Propaganda în timp de război

Mai mult decât în alte momente, avem nevoie de răbdare, informațiile se mai decantează în timp. Se găsesc surse bune, de la posturile TV străine la jurnaliștii români aflați pe teren.

Ciprian Cucu 08.03.2022

De același autor

În 24 februarie 2022, Rusia lansează primele atacuri împotriva mai multor obiective din Ucraina. Numai ce se așezaseră influencerii confortabil în fotolii, scoțând meme-uri și replici usturătoare față de intelligence-ul american, care dăduse ca sigură invazia pe data de 16, că se văd nevoiți să-și măsoare cuvintele și să schimbe placa.

Înainte de a trece prin câteva linii de propagandă vizibile în ultimele săptămâni, trebuie să facem două observații:

Framingul situației, cadrul în care se lansează și se interpretează mesajele, a fost definit de americani, care se pare că au învățat importanța controlării narațiunilor. Transparența aparent exagerată și insistența pe iminența invaziei au scris în mentalul colectiv cuvinte precum „război”, „invazie”, „agresiune” și ideea că toate țările au dreptul să-și definească propria politică externă. Este o formă de prebunking – inocularea publicului cu informații înaintea unor (eventuale) campanii de dezinformare, care scade tendința de a crede/distribui informațiile false.

În al doilea rând, validarea informațiilor în timpul unui război este foarte dificilă. Structurile militare urmăresc moralul trupelor și al populației, nu transparența, iar asta se aplică atât agresorului, cât și victimei. Deși social media e plină de poze și clipuri cu soldați și lupte, e greu de distins care sunt reale și care sunt din alte momente, alte conflicte sau complet false. Cu toate astea, rămâne o diferență majoră între jurnaliștii care-și respectă meseria și cei obișnuiți doar cu spectacol pentru rating, cum s-a văzut în deja faimoasa emisiune A3, unde se comentau imagini dintr-un joc video.

Propaganda rusă

Narațiunile care vin din Rusia sunt centrate pe viziunea în care Ucraina este fiica rătăcită, momită de occidentali cu McDonald’s și Coca-Cola, dar care ar fi timpul să se întoarcă în sânul familiei. Putin vrea să credem că populația din Ucraina este ținută ostatică de o elită nazistă, pregătită să facă orice pentru a-și apăra afacerile cu străinii – să folosească scuturi umane, să-și bombardeze propriile orașe, să-i extermine pe cei care nu acceptă dominația occidentală.

Toate aceste idei apar continuu în presa din Rusia și sunt parțial preluate și în propaganda prorusă din alte țări, alimentând metanarațiunea (metanarrative) „eliberatorului”. Tonul și laitmotivele folosite încearcă să facă o paralelă cu lupta împotriva naziștilor din „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, așa cum e cunoscut cel de-al Doilea Război Mondial în Rusia (în special pentru a masca implicarea URSS în pornirea războiului).

Insistența de a evita cuvinte precum „invazie” sau „război” și înlocuirea lor cu „operațiune militară specială” sunt menite să susțină această metanarațiune, iar seriozitatea cu care este tratată se vede și din faptul că, sub noua legislație anti fake-news, cei care folosesc termenii interziși riscă până la 15 ani de închisoare.

Propaganda ucraineană

În mod intuitiv, prin „propagandă” înțelegem ceva inerent negativ, însă teoria de specialitate susține că termenul este mai degrabă neutru – actul de comunicare ce apelează la emoții pentru a insufla o anumită atitudine sau a provoca un anumit comportament. Propaganda ucraineană a făcut, până acum, o treabă foarte bună de a atrage simpatia întregii lumi și de a îndârji răspunsul cetățenilor la agresiunea rusă, reușind în același timp să submineze povestea eliberatorului rus.

Temele ucrainene sunt în principal eroismul și curajul, precum povestea celor 13 de pe Insula Șerpilor, deveniți martiri înainte de vreme. „Fantoma din Kiev” (en. Ghost of Kiev) este un alt exemplu – un pilot ucrainean care a doborât între 5 și 20 de avioane rusești, în funcție de cine postează. Între timp, Zelenski a devenit Captain Ukraine, aluzie la eroul american din filmele Marvel, ultimul apărător al Europei în fața hoardelor dezlănțuite.

Campania informațională pro-Ucraina este o poveste de succes a ceea ce se numește „crearea narațiunilor pozitive” (building positive narratives), o bună strategie de mitigare a riscurilor dezinformării. Avem nevoie de povești inspiraționale, cu oameni care arată curaj și determinare în fața unor sorți potrivnice, astfel că, și luate cu puțin scepticism, poveștile despre rezistența și rezultatele ucrainenilor ne dau speranță.

Propaganda prorusă din România

Deși românii sunt în majoritate prooccidentali, există un curent „suveranist”, care susține că ne-am descurca mai bine singuri, că integrarea în UE/NATO ne face o colonie a marilor puteri. Propaganda prorusă din România este mai degrabă antioccidentală, puțini fiind aceia care își permit să susțină direct poziția Moscovei.

