Ce interese (mai) are Putin să-l țină în brațe pe Lukașenko

Cu câteva zile în urmă, a fost difuzat un așa-zis interviu în care disidentul bielorus Roman Protasevici „mărturisea” cu lacrimi în ochi că se face vinovat de organizarea protestelor anti-Lukașenko și îl lăuda pe dictatorul de la Minsk că are „ouă de oțel”. Protasevici, 26 de ani, este, împreună cu un alt tânăr, Stepan Putilo, redactor-șef a două canale media – Nekhta și Nekhta Live – transmise pe platforma Telegram, dedicate informațiilor și comentariilor despre situația curentă din Belarus. Anul trecut, după 9 august, ziua alegerilor falsificate, regimul Lukașenko a reușit să blocheze pentru câteva zile toate website-urile opoziției. Singurele informații despre protestele masive de la Minsk și din alte părți ale țării care au trecut de zidul oficial au fost cele difuzate de Nekhta. În mai puțin de o săptămână, canalul a ajuns de la 200.000 la 1,5 milioane de abonați, ceea ce nu era deloc rău pentru un canal fără website, care emitea dintr-un mic apartament din Varșovia, unde cei doi se refugiaseră. De atunci și până astăzi, Nekhta nu a făcut niciun compromis și, alături de Europa Liberă și de BBC, a devenit coșmarul lui Lukașenko într-o asemenea măsură încât cei doi au ajuns să fie singurii cetățeni bieloruși trecuți pe lista oficială a teroriștilor internaționali.

Press khata, un fel de experiment Pitești

Ce l-a frânt însă atât de repede pe Protasevici? Un răspuns ar putea fi faptul că din avionul Ryanair deturnat de autoritățile bieloruse, KGB-ul a arestat-o și pe iubita acestuia, Sofia Sapega, cetățean rus, și că l-au amenințat că aceasta va fi supusă unor atrocități de care KGB-ul este pe deplin capabil. Dar ar putea exista o explicație și mai sinistră...

Tot în urmă cu câteva zile, într-un incident izolat, activistul antiregim Stepan Latypov, aflat în cușca acuzaților de la tribunal, și-a înfipt un stilou în jugulară după ce i-a strigat tatălui său că reprezentanții statului l-au amenințat că îl bagă la „press khata”. Cât de oribilă este această „press khata” sau „cameră de depresurizare”, au depus mărturie mai mulți activiști pentru drepturile omului și foști deținuți citați de Radio Free Europe. Potrivit acestora, este vorba de o cameră de 4/6 m ai cărei pereți sunt acoperiți de materiale fonoizolante, amenajată în toate centrele de detenție preventivă. În această cameră se află deja mai mulți dintre cei mai periculoși deținuți de drept comun care îl supun pe acuzat unor bătăi, torturi și umilințe zilnice, similare cu metodele folosite în experimentul Pitești, până când acesta mărturisește orice.Totul se petrece sub supravegherea strictă și cu aprobarea gardienilor. Teroarea la auzul cuvintelor „press khata” este atât de mare în rândurile deținuților încât cei mai mulți cedează din momentul în care sunt aduși în fața ușii.

Crește nemulțumirea populației

Dacă acesta este tratamentul care le este rezervat celor aproximativ 450 de deținuți politici, câți se crede că sunt acum încarcerați în Belarus, trebuie să ne așteptăm ca regimul de teroare al lui Lukașenko să crească în intensitate și represiunea internă să devină mai brutală în următorii ani. Deși demonstrațiile anti-Lukașenko au fost reprimate prin mii de arestări, focare de revoltă și disidență au rămas încă vii, iar populația este din ce în ce mai nemulțumită de dictatura liderului aflat la cel de-al șaselea mandat. Nici economia, nici situația socială nu îl ajută pe Aleksandr Lukașenko să revină la nivelurile de popularitate anterioare.

