Conspirații și conspiraționisme

Teoriile conspiraționale există de când lumea, însă în perioada pandemiei de COVID s-au viralizat (sic!) într-un mod fără precedent. Cum deosebim conspirațiile de conspiraționism și cine e conspiraționist?

Ciprian Cucu 03.05.2022

De același autor

Există conspirații?

„Doar pentru că ești paranoic, nu înseamnă că ei nu sunt după tine”. (Joseph Heller, Catch22).

Citatul de mai sus pune într-o formă amuzantă un paradox interesant: chiar și un om care-și imaginează că e urmărit constant poate avea, întâmplător, dreptate. Similar, conspirații există, dar asta nu înseamnă că totul este parte dintr-o mare conspirație.

Ce înțelegem totuși prin conspirații? Robert Anton Wilson, unul dintre autorii trilogiei Illuminatus! (o satiră la adresa conspiraționismului), sugerează într-un interviu că lumea e plină de conspirații. Companiile conspiră să-și maximizeze profitul. Politicienii se aliază în funcție de conjunctură și conspiră să câștige voturi. Traficanții de droguri conspiră să nu fie prinși. Dacă ați organizat vreo petrecere-surpriză unui prieten, felicitări, ați făcut parte dintr-o conspirație.

Pe de altă parte, conspirațiile interesante pentru public trebuie să aibă ceva șocant sau o miză mai mare decât activitatea de zi cu zi a unei companii. Programul „MKultra” a devenit celebru pentru alura de film cu spioni – CIA a încercat efectiv să dezvolte un „ser al adevărului” prin metode ilegale, incluzând experimente cu droguri și hipnoză. Scandalul Watergate, în care s-a demonstrat că Nixon a dispus spionarea Partidului Democrat, a avut o relevanță politică majoră, fiind singurul caz în care un președinte american a demisionat din funcție.

Teoriile despre evenimente relevante social, economic sau politic și care implică lideri sau autorități (elite) ce acționează în secret pentru propriul beneficiu sunt în general denumite teorii conspiraționale. Watergate sau MKUltra s-ar potrivi descrierii, dacă nu ar fi o simplă problemă: chiar s-au întâmplat.

Conspiraționiștii de astăzi adoră să-și susțină teoriile, de la „Pământul plat” la vaccinurile cu cip, arătând că dacă evenimente precum Watergate sau MKultra s-au întâmplat, ele se pot întâmpla mereu. O privire mai atentă ne arată însă o realitate mai puțin palpitantă. Adevărul despre MKultra a fost aflat în urma unei investigații într-o comisie a Senatului SUA (Church Committee), deci prin decizie politică și mecanisme democratice. Expunerea cazului Watergate s-a datorat presei mainstream (cea atât de hulită de conspiraționiști) și unui avertizor de integritate de nivel înalt – directorul adjunct al FBI.

Conspirații sau teorii conspiraționale

O teorie conspirațională poate fi definită simplu, ca orice teorie (o explicație a unui fenomen sau eveniment) care presupune existența unei conspirații în centrul său.1 Astfel, unele teorii conspiraționale pot ajunge să fie demonstrate, altele nu.

Karl Popper a fost unul dintre primii filosofi care au tratat subiectul, concentrându-se pe tendința teoriilor conspiraționale de a considera toate consecințele unor evenimente ca fiind intenționate de cei care pun la cale complotul, chiar dacă, în realitate, unele sunt în mod evident întâmplătoare.

Alte definiții sunt mai limitative, de exemplu că teoriile conspiraționale ar fi „un subset de convingeri false în care cauza fundamentală a unui eveniment este considerată a fi un complot (...)”2. În acest caz, teoriile conspiraționale nu pot fi adevărate prin definiție, iar cazurile precum MKultra sau Watergate nu sunt teorii conspiraționale, ci doar conspirații.

Brian Keeley construiește, pornind de la aceste discuții, conceptul de „teorie conspirațională nejustificată” (TCN)3, care definește o explicație centrată pe un complot și care prezintă un set de cinci caracteristici: (1) explicația este în opoziție cu alte explicații oficiale sau „de bun-simț”; (2) intențiile complotului sunt în mod necesar malefice; (3) conectează evenimente ce nu au legătură; (4) adevărurile prezentate sunt secrete bine protejate; (5) în datele folosite pentru construcția explicației există erori sau omisiuni.

Înțelegerea comună a termenului a fost în general bine reprezentată de caracteristicile lui Keeley. Teoria pământului plat, „9/11”, noua ordine mondială, chemtrails, asasinarea lui Kennedy și altele asemenea ating toate cele cinci puncte.

Conspiraționism și conspiraționiști

După 2020, spațiul media a fost inundat de fake news, dezinformare, propagandă și teorii conspiraționale, dar și de mesaje despre aceste fenomene, cel mai adesea fără a da atenție distincțiilor dintre ele.

Tendința de a simplifica realitatea a dus ca uneori și întrebările sau criticile legitime să fie denunțate drept teorii conspiraționale. Considerând criteriile prezentate mai sus, ideea că masca de față nu ajută la protecția populației în fața COVID poate fi greșită sau nu, dar nu este în sine o teorie conspirațională. Dar devine astfel, dacă este completată de sugestia unui complot cu un scop secret și contrar interesului public, cum ar fi că „autoritățile vor să impună purtatul măștii pentru a obișnui populația cu măsurile dictatoriale”.

