Politică. Politruc. Politicos

Oricât am încerca să fie altfel, a fi politicos în politică începe de la noi, cei care votăm.

Sunt mai multe feluri de a face politică. Unul ne vine de la armata și partidul sovietice. Po­li­truc însemna, inițial, „instructor, îndrumător politic în armata sovietică“. Apoi a devenit „re­prezentant al partidului co­munist într-un domeniu, care veghează la respectarea aplicării întocmai a prin­ci­pii­lor și intereselor partidului“. Partidul comunist român a dis­părut acum 25 de ani, dar politrucii lui și vajnicii lor ur­mași viciază și astăzi, masiv, felul în care se face politică în România. De aceea, pro­mi­siunile din campanii sunt des­pre interesele votanților, iar acțiunile de după campanii sunt despre interesele votaților. Ce­va trebuie să se schimbe.

Într-un dicționar român din perioada in­ter­be­lică, originea cuvântului politicos era plasată în grecescul „politikós“ (politic, politicos, cur­te­ni­tor, priceput în guvernare, diplomat). Adică, la un moment dat, politic și politicos erau si­no­nime. Cum să facem să redevină si­no­ni­me?

Primul reflex ar fi să cerem schimbarea po­li­ticienilor. Întrebarea firească pentru felul în ca­re politrucii ne-au învățat să gândim ar fi cum ar arăta un politician politicos. Ce ar tre­bui să facă el? Și n-am avea răbdare să citim cât ne-ar veni să scriem. Dar întrebarea fi­rească pentru o societate ra­dical diferită de cea a po­li­tru­cilor este: cum ar arăta, în pri­mul rând, un votant po­li­ticos, ce ar trebui să facă el în raport cu omul politic care ar vrea să-l re­prezinte?

Cel mai la îndemână îmi e să încep prin a răspunde despre mi­ne, ce cred că ar fi po­li­ti­cos din partea mea.

În primul rând, să dau credit, șanse reale celor care în­cear­că ceva ce eu nu sunt capabil să încerc. Doar așa lucrurile pot merge înainte. Uneori în­cer­cările astea par ne­bunești, dar au cu atât mai mare nevoie de cre­dit. Arareori încercările cu­minți mută munți.

Să semnalez în aceeași măsură lucrurile care apropie un politician de mine cu cele care îl de­­părtează. Nimeni nu poate performa numai din feedback negativ. Și tindem să îngropăm chiar și politicienii pe care îi simpatizăm aproa­pe exclusiv în reacții despre ce ni se pa­re că nu fac suficient de bine.

Să îmi ofer ajutorul. La urma urmei, eu vreau ca el să mă ajute la un moment dat să trăiesc într-o societate mai apropiată de valorile me­le. Șansa lui de a ajunge să mă ajute depinde strict de cât de mult ajutor primește ca să ajun­gă acolo. Adică, ajutându-l, mă ajut pe mi­ne. Aprecierea sterilă, bătaia pe umăr și în­curajarea verbală nu reprezintă genul de aju­tor care produce impact în realitate. E nevoie de mai mult.

Să nu iau rapid de bune orice zvonuri, șopârle și fitile care îl pun pe omul politic respectiv într-o ipostază nefavorabilă. Aparatul de îm­proș­cat rahat este cel mai prolific mecanism al societății românești. Dacă vreau altfel de societate, ar trebui să nu-i dau satisfacție ăs­teia. Cu adevărat esențial pentru progres este capacitatea noastră de a prețui și de a ad­mi­ra, nu de a denigra și disprețui.

Să-mi văd de treabă, să fiu bun în ce fac și să fac bine în jurul meu. Să încerc să fiu o sur­să de inspirație pentru politicianul pe care mi-l doresc. Să-i dau încredere că se poate și că are pentru cine lupta.

Politicos ar fi ca, dacă eu nu vreau ca el să-mi impună interesele lui sau ale partidului lui, nici eu să nu-i impun interesele mele. Votul e o delegare a responsabilității, nu o impunere a agendei.

Facebook-ul a democratizat, printre alte ex­per­tize, și expertiza politică. Toată lumea știe precis ce ar trebi să facă și să nu facă Iohan­nis, Merkel, Obama sau Macovei. Ce ar trebui să zică, cu cine ar trebui să se întâlnească, pe cine ar trebui să numească și pe cine nu etc. Dincolo de lecții, sfaturi și adevăruri ultime, ni­meni nu pare dispus să exploreze motivele pentru care unii bat la tastatură de pe ca­na­pea, iar alții bat țara în lung și în lat, își rup din timpul lor și al familiilor pentru a face ce­va pentru ceilalți.

Nu s-a inventat pe lume un politician care să poa­tă face cu fiecare ocazie doar ceea ce așteaptă fiecare simpatizant de la el să facă. Așa ceva nu există. O astfel de așteptare e cea mai sigură cale către frustrare și cinism. Nu e politicos să ceri de la altcineva să facă doar ce ai face tu. Politicos e să accepți un grad de manevră în care celălalt își adaptează deciziile unui context pe care nu-l cunoști și nu-l înțelegi. În lipsa unui cec cu sumă limită, dar în alb, contractul social între reprezentați și reprezentanți nu poate funcționa. Iar orice nou partid va avea soarta celorlalte partide noi de până la el.

Ca să nu se întâmple asta, și e în primul rând in­teresul meu să nu se întâmple asta, m-ar ajuta să nu uit niciodată că oamenii care îm­ping lucrurile înainte sunt cei care fac ceva în plus față de ceilalți, care au curaj să deschidă un drum nou. Oricât am încerca să fie altfel, a fi politicos în politică începe de la noi, cei care votăm.