De același autor
Cred că am reuşit să redobândim sentimentul de proprietate individuală. E esenţial în funcţionarea normală a oricărei societăţi şi l-am deprins, într-un final, nu fără sincope de parcurs. Dar acum ştim ce înseamnă să avem ceva al nostru şi suntem dispuşi să facem orice pentru a ne apăra proprietatea. Ce n-am reuşit încă pe deplin e să punem în acord proprietatea individuală cu spaţiul comun. Locul pe care nu-l împărţim cu nimeni cu locurile în care suntem obligaţi să trăim laolaltă.
Am reuşit să deprindem exerciţiul libertăţii: de exprimare, de iniţiativă, de mişcare, de protest, de asociere, toate libertăţile fără de care ne-am născut, cei născuţi în ultima jumătate a veacului trecut. N-am reuşit încă să înţelegem toţi că libertatea unuia e valoroasă atâta timp cât nu face rău altuia. Asta poate şi din cauză că, pentru mulţi, nu mai e foarte clar ce e bine şi ce e rău.
Am mai reuşit să creăm şi structuri de reprezentare democratice (politice, sindicale, patronale etc.). Ce n-am reuşit încă e să le facem să funcţioneze corect. Sunt viciate, iar, prin faptul că reprezintă societatea, îi viciază acesteia, pe lângă comportamente, şi modelele de identitate, de imagine de sine.
Am câştigat multe în ultimele două decade, am mai şi scăpat lucruri pe drum. Am făcut după cât ne-a dus mintea şi cât am putut să înţelegem din ce se întâmplă în jurul nostru. Acum însă, în jurul nostru se întâmplă ceva foarte interesant. Pentru noua generaţie, toate reuşitele noastre din ultimii 20 de ani au puţină semnificaţie. Pentru ea sunt un dat în sine şi nu prea şi-ar mai bate capul cu ele. În general, trecutul e din ce în ce mai puţin relevant.
Azi, cuvântul de ordine e să fii la curent cu ce se întâmplă azi. Ce fac şi ce zic, nu doar azi, ci chiar acum, prietenii tăi, colegii tăi, rudele tale, oamenii care contează pentru tine.
Societatea se construieşte mai puţin pe verticală, cu ce a fost înainte, şi mai mult pe orizontală, cu ce e acum în jur, minut de minut, oriunde în lume. Societatea de acest tip se apropie tot mai mult de fiecare dintre noi. Se schimbă reperele şi noi odată cu ele.
Înainte era important să ştii multe lucruri. Acum e important să te ştie multă lume. Înainte era important să înţelegi cât mai multe. Acum e mai important să te înţeleagă cât mai mulţi. Înainte era important să citeşti pe îndelete. Acum e crucial să scrii repede. Înainte era important să ai modele în viaţă. Acum e important să devii cât mai rapid un model.
Conectivitatea comprimă distanţele, timpul şi cunoştinţele. Ştim mai repede mai multe de la mai mulţi. Lumea va concura pe aceste paliere şi noi trebuie să ne pregătim pentru această competiţie. Nu ştiu cum ne-au pregătit socialmente ultimele două decenii pentru următoarele două, dar cred că predispoziţia românilor către îndeletnicirile creative e cea care ne dă o şansă de adaptare la felul în care se prefigurează lumea. E ceva ce a crescut destul de sălbatic, aşa cum creşte o floare frumoasă pe o pajişte însorită, însă n-ar mai trebui să ratăm şi ocazia asta de a aduna şi cultiva ce avem bun.
Reuşitele noastre în software, în Internet, cinematografie, în artă, în comunicare pot fi o foarte bună bază de plecare pentru construcţia unei competenţe şi a unei identităţi distincte. E nevoie doar de puţină viziune şi de ceva mai multă determinare. De crearea unei strategii clare şi a câtorva paşi simpli de punere în practică.
Cum în ultimii 20 de ani ne-am tot străduit să ne desprindem de trecut, ar trebui să-i folosim pe următorii 20 ca să ne conectăm la viitor. Ne-am născut, fără să vrem, cu un pas în el. Mai trebuie să vrem să ne educăm pentru pasul următor. Modelul de societate pentru care ne-am stors toate resursele ca să-l reparăm începe să fie deja depăşit. Şi dacă nu ne mişcăm repede, n-o să mai înţelegem mare lucru din societatea care începe să trăiască în noi. //
