De același autor
A crede ca ceea ce se intampla in lume este doar expresia unui "fundamentalism islamic" este, in acest sens, o iluzie. Terorismul islamic nu urmareste doar sa impuna o anumita intelegere a Islamului. El nu urmareste doar teluri politice limitate, cum ar fi retragerea trupelor americane din Arabia Saudita. El este avangarda unei mari revolutii care se petrece de cateva decenii in lumea islamica. Aceasta revolutie are ca scop principal anihilarea natiunii evreiesti.
Antisemitismul extrem
Daca facem efortul minim de a-i asculta pe cei care vorbesc si actioneaza in numele acestor grupari, vom descoperi ca principiul lor vital este antisemitismul extrem. Atunci cand, acum cateva luni, cativa americani au fost ucisi bestial la Falujah, in Irak, iar corpurile lor au fost dezmembrate, televiziunile au evitat sa ne prezinte direct imaginile macabre. Astfel, putini au putut vedea ca alaturi de ramasitele atarnate de un pod erau afisate sloganuri si simboluri antisemite. Restrictiile editoriale explica si de ce, in cazul executiei inregistrate pe video a ziaristului Daniel Pearle, in Pakistan, publicul nu a putut sa afle ca ceea ce i-a pecetluit soarta acestuia a fost faptul ca era evreu (care s-a repetat si in cazul altui evreu, Nicholas Berg, primul strain decapitat in Irak, a carui executie a fost filmata de grupul lui Al-Zawahiri). Nu e nevoie insa de asemenea evidente. Tot ce trebuie sa facem este sa tragem concluzii din fapte care sunt accesibile tuturor.
Al-Qaeda si gruparile afiliate nu au facut niciodata un secret din faptul ca au declansat un jihad global impotriva "evreilor si cruciatilor", dupa cum afirma, repetat, comunicatele date publicitatii.
Un atac cu rachete antiaeriene a ratat un avion al companiei El-Al care decolase din Kenya, iar cateva sinagogi si centre evreiesti in Tunisia, Maroc si la Istanbul au fost devastate de atacuri sinucigase.
Cateva atentate au fost dejucate in aceeasi perioada de autoritatile din Franta, Belgia si Italia. Atacurile asupra teritoriului Statelor Unite sunt inteligibile doar daca tinem seama de ideologia antisemita a instigatorilor si executantilor lor. In cazul primului atentat de la World Trade Center, din 1992, intentia initiala era aceea de a pregati un atac in cartierul evreiesc din New York. Cei care au fost trimisi in recunoastere au raportat apoi ca multi evrei lucreaza in blocurile-turn, ceea ce l-a determinat pe Ramzi Yousef si pe complicii sai sa se gandeasca ca au gasit o tinta mai buna. Ceea ce ei nu au reusit a reusit grupul de atentatori condusi, la 11 septembrie 2001, de Mohammed Atta, un egiptean care era convins, impreuna cu Khalid Shaik Mohammed, organizatorul direct al conspiratiei, ca World Trade Center era centrul finantei mondiale evreiesti.
Inca de la nasterea sa, terorismul islamic a fost animat de antisemitism. In anii '70 acesta era vehiculat de "revolutia islamica" a lui Khomeini. Antiamericanismul acestuia era animat in buna masura de antisemitism, el fiind incredintat ca "Marele Satan" (America) este controlat de o conspiratie evreiasca. Lupta impotriva agentilor Satanei este o datorie religioasa, iar scopul drept-credinciosilor este de a instaura, prin forta, Islamul. Razboiul e necesar, iar cei care cred altceva sunt "nebuni, peste care scuip cu dispret", mai arata Khomeini.
De la finele anilor '70 regimul iranian a sustinut terorismul siit, in special pe acela din Liban. Lupta impotriva "sionismului" insemna, pentru cei care urmau linia trasata de la Teheran, doar un capitol din lupta impotriva "necredinciosilor", in special a evreilor. Un grup inspirat si, posibil, finantat de Iran, a organizat la finele anilor '80 o serie de atentate soldate cu peste o suta de morti impotriva unor obiective evreiesti din Argentina. Mai recent, clericul siit irakian Moqtada Al-Sadr, conducatorul unei revolte inarmate impotriva celor care vor sa impuna o constitutie scrisa de "maini ne-islamice", a anuntat ca evreii au un plan de a instaura un stat al lor de la Nil pana la Eufrat. Reteaua influentelor e stransa in aceasta zona a terorismului siit. Conducatorul Hezbollah-ului, seicul Nasrallah, a studiat in 1976 cu tatal lui Moqtada, Mohammed Al-Sadr, la Najaf. O data intors in Liban, el s-a alaturat militiilor Amal, intemeiate de unchiul lui Al-Sadr, Musa. Actualmente, Al-Sadr este socotit omul ayatollahului Henri, unul din extremistii de vaza din Iran.