Graba de a numi conspiraționist pe oricine contrazice o poziție oficială ajunge să-i ajute chiar pe conspiraționiști, care au și început să-și asume eticheta în mod ironic, sugerând că toți cei care îndrăznesc să critice narațiunea mainstream sunt astfel atacați pe nedrept.

Sigur, momentul în care cineva devine conspiraționist nu este posibil de identificat mai mult decât momentul în care cineva devine bătrân. Cu toate astea, putem recunoaște ușor un bătrân și putem, de cele mai multe ori, să recunoaștem un conspiraționist. De exemplu, un conspiraționist va fi deseori adept al mai multor teorii conspiraționale, dacă nu chiar al tuturor teoriilor conspiraționale de care află.

Astfel, mai degrabă decât a se lăsa convinși de o anumită teorie, conspiraționiștii sunt adepți ai conspiraționismului, o perspectivă asupra lumii în care toate evenimentele majore sunt considerate etape dintr-o anumită conspirație. Mai mult, această viziune tinde să acționeze ca un unificator al teoriilor conspiraționale înspre Conspirația Majoră, în general o formă a teoriei „Noua ordine mondială”, în care un grup implementează diverse măsuri, care în final vor rezulta în preluarea completă a controlului asupra lumii. Cine face parte din grup și care sunt măsurile variază în funcție de preocupările fiecărui conspiraționist, dar mecanismul în mare și concluzia finală sunt aceleași.

Peter Pomerantsev scria astfel despre evoluția teoriilor conspiraționale în societate, marcând trecerea spre conspiraționism ca un efect direct al propagandei politice:

„Teoriile conspiraționale au fost folosite de mult pentru a consolida puterea, dar până recent aveau rolul de a susține – ca o schelă – construcția unei ideologii, fie că vorbim de lupta de clasă a comuniștilor sau de puritatea rasială a naziștilor.

Regimurile de astăzi își mențin puterea prin a transmite diferite mesaje către publicuri diferite, deci o ideologie este greu de formulat, astfel că ideea că trăim înconjurați de conspirații devine însăși viziunea asupra lumii. Teoriile conspiraționale nu mai susțin ideologia, o înlocuiesc.”

O viziune falsă și periculoasă

Teoriile conspiraționale se bazează în general pe un grăunte de adevăr, dar sunt hiperbolizate și transformate să includă diverse prejudecăți. Efectele pot fi grave, de la impact asupra sănătății publice (ex. prin respingerea vaccinării sau a altor măsuri de protecție) la acte de violență (cazul Pizzagate, atacurile din Cristchurch – Noua Zeelandă).

Conspiraționismul este chiar mai problematic. Adoptarea unei astfel de viziuni promovează o viziune socială cinică, ce duce în cel mai bun caz la o lipsă de implicare în democrație (absenteism la vot, nivel scăzut de participare etc.) și în cel mai rău caz la căderea în extremism politic și la formarea unui climat dominat de intoleranță și agresivitate.

Fundamental, conspiraționismul face o serie de presupuneri invalidate complet de analiza sociologică de-a lungul timpului, în special (1) că elitele (bogați, educați) ajung să acționeze împotriva propriilor interese – de exemplu nu mai sunt interesați de maximizarea profitului, ci de controlul lumii; (2) că aceste elite secrete sunt extrem de inteligente și capabile, deși în același timp planurile lor sunt constant dejucate de oameni simpli, care comunică pe forumuri de internet; (3) că puterea este acaparată de câteva zeci de oameni, deși accesul la putere este dinamic – liderii economici și politici se schimbă în timp și (4) că este posibilă ascunderea unor comploturi majore pentru perioade mari de timp, ceea ce s-a demonstrat în repetate rânduri a fi fals – de la MKultra și Watergate la Snowden, „Panama Papers” sau atacurile cibernetice ce publică date confidențiale.

În final, teoriile conspiraționale dovedite a fi conspirații reale sunt excepția, nu regula.

Cu cât este mai mare distanța între implicațiile teoriei și înțelegerea curentă a lumii –  ce cuprinde producția științifică, pozițiile oficiale ale autorităților, dar și așa-numitul common sense –  cu atât mai mari sunt șansele ca teoria să fie falsă. Este mai plauzibil că un politician se folosește de poziția sa pentru a-și spiona adversarii decât că acel politician este în realitate un extraterestru reptilian.

Scepticismul nu înseamnă să nu credem nimic, niciodată, nici să respingem automat orice poziție oficială, considerând că, prin definiție, autoritățile mint. Scepticismul înseamnă doar corelarea afirmațiilor cu dovezile sau, în cuvintele lui Carl Sagan - „afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”. //

__________________

1. Basham, L. 2016, „The Need for Accountable Witnesses”, Social Epistemology Review and Reply Collective. https://social-epistemology.com/2016/07/08/the-need-foraccountable-witnesses-a-reply-to-dentith-lee-basham/ (1.9.2016)

2. Swami, V. & Furnham, A. (2014). Political paranoia and conspiracy theories. In J.-P. Prooijen&PA M. van Lange (Eds.), Power politics, and paranoia: Why people are suspicious of their leaders (pp. 218‑236). Cambridge: Cambridge University Press.

3. Brian L. Keeley, „Of Conspiracy Theories”, The Journal of Philosophy (March 1999)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22