De același autor
În pofida a ceea ce vedeți și auziți zilnic în mass-media românești despre cum a ajuns România victima unei Austrii arbitrare, rasiste, nedrepte și iraționale, cred că acest deznodământ – veto-ul austriac față de acceptarea în spațiul Schengen - era previzibil și că, prin urmare, principalii vinovați pentru acest eșec sunt autoritățile române. Pentru a escamota această vină, politicienii puterii s-au cățărat pe o revărsare de naționalism cum nu a mai avut loc de mult în România. Acest val a fost și este în continuare întreținut de mass-media complice, care au renunțat la rolul critic al presei și s-au lansat într-o campanie de propagandă naționalistă.
Nu există nici o dovadă, până în acest moment, că decizia Austriei de a bloca aderarea României și Bulgariei la Schengen ar fi fost influențată în vreun fel de Rusia. Pentru că nu vreau să fiu acuzat de rusofilie (au pățit-o și alții), mă grăbesc să spun că acest lucru nu înseamnă că nu ar exista o influență rusească asupra politicii austriece sau că poziția Austriei nu ar face jocul Rusiei. Știm, de exemplu, din înregistrările convorbirilor liderului și fostului vicecancelar al Partidului Libertății, Heinz-Christian Strache, cu o pretinsă moștenitoare rusoaică faptul că liderii politici austrieci s-au arătat dornici să sprijine interesele economice rusești în Austria în schimbul sprijinului financiar electoral. Austria s-a dovedit ușor penetrabilă de către interesele rusești, probabil direcționate de Kremlin și de FSB. Asta nu înseamnă însă că rușii au jucat vreun rol în decizia privind Schengen. Cu toate acestea, politicienii români vorbesc cu multă lejeritate despre Rusia tocmai în context Schengen sugerând că, devreme ce veto-ul austriac folosește Rusiei, decizia Vienei ar fi fost influențată de Moscova.
Această mutare de sarcină are drept scop îndepărtarea privirilor de la responsabilitățile românești și, prin plasarea Austriei în sfera rusească, extinderea ostilității față de ruși la Austria și austrieci. Cum am spus, până la proba contrarie care nu se știe dacă va veni vreodată, acest transfer este ilicit și nu face decât să ațâțe sentimentele xenofobe ale românilor. Dar, dacă nu sunt rușii, cum se explică răzgândirea bruscă a austriecilor?
Cine informează decidenții de la București?
Degeaba se dă vina în ultimele zile pe diplomație, pentru că diplomația nu poate lucra fără informații bune, utilizabile în discuțiile oficiale și mai puțin oficiale. De exemplu, cine l-a sfătuit pe ministrul de Interne, Lucian Bode, ce să facă? Dacă a făcut-o de capul lui, atunci capul lui Bode ar trebui să cadă și încă foarte repede. Oricum ar fi, după un asemenea eșec de proporții, cineva trebuie să plătească. De ce nu Bode, care, mai nou, îi trimite scrisori deschise lui Karner, asta da diplomație!, și îi transmite că el a avut dreptate iar Karner nu? Îi spune că acum s-au supărat românii și boicotează Austria. În fond, Bode dovedește că nu a înțeles nimic sau se preface că nu a înțeles nimic ca să nu i se pună în spinare eșecul. Dar dacă nu a făcut-o de capul său, atunci cine i-a spus ce să facă? Serviciile de informații? Ministerul de Externe? Președinția?
Altfel formulată, întrebarea poate fi pusă astfel: „Cine face analiză politică științifică, factuală, în România?”. Iată câteva fapte: Karl Nehammer a fost, ca ministru de interne, unul dintre cei mai entuziaști suporteri ai politicilor antiimigrație ale cancelarului Sebastian Kurz (în prezent cercetat pentru corupție). A rămas fidel acestor politici. De la scandalul Kurz, partidul popular (ÖVP), principalul partid de guvernare este subiectul unor dezvăluiri care scot la lumină profunzimea corupției și clientelismului acestui partid care a transformat statul austriac în propria-i feudă. Ca urmare a acestor scandaluri care se succed de aproape doi ani, ÖVP a căzut pe locul al treilea în preferințele electoratului, fiind devansat de FPÖ (dreapta radicală) și de socialiști. Dacă sondajele nu sunt o indicație, aceasta putea veni de la alegerile din Tirol, din septembrie, când ÖVP a pierdut zece procente într-unul din cele mai puternice fiefuri ale sale. În ianuarie, urmează alegeri în Austria de Jos, un nou test pe care se pare că ÖVP îl va pica. La această realitate politică se adaugă problemele economice, inflația care în Austria este la unul din cele mai ridicate niveluri din Europa și scăderea calității vieții, una din cele mai ridicate din lume în urmă cu câțiva ani. Principalul partid de guvernământ are foarte puține lucruri de propus în acest moment. Nehammer a venit cu un program în valoare de șase miliarde de euro pentru combaterea inflației și a scăderii nivelului de trai, dar a afirmat într-o conversație că dacă acest program nu va funcționa, „atunci nu ne rămâne altă soluție decât alcoolul și drogurile psihotrope”.
