De același autor
Toți clamează unitatea dreptei, dar fiecare o concepe doar sub conducerea lui. Meteahna națională care împarte lumea în șmecheri și fraieri se manifestă în lumea politică românească de dreapta prin complexul șefului: dacă nu ești șef, ești un nimeni.
Clasa politică (ne) falimentează încet și sigur. De o parte, Ponta și Antonescu, care arătau la conferința de presă de după congresul PDL ca un fel de Țociu și Palade cu jumătate de normă, iar de partea cealaltă, un președinte-vampir cu dinții tociți, în căutare de sânge proaspăt și popular.
Într-un mod mai puțin popular, la înaintare a fost trimis Cristian Diaconescu, fost fruntaș al PSD, căruia Mișcarea Populară vrea să i se opună acum cu succes. Probabil că politica are rațiuni care ne scapă nouă, votanților simpli. Dar oamenii politici ar trebui să aibă o rațiune care să nu ne scape.
Principala problemă nu mi se pare aceea că „reformatorul“ dreptei a ajuns aici din postura de reformator al stângii. Oamenii își mai schimbă opiniile. În ultima decadă, peste 50 de milioane de americani și-au schimbat opinia în privința căsătoriilor între persoane de același sex. Dar astea sunt opinii personale.
Când ai opinii ideologice în virtutea cărora vrei să conduci oameni, inclusiv pe unii care nu și-au schimbat radical opiniile politice în ultimul an, ar mai fi nevoie de ceva: să le explici un pic procesul. Când te-ai răzgândit, de ce, ce ai învățat din asta etc. Ca să înțelegem și noi cu cine stăm de vorbă și ca să nu considerăm schimbarea asta cu 180 de grade ca pe ceva de la sine înțeles și absolut normal. Că nu e.
Așa cum nu e normală nici puzderia de proiecte politice de dreapta. Toate cu același obiectiv. Toți clamează unitatea dreptei, dar fiecare o concepe doar sub conducerea lui. Meteahna națională care împarte lumea în șmecheri și fraieri se manifestă în lumea politică românească de dreapta prin complexul șefului: dacă nu ești șef, ești un nimeni.
Ipocrizia și duplicitatea sunt la ele acasă și dansează pe masă. Toți șefii partidelor, moțiunilor și mișcărilor de pe dreapta pretind simpatizanților fix ceea ce ei nu sunt în stare: să se adune sub conducerea lor, deși ei nu se pot aduna sub conducerea nimănui altcuiva.
Ăsta e, la noi, blestemul dreptei și binecuvântarea stângii. Ei n-au nicio problemă să tragă la o căruță condusă de altcineva. Pentru ei e în firea lucrurilor bune învățate pe vremea lui Ceaușescu. Pe dreapta, oamenii se dezic de figura conducătorului unic, dar nu reușesc să așeze în loc niciun fel de conducător. Care, cum se urcă-n căruță, vrea în față, la hățuri. Dacă nu se poate suficient de repede, răstoarnă căruța, ia vreo doi care scapă și încalecă boii. La prima căruță pe care o întâlnesc în drum, repetă figura. Nu e bine și nu-i a bună. Pierdem timp, energie și capacitatea de a construi pe ceea ce s-a reușit deja. O luăm tot timpul aproape de la zero, iar ăsta nu e semn de bună chibzuință.
La câți au ajuns să fie, ar putea organiza un grup terapeutic de suport, să-i zicem „Președinții Anonimi de Partide de Dreapta“, și s-ar putea întâlni cu un psiholog o dată pe săptămână, ca să-și povestească problemele, să-și discute motivele și să ajungă, în final, la o înțelegere.
Eu aș fi bucuros cu orice fel de înțelegere care să se bazeze pe obiective de performanță. Ar putea conduce pe rând, din doi în doi sau toți odată, important e să nu uite de ce o fac. În primăvara lui 2014 sunt alegeri europarlamentare. O excelentă oportunitate să își demonstreze capacitatea de a obține performanță, adică voturi. Și-ar putea împărți de pe-acum țara în zone și s-ar putea lupta unii cu alții în voturi. Care obține cel mai mare avans de la procentele obținute de ARD în 2012 în zona respectivă, acela să conducă dreapta. Iar restul să conducă fiecare ceva - departamente, organizații, grupuri parlamentare, guverne din umbră - orice inițiativă sau proiect care poate contribui la câștigarea alegerilor prezidențiale din toamna lui 2014 de către candidatul dreptei.