Extremismul siit probabil nu avea insa cum sa devina o amenintare globala, pentru simplul motiv ca siitii sunt o minoritate si sunt priviti cu rezerve in lumea islamica. Metodele terorismului siit au ajuns insa degraba intre suniti. Al-Qaeda este varful de lance al acestui radicalism sunit. Punctele de contact dintre cele doua directii au fost multiple. Mai intai, influentele s-au propagat prin radicalii palestinieni si libanezi. Jihadul Islamic palestinian, spre exemplu, a fost finantat de iranieni. Dar mai importanta a fost nu influenta directa, ci puterea exemplului.
Islamismul radical
Intrebarea care se pune acum este de ce anume acest terorism sunit a devenit o forta globala. Cheia intelegerii acestui fenomen este antisemitismul extrem.
E adevarat ca "insurgentii islamici" au declansat un razboi impotriva nu doar a evreilor, ci impotriva necredinciosilor in general. Astfel, ei au organizat atentate impotriva australienilor in Bali (insula majoritar hinduista), au atacat ONU, Parlamentul indian, pe catolicii filipinezi si indonezieni si au starnit tulburari in Thailanda, tara predominant budista. Ocazional, i-au vizat pe musulmanii siiti, in atentate sangeroase organizate la Kerbala sau in Pakistan. Dar principalul punct de atractie al acestor grupari este pozitia lor fata de ceea ce foarte multi, in lumea araba si musulmana, socotesc ca este principalul pericol: evreimea.
Incepand mai ales cu anii '80, lumea sunita a mobilizat mari resurse financiare pentru a propaga o versiune radicala a Islamului. Arabia Saudita, in special, a contribuit masiv la formarea unei retele de predicatori si activisti extremisti. Razboiul din Cecenia, ca si acela din Afganistan inaintea sa, a dat impresia ca activitatile acestor grupuri ar fi unele locale sau nationale. Ceea ce s-a pierdut cu vederea a fost caracterul global al acestei revolte a islamismului radical, care nu a pierdut prea mult timp in a identifica adevaratii inamici: crestinii si, mai ales, evreii. Terorismul algerian a fost un prim produs al acestei tendinte, curmate cu mana de fier de autoritatile franceze, nu inainte ca acesta sa fi incercat, in 1994, sa prabuseasca un avion Airbus incarcat cu pasageri in centrul Parisului. Terorismul egiptean, mai ales ramasitele Jihadului Islamic egiptean care s-au refugiat in Sudan, a fost sursa principala, dupa toate aparentele, a liderilor terorismului sunit care au declarat ca inamicul ultim nu sunt regimurile seculare din lumea islamica, ci este acela de la Washington, New York si Tel-Aviv.
Exista o continuitate in lumea araba si islamica ce ne va permite sa intelegem mai bine natura doctrinei islamismului militant contemporan. In anii '30, in Europa s-au instaurat o serie de regimuri autoritare, unele fasciste, care au sustinut, in diferite faze ale lor, un antisemitism brutal. Regimul stalinist, la randul sau, a avut puseuri antisemite. Unul dintre aceste regimuri, cel nazist, a facut insa din antisemitism cheia de bolta a crezului sau politic.
Mai putin cunoscut este faptul ca aceste regimuri si doctrine au avut un ecou considerabil in lumea araba. Khomeini a venit in contact, in tinerete, la Najaf, cu nazismul, care era influent in Irak prin miscarea lui Ali Guilani. Intors in Iran, el a intretinut relatii cu ayatollahul Kashani, care fusese exilat din Palestina de catre englezi din cauza activitatilor sale pro-naziste. In Egipt multi intelectuali sustineau deschis nazismul. In 1943, Haj Amin, marele muftiu din Ierusalim, se adresa imamilor din legiunea bosniaca a SS-ului, afirmand ca nazismul si islamismul au puncte comune, printre care lupta impotriva evreilor. In 1944, acelasi personaj indemna de la microfonul radioului din Berlin: "Ucideti evreii oriunde dati de ei!".
