de cu­no­stin­te al judecatorilor nostri, sa nu se mai mire domniile lor ca lumea se fereste de justitie ca de gripa chinezeasca.

Conform legislatiei din aceasta tara, nu judecatorul stabileste daca o lege este sau nu constitutionala. El poa­­te doar sa ia act de exceptia de ne­con­stitutionalitate ri­dicata de avocat. Ca­rac­te­rul ne­con­sti­tu­tio­nal al unei legi este sta­bi­lit, în actuala le­gislatie, doar de Curtea Constitutionala, nu la Judecatoria din Pitesti. Or, Curtea Constitutionala nu face parte din sistemul ju­diciar propriu-zis, fie si pentru ca "ju­de­ca" doar legi. Chiar si atunci, functia Curtii este doar jus dicere, nu jus dare, adi­ca ea nu face legea, ci doar o declara. Ea remite hotararea sa par­lamentului, care rescrie legea, daca do­reste. Cat de­spre judecatorul de la tri­bu­nal, el nu are dreptul legal sa judece legi. Îi rog pe d-nii ju­decatori sa citeasca Legea 47/1992, unde la art. 1 se spune lim­pede ca "unica au­toritate de jurisdictie constitutionala" din Romania este Curtea Consti­tu­tio­na­la.

Mai constat ca domnii Obersterescu, Bu­­garin si Hantea confunda conten­cio­­sul administrativ cu exceptia de ne­­con­sti­tutionalitate. Cele doua sunt foar­te di­fe­ri­te. Rezolvarea domniilor lor este, asadar, eronata. Daca exceptia de ne­con­stitu­tio­na­litate ridicata de avo­­catul meu ar fi respinsa la Curtea Con­sti­tu­tio­na­la, atunci judecatorul nu are încotro si trebuie sa aplice legea, fie ca îi place, fie ca nu. Alta ar fi situatia daca aceasta con­­fiscare ar fi dis­pusa printr-un act administrativ, de pil­da al unui ministru. Atunci am dreptul sa atac în contencios administrativ, re­cla­mand caracterul ilegal al masurii. Dar exemplul domnilor de la Timisoara viza re­latia dintre Judiciar si Legislativ, care e cu totul alta chestiune. Ideea dupa care "un judecator are putere sa cenzureze ac­tiunea Legislativului", asadar, e com­plet gresita si nu are nici un temei legal, nici macar în legislatia din aceasta tara. Autorii clasici nu ar fi avut nici o ezitare sa o declare drept o doctrina care împinge la re­beliune si o forma de tradare.

Un alt "argument" al celor trei ar fi ca o ho­tarare judecatoreasca definitiva si irevocabila trebuie "respectata" atat de Executiv, cat si de Legislativ. Iarasi eronat. Presedintele are, constitutional, drep­tul de a gratia, oricat de definitiva ar fi sentinta. De asemenea, Legislativul poa­te schimba legea pe baza careia s-a ju­decat acel caz. Mai mult, poate adopta o lege de amnistiere, ceea ce ar face nule de­ciziile instantelor în speta respectiva.

Cat despre caracterul "perimat" al lui Montesquieu, le sugerez criticilor mei sa deschida actuala Constitutie a Romaniei. Articolul 61 stabileste clar ca parlamentul este "organul reprezentativ suprem" si ca el este "unica autoritate legiuitoare", ceea ce exclude fara nici un dubiu ideea ca Judiciarul ar putea, macar prin practica pre­cedentului, sa faca altceva decat sa in­ter­preteze legea. Vedeti apoi si art. 124: "Justitia se înfaptuieste în numele legii". Adica aplicand vointa par­la­men­tu­lui.

Alte Constitutii, mai rational alcatuite decat facatura d-lui Iorgovan, sunt inca si mai clare. Constitutia din 1923 spune, la art. 36: "Interpretatiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea le­giuitoare". Constitutia americana, pro­ba­bil si ea "perimata", datand din 1787, sta­bileste, în art. 1, sectiunea 8, ca Congresul instituie tribunale si ca are drep­tul sa judece si sa pedepseasca, el în­susi, delictele comise pe mare sau cri­me­le împotriva "dreptului natiunilor".

De altfel, va rog sa observati ca ideea ca justitia e "independenta" nu se refera la independenta institutiei ca atare, în ra­port cu alte puteri. Acest lucru ar fi absurd, ile­gal si neconstitutional. Independenta despre care ne vorbesc textele legale este, de regula, a curtilor de justitie, adica a judecatorului în exercitiul functiunii. Fata de cine? Evident, nu fata de Le­gis­la­tiv, de a carui vointa legala e obligat sa as­culte, în litera si spirit. Expresia - co­mu­na în teoria dreptului - se refera ade­sea la independenta curtilor una fata de alta. Referindu-se la tribunalele indivi­dua­le si separate, textele constitutionale sunt, de obicei, clare in aceasta privinta (ve­deti, spre exemplu, art. 40 din Con­sti­tu­tia din 1923), stabilind ca justitia nu al­catuieste o putere în sensul comun, ad­mi­nis­trativ, ca o institutie unitara. Adica exact ce credeau Montesquieu si multi alti autori "perimati" pentru judecatorii dintr-o tara în care dreptatea umbla cu capul spart.