De același autor
Scriam în septembrie 2025 despre superficialitatea în informare, atât în educația formală, cât și despre evenimentele zilei. Ideea se observă și în incapacitatea unora de a merge în profunzime, de a înțelege contextul și implicațiile unor evenimente și declarații.
Un exemplu recent este reacția la plecarea diviziei 101 Aeropurtate a SUA din România. Nu vorbesc despre lideri politici care folosesc ocazia să puncteze pentru electoratul propriu. Mă refer la poziția suveranistului mediu, nici prea radical, nici prea conspiraționist.
Pe scurt, poziția spune că NATO este „unicul garant extern de securitate al României în acest moment. Faptul că pleacă trupele din țară înseamnă că garanția se diminuează”. Aparent, poziția e logică, deci dă-i și luptă împotriva Guvernului și a președintelui care nu sunt în stare să ne apere.
Să ne apere împotriva cui?
Aici, „suveraniștii” se blochează, nu pot răspunde „împotriva Rusiei”, convinși că Rusia nu este un inamic, nu vrea să atace pe nimeni. Cetățeanul citat mai sus mi-a răspuns astfel: „Păi nu ne apără de ruși? Și de iranieni, venezueleni, chineji?”.
Răspunsul e în cheie parțial ironică, cu „chinejii” și Venezuela lângă Rusia. Sigur, coerența logică în rândul suveraniștilor este rară, s-a mai scris despre faptul că, înainte de Trump2, SUA erau efectiv Satana. Georgescu însuși a spus că scutul de la Deveselu este „o rușine”.
Acum, SUA sunt model, nu pentru că ar fi făcut ceva anume, ci pentru discursul suveranist. Este o proiecție identitară în spate, care dă tendința de a emula discursul și comportamentul MAGA (să ne amintim de Simion, care făcea campanie împotriva Netflix după ce a văzut la Elon Musk), dar și marota „parteneriatului strategic”.
Revenind, pentru cetățeanul nostru, „securitatea” României este un concept inefabil, care există în neant, la fel puteam vorbi despre extratereștri ca despre Venezuela.
În realitate, amenințările de securitate vin în acest moment în principal de la Rusia. Nu doar că este scris asta în documentele NATO, dar apare și pe site-uri oficiale ale Guvernului SUA: „Unitățile din divizia 101 vor susține misiunea Corpului V al Armatei SUA de a consolida flancul estic al NATO și de a participa la exerciții multinaționale alături de parteneri din întreaga Europă, pentru a reasigura aliații și a descuraja noi acte de agresiune din partea Rusiei”.
Sigur că orice divizie în plus este un plus pentru capacitatea de descurajare a Rusiei. De altfel, vedem deja dezbateri în SUA pe subiectul diminuării prezenței americane pe flancul estic, cu unii lideri (inclusiv republicani) opunându-se deciziei Administrației Trump.
Dar divizia 101 este specializată în răspuns rapid, infiltrări în spatele liniilor inamice și capturarea unor puncte-cheie. Pe lângă rolul simbolic, divizia ar avea un rol esențial în cazul unei invazii terestre sau al unui scenariu de tip „omuleți verzi” (Ucraina, 2014). Însă Rusia nu pare să aibă această capacitate, cel puțin câtă vreme Ucraina rezistă.
Ca paranteză, suveraniștii cred că au găsit o fractură logică la cei care susținem că Rusia este slabă față de NATO, dar rămâne principala amenințare, însă asta pentru că nu merg în profunzime. Un studiu din 2023 aduce teoria „evitării luptei”, care susține că acțiunile hibride sunt folosite exact pentru că Rusia știe că nu ar putea să cucerească și să controleze un teritoriu NATO. În schimb, Rusia își folosește armata „ca pe o unealtă mafiotă, menită să provoace teamă, anxietate și respect în rândul autorităților și cetățenilor occidentali”.
Chiar dacă nu crezi că amenințările hibride sunt o realitate, tot nu pare logic să crezi că ne invadează rușii călare pe motociclete. Dacă e să facă ceva, ne vor teroriza cu drone și rachete, poate bombe glide, ceea ce este suficient de grav, dar nu o situație unde Divizia 101 să aibă un rol semnificativ.
Într-o altă discuție, despre România și UE, un cetățean suveran sugera că noi ar trebui să ne vedem interesul, să ne înțelegem și să lucrăm cu toată lumea, că e Franța, că e Rusia sau China. De ce să pierdem noi afaceri, comerț și alte relații cu marile puteri ale lumii? Doar pentru că așa zice UE? De ce n-am putea, de exemplu, să fim și în UE, și în BRICS în același timp?
Iată că unii cetățeni își pun această problemă, gândind că nu strică să fim într-o alianță în plus, deși orice preocupare mai profundă asupra subiectului ne arată că, prin aderarea la UE, ne asumăm obligații și principii care fac practic imposibilă o astfel de dublă apartenență.
Recent, am avut o discuție mai lungă cu un alt suveranist moderat, care, după cum singur afirmă, NU crede (sunt unii care cred asta!) că „străinii” complotează împotriva românilor, că ar fi prea deștepți și dacă sunt lăsați în pace vor cuceri lumea. În discuție, am distilat perspectiva lui într-o listă de 10 puncte, cu care a fost și el de acord. Ca să ajung la această listă, am ignorat multe confuzii și contradicții pe care le avea în mesaje, ca să pot înțelege fundamentul pe care își construiește pozițiile pe diverse subiecte.
