De același autor
Stim ca “nu”-ul spus de francezi Tratatului Constitutional are o parte care vizeaza politica interna. In discutia noastra ne-ar interesa acea parte a “nu”-ului francez care se refera la constructia europeana.
Intai de toate trebuie spus ca “nu”-ul francez n-ar fi trebuit sa fie o surpriza. Gradul mare de absenteism inregistrat in iunie 2004 la alegerile pentru Parlamentul European era un semnal, pentru ca acel absenteism nu era expresia prostiei, ci indica refuzul francezilor de a juca jocul asa cum le era propus, refuzul de a intra in acel sistem. Aspectul supranational pe care il incarneaza acest Parlament, cu un numar enorm de deputati, intra cumva in contradictie cu acrosuri patriotice (nu le-as spune deloc nationaliste) si cu traditia, in sensul mentinerii suveranitatii. Angajarea in acest tip de arhitectura cu un Parlament atat de impozant, atat de numeros, nelinisteste. Eu cred ca lucrul cel mai contestat cu prilejul referendumului pentru Tratatul Constitutional a fost tocmai acest Parlament. Consiliul de Ministri si Comisia sunt mai bine cunoscute, pentru ca deciziile, declaratiile comisarilor apar curent in presa. In schimb, ideea de a avea X deputati din tara Y nelinisteste; este un val de deputati straini, fie si europeni, in raport cu un spatiu national, care seamana teama.
Fractura dintre elitele calificate si populatie
La aceste lucruri nu s-au gandit autorii Tratatului? El a fost redactat de catre francezi.
Exista, la ora actuala, peste tot in lume, iar Franta nu face exceptie (s-a vazut asta cu prilejul ascensiunii lui Le Pen, in 2002), o fractura din ce in ce mai mare intre elitele calificate (politice, intelectuale) si populatie, care nu se mai recunoaste in aceste elite. Eu stiu ca pentru voi este tabu, dar eu simt acum in Franta un fenomen care tine de lupta de clasa. De o parte poporul, de cealalta conducatorii. Asadar, faptul ca Tratatul Constitutional a fost lucrat sub egida franceza a lui Valéry Giscar D’Estaigne, in urma unor dezbateri interesante, nu intereseaza deloc electoratul francez. Francezii doresc ca aceasta constructie sa li se potriveasca. Respingerea lui semnifica marea criza a unei societati si marea criza a politicii. Distanta tot mai mare intre clasa politica si populatie explica votul nervos (vezi cazul lui Vadim Tudor in 2000 sau al lui Le Pen in 2002), este o forma de protest fata de actualul sistem si ar trebui regasit un spatiu al cetateniei populare. Traversam o perioada foarte interesanta, dar si foarte periculoasa.
Vazut de la Paris, Tratatul Constitutional e prea liberal. Vazut de la Londra e prea social. Cum stau lucrurile?
Simplist spus, adevarul ar fi pe undeva, pe la mijloc... Sigur, se poate discuta, in masura in care Tratatul nu este ultraliberal si are elemente de social-democratie. Dar aplicarea Tratatului - daca si cand va fi - depinde de coloratura politica a Parlamentului European. Toate initiativele legislative europene luate de Parlamentul European vor fi expresia majoritatii acelui Parlament. Deci, nu putem vorbi de o fatalitate liberala sau social-democrata, ci de o culoare politica a majoritatii din respectivul Legislativ. In sine, Tratatul Constitutional nu defineste o anume linie, decat, evident, in cadrele economiei de piata, acceptata de toti, chiar si de catre socialistii francezi.
Exista la occidentali o vadita nemultumire fata de euro. In Italia si Germania exista discutii legate de o eventuala revenire la moneda nationala sau de o circulatie dubla. Face parte si euro din “nu”-ul spus Tratatului?
Nu cred. Introducerea euro este o experienta pozitiva si, in ciuda discutiilor din Italia, Germania si, nu in ultimul rand, din Marea Britanie, francezii nu au avut de adus reprosuri monedei europene. Evident, insa, ca s-a produs o deconstructie in cascada (“nu”-ul din Franta, urmat de cel al Olandei, anularea referendumului in Marea Britanie) atat in campul politic, cat si in cel economic. Toti cei implicati in constructia europeana au repus subit problema: e bine sau nu?
Nu s-a reflectat suficient la extinderea Uniunii Europene
Recent, a fost dat publicitatii in Franta un sondaj de opinie in care francezii, intr-un procent consistent, ii respingeau pe romani, preferandu-i pe bulgari. Ce explicatie aveti pentru aceasta perceptie?
