De același autor
Toți clamează unitatea dreptei, dar fiecare o concepe doar sub conducerea lui. Meteahna națională care împarte lumea în șmecheri și fraieri se manifestă în lumea politică românească de dreapta prin complexul șefului: dacă nu ești șef, ești un nimeni.
Clasa politică (ne) falimentează încet și sigur. De o parte, Ponta și Antonescu, care arătau la conferința de presă de după congresul PDL ca un fel de Țociu și Palade cu jumătate de normă, iar de partea cealaltă, un președinte-vampir cu dinții tociți, în căutare de sânge proaspăt și popular.
Într-un mod mai puțin popular, la înaintare a fost trimis Cristian Diaconescu, fost fruntaș al PSD, căruia Mișcarea Populară vrea să i se opună acum cu succes. Probabil că politica are rațiuni care ne scapă nouă, votanților simpli. Dar oamenii politici ar trebui să aibă o rațiune care să nu ne scape.
Principala problemă nu mi se pare aceea că „reformatorul“ dreptei a ajuns aici din postura de reformator al stângii. Oamenii își mai schimbă opiniile. În ultima decadă, peste 50 de milioane de americani și-au schimbat opinia în privința căsătoriilor între persoane de același sex. Dar astea sunt opinii personale.
Când ai opinii ideologice în virtutea cărora vrei să conduci oameni, inclusiv pe unii care nu și-au schimbat radical opiniile politice în ultimul an, ar mai fi nevoie de ceva: să le explici un pic procesul. Când te-ai răzgândit, de ce, ce ai învățat din asta etc. Ca să înțelegem și noi cu cine stăm de vorbă și ca să nu considerăm schimbarea asta cu 180 de grade ca pe ceva de la sine înțeles și absolut normal. Că nu e.
Așa cum nu e normală nici puzderia de proiecte politice de dreapta. Toate cu același obiectiv. Toți clamează unitatea dreptei, dar fiecare o concepe doar sub conducerea lui. Meteahna națională care împarte lumea în șmecheri și fraieri se manifestă în lumea politică românească de dreapta prin complexul șefului: dacă nu ești șef, ești un nimeni.
Ipocrizia și duplicitatea sunt la ele acasă și dansează pe masă. Toți șefii partidelor, moțiunilor și mișcărilor de pe dreapta pretind simpatizanților fix ceea ce ei nu sunt în stare: să se adune sub conducerea lor, deși ei nu se pot aduna sub conducerea nimănui altcuiva.
Ăsta e, la noi, blestemul dreptei și binecuvântarea stângii. Ei n-au nicio problemă să tragă la o căruță condusă de altcineva. Pentru ei e în firea lucrurilor bune învățate pe vremea lui Ceaușescu. Pe dreapta, oamenii se dezic de figura conducătorului unic, dar nu reușesc să așeze în loc niciun fel de conducător. Care, cum se urcă-n căruță, vrea în față, la hățuri. Dacă nu se poate suficient de repede, răstoarnă căruța, ia vreo doi care scapă și încalecă boii. La prima căruță pe care o întâlnesc în drum, repetă figura. Nu e bine și nu-i a bună. Pierdem timp, energie și capacitatea de a construi pe ceea ce s-a reușit deja. O luăm tot timpul aproape de la zero, iar ăsta nu e semn de bună chibzuință.
La câți au ajuns să fie, ar putea organiza un grup terapeutic de suport, să-i zicem „Președinții Anonimi de Partide de Dreapta“, și s-ar putea întâlni cu un psiholog o dată pe săptămână, ca să-și povestească problemele, să-și discute motivele și să ajungă, în final, la o înțelegere.
Eu aș fi bucuros cu orice fel de înțelegere care să se bazeze pe obiective de performanță. Ar putea conduce pe rând, din doi în doi sau toți odată, important e să nu uite de ce o fac. În primăvara lui 2014 sunt alegeri europarlamentare. O excelentă oportunitate să își demonstreze capacitatea de a obține performanță, adică voturi. Și-ar putea împărți de pe-acum țara în zone și s-ar putea lupta unii cu alții în voturi. Care obține cel mai mare avans de la procentele obținute de ARD în 2012 în zona respectivă, acela să conducă dreapta. Iar restul să conducă fiecare ceva - departamente, organizații, grupuri parlamentare, guverne din umbră - orice inițiativă sau proiect care poate contribui la câștigarea alegerilor prezidențiale din toamna lui 2014 de către candidatul dreptei.
Eu mărturisesc deschis că votez pe oricine. Cum nu mă pot imagina în viața asta îmbrățişând o filosofie politică de stânga, o să votez dreapta până îmi cade mâna. Nu am nici iluzia candidatului perfect, așa că sunt votantul ideal. Băsescu, Diaconescu, Blaga, Udrea, Macovei, Neamțu, Ungureanu sau cine o mai apărea, vă votez pe oricare, cu toate bunele și mai puțin bunele de care ați dat dovadă. Am o singură condiție. Faceți voi primii ce ne cereți nouă să facem. Votați-vă unii pe alții. Închideți-vă toți într-o cameră și nu ieșiți de acolo decât când v-ați hotărât cum munciți împreună pentru țară. Că ăștia de pe stânga muncesc foarte bine împreună împotriva ei. //