Antisemitismul islamist este anterior intemeierii Israelului
Acestea nu au fost doar influente conjuncturale, explicabile prin climatul de razboi. In vreme ce nazismul a fost invins iar antisemitismul a fost discreditat in Europa, grupurile antisemite au ramas influente in lumea islamica. Mai mult, unele dintre ele au ajuns la putere, punand in aplicare politici brutale impotriva evreilor. Dupa al doilea razboi mondial, comunitatile evreiesti din Orientul Apropiat si Mijlociu au fost practic nimicite, fiind fortate sa se exileze. Algeria si Marocul au pierdut astfel sute de mii de locuitori. Poate ca cea mai grava ca amploare a fost distrugerea comunitatii evreilor persani, dupa instaurarea lui Khomeini. Represiunea indreptata impotriva "necredinciosilor" a lovit si alte comunitati, cum ar fi cele crestine din Egipt, kurde din Turcia si Irak, sau cele animiste din Sudan sau Niger. Insa intotdeauna evreii au un loc special in aceasta istorie.
Acest lucru nu este explicabil decat in mica parte prin existenta statului Israel. Las la o parte acum daca nu cumva negarea dreptului evreilor de a avea un stat nu este in sine o forma de antisemitism, cu toate protestele celor care sustin ca ar exista o diferenta intre acesta si "antisionism". Chiar daca am admite o asemenea distinctie, tot trebuie sa constatam ca antisemitismul islamist este anterior si independent de intemeierea Israelului. El dateaza de altfel dinaintea celui de-al doilea razboi mondial si a primit un impuls decisiv o data cu difuzarea Protocoalelor inteleptilor din Sion, falsul intocmit de politia secreta tarista pentru a acredita ideea unei conspiratii evreiesti mondiale. Chiar si in prezent, Protocoalele au o larga circulatie in lumea araba, unde majoritatea publicului le socoteste autentice si unde au existat incercari oficiale de a le promova ca documente ce reflecta adevarul istoric. Prima miscare islamista de masa a fost Fratia Musulmana, intemeiata in 1928. De la inceput, ideologia acestei organizatii identifica pe evrei ca pe principalul inamic. La finele anilor '30, ea a promovat sacrificiul de sine in lupta pentru eliminarea evreilor de pe pamantul islamic. Aceasta nu era o doctrina inspirata de nazismul si fascismul antisemit european mai curand decat de Islamul traditional. Adeptii Fratiei Musulmane marsaluiau in formatii paramilitare si au organizat, in 1938, o razmerita antievreiasca ce includea devastarea sinagogilor si boicotul magazinelor evreiesti. Doi fosti membri ai Fratiei, Nasser si Sadat (care au devenit presedinti ai Egiptului), au publicat Protocoalele inteleptilor din Sion, iar mai aproape de zilele noastre, Fratia Musulmana palestiniana, cunoscuta publicului sub numele Hamas, arata in Carta sa ca lupta impotriva "sionismului mondial" si ca evreii sunt indaratul tuturor relelor din lume, cum ar fi Revolutia franceza sau Primul Razboi Mondial.
Ceea ce anima actiunile atator grupuri, de la Al-Qaeda la Hezbollah sau la atentatorii sinucigasi palestinieni, este ideea ca, pentru a instaura o societate pura, necredinciosii, in primul rand evreii si agentii lor, trebuie eliminati. Aceasta este doctrina in numele careia islamistii au declarat razboi total lumii occidentale. Depinde de noi acum sa intelegem acest lucru si sa percepem consecintele.
In 1938, Neville Chamberlain, primul-ministru britanic de atunci, s-a intors de la München, pretinzand, in aplauzele pacifistilor, ca a reusit sa obtina pacea de la "guvernul german". Un om in Anglia stia insa mai bine cu cine avea de-a face. "Trebuia sa alegem intre rusine si razboi", a spus Churchill atunci. "Am ales rusinea si ne vom alege cu razboiul".
* Catalin Avramescu (n. 1967) este doctor in filozofie al Universitatii Bucuresti. A fost membru al unor institute printre care Netherlands Institute for Advanced Study (Wasenaar), Institute for Advanced Study in Humanities (Edinburgh) si Center for 17th and 18th Century Studies (UCLA). Este autor al cartii Filozoful crud. O istorie a canibalismului (Humanitas, 2003). In prezent este cercetator la Facultatea de Litere si Istorie a Universitatii din Ferrara.
(Subtitlurile apartin redactiei)
