America după Biden

Imediat după dezbaterea catastrofală de pe 27 iunie, lideri democrați, membri ai Congresului și ai Senatului au început să îi ceară lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. Biden s-a ținut tare și a declarat că „n-a fost decât o seară proastă”, dar prestațiile sale ulterioare în care a comis din nou numeroase gafe și a ajuns chiar să-și numească propriul secretar al Apărării „bărbatul ăla negru” au întărit opinia că Biden nu mai are capacitățile cognitive necesare pentru a îndeplini un nou mandat de președinte.

Situația precară a președintelui a coincis în termeni de zile cu avântul luat de republicani după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump (figura lui sfidătoare cu pumnul ridicat, cerându-le susținătorilor săi să lupte imediat după ce a fost atins de un glonte, va rămâne, probabil, în istorie) și după Convenția republicană în care mai că nu l-au încoronat triumfal pe Trump. Rezultatul a fost o creștere a fostului președinte în sondaje, atât în ceea ce privește votul popular, cât și, mult mai important, în așa-numitele „swing-states”, state în care diferențele se joacă foarte strâns, care pot să facă ori să distrugă un președinte. Or, potrivit agregatelor de sondaje realizate de RealClearPolitics, Trump conducea în toate aceste swing-states cu diferențe de la minimum 2,8% până la peste 7%. În aceste condiții dure, o serie de donatori au anunțat că își retrag sprijinul financiar dacă Biden se încăpățânează să continue cursa. Sub presiunea întreită a sondajelor, a liderilor propriului partid și a donatorilor, Biden n-a avut încotro decât să se retragă.

Înlocuitoarea sa, pe care el însuși a nominalizat-o, vicepreședinta Kamala Harris, are șanse bune să devină candidatul democrat la președinție, în primul rând pentru că a moștenit aparatul de campanie al lui Biden și, mai important, fondurile de campanie care se apropie de 100 de milioane, și în al doilea pentru că are sprijinul liderilor partidului.

Întrebarea este dacă are ce-i trebuie pentru a deveni viitorul președinte. Unii, precum The Economist, cred că nu e exclus, alții cred că nu are nicio șansă în fața mașinăriei de campanie aflată în slujba cuplului Donald Trump - J.D. Vance. //

Retragerea lui Biden. Resetarea cursei prezidențiale din SUA

De la prestația dezastruoasă pe care a avut-o la dezbaterea cu Donald Trump din luna iunie, numărul celor care i-au cerut să se retragă, fie ei membri democrați ai Congresului, intelectuali, personalități publice sau celebrități, s-a mărit în fiecare zi. Nemulțumirea din rândul Partidului Democrat risca să crească până la punctul în care s-ar fi transformat într-o revoltă deschisă, un lucru pe care, în mod clar, Biden a dorit să îl evite.

Dar dincolo de presiunea internă a politicienilor și oficialilor democrați, ceea ce a cântărit probabil cel mai greu în balanța deciziei a fost că Biden a început să piardă rapid donatorii care au refuzat să mai susțină campania acestuia. În ritmul acesta, campania lui Biden ar fi ajuns fără bani chiar atunci când ar fi fost nevoia mai mare, în preajma alegerilor de pe 5 noiembrie. Confruntat cu presiuni din toate părțile, președintele a înțeles într-un târziu că este game over și că trebuie să facă pasul în lateral, deși vineri declarase într-o emisiune radio că va fi candidatul democrat și că îl va învinge pe Trump în noiembrie.

Retragerea sa din cursă pune capăt unei cariere politice de 52 de ani, în care Joe Biden a fost senator, vicepreședinte și, în cele din urmă, președinte. La 81 de ani, a realizat în ultimul ceas că aliații și prietenii l-au părăsit și l-au lăsat singur în reședința sa din statul Delaware, unde s-a retras cu diagnosticul de Covid-19. În scrisoarea postată pe X, el a precizat că își va duce la capăt mandatul de președinte, dar în cele șase luni rămase profilul său se va estompa, pentru că a devenit ceea ce se numește „a lame duck president”. Alții vor ocupa în foarte scurt timp centrul scenei politice americane.

Consecințe externe

Întrebarea este, dacă retragerea din cursa electorală reprezintă o recunoaștere implicită a faptului că Joe Biden are probleme serioase de acuitate mentală, cum se mai poate justifica rămânerea sa pentru restul mandatului în fruntea țării. Republicanii au priceput foarte repede acest lucru și, aproape la unison, i-au cerut lui Biden demisia din funcția de președinte pentru că, s-au întrebat ei retoric, cum se poate ca unui om care nu are capacitățile cognitive necesare pentru a face campanie i se mai pot încredința codurile nucleare ale țării. Sau, cu alte cuvinte, cum mai poate rămâne președinte, dacă nu e capabil să candideze?

Pe bună dreptate lumea se întreabă ce se va întâmpla cu marile probleme de politică externă asupra cărora Biden și-a pus amprenta personală. Este de așteptat ca odată făcut pasul în spate, vicepreședintele Kamala Harris să joace un rol mai activ și să ia locul președintelui în procesul decizional și în comunicarea cu liderii mondiali, dar, nefiind încă președinte, nu va avea legitimitatea să se impună. Urmează, așadar, o perioadă tulbure de șase luni în politica externă și de securitate a Statelor Unite, în condițiile în care există dosare urgente precum Ucraina, războiul din Gaza, Orientul Mijlociu, cu un Iran tot mai agresiv sau China. Joe Biden a fost unul dintre cei mai experimentați președinți în materie de politică externă, dar experiența nu îi mai este de folos acum, iar Kamala Harris nu are, practic, nicio experiență, cu excepția câtorva ocazii în care i-a ținut locul lui Biden la reuniuni internaționale, cum ar fi summitul ASEAN sau conferința de securitate de la München.

