Cancerul PSD înghite Curtea Constituțională

România începe să semene din ce în ce mai puțin cu o democrație și mai mult cu o oligarhie de partid, în care judecătorii constituționali „fac legea“ pe placul partidului.

Cristian Campeanu 27.06.2017

De același autor

 

De ce a blocat Valer Dorneanu publicarea opiniei concurente a Liviei Stanciu privind abuzul în serviciu și s-a grăbit ulterior să adopte un act profund ilegal și abuziv conform căruia se publică în Monitorul Oficial numai ceea ce hotărește el că poa­te fi publicat? Ce l-a scos atât de rău din minți încât să abandoneze orice pre­ten­ție de onestitate, obiec­ti­vi­tate și decență și să recurgă la o măsură de forță bru­tală? Ce anume din opinia Liviei Stanciu l-a făcut să abandoneze haina strâmtă a judecătorului constituțional și să o îm­brace pe ce a politrucului care face uz de puterea administrativă pentru a rezolva o dispută de drept? Ce păcat de neiertat a comis Livia Stanciu ca să i se bage pumnul majorității în gură?

 

Pe scurt, a arătat într-o manieră clară, pro­fesionistă și convingătoare că toată vor­băria din motivarea CCR privind obligația impusă parlamentului de a institui un prag pentru abuzul în serviciu este au­to­contradictorie, excede competențele le­ga­le ale CCR și interferează în mod nepermis în competențele și atribuțiile unei alte au­torități publice, în cazul de față, ale par­lamentului. Orice om cu puțină educație și bun-simț ar putea să realizeze faptul că CCR nu ar fi putut să oblige în vreun fel par­lamentul să reglementeze adoptarea unui prag valoric al prejudiciului generat de abuzul în serviciu decât dacă ar fi de­clarat neconstituțională absența pragului. CCR a declarat însă inadmisibilă excepția ridicată de fosta Bombonica Dragnea, ceea ce înseamnă că și-a declinat competența de a se pronunța asupra pragului. Or, nu poți să susții că inexistența pragului nu ține de competența CCR și, în același timp și în cu­prinsul aceluiași text, să im­pui o obligație de le­gi­fe­rare. Livia Stanciu așază în­treaga chestiune în cadrele unei dileme simple: fie CCR constată că omisiunea legislativă (absența pra­gu­lui) generează un viciu de constituționalitate și atunci decizia trebuia să fie una de admitere a excepției, fie se declară in­com­petentă, așa cum a făcut, și atunci la­să chestiunea la latitudinea autorității com­petente, și anume parlamentul. Ori­cum ar fi, soluția adoptată – CCR se de­cla­ră incompetentă, dar impune obligația re­glementării pragului – este inconsistentă și reprezintă o asumare ilicită a atribuțiilor parlamentului. Altfel spus, CCR face legea în mod ilegal în locul legiuitorului de drept. Ne aflăm în situația în care nouă oameni fac legea în România. Or, actul legiferării este unul în esența lui politic. Prin decizia adoptată, CCR își asumă un rol politic ac­tiv, depășindu-și în acest fel rolul cu care a fost învestită de însăși Constituția pe ca­re este chemată să o apere.

 

Dar Livia Stanciu nu se oprește aici și mai face un pas important, lansând un aver­tisment privind degradarea activității CCR într-o manieră care aruncă în aer juris­prudența CCR și subminează grav cre­di­bi­li­tatea instituției. Fostul președinte al Înal­tei Curți nu enunță explicit această con­clu­zie, dar este singura concluzie posibilă pe care un observator de bună-credință o poate trage. Spre deosebire de mine, care pot să afirm ce vreau eu, Livia Stanciu des­crie și modul în care se produce această deturnare a funcției CCR sub Valer Dor­neanu. Pe scurt, domnia sa constată că în motivarea unei decizii a CCR există două tipuri de propoziții și argumente utilizate: unele care susțin logic și legal decizia luată și considerații marginale, care pot fi valoroase într-o dezbatere și pot ridica probleme valide, dar care nu au legătură di­rectă cu cauza, nu o susțin, dar nici nu o infirmă. Or, constată judecătoarea, ar­gumentația care pledează pentru intro­du­cerea obligației de reglementare a pragului valoric pentru abuzul în serviciu este una de acest tip marginal, care nu susține cu nimic decizia de inadmisibilitate adoptată, ba mai rău, o contrazice. Aici, avertizează Livia Stanciu, ceea ce face CCR este să ia o chestiune marginală și să o aducă în mod ilicit în centrul procesului de decizie: „Prin prezenta decizie, Curtea aban­do­nează toată această jurisprudență, prin afirmarea, în mod expres, a faptului că toate considerentele din cuprinsul unei decizii sunt obligatorii, pentru că toate spri­jină dispozitivul acesteia (par. 52). Considerăm că această nouă abordare a Curții este în contradicție cu propria sa jurisprudență și cu însăși logica ar­gu­mentării unei decizii/hotărâri“.

 

Pentru a rezuma, Livia Stanciu a dezvăluit cu argumente solide, dar elegante modul în care Valer Dorneanu a deturnat funcția fundamentală a CCR dintr-un paznic al Cons­­tituției într-un instrument de vali­da­re a agendei politice a actualei majorități PSD în mod abuziv și ilegal. De aici furia lui Dor­neanu: impostura și agenda i-au fost expuse public și a recurs la singura ar­mă cu care este obișnuit activistul unui par­tid de esență totalitară cum este PSD. Forța bru­tă a cenzurii. Cancerul pesedist înghite în­cet singura instituție care stătea în calea pre­­luării totale a statului de către partid.

 

Un celebru judecător de la Curtea Su­pre­mă a SUA, Antonin Scalia, scria într-una dintre faimoasele sale opinii separate în ca­re ataca cu violență decizia colegilor des­pre care credea că își asumă în mod ilicit puteri legislative că „ziua în care nouă avocați numiți fac legea într-o țară este ziua în care țara aceea nu se mai poate numi o democrație“. România începe să se­mene din ce în ce mai puțin cu o de­mocrație și mai mult cu o oligarhie de par­tid, în care judecătorii constituționali „fac legea“ pe placul partidului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22