Eu mărturisesc deschis că votez pe oricine. Cum nu mă pot imagina în viața asta îmbrățişând o filosofie politică de stânga, o să votez dreapta până îmi cade mâna. Nu am nici iluzia candidatului perfect, așa că sunt votantul ideal. Băsescu, Diaconescu, Blaga, Udrea, Macovei, Neamțu, Ungureanu sau cine o mai apărea, vă votez pe oricare, cu toate bunele și mai puțin bunele de care ați dat dovadă. Am o singură condiție. Faceți voi primii ce ne cereți nouă să facem. Votați-vă unii pe alții. Închideți-vă toți într-o cameră și nu ieșiți de acolo decât când v-ați hotărât cum munciți împreună pentru țară. Că ăștia de pe stânga muncesc foarte bine împreună împotriva ei. //
Comentarii 9
Fagarasanu - 04-05-2013
Ce inseamna dreapta pt romani? In politica “dreapta†este in general folosit pt. a descrie suportul pt. conservarea traditiilor intr-o tara, cum ar fii de ex. ordinea sociala, religia majoritara. Deci in opozitie totala cu miscarea comunista. In Europa occidentala, istoric, dreapta suporta conservarea bogatiei si puterii pt. clasa aristocratilor, crearea si consolidarea ierarhiei sociale. Dreapta de astazi este reprezentata de conservativ-liberali si cristian-democrati care suporta capitalismul. In SUA dreapta se confunda cu conservatorismul ci s-a definit la inceput prin opozitia la reforme sociale si la orice interventie straina. In istoria moderna ideologia de dreapta suporta capitalismul. Modelul asiaic de capitalism (Singapore si Taivan) a fost diferit de cel occidental prin faptul ca guvernele totalitare au impus anumita reguli, dar a fost de mare success.
Răspundemrjack - 04-04-2013
Domnule, in primul rand, fiecare este liber sa aiba idei proprii. Indiferent care sunt alea. Cat despre domnul Neamtu, este cam singurul basist despre care pot spune ca imi lasa impresia ca realmente crede in ceea ce sustine. Nu sunt in general de acord cu el, dar macar nu mananca rahat (de dreapta) cu polonicul, ca ceilalti pe care i-ati enumerat. Tipul e sincer. Asta e o calitate care merita respectata.
Răspundejoenegut - 04-03-2013
Domnule Cosmin Alexandru va rog sa-mi argumentati cu ce se califica Basescu, Blaga, Macovei, Dan Diaconescu(!!!!!), Cristian Diaconescu(???!!!) sau Udrea ca oameni de dreapta? Domnul MRU s-ar putea califica prin educatie, dar caracterul il descalifica, iar Neamţu este un zurliu plin de idei periculoase si iresponsabile!
RăspundeIo din popor - 04-03-2013
Cristian: stimate domn, binomul dreapta-stanga are in spate al binom, capital-munca! dreapta este expresia politica a logicii capitalului! nu poti vorbi de dreapta, daca nu ai in vedere capitalul romanesc, dezvoltarea capitalului romanesc, adica politicile legate de dezvoltarea capitalului romanesc! ca pe dumneata nu te duce capul la asa ceva, este o problema personala! ca pe un comentator politic nu-l duce capul este o problema care nu mai este privata! caci intrebarea fundamentala, despre care dreapta tot vorbim, daca nu exista sanse de dezvoltarea capitalului romanesc? cum vrei sa dezvolti dreapa politica daca nu dezvolti dreapta economica si cum sa o dezvolti daca dai afacerile bune pe mana strainilor? a citi stefan zeletin si virgil madgearu nu este chiar o intreprindere imposibila..evident este mult mai usor sa vorbesti despre tociu si palade decat despre sombartianismul lui zeletin! dumneata ai ramas la nivelul sedintelor de partid..acolo ti-e sufletul, acolo ti-e mintea..
RăspundeCristian - 04-03-2013
D-le te pricepi si le zici ca un om mare. Asa comentariu mai rar. Plin de invataminte mai ceva ca o sedinta de partid de pe vremuri. Ca de inteles cava din articolul de mai sus.....am mari indoieli!! Dar insistenta ajuta (uneori). Toate cele bune!
RăspundeGrasul - 04-02-2013
Amuzant articolul! Se pare ca de fapt lipseste liderul charismatic in favoarea caruia ar putea renunta la orgolii ceilalti , macar temporar.