Pentru Europa, Joe Biden a reprezentat un reper solid, întruchiparea stabilității în relațiile transatlantice și un aliat convins de importanța consolidării Occidentului. Cu Trump, lucrurile s-ar întoarce la o perioadă dacă nu de confruntare, atunci cel puțin extrem de tulbure, cu convulsii și fricțiuni în chestiuni de maximă urgență precum Ucraina și NATO, iar pe Kamala Harris nimeni nu o cunoaște și nu știe ce fel de președinte ar fi.

Ce urmează

7 august este data-limită până la care candidații la președinție se pot înscrie pentru alegerile din statul Ohio. Legislativul local ar fi trebuit să mute această dată, dar până acum nu a făcut-o. Republicanii nu au o problemă, pentru că ei au avut deja Convenția Națională săptămâna trecută, când l-au nominalizat oficial pe Trump drept candidat. Democrații au însă o problemă pentru că au programată Convenția pe 19-22 august, după data-limită din Ohio. Pentru a preveni situația în care candidatul democrat ar lipsi de pe buletinele de vot din acest stat, democrații au plănuit să organizeze o numărătoare virtuală a voturilor celor aproximativ 4.000 de delegați la Convenție pentru a oficializa candidatura lui Biden, care a obținut în alegerile primare 99% din voturi. Urma să fie o formalitate care ar fi durat de la 1 până pe 7 august.

Cu Biden ieșit din cursă însă, lucrurile se complică. La o jumătate de oră după ce a postat scrisoarea prin care își anunța retragerea, Biden a postat un nou mesaj în care și-a declarat susținerea pentru Kamala Harris drept candidat prezidențial. N-au trecut decât câteva ore până când campania lui Biden, cu un staff de 1.000 de oameni, și-a schimbat numele în „Kamala Harris președinte”, iar leadershipul democrat s-a aliniat rapid în spatele actualei vicepreședinte. De asemenea, mai multe organizații democrate și-au anunțat susținerea pentru Harris, precum și grupurile hispanic, de culoare și progresist din Congres. Harris însăși nu a pierdut vremea și a efectuat sute de apeluri telefonice pentru a convinge liderii partidului și delegații că merită să fie votată pentru nominalizare.

Dacă va reuși să convingă și dacă numărătoarea virtuală a voturilor delegaților va fi organizată, este foarte posibil ca Harris să devină candidatul democrat la prezidențiale. Dar este la fel de posibil ca voturile delegaților, care acum sunt eliberați de mandatul de a vota pentru Biden, să fie împărțite, iar totul să se decidă la Convenție, care va deveni o Convenție „deschisă” oricărui rezultat. O Convenție deschisă presupune lupte interne dure între diverși pretendenți la statutul de candidat oficial al partidului, jocuri de putere la vedere și în culise și diviziune între grupuri diverse.

Este exact ceea ce liderii democrați doresc cu orice preț să evite, motiv pentru care o susțin pe Harris. În fond, aceasta moștenește nu numai stafful de campanie, ci și așa-numitul „war chest”, fondurile de campanie care, în luna iunie, se ridicau la 92 de milioane de dolari.

Problema cu Kamala

Este mai impopulară în America decât era Joe Biden. Donald Trump a declarat că Harris va fi chiar mai ușor de bătut decât Biden.

Kamala Harris are câteva atuuri care merită menționate. La 59 de ani, este considerabil mai tânără decât Biden, ceea ce i-ar putea convinge pe tinerii alegători democrați dezamăgiți de Biden să se mobilizeze în mai mare măsură. Având perspectiva de a deveni prima femeie președinte, va atrage votul femeilor în mai mare măsură decât ar fi făcut-o Biden, iar faptul că are origini indiene și jamaicane îi va aduce voturile populației de culoare. Pentru că pozițiile sale publice s-au situat mai degrabă în spectrul radical progresist, are șanse mai mari să atragă voturile alegătorilor situați la stânga partidului democrat, care n-au fost niciodată prea încântați de Joe Biden.

Pe de altă parte, aceste calități vin împotriva curentului dominant în prezent în viața publică americană. Alegătorul american este mai puțin atras, dacă nu de-a dreptul ostil, politicii identitare care îi caracterizează pe așa-zișii progresiști, precum și politicilor economice redistributive puse în practică de democrați. Acestea sunt argumente puternice în favoarea victoriei lui Trump. Dar cel mai puternic - bun sau rău - este sentimentul anti-imigrație ilegală. Or, aici, Kamala Harris are o responsabilitate foarte mare în calitatea ei de fost „țar” al imigrației, care a patronat cel mai mare val de imigrație ilegală din istoria Statelor Unite.

Unul dintre motivele retragerii lui Biden a fost faptul că după prestația sa din dezbatere și după tentativa de asasinat asupra lui Trump, acesta din urmă a ajuns să domine autoritar în sondaje, mai ales în statele-cheie, cele cu număr de alegători relativ egal, în care balanța poate înclina într-o parte sau alta. Trump conduce în prezent în toate aceste state și îi va fi Kamalei Harris foarte greu să răstoarne opțiunile electoratului, odată ce acestea au fost fixate.

Kamala Harris poate aduce mai multă prospețime campaniei electorale dacă va fi nominalizată, dar dincolo, în tabăra republicană, a început deja procesul de recalibrare a mesajului pentru a o lua la țintă pe potențiala candidată democrată.