Context, factchecking, eYou

Despre context

Între problemele discursului public se numără, fără îndoială, lipsa nuanțelor și a contextului. Uneori, efectul apare din cauza „orbirii ideologice” – oameni de bună-credință simt nevoia să găsească muniție împotriva inamicilor politici, așa că nu mai văd complexitatea unor fenomene. Alteori e o metodă de propagandă, bază pentru campanii cu tușe groase, ce fac apel la emoții.

Un exemplu este clamarea ipocriziei USR, pe motiv că atacă moțiunea PSD-AUR, deși au colaborat și ei cu AUR pentru o moțiune, în 2021. Diferențele sunt însă semnificative. Moțiunea din 2021 a fost depusă de un partid „junior” în coaliție și care era în proces să fie dat afară. PSD este acum partidul principal, care a aprobat planul de guvernare, dar s-a răzgândit brusc, în mare parte pentru că nucleul principal al partidului a simțit că pierde controlul.

USR a scris singur moțiunea din 2021, căutând doar semnături să o poată depune; moțiunea a fost tergiversată și n-a mai ajuns să fie votată. În 2026, liderii PSD și AUR ies umăr la umăr și anunță moțiunea ca un proiect comun, chiar vorbesc despre cum orice drum începe cu un pas.

Cele două moțiuni sunt similare, da, dar așa cum un camion și un Lamborghini sunt similare, pentru că sunt ambele mașini. Important este mai degrabă dacă rezistă „cordonul sanitar” împotriva extremiștilor sau dacă PSD sau USR îl sabotează. Analizând colaborările locale post-2020, se vede că USR a minimizat colaborarea cu AUR, limitând-o la situații clare de opoziție. În schimb, PSD tratează AUR ca un „partener alternativ”, pregătit de negocieri acolo unde alianța cu PNL nu le oferă suficiente pârghii. Asta presupune inclusiv împărțirea de funcții, atât politice, cât și în consiliile de administrație ale companiilor de stat.

Un alt exemplu este campania PSD-AUR „nu ne vindem țara”, amplificată prin social media și prin discursuri directe și cu teme amestecate – ba că se vând companiile de stat către „străini”, ba că nu se vând complet acum, dar se tot scoate câte un pachet până când statul pierde controlul, ba că e ordin de la Bruxelles, ba că se folosesc metode oculte. Pe lângă exagerarea planului, campania a transformat un raport exploratoriu, adică o analiză cu o serie de recomandări, într-un plan gata aprobat, ca să mai apese puțin pe exploatarea emoțională. În loc să discute aplicat pe obiective, categorii de companii și scenarii, campania bagă totul sub preș și apără un statu-quo în numele „avuției naționale”.

 Factchecking

Verificarea informației din spațiul public nu ar trebui să fie o idee controversată, deși vedem constant campanii concertate menite să delegitimeze procesul. Pe lângă cei care fac asta în mod interesat, vedem și oameni de bună-credință, care se alătură corului nemulțumiților.

Putem admite că factcheckingul vine cu o serie de riscuri. În primul rând, este perfect posibil să fie folosit manipulator, pentru a promova concluzii false. Riscul de cenzură, diferit de riscul de folosire manipulatoare, este și el real.

TASS, agenția de presă a Kremlinului, a înființat în 2024–2025 ceva ce se numește Global FactChecking Network, adică exact o unealtă de propagandă mascată în operațiunea de factchecking.

Diferența între o operațiune legitimă și una de propagandă stă, ca de obicei, în metodologie. O operațiune de factchecking este legitimă dacă satisface criterii care pot fi evaluate în mod obiectiv. Eu fac asta ca evaluator al IFCN – International Factchecking Network, o rețea internațională creată în mod expres pentru a verifica verificatorii (sic!). Lista de criterii este publică și include transparența, nepartizanatul și respectarea unor principii deontologice tipice jurnalismului.

Organizațiile care fac verificare trebuie să-și publice constant sursele de finanțare, să demonstreze că aleg verificările în mod echilibrat și că le tratează la fel. Verificările în sine sunt produse jurnalistice, care trebuie să prezinte toate sursele folosite, astfel încât verificarea să poată fi replicată de oricine. Trebuie să aibă și o politică de corecții care să fie aplicată, iar asta chiar se întâmplă – nimeni nu este perfect, iar o operațiune serioasă este pregătită să admită când greșește și să corecteze greșeala în mod transparent.

Acuzația de cenzură este, în cel mai bun caz, bazată pe o serie de confuzii, iar în cel mai rău caz, o simplă manevră propagandistică – până la urmă, e mai simplu să acuzi pe cineva care te contrazice că e un cenzor malefic decât să intri într-o dezbatere reală despre corectitudinea conținuturilor pe care le distribui.

