De același autor
Alegerile de la mijlocul mandatului prezidențial nu diferă de alte runde electorale decât prin faptul că nu se alege președintele Statelor Unite. În rest, este vorba de exact același scrutin complex în care au loc alegerile pentru Congresul federal (toată Camera Reprezentanților și o treime din Senat), alegerile pentru guvernatori, pentru legislativele statelor, posturile de secretari de stat la nivelul statelor, uneori procurori generali, alegeri locale, câteodată șerifi, judecători, procurori, plus o serie de referendumuri locale, din care anul acesta referendumurile privind avortul au atras mai mult atenția.
Toate aceste scrutinuri ar fi trebuit să aducă ceea ce a fost numit „un val roșu” (în America e invers decât în Europa, în sensul că dreapta republicană are culoarea roșie, iar stânga democrată, albastră). Numai că valul nu a venit. La Senat, republicanii ar fi trebuit să câștige un singur loc în plus față de actuala configurație 50-50 (Senatul are fix 100 de locuri, câte doi pentru fiecare stat indiferent de populația acestora) pentru a obține majoritatea. În schimb, democrații au câștigat deja 50 de fotolii și sunt foarte aproape să îl câștige și pe cel de-al 51-lea în Georgia, la începutul lunii decembrie când „se rejoacă” alegerile. Această prestație nu poate fi numită altfel decât o contraperformanță, iar dincolo de eufemismele folosite de establishment-ul republican, este de-a dreptul un eșec.
Majoritate minimă la Cameră
Republicanii par să fi câștigat majoritatea în Camera Reprezentanților, dacă tendințele se păstrează, pentru că locurile sunt extrem de disputate. Dar dacă o vor face, va fi cea mai mică diferență imaginabilă, cu numai câteva fotolii peste cele 218 necesare. Este foarte departe de ceea ce s-a prezis și la ani-lumină de ceea ce aștepta partidul republican (Grand Old Party - GOP). La Senat, în condiții de egalitate, 50-50, ca până acum, cel care înclină balanța este vicepreședintele, în persoana Kamalei Harris, dar până acum a existat un acord de colaborare democrați-republicani care a permis realizarea majorităților necesare pentru a trece agenda legislativă cu compromisuri. Ca să funcționeze era necesar însă ca toți democrații să voteze la fel, ceea ce în momente-cheie cum a fost programul președintelui Biden, Build Back Better, cel mai vast proiect de cheltuieli publice de la Marea Recesiune, nu a funcționat, fiind blocat de democrații de centru, care nu au fost convinși să voteze „pentru”. O majoritate de 51 de locuri va oferi democraților mai mult spațiu de manevră pentru că se va putea trece peste voturile acestor senatori rebeli.
În schimb, la Cameră, republicanii vor avea nevoie, dacă vor câștiga majoritatea, ca toți reprezentanții partidului să fie prezenți la vot aproape tot timpul, pentru a-și promova agenda, ceea ce rareori se întâmplă. Cu o cameră a Congresului condusă de un partid și a doua de celălalt, este de așteptat să existe diferențe, chiar conflicte legislative între o cameră și cealaltă, și, în acest caz, GOP va trebui să mobilizeze întreaga armată de reprezentanți pentru a-și menține pozițiile, inevitabil fragile. În Congresul american, partidul care a câștigat alegerile deține toate funcțiile de președinte de comisie, iar republicanii au anunțat deja că vor lansa anchete agresive privind administrația Biden sau pe fiul acestuia, Hunter, dar în privința agendei legislative propriu-zise, lucrurile nu vor sta mai rău decât sub președinția democratei Nancy Pelosi, dar nici cu mult mai bine.
Cum se explică eșecul
Să reținem că America, la fel ca restul lumii occidentale, se confruntă cu inflația care crește prețurile, nesiguranță energetică și cu o serie de probleme economice și sociale care au făcut din Joe Biden unul dintre cei mai nepopulari președinți la jumătatea primului mandat, cu o rată de aprobare situată în jur de 40%. În aceste condiții dificile pentru orice partid aflat la putere, opoziția republicană ar fi trebuit să treacă în marș peste puterea democrată, ceea ce este limpede că nu s-a întâmplat. De ce?
Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să ne aplecăm asupra unui aspect ceva mai obscur pentru observatorul european al politicii americane, și anume alegerile primare, în urma cărora sunt aleși candidații pentru funcțiile publice. Alegerile primare sunt de două feluri: deschise - participă toți alegătorii, și închise - participă numai membrii de partid. Problema este că în multe dintre aceste alegeri primare au câștigat candidați slabi, fără experiență, cu educație modestă și cu o capacitate organizatorică redusă, vădită de inabilitatea de a strânge fondurile necesare pentru a-și susține propria campanie. În aceste condiții, Comitetul Senatorial Național Republican a fost nevoit să finanțeze cu 140 de milioane de dolari campaniile candidaților și să refuze finanțarea altora, și este ușor de observat că nu au fost întotdeauna bani cheltuiți cu cap.
