De același autor
Ieri, la inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni, în prezenţa comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger, prim-ministrul României, Victor Ponta, a declarat că “Guvernul de la Bucureşti nu trebuie să dea Moldovei nici sfaturi, nici indicaţii, ci trebuie să muncească împreună cu guvernul din Moldova pentru a face viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului mai bună decât este în acest moment”.
Aceasta este o afirmaţie care poate intra într-o colecţie a celor mai grave declaraţii de politică externă făcute de un lider român în ultimii 23 de ani. Mai întâi că România nu dă, nu a dat şi nu şi-a permis să dea “indicaţii” Chişinăului, pentru că nu este Rusia. România are alt gen de relaţie cu Republica Moldova. În al doilea rând, este dezirabil ca România să dea sfaturi guvernului de la Chişinău, pentru că România are experienţa negocierilor de aderare pe capitolele acquis-ului comunitar pe care o poate oferi Moldovei pentru a evita blocajele şi erorile, pentru o integrare cât mai rapidă, are întreaga legislaţie europeană tradusă, pe care o poate transfera la Chişinău şi are negociatori cu experienţă care îi pot consilia pe negociatorii moldoveni.
În al treilea rând, obiectivul enunţat de Ponta privind faptul de “a face viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului mai bună” este exact acelaşi obiectiv pe care îl proclamă Moscova atunci când susţine că Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Euroasiatică pentru că Rusia este cel mai important partener comercial al Moldovei şi că acordul de asociere cu UE ar duce la o scădere a schimburilor cu Federaţia Rusă şi, implicit, la scăderea nivelului de trai al moldovenilor.
S-ar zice că, prin astfel de declaraţii, Victor Ponta s-a transformat în “Vocea Rusiei” numai pentru a submina popularitatea lui Traian Băsescu în Moldova, dar adevărul este că oricât de scandaloase sau inadecvate ar fi declaraţiile sale, ştirea principală nu este ce a spus Ponta.
Ştirea este că a fost prezent Oettinger, o dovadă limpede că Uniunea Europeană sprijină independenţa energetică a Moldovei, viabilitatea sa ca stat, ieşirea ei din sfera de influenţă a Rusiei şi revenirea în familia occidentală.
Principalul motor al acestei atitudini este Germania, ţară care nu îşi uită datoriile istorice – dovadă discursul ţinut în Parlamentul de la Chişinău de cancelarul Angela Merkel în ajunul comemorării Pactului Ribbentrop-Molotov, şi, cu sprijinul Germaniei şi SUA, astrele sunt aliniate cum nu se poate mai bine pentru ca Moldova să semneze în noiembrie, la Vilnius, Acordul de Asociere şi Liber Schimb. Ruşii se mai agită puţin, îi vor trimite în zilele ce vor urma pe vicepremierul şi „emisarul special pentru Transnistria” Dmitri Rogozin la Chişinău şi Tiraspol şi chiar pe patriarhul Kiril, semn că n-au de gând să renunţe uşor la Moldova, dar principala lor îngrijorare în acest moment este Ucraina, dovadă şi măsurile agresive de blocare a exporturilor ucrainene către Rusia pentru motive ridicole.
Moldova are şanse mari să evadeze, dar principalele obstacole sunt politicienii de la Bucureşti şi Chişinău. În România a apărut un curent unionist din ce în ce mai puternic. Singura modalitate prin care s-ar putea realiza practic unirea ar fi ca Basarabia să renunţe de bunăvoie la Transnistria. Dar, dacă renunţă la Transnistria, statalitatea Moldovei nu mai este viabilă şi atunci întregul proces de integrare europeană ar fi compromis. Din raţiuni interne, politicienii români pot compromite, dacă se comportă în felul în care o fac acum, o realizare istorică. De partea cealaltă, la Chişinău sunt multe forţe care ar prefera Moldova în zona gri, între Uniunea Europeană şi Rusia, pentru că acolo prosperă oligarhii şi creşte corupţia. La 22 de ani de independenţă, Moldova este încă un stat fragil, aflat pe muchie de cuţit.
Articol publicat si pe site-ul romanialibera.ro.