Nu cred ca e bine sa vedem demersurile Romaniei si ale Bulgariei pentru intrarea in UE in termenii unei competitii (la integrarea in NATO, Bulgaria era mai putin pregatita decat Romania). Evident ca exista discutii pe marginea unor capitole de aderare, interventii critice ale unor comisari europeni sau raportori pentru cele doua tari, dar francezii nu sunt la curent cu dificultatile romanilor sau ale bulgarilor, in raport cu candidatura lor la UE. Aceste sondaje, ca si cel de care ati amintit, arata ca imaginea Romaniei s-a degradat profund in ultimii ani, in primul rand datorita faptului ca se afla in fruntea procentajelor privind criminalitatea - furturi, cersetorie etc. Fie ca sunt romi sau nu, ii vezi in metrou, pe strada.
In fine, cred ca in criza irakiana din 2002-2003, atunci cand presedintele Chirac i-a admonestat pe atlantisti, francezii au descoperit cu neplacere ca tari considerate prietene, ca Romania, Polonia, sunt de o alta parte a baricadei. Asadar, tot acest ansamblu de probleme reale privind Romania - integrare, imagine deteriorata, plus atlantism afisat - ii irita pe francezi, in raport cu Bulgaria, pe care, in fapt, o ignora.
In dezbaterile ce au avut loc cu prilejul referendumului s-a vazut ca francezii, ca si ceilalti cetateni ai UE, sunt nelinistiti de largirea UE, in vreme ce noi, romanii, suntem nelinistiti de oprirea procesului.
Cred ca atunci cand a fost conceputa extinderea Uniunii nu s-a reflectat suficient, urmand modelul extinderii NATO. Adica, deschizi, deschizi, deschizi, fara a gandi dinainte care este de fapt spatiul european si daca exista un popor european; nu a fost luata destul de in serios cerinta Turciei, iar acum nu stim ce raspuns va fi dat Ucrainei, de pilda. Fara a mai lua in calcul tarile din Balcani... Problema e ca exigentele si finalitatile NATO sunt complet diferite de cele ale UE. In cazul UE, se ajunge la un moment dat la chestiunea unei frontiere incontrolabile, pentru ca nu se mai stie unde vor fi plasate granitele acestui spatiu. Din aceasta incertitudine s-a iscat teama de celalalt. Prea multi ceilalti, polonezi, unguri etc., ridicandu-se intrebarea: dar, in fond, ce este Europa?
Ce este?
Ar fi un raspuns simplu: Europa este un continent de cultura si valori comune, competitive si concurentiale in acelasi timp. Uneori cu confruntari sangeroase, razboaie fratricide, ultimul de o data recenta, in Balcani, care a fost atroce. Dar Uniunea Europeana este cu totul altceva. Este un parteneriat foarte strict organizat, pe baza unor norme juridice si economice, ca un club, ceea ce e altceva decat Europa. De pilda, eu nu mi-am pus niciodata problema daca romanii sunt europeni sau nu, parandu-mi-se natural ca ei sa apartina aceluiasi spatiu. Mi-am pus problema cand si in ce ritm Romania va implini exigentele, cu efecte pozitive pentru ea, pentru a face parte din clubul UE. Europa s-a construit politic din 1950, dar cred ca dupa Razboiul Rece a urmat un soi de euforie a regasirii, dublata de o neliniste: ce construiesti intr-o Europa in care Germania devine atat de puternica? Raspunsul Frantei, raspunsul presedintelui Mitterrand a fost: repede, repede sa adoptam Tratatul de la Maastricht, nu cu o reala viziune europeana, ci avand la baza viziunea de a controla intr-un cadru european puterea Germaniei. Au urmat celelalte tratate, incercandu-se sa se faca un asamblaj politic care sa permita prezenta noilor parteneri, cu traditii politice recente si cu o stare economica slaba, rezultate din trecutul lor comunist.
Respingerea Tratatului Constitutional, ca blocaj al constructiei europene, a bucurat Moscova. Imediat a venit de acolo ideea (care noua ne da fiori de gheata) de a crea doua uniuni europene, una la Vest si una la Est. Se intelege cine ar fi dirijat-o pe cea de Est.