Ce observăm cel mai mult în propaganda ce ajunge în România sunt câteva tipuri de relativizare, puseuri naționaliste și un soi de conspiraționism generic ce spune că totul în lume este efectul acțiunilor unei elite globaliste ce urmărește să impună o „nouă ordine mondială”.

O parte dintre influencerii din social media din România, preocupați în ultimii doi ani să lupte cu „dictatura politico-medicală”, găsesc dificil să se rupă de narațiunile care le-au adus multă atenție. Pentru ei, orice se poate înscrie în planul „ocultei”, inclusiv războiul, apărut doar să înlocuiască pandemia în metodele de control al populației.

Pe măsură ce războiul continuă, explicațiile conspiraționiste se adaptează. Scad referirile la dictatura medicală, cresc mesajele care vorbesc despre „înțelegeri între marile puteri” sau despre cum „războiul e o bună afacere” pentru că se vând multe arme. Unii chiar ne asigură că Putin e parte a jocului, acceptând rolul de „inamic public nr. 1” ca să rămână la final cu Ucraina, în timp ce NATO e mulțumită pentru că-și justifică existența (de a lupta împotriva Rusiei), iar Uniunea Europeană are un nou pretext de a da legi ce limitează drepturile cetățenilor.

Suveraniștii au trecut de la mesajele în care susțin că ucrainenii nu merită ajutorul nostru, pentru că ne-ar fi „furat” teritorii și nu recunosc minoritatea românească la apeluri de a „cere” teritoriile înapoi, dar și apeluri de a profita de moment pentru a face unirea cu Moldova.

După începerea invaziei, accentul a început să fie pus pe relativizare și false echivalențe. O mulțime de mesaje amintesc de Afganistan, Irak sau Siria ori de intervenția NATO din Iugoslavia, deși toate acestea au avut particularități ce mai degrabă le deosebesc de invazia actuală a Rusiei. Sunt promovate discursurile lui Putin în care agresorul este, de fapt, NATO, care ar fi promis să nu se extindă spre est (nu, nu există o asemenea promisiune) și instalează sisteme ofensive în țările membre (nu, nu o face). Miza este clară – dacă nu putem fi convinși că Rusia are dreptate, măcar să credem că „sunt toți la fel”, că nu există diferențe între SUA, Rusia și UE, toate fiind doar interesate de bani și putere, pregătite de orice să le obțină.

Tot relativism este și ideea că ambele țări au partea lor de vină pentru conflict, o eroare de argumentare în care două părți sunt considerate simetrice în ciuda unei asimetrii evidente. Pe măsură ce Zelenski devine tot mai popular, se întețesc atacurile asupra lui: este considerat vinovat că nu a „negociat” și își expune poporul unui război; este atacat că este interesat doar de spectacol, că stă să filmeze în timp ce țara e în război; este dezgropat un clip mai vechi în care Zelenski dansează alături de alți bărbați, pe tocuri stiletto și îmbrăcați în haine de femei, sugerându-se că este „prototipul de bărbat agreat de Occident”, adică efeminat, promotor al „agendei LGBT”.

Alte narațiuni includ atacurile obișnuite la mainstream media, diverse conspirații specifice, cum ar fi că americanii sunt interesați de Ucraina pentru că ar avea „laboratoare de bioarme” acolo, dar și puseuri xenofobe, ocazionate de sosirea în România a unor refugiați non-albi. Mai multe postări despre un grup de cetățeni indieni ajunși din Ucraina în jud. Ilfov au atras comentarii care explicau ce se întâmplă de fapt: ucrainenii ne trimit nouă imigranții pe care nu-i vor; este politica lui Merkel să islamizeze Europa (cu indieni, sic!); este planul lui Soros să creeze haos în Europa; este planul Kalergi în acțiune (o mai veche teorie conspirațională ce susține că există un plan de distrugere a „civilizației albe” prin amestecul cu alte rase).

Cum să mai înțelegem ceva?

Mai mult decât în alte momente, avem nevoie de răbdare, informațiile se mai decantează în timp. Se găsesc surse bune, de la posturile TV străine la jurnaliștii români aflați pe teren; pe social media domină Twitter, unde se pot urmări conturile unor publicații independente din Ucraina, dar și profilele unor specialiști în OSINT (Open Source Intelligence).

Se pare că războiul a intrat într-o altă fază și că se va prelungi. Războiul informațional va continua și el. Până acum, cel puțin în ceea ce ne privește, pe al doilea îl câștigăm detașat, o schimbare de echilibru față de perioada COVID. Nu putem decât să sperăm că și războiul fizic se va încheia cu vești bune, atât cât se mai poate într-o astfel de tragedie. //

Ciprian Cucu este expert în educație media și combaterea dezinformării, lector la Universitatea din Alba Iulia și cofondator al Asociației Forum Apulum.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22