Factcheckingul este un produs jurnalistic, un act de exprimare (liberă), deci nu poate fi cenzură. Unii confundă „cenzura” cu partizanatul sau lipsa de neutralitate. Cum scriam mai sus, există operațiuni de manipulare mascate în factchecking, dar nici măcar rețeaua Rusiei nu face cenzură, ci propagandă.

Mai frecventă este acuzația de cenzură centrată pe relația dintre platformele de social media și anumite organizații de factchecking, deși e cunoscut faptul că factcheckerii nu decid ce postări să șteargă sau ce conturi să suspende. În plus, fiecare companie are politica proprie în ceea ce privește dezinformarea – în general, considerată un fenomen negativ și care trebuie contracarat. Viziunea naivă în care toată lumea spune ce vrea și mai vedem noi ce iese nu este în realitate împărtășită de nimeni, nici măcar de cei care o clamează.

Politica Meta, X/Twitter, Google etc. definește cadrul în care funcționează „libertatea de exprimare” pe platformele lor, iar colaborarea cu factcheckeri independenți nu este singurul model. Elon Musk a implementat sistemul bazat pe „notițe ale comunității”, care, în mare, are același obiectiv – să scadă vizibilitatea postărilor manipulatoare. Noua rețea eYou încearcă o altă abordare, bazată pe unelte AI.

 eYou

eYou vine cu o serie de promisiuni în ceea ce privește siguranța datelor personale, verificarea conținuturilor și distribuția algoritmică. Rămâne de văzut dacă europenii vor transforma rețeaua într-o alternativă reală la jucătorii existenți sau dacă rețeaua va dispărea în anonimitate după ce se evaporă senzația de noutate.

Platforma va avea de depășit o serie de provocări semnificative. În primul rând, atragerea unei baze de utilizatori care să conteze – jurnaliști, politicieni, activiști, cercetători, instituții etc. Rețeaua vrea să fie „europeană”, dar e neclar în ce măsură există acest public, adică în ce măsură sunt francezii interesați de evenimentele din Lituania sau estonienii, de cele din Portugalia.

Rețelele americane vin și cu informații despre SUA, interesante din motive evidente. Ca o paralelă, Europa are organizații de presă solide, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung (F.A.Z.), Le Monde etc., dar impactul lor este mai degrabă național. Simplu spus, francezii citesc mai degrabă New York Times decât FAZ, iar nemții preferă NYT în fața lui Le Monde. Pe lângă bariera de limbă, care poate fi oarecum depășită prin traducere automată, rămâne faptul că evenimentele locale/naționale sunt relevante internațional doar în anumite situații.

Sistemul de verificare prin AI va juca un rol, însă neclar în ce fel, câtă vreme vedem cât de contestat este mecanismul de verificare al Facebook. Unii dintre influencerii „suveraniști” au deplâns deja cenzura de pe eYou, ceea ce poate însemna semnalul unui eventual boicot „suveranist”.

Pe de altă parte, platforma propune promovarea mai bună a conturilor care au un istoric de postări corecte. Asta e în teorie o idee bună, practica deschide însă noi riscuri. Algoritmul va trebui, de exemplu, să discearnă între cazuri în care cineva este sarcastic față de o teorie conspirațională sau chiar crede afirmațiile respective, iar asta a devenit o problemă uneori și pentru oameni.

De asemenea, precum factcheckerii știu deja, nu totul este important pentru lume, deci nu totul trebuie verificat. Dacă merg în vacanță la munte și pun o poză din creastă cu textul ironic „la mare”, îmi va da verdict „fals” și mi se va scădea ratingul?

Mai departe de cei care au un interes în (in)existența unor asemenea mecanisme, rămâne de văzut cum gestionează publicul larg ideea de a fi mereu corectat de un AI. Unii utilizatori pot deveni frustrați dacă simt că AI-ul nu înțelege ce vor să spună sau pur și simplu poate nu înțeleg ei de ce primesc un anumit „verdict”. Tendința naturală într-o astfel de situație este să faci „contestație”, dar e neclar dacă platforma va implementa așa ceva. Un chatbot integrat în AI-ul de verificare ar fi interesant, cu potențial să devină o unealtă educațională solidă.

Merită menționat și tabul „pulse”, unde sunt agregate știri pe diferite teme. Totuși, să nu uităm că Facebook a testat o funcționalitate de „trending news”, care a fost criticată pe motiv de bias și închisă în 2018.

Ca o concluzie, platforma arată promițător, însă e dificil de crezut că se va impune pe o piață deja saturată. Iar dacă va reuși să-și găsească un public stabil, abia atunci vor începe problemele reale, sub forma unor imense presiuni, în special din partea complexului politico-mediatic care s-a construit în ultima vreme în siajul mișcării „suveraniste” și MAGA. Pentru că nimic nu e mai periculos pentru ei decât o rețea construită pe valorificarea informației corecte și nu pe atragerea atenției cu orice preț și care chiar funcționează.