Trebuie sa incercam sa intelegem si punctul de vedere al Rusiei, puterea si slabiciunea ei. Rusia a vazut cum Pactul de la Varsovia se destrama, in vreme ce NATO se extinde pana la frontierele ei, fara sa poata impiedica procesul, ci doar sa obtina un parteneriat cu NATO in 1997. Pe de alta parte, Rusia este nelinistita de constructia europeana, care impune restrictii de circulatie cetatenilor ei, dar si restrictii in relatiile economice cu tarile UE. Bineinteles ca “nu”-ul francez le-a convenit rusilor, pentru ca le permite sa se gandeasca la o deconstructie a Europei, la faptul ca Ucraina, la care si ea tine, nu va fi membra UE, asa cum si-a manifestat dorinta, si ca vor putea inca sa-si mentina influenta in acea zona.
Se poate spune ca, dupa caderea Cortinei de Fier, UE s-a constituit si ca un raspuns/replica la Statele Unite?
Da si nu. Da, pentru ca, mai ales in Franta, in discursul politic sunt promovate valorile comune europene pentru a nu cadea sub puterea hegemonica a Statelor Unite. In acelasi timp, nu trebuie uitat ca istoria Europei este strans legata de Statele Unite, de Razboiul Rece, de Planul Marshall, care a permis refacerea tarilor occidentale dupa al doilea razboi mondial. Apoi, securitatea acestor tari asigurata de NATO, adica de americani, le-a adus prosperitate si pace. Asa ca nu poti arunca in uitare implicarea benefica a Statelor Unite in constructia europeana. Actualmente, discursul politic francez, discursul corect politic este articulat ca o contrapondere fata de puterea americana. Si totusi, raman atat de multe interese comune... De exemplu, in timpul crizei irakiene, a existat o divergenta intre solutiile pentru armele de distrugere in masa ale lui Saddam, impunandu-se solutia militara a americanilor. Dar interesele economice ale europenilor (si ale francezilor) in zona controlata de americani n-au incetat sa creasca. La ora actuala, Europa se afla intr-un soi de defensiva fata de americani. Cu atat mai mult cu cat noii veniti (Polonia, Romania, Bulgaria), pentru ratiuni clare de securitate, raman fideli americanilor.
E nevoie de o mai mare coerenta intre UE si NATO
Pe langa dificultatile pe care le are, referitor la exigentele integrarii Romaniei in UE, Romania are si dificila situatie de a se pozitiona intre Washington si Bruxelles.
Problema care s-a pus nu doar Romaniei, de a alege intre americani si europeni, intre NATO si UE, este profund jenanta. Necesitatea impunerii unei ostilitati in raport cu Statele Unite este neplacuta, atata timp cat, sa nu uitam, in 1992, nici Europa, nici UE n-au fost capabile sa gireze pacea pe propriul continent si chiar Franta a facut apel la NATO in primul razboi din fosta Iugoslavie. Mai tarziu, UE a fost incapabila sa gaseasca o solutie la criza din Kosovo si, desi cu reticenta, a acceptat solutia militara a NATO. Iata de ce cred ca ar fi nevoie de o mai mare coerenta intre UE si NATO. Ma grabesc sa adaug ca bineinteles ca actuala administratie republicana americana poate soca opinia publica europeana, mai ales pe cea franceza, propunand in 2002 o doctrina de securitate care nu e doctrina NATO si care plaseaza NATO, in aceasta doctrina, ca pe un simplu instrument. Dupa atentatele de la 11 septembrie, sub forma unei serii de discursuri, Bush a avansat o noua doctrina strategica. Aparea acolo o notiune cu totul noua in raport cu razboiul: preventia, ofensiva preventiva in razboiul antiterorist. In aceasta doctrina americana, Europa nu exista decat ca element care se ajusteaza NATO, iar NATO este numit printre alte organizatii, ca un instrument intre altele. Acest lucru este ingrijorator, pentru ca totul este definit in functie de interesele de mare putere ale Statelor Unite, iar politica lor este propusa sau impusa partenerilor. Eu, ca istoric, cred ca este un moment in istoria Statelor Unite, pentru ca, desi presedintele Bush a fost reales, nu masiv, societatea americana traieste si ea o criza (raportul intre politica si religie, raportul intre cultura si natura, mariajul intre homosexuali etc.), la fel ca societatea europeana. Actuala administratie americana nu e eterna si, pe termen lung, este paguboasa si chiar periculoasa ostilitatea intre Europa si Statele Unite.
Tarile care ies din traumatismul unei tranzitii au nevoie de asigurarea securitatii lor, iar NATO poate sa le ofere garantii de securitate. De aceea n-ar trebui ca aceste tari sa fie puse in situatia dificila a unei alegeri, pentru ca asta inseamna sa le silesti sa aiba un dublu limbaj: europenilor sa le spuna ca sunt proeuropene, iar americanilor ca sunt proamericane.
Interviu realizat de Rodica Palade