Această calitate proastă a candidaților, observată cu îngrijorare în vară și de liderul minorității din Senat, Mitch McConnell, îi este atribuibilă aproape în exclusivitate lui Donald Trump, care a susținut candidați ce nu au avut altă agendă electorală decât contestarea conspiraționistă a alegerilor prezidențiale din 2020. Aleși care au îndrăznit să voteze pentru punerea sub acuzare a lui Trump (impeachment) după revoltele de pe 6 ianuarie 2021 au fost spulberați în alegerile primare de cvasi-necunoscuți, candidați la posturile de guvernatori sau secretari de stat care au jurat credință teoriei fraudei electorale au fost evident preferați. Și știți ce? Cu câteva excepții, aproape toți candidații susținuți de Trump au pierdut.
Motivul pentru care au pierdut nu este că partidul republican nu a reușit să-și mobilizeze baza electorală- dimpotrivă, ci că nu au reușit să-i convingă pe alții să-i voteze. Sociologii au măsurat că, din totalul alegătorilor care au votat, 30% au fost independenți, iar dintre independenți cei mai mulți au votat cu democrații, dar nu pentru că ar fi preferat candidații acestui partid - independenții manifestă neîncredere în ambele partide -, ci pentru că democrații li s-au părut a fi răul cel mai mic în comparație cu candidații republicani. Spus pe șleau, candidații trumpiști au fost considerați neeligibili de oamenii fără angajament politic explicit, o pierdere majoră pentru orice partid, ceea ce înseamnă că pariul GOP pe trumpism a fost pierdut la confruntarea cu electoratul. Faptul că acești candidați s-au dovedit complet rupți de agenda publică și, în loc să sublinieze greșelile (suficient de multe) ale administrației și ale Congresului democrate și să propună propria agendă, au mizat pe teme care nu mai interesează pe nimeni sau chiar irită, i-a costat pe republicani victoria. Sau, cum declara un guvernator republican care a reușit să își reînnoiască mandatul, prin asocierea cu Trump „am pierdut până acum trei runde de alegeri”.
Americanii par să se fi săturat de încrâncenarea politică pe care au adus-o Trump și trumpismul și de nonsensurile conspiraționiste ale fostului președinte.
Lui Trump nu îi pasă însă prea mult nici de starea de spirit a americanilor, nici de situația fragilă în care se găsește partidul republican. El vrea să își anunțe candidatura la prezidențialele din 2024 marți, 15 noiembrie, fără a ține seama de sfaturile celor care i-au transmis că este o idee foarte proastă. Mai interesant este că, după o practică ce pare extrasă din manualele rusești de propagandă, Trump își ia fanteziile drept realitate și vrea să candideze tot pe platforma „MAGA” (Make America Great Again) cu care pretinde că a câștigat alegerile din 2020.
Ceea ce urmărește însă Trump este să fure startul competiției interne republicane pentru candidatura la prezidențiale și să adune suficient de mulți susținători și, mai important, donatori, care să-i permită să se așeze în poziția de favorit. Numai că Trump are o problemă.
Factorul DeSantis
Singura dâră de lumină într-o zi electorală mohorâtă a venit din Florida, unde guvernatorul Ron DeSantis a fost reales cu o diferență de aproape 20%, iar candidații republicani au reușit să câștige inclusiv în districte considerate fiefuri democrate. DeSantis este tot ceea ce visează republicanul de rând. Este relativ tânăr, educat și de succes. În plină pandemie a practicat politica „Florida liberă”, fără restricții draconice, fără obligativitatea purtării măștii sau a vaccinării. În așa-numitele războaie culturale, DeSantis conduce din fruntea trupelor: Florida este „locul unde (ideologia) woke vine să moară”, teoria critică rasială nu are loc în școli, avortul este interzis după săptămâna a 15-a de sarcină, copiilor până la clasa a III-a nu li se pot induce îndoieli privind genul, iar tratamentele hormonale pentru blocarea dezvoltării la pubertate și pregătirile hormonale pentru operațiile de schimbare de sex sunt interzise sau strict controlate.
Economia Floridei este puternică, deși a fost grav afectată de uraganul Ian. Este a patra economie a Statelor Unite, cu cea mai mare explozie de noi afaceri deschise și un șomaj sub 3%. Florida este solidă economic și asta se vede la urne.
Cu toate aceste avantaje - o politică economică liberală și o politică socială conservatoare -, DeSantis este foarte bine plasat pentru a candida la prezidențiale. Întrebarea este dacă este mai bine plasat decât Trump. Trump știe de unde vine pericolul și deja l-a gratulat pe guvernator cu una din poreclele care l-au făcut celebru și care s-ar traduce aproximativ prin „Ron Ipocritul”, și le-a transmis jurnaliștilor că știe niște lucruri despre DeSantis pe care nu le știe decât nevastă-sa.
Cu toate acestea, nu poate scăpa de concluzia acestor alegeri, potrivit căreia tot ceea ce este legat de Trump a fost perdant și tot ceea ce este legat de DeSantis a fost câștigător. Un sondaj realizat de YouGov în rândul republicanilor de seamă a surprins această stare de spirit. Dacă în octombrie 40% vedeau în Trump cel mai bun candidat și numai 30% optau pentru DeSantis, imediat după alegeri 40% considerau că DeSantis reprezintă viitorul partidului republican și numai 30% mai credeau în Trump. //
