Abuzul în serviciu și dușmanii lui

Nu există niciun alt motiv pentru amâ­na­rea de către guvern a adoptării proiectului de lege privind modificarea Codurilor Pe­nal și de Procedură Penală altul decât in­troducerea unui prag va­lo­ric pentru infracțiunea de abuz în serviciu și nu există motiv pentru introducerea acestui prag altul decât vo­ința politică a gu­ver­nan­ți­lor. Orice altă pretenție, in­clusiv decizia Curții Cons­tituționale, ar fi o minciună sfruntată.

Fără a intra prea mult într-o dezbatere sterilă, Curtea Constituțională nu „obligă“ legiuitorul – par­lament sau guvern – să introducă vre­un prag valoric, indiferent ce susțin dom­nii Dragnea, Grindeanu, Iordache și, mai nou, Tudorel Toader, indiferent cât de ta­re urlă Antena 3, Luju și alte organe de pro­pagandă ale partidei penalilor. In­di­fe­rent chiar de considerațiile judecătorilor CCR privind „obligația“ legiuitorului de a face sau nu face ceva. Pe de o parte, CCR admite ea însăși că nu poate obliga în ni­ciun fel legiuitorul să legifereze, chiar în comunicatul în care vorbește de „obli­ga­ție“, iar pe de alta, nu are niciun temei să o facă. Dacă absența pragului ar fi fost ne­constituțională, atunci CCR ar fi admis excepția ridicată de fosta soție a lui Liviu Dragnea. Cum a respins-o, înseamnă că a admis implicit că Articolul 297 privind abu­zul în serviciu este constituțional, fără prag și în interpretarea pe care a dat-o anul trecut privind „încălcarea legii“, fapt remarcat de altfel și de Cristi Danileț. În consecință, judecătorii CCR pot face ab­solut orice considerații poftesc despre „obli­gația“ legiuitorului, pot spune că aces­ta are obligația civică, datoria morală, ba chiar datoria sacră să le­gifereze un prag. Un singur lucru nu poate să îl facă fără să intre în contradicție cu propriile decizii și cu Legea fundamentală: că par­­lamentul și/sau gu­ver­nul ar avea „obligația le­ga­lă“ să introducă pragul. Restul sunt piruete politice pentru că decizia privind introducerea pragului va­lo­ric este pur politică și nu poate fi legată în nici un fel de decizia sau de motivația CCR.

În consecință, revenirea lui Tudorel Toa­der asupra deciziei de a nu introduce acest „prag nenorocit“, cum îl califică Drag­nea, este politică, deși este făcută sub pretextul deciziei CCR. Fiind o decizie politică, ea trebuie asumată politic de le­giu­itor și aici cred că se află sursa ne­în­țelegerilor dintre prim-ministrul Grin­dea­nu și Dragnea. O decizie de modificare a codurilor asumată politic nu poate lua decât forma unui proiect de lege pus în dez­batere și trimis în parlament, care tre­buie să își asume responsabilitatea poli­ti­că, adică exact ceea ce are de gând să facă guvernul și Dragnea încearcă să evite. Dacă, în schimb, guvernul ar îmbrățișa na­rațiunea „obligației legale“ de a introduce pragul valoric, atunci nu ar mai fi nevoie de nicio dezbatere, ci de punerea cât mai ra­pid în acord a codurilor cu pretinsa obl­i­gație impusă de Curte, ceea ce s-ar putea face prin ordonanță de urgență, așa cum de altfel s-a exprimat purtătorul de cu­vânt al lui Dragnea, fostul ministru Florin Iordache. În acest caz, decizia de mo­di­fi­care ar fi considerată una „tehnică“ și ni­meni, în afară de guvern, nu ar trebui să își mai asume nimic. Din punctul său de vedere, Dragnea are motive bune să fie nemulțumit de Grindeanu și de guvern, care una zice și alta face. Mai exact, zice că respectă decizia CCR și introduce pra­gul, dar o face prin proiect de lege pe care îl trimite în parlament spre asumare po­li­tică. Motivul nu stă în faptul că lui Grin­deanu i-a crescut de când e prim-mi­nis­tru o conștiință, ci în faptul că nu vrea să repete situația din iarnă, în care sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva Ordonanței 13. Grin­dea­nu nu are o problemă cu abuzul în ser­vi­ciu, așa cum are Dragnea, iar după eșe­cul Ordonanței 13, mesajul prim-mi­nis­trului, secondat de ministrul Justiției, este că Dragnea ar trebui să își rezolve singur pro­blema.

Chestiunea care se ridică pentru Dragnea es­te însă una de timing. Un proiect de le­ge nu poate fi adoptat în timp util pentru a-l salva pe Dragnea de o nouă con­dam­nare. După ce Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de Bombonica Prodana, dosarul de instigare la abuz în serviciu al lui Drag­nea se întoarce la Înalta Curte, unde ur­mătorul termen este pe 20 iunie. Argu­mentele legale sunt împotriva lui Dragnea și sunt sprijinite și de recunoașterea vi­no­văției a inculpaților cheie, deci un verdict nu mai poate fi amânat prea mult de Înal­ta Curte și există șanse mari ca Dragnea să primească o a doua condamnare înainte de introducerea pragului. Ceea ce ar în­sem­na sfârșitul politic al lui Dragnea. Este acesta un motiv suficient pentru dobo­râ­rea guvernului și numirea unui prim-mi­nistru care să își asume o ordonanță de ur­gență? Pentru Dragnea este mai mult decât suficient, este o chestiune de viață și de moarte.

Abuzul în serviciu adună pe zi ce trece duș­mani tot mai numeroși, atât dușmani politici, dar și în justiție și n-ar fi rău ca, din motive tactice, pentru a salva acest ins­trument anticorupție util, DNA să facă mai puține dosare de abuz în serviciu și să se concentreze pentru o vreme asupra al­tor infracțiuni.