RăspundeU R A N U S - 04-02-2013
Mai jos "alfa si omega" din articolul Dreapta Romaneasca, publicat 3 ani in urma, pe diverse pagini romanesti, articol inca de actialitate: DREAPTA ROMANEASCA.(republicare) Nimeni nu contesta ca un model cultural este matricea celui politc si de aici urmarile in economia si socialul unei natii.La fel de adevarat este ca la ora actuala , in Romania, desi unele grupari politice se autointituleaza de dreapta (acesta fiind considerat “binele†desi in contextul romanesc al ultimilor 60 de ani,acest bine este perceput obstinant prin comparatie cu politica de stanga) practic acest curent socio-politic este atat de pervetit incat e greu sa admiti pretentia lor, la o privire mai exigenta.Curentul de stanga , format in perioada de dupa 1946, asa cum bine stim, nu poate fi adnotat ca si curent social, avand ca precursor o matrice culturala (prin inexistenta unor intelectuali veritabili si inca un motiv in plus de a nu fi confundat cu un curent liberal), pentru ca de fapt a fost un sustinator sau chiar implementator al dictaturii. .. ...Concluzia este ca Romania are stringenta nevoie de un curent de dreapta, ca si de unul liberal, curente modernizate, constituit dintr-o elita intelectuala autentica, chiar oligarhice, care sa vorbesca de la catreda universitatilor si nu de la amvonul bisericilor si care sa nu se izoleze intr-un turn de fildes, si care in fiecare zi -nu doar la sarbatorile nationale- sa priveasca si sa inteleaga nevoile omului de rand, caruia trebuie sa-i creeze oportunitati pentru prosperitate si in acest fel, respectul pentru ierarhie va fi cu siguranta, veritabil. Martie 22, 2010________________------------------________________ Iar "noua" concluzie -dupa 3 ani (adica "Dupa 20 de ani"+3)- este aceiasi, indiferent cum se autointituleaza gruparile politice, toate sunt tributare comunismului si se hranesc din mormantul lui ceausescu, singura solutie este interventia Armatei & Comp. si lichidarea completa (prin incarcerare de minimum 20 de ani) a intregii clase politice, aproximativ o mie de indivizi, aparent umani, insa decazuti sub nivelul animalelor primitive de prada, si anume la cel de monstri sociali.
RăspundeIo din popor - 04-02-2013
Stimate domn, fara intentia de a jigni va spun ca nu pricepeti nimic sau nu aveti interese legate de dezvoltarea tarii! vorbiti de dreapta precum o fac alde chibitii la fotbal! ca sa exista dreapta trebuie sa aveti in vedere dezvoltarea capitalului romanesc, mai pe sleau spus, a burgheziei romane! noi taiem prin politicile ,, de dreapta,, care au fost toate sursele de obtinere de profit! ultima din lungul sir a anihilarii formarii capitalului romanesc este faptul ca nu mai avem nici macar proprietatea vantului! toate amplasamentele favorabile pentru dezvoltarea centralelor eoliene au fost luate de straini! lor li s-au dat avizele, ca ei sa faca profit! acum se cumpara de catre straini terenurile agricole..despre ce dreapta vorbiti? si cine vorbeste, tot bugetarul...puneti mana pe carte, cititi Burghezia romana a lui Zeletin, mai intrati si in Madgearu...cu scarta-scarta pe hartie nu faceti decat o mana dreapta, eufemistic vorbind..de ce nu vreti sa intelegeti ca politica este razboiul dus cu alte mijloace, ca neoliberalismul inseamna razboiul tuturor cu totii? in comparatie cu acest referential afirmatia ca Ponta si Antonescu aratau dupa congresul pdl ca Tociu si Palade este cognitiv vorbind, la nivel de gaga...asta e miza?
RăspundeDan B__ - 04-02-2013
Fiindca conceptul de "dreapta" e tot mai difuz as reduce la definitia urmatoare;orice om care poate da de mincare (a se citi ) la cit mai multi oameni merita considerat un om de dreapta.Doar un antreprenor stie ce inseamna asta.In linia a doua ar fi cei ce au functii sau meserii in intreprinderi private serioase, nu care au afaceri cu statul.Cind o adunare de consilieri platiti de la buget face o miscare de dreapta, si mai pun ca sef un profesor bugetar atunci e destul de limpede cum se pricepe la noi politica si ce viitor luminos are miscarea de dreapta.Nici centrifugata si nu smintinesti ceva de Doamne-Ajuta!
Răspunde