În aceste condiții, era previzibil că Nehammer va recurge la vechea temă care i-a adus succes lui Kurz și a redus din voturile acordate FPÖ la vremea respectivă: imigrația. Guvernul Nehammer încearcă încă de la începutul anului să aducă din nou problema imigranților ilegali în prim-plan. În noiembrie, Nehammer s-a dus la Belgrad, unde împreună cu Aleksandar Vucici și cu Viktor Orban a semnat un pact de combatere a migrației ilegale care presupunea inclusiv acțiuni comune la granițe. Acum, o trilaterală cu Vucici și Orban nu poate fi cu mult mai bine văzută în Europa decât ar fi una cu Putin și Lukașenko, dar lui Nehammer i s-a trecut cu vederea pentru că trebuie să existe cineva care se ocupă cu treburile murdare ale imigrației. Acest pact poate fi legat direct de răzgândirea Austriei în materie de Schengen. De altfel și primele semnale au început să fie date la scurt timp după reuniune. De ce? Pactul de la Belgrad consființește o dublă ficțiune: aceea că Serbia va opri migranții ilegali la frontiere iar Ungaria va începe să îi înregistreze, așa cum prevăd regulile Schengen. Austriecii știu foarte bine că acest lucru nu se va întâmpla, că sârbii vor continua să îi lase să treacă spre Ungaria și că ungurii vor închide ochii și le vor asigura un culoar de trecere spre Austria și Occident, dar importante nu mai sunt faptele. Importantă este impresia că guvernul de la Viena face ceva responsabil în chestiunea migrației ilegale. În aceeași logică a ficțiunii politice intră și respingerea României și Bulgariei și acceptarea Croației din rațiuni de vecinătate apropiată. Potrivit lui Nehammer, din 100.000 de imigranți ilegali ajunși în Austria, 75.000 sunt neînregistrați. A-i înregistra este treaba oricărei țări membre UE unde ajung pentru prima dată migranții. Or, Austria refuză să accepte faptele care indică drept responsabile Ungaria, pentru că Ungaria este vecină și membră Schengen, și Croația, pe unde trece o parte din fluxul migrator, și arată cu degetul spre România și Bulgaria, care deși nu au ce înregistra, sunt în schimb ținte facile.
În aceste condiții, a combate ficțiunea guvernului austriac cu fapte este inutil pentru că guvernului austriac nu-i pasă de fapte, ci de promovarea propriei ficțiuni drept realitate politică și socială. Mai mult, pentru a demonstra că crede nemijlocit în propriile minciuni, Austria pretinde acum că respingerea României și Bulgariei ar fi un strigăt de ajutor îndreptat spre UE care ar trebui să refacă sistemul Schengen defectuos în chestiunea migrației ilegale. Adică, nu e vina noastră, e vina voastră, a Bruxelles-ului și, deci, voi trebuie să reparați lucrurile. Ceea ce e fals și ipocrit.
Susțin că autoritățile române ar fi trebuit să fie prevenite în această privință pentru a putea răspunde în mod adecvat și proporționat. Cu alte cuvinte, discuțiile cu reprezentanții statului austriac trebuia să se poarte în acest cadru ficțional pentru a-i face pe austrieci să rezoneze. N-avea nici o importanță dacă noi credeam în prostiile pe care am fi fost siliți să le spunem, după cum nu avea nici o importanță dacă ei cred în aceleași prostii. România a făcut o greșeală când a răspuns la o ficțiune cu fapte pentru că în politica internațională nu merge așa. Dimpotrivă, răspunzi la o ficțiune cu o alta ca să poți să schimbi faptele. România ar fi putut bunăoară propune, la rândul ei un pact antiimigrație, s-ar fi putut angaja la constituirea de patrule comune la frontieră și alte lucruri inutile, dar care ar fi fost pe placul Vienei. Și nu, asta nu înseamnă că ne-am fi ploconit, ci că am fi făcut politică.
Poate că la București, nici ministerul de Interne, nici cel de Externe nu au departamente capabile să realizeze analize relevante care să ofere decidenților temeiuri, deși ar trebui să aibă. Mai puțin conspiraționism în aceste instituții, mai multă analiză aplicată. Dar măcar serviciile de informații extern și intern ar fi putut oferi informațiile relevante actorilor politici. Îmi este clar că nici acestea nu au fost capabile și au recurs la același conspiraționism primitiv. La scară mare, se poate spune că politica Austriei este, inevitabil o politică mică și provincială. Prin comparație, însă, politica românească este iremediabil mică și provincială, incapabilă să identifice problemele, darămite să le rezolve.
Explozia de naționalism
În loc să facem acum o analiză a erorilor precum și planuri de îndreptare a lor, românii au primit liber din partea politicienilor și a mass-media la exacerbarea naționalismului celui mai primitiv. Ni se aduce din nou aminte de Mihai Viteazu și de cum a fost el trădat de împăratul de la Viena (de unde altundeva), de iobagii români supuși asupririi nobililor, de Horia, de Iancu și de toate supărările istorice. Ni se amintește cu subînțeles că Hitler însuși era austriac și ni se repetă ad nauseam că „nu mai vrem să fim europeni de mâna a doua”, de parcă asta am fost până acum. Televiziunile de știri fac reportaje și anchete și au dat drumul la un șuvoi de adjective cu conținut naționalist fără nici o teamă că ar putea fi sancționate în vreun fel. De altfel, românii se poartă în ultimele zile ca niște oameni ai cavernelor care au uitat de civilizație și buna cuviință. Politic, PNL a scos la suprafață magma naționalistă pe care o ținea acoperită și împrăștie în toate părțile declarații agresive și vitriolante. PSD a făcut rost repede de un sondaj din care reiese că de vină e Iohannis (evident, ce era să iasă dintr-un sondaj PSD), dar și că peste jumătate din români vor să boicoteze companiile și produsele austriece, să facă rău intereselor austriece, ba chiar să retragem ambasadorul de la Viena. Același PSD se arată supărat mai nou că România nu s-a separat din timp la nivel diplomatic de Bulgaria, ceea ce ne arată ce nivel „înalt” de analiză au pesediștii și cât de mult au înțeles ei din epopeea Schengen. Nu îndrăznesc să speculez dacă această revărsare xenofobă se face cu voie de la poliția secretă, dar este limpede că etablishment-ul românesc se bucură că nu e el ținta furiei populației deși ar trebui să
