A început asaltul final al Rusiei împotriva Moldovei

Cristian Campeanu 04.09.2013

De același autor

Emisarul special al lui Putin pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, a venit la Chişinău şi la Tiraspol încărcat de ameninţări aflate la limita insultei pentru a convinge guvernul Republicii Moldova să renunţe la semnarea acordului de asociere şi liber schimb cu UE. În acelaşi timp, la Moscova, autorităţile ameninţau cu embargoul împotriva vinurilor moldovene.

Rogozin, fost combatant de partea transnistreană în războiul de la începutul anilor ’90, a dat un interviu unui post de televiziune rusesc în care a ameninţat cu recunoaşterea unilaterală a independenţei Transnistriei de către Moscova după modelul Abhaziei şi Osetiei de Sud. Potrivit lui Rogozin, acest act unilateral ar putea fi determinat de refuzul Chişinăului de a accepta deschiderea unui consulat rus la Tiraspol. „Dacă credeţi că Transnistria este parte a Republicii Moldova, atunci la Tiraspol trebuie deschis un consulat al Federaţiei Ruse, mai exact o reprezentanţă consulară a ambasadei ruse, aceasta din urmă aflându-se la Chişinău.

Acest fapt ar demonstra că Rusia nu recunoaşte Transnistria“, s-a adresat Rogozin direct guvernului modovean.

„În cazul în care Chişinăul se va opune deschiderii unui consulat la Tiraspol, atunci Federaţia Rusă va trebui să deschidă aici o ambasadă. Astfel, Rusia, cu ajutorul părţii moldoveneşti, va recunoaşte independenţa regiunii.“

Potrivit acestuia, Moscova insistă asupra deschiderii unui consulat la Tiraspol pentru că în regiune se află circa 170 de mii de cetăţeni ai Federaţiei Ruse care nu au acces la serviciile consulare.

Aceasta este o pretenţie absurdă din partea lui Rogozin, pentru că transnistrenii au acces la serviciile oferite de ambasada de la Chişinău, numai că aleg să nu beneficieze de ele. În mod normal, un consulat nu poate fi deschis decât după rezolvarea conflictului, altfel ar funcţiona ca o ambasadă rusă de facto într-o regiune separatistă şi ar fi perceput ca o încurajare a Transnistriei. Singura modalitate, aşadar, pentru ca Rusia să îşi pună în practică ameninţările ar fi să provoace un conflict similar cu cel din Georgia, care i-a permis recunoaşterea unilaterală a Abhaziei şi Osetiei de Sud. La Chişinău, Rogozin a reluat tema evocând posibilitatea că „trenul moldovean să îşi piardă vagoanele“, dar nu a mai fost la fel de explicit.

 

Război economic

În schimb, a fost cât se poate de explicit în privinţa represaliilor economice pe care este pregătită să le aplice Rusia Moldovei în cazul în care „va îndrăzni“ să semneze, în noiembrie, la Vilnius, Acordul de Asociere, primul pas spre aderarea la UE şi ieşirea din sfera de influenţă rusă. Astfel, Rogozin le-a spus, luni, direct moldovenilor: „Sper că nu veţi îngheţa la iarnă“, o aluzie transparentă la închiderea aprovizionării cu gaze ruseşti.

Ieri, la Moscova, Serviciul rus pentru protecţia consumatorilor a ameninţat că ar putea impune un nou embargo asupra vinurilor moldoveneşti, aşa cum a făcut în 2006. 
Potrivit unui comunicat, peste 28.000 de litri de producţie alcoolică importată din Republica Moldova de la începutul acestui an nu au corespuns exigenţelor de securitate. Această cantitate reprezintă ceva mai mult de 0,1% din totalul producţiei exportate de Republica Moldova în Federaţia Rusă, informează Agerpres. 

Moscova ameninţă Republica Moldova că, în aceste condiţii, Rusia ar putea stopa importul de vinuri din Republica Moldova, cum a făcut şi în 2006. Ameninţările au fost reluate, într-un interviu, de şeful serviciului, Ghenadi Onişcenko.

Aceste presiuni fac parte din războiul politic declanşat de Rusia împotriva statelor care doresc semnarea acordurilor cu UE. O tactică similară a adoptat Moscova şi faţă de Ucraina, căreia i-a blocat, la mijlocul lunii august, timp de o săptămână, toate exporturile către Federaţia Rusă. Cu toate acestea, majoritatea acţiunilor ruseşti sunt
blufuri.

Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22