Iată-le aici, cu câteva observații:
1. Politicienii urmăresc interesul cetățenilor doar când sunt aproape de aceștia la propriu (ex. primari din sate și localități mici); cu cât sunt mai departe, la nivel județean, național sau internațional, cu atât sunt mai puțin interesați.
Poziția ignoră faptul că avem primari care nu urmăresc interesul cetățenilor, unii investigați sau condamnați pentru corupție. Vedem și o confuzie a nivelurilor, acțiunile la nivel inter/național nu sunt mereu imediat vizibile în plan concret, dar asta nu înseamnă că nu contează. În plus, susține ideea falsă „toți sunt la fel”.
2. Asta e o trăsătură generală, oamenii se văd prea sus, prea șmecheri ca să mai fie interesați de cetățeni.
O idee puerilă, care limitează complexitatea politicii la orgoliul personal. Contează și asta, contează și rețelele de partid și afaceri, dar sunt sigur că avem și parlamentari interesați de cetățeni (că suntem sau nu de acord cu ce fac).
3. Totuși, unii politicieni ar putea fi mai interesați de cetățeni decât alții, vedem că Simion vorbește cu oamenii, merge la inundații etc.
Confundă politicianismul și populismul cu politica în interesul cetățeanului. Rolul unui lider politic nu este să dea cu lopata în sate inundate, ci să contribuie la implementarea unor sisteme care să prevină astfel de situații pe viitor.
4. Pe de altă parte, nu putem avea încredere deplină nici în cei de la punctul 3. Nu putem ști sigur dacă vor fi altfel decât restul, dar merită votați chiar dacă vor fura și ei, măcar să nu mai fure tot cei care au furat până acum.
Continuare a ideii false „toți sunt la fel”. Ideea să dăm ocazia și altora să fure e ridicolă, că poate fură mai mult decât cei care au furat deja. Schimbarea de dragul schimbării nu e rezonabilă, trebuie să știm care sunt șansele ca „noii” să fie măcar puțin mai buni decât ceilalți.
5. Problema principală a UE este derivată din punctul 1, e nivelul cel mai îndepărtat de cetățeni, prin urmare, cei de acolo sunt cel mai puțin interesați de cetățeni.
O extensie a unei idei greșite, construită fără dovezi sau analize. E absurd să credem că (toți) oamenii se schimbă brusc după ce ajung la Bruxelles.
6. Reprezentanții țărilor la UE, nefiind interesați de cetățeni, lucrează pentru grupuri de interese, unele oficiale, altele neoficiale.
O extensie a ideilor anterioare, care introduce un „conspiraționism moderat”.
7. Grupurile de interese oficiale sunt, în general, grupuri de companii din diverse industrii (de exemplu farma, agricultură).
Simplificare în direcție conspiraționistă a relației dintre puterea politică și industrie. Astfel de relații sunt reglementate și au un cadru limitat de desfășurare (a se vedea condamnarea lui Adrian Severin).
8. Grupurile de interese neoficiale sunt mai greu de arătat, dar știm că există, din cauza punctului 5. În principiu, vorbim de Soros și de organizații similare.
Argument circular, bazat pe o premisă falsă și pe o percepție simplistă a relației dintre puterea politică și societatea civilă. Se integrează și o perspectivă conspiraționistă prin menționarea lui Soros și a ideii că ONG-urile sunt periculoase, „neoficiale”, deci chiar mai periculoase decât grupurile ce reprezintă interese din industrie.
9. A doua problemă a UE este că impune prea multe reguli, inclusiv la nivel micro, care afectează cetățenii și firmele din statele membre în mod direct. Ar fi de preferat să avem un cadru mai general de cooperare, similar cu relația pe care o au norvegienii și elvețienii cu UE.
Regulile UE sunt negociate de toate țările membre, trec prin multe filtre (Comisie, Consiliu, Parlament) și nu ating toate domeniile. Poziția aceasta este probabil un efect al propagandei: UE nu ne-a cerut mărirea taxelor, nu vrea să interzică fântânile, nici să mâncăm insecte. Norvegia și Elveția au acorduri cu UE, dar nu au toate beneficiile ce decurg din apartenența la UE. Ca UE să fie un actor relevant geopolitic, este nevoie de mai multă integrare, limitarea la „piață unică” nu ar fi o soluție care să asigure stabilitate și prosperitate.
10. Conducerea UE vrea să protejeze sistemul descris (relația cu grupurile de interese), prin urmare folosește pârghii ilegitime pentru a forța statele membre să se conformeze, uneori direct (fonduri europene), alteori indirect, prin lideri ai unor țări UE, precum Macron.
Premisele sunt false, relația dintre cetățeni, grupuri politice, structuri UE, companii și societatea civilă este simplificată și nu corespunde realității. Presiuni există în orice sistem politic, dar miza nu este satisfacerea grupurilor de interese, ci deblocarea capacității de acțiune a UE, depășirea blocajelor create de unele state membre, în general pentru interese naționale sau personale (ale liderilor lor).