Economia merge prost, pentru că numai atât poate o economie de tip sovietic, cum este cea din Belarus, să producă. Dacă n-ar exista ajutorul constant al Rusiei, această mică țară de 9,5 milioane de locuitori ar avea mari probleme să supraviețuiască. Dar nici rușii nu mai sunt la fel de generoși cum erau altădată. Livrările de gaz și energie rusești nu mai sunt aproape deloc subvenționate și prețurile cresc. Dacă și Uniunea Europeană va impune sancțiuni, atunci colapsul ar putea fi inevitabil. Depinde unde vor lovi aceste sancțiuni. Belarus este al treilea exportator mondial de potasă (produse chimice pe bază de potasiu utilizate în industria de îngrășăminte), care reprezintă principala sa sursă de valută. Ministrul de externe german, Heiko Maas, a evocat deja posibilitatea ca printre sancțiuni să figureze și interdicția importului de potasă din Belarus, care contează pentru aproximativ 8,5 din cele 11 miliarde de euro cât reprezintă comerțul Belarus cu UE. Dacă mai punem la socoteală reducerea exporturilor de produse rafinate de petrol ca urmare a reducerii livrărilor rusești, scăderea rublei bieloruse și un deficit bugetar de 30% din PIB, rezultă un tablou amenințător. Nu e de mirare că, la începutul săptămânii, guvernul de la Minsk a impus controlul de stat al prețurilor la alimentele de bază, cea mai sigură cale spre dispariția acestora din magazine, spre contrabandă și sărăcie. Perspectivele nu sunt deloc încurajatoare.

La presiunile economice se adaugă presiunile sociale. Regimul a interzis practic călătoriile în străinătate ale cetățenilor bieloruși, inclusiv ale celor care aveau permise de lucru în străinătate. După grevele care au urmat alegerilor de anul trecut, presiunea politică asupra întreprinderilor de stat și a muncitorilor a crescut. Aceștia sunt amenințați fățiș cu concedierea dacă nu se supun cerințelor ofițerilor politici. Într-un caz recent, angajații Belavia, companie care nu mai are permisiunea de a zbura în Uniunea Europeană, au fost forțați sub amenințarea concedierii imediate să semneze o scrisoare adresată de „oamenii muncii” Consiliului UE, prin care cer redeschiderea spațiului aerian pentru zborurile din Belarus. Toate aceste presiuni vor duce la instaurarea rapidă a unui regim de tip Nicolae Ceaușescu, într-o țară în care nivelul de represiune va crește pe măsura scăderii nivelului de trai și a creșterii gradului de nemulțumire a populației.

Jocul geopolitic

Ca peste tot în fostul spațiu sovietic, jocul geopolitic este sport de masă. Fostul colhoznic Lukașenko a jucat și el cu micuța lui țară acest joc pentru a se menține la putere. Îmbrățișarea rusă era o obligație, dar ori de câte ori aceasta a devenit prea strânsă, Lukașenko s-a repliat cu deschideri politice și economice către Occident. Deși fac parte din „Uniunea Rusia-Belarus” încă din 1997, relațiile dintre cele două state nu sunt deloc atât de strânse pe cât ar dori Moscova. Ori de câte ori se simțea amenințat, Lukașenko îi întorcea spatele, așa cum a făcut-o și în 2014, când a refuzat să recunoască anexarea Crimeii. Acest joc s-a încheiat însă.

Lukașenko nu mai poate spera să refacă puținele legături pe care le mai avea cu Vestul – nimeni nu-l mai recunoaște ca președinte legitim și, în plus, vin și sancțiunile -, ceea ce ar trebui să-l împingă vrând-nevrând spre Rusia, unde Putin îl așteaptă cu nerăbdare. Ce-i drept, în urmă cu două săptămâni, Putin l-a primit din nou „cu dragoste frățească” pe Lukașenko la Soci, l-a plimbat cu iahtul și i-a oferit toate onorurile pe care fostul șef de kolhoz se pare că îi place să le primească. Putin a subliniat din nou susținerea pentru integritatea și suveranitatea Belarus și a respins îngrijorările occidentale privind deturnarea zborului Ryanair drept o „ipocrizie”, dând ca exemplu bine-cunoscutul de-acum caz al avionului fostului președinte bolivian Evo Morales, forțat să aterizeze la Viena pentru că americanii suspectau că la bord se afla Edward Snowden.

Nu același lucru este de așteptat să i-l spună Putin lui Joe Biden la summitul de la Geneva de miercurea viitoare, unde președintele american va ridica problema încălcării drepturilor omului atât în cazul Navalnîi, cât și în cazul Protasevici. Potrivit Casei Albe, Belarus va figura în mod cert pe agendă. Biden nu va dori însă să îi dea lui Putin senzația că încearcă să îi tragă Belarusul din încleștare pentru că, în primul rând, atât Moscova, cât și Minsk-ul au vorbit tot timpul de „amestecul” vesticilor, vinovații de serviciu care ar fi alimentat protestele, dar mai ales pentru că nimeni în Occident nu crede că Belarus va deveni vreodată membră UE sau NATO. Belarus va rămâne în sfera de influență rusă, dar important este cum va rămâne. Ca o dictatură brutală care nu respectă regulile internaționale sau ca un stat responsabil.

Paradoxal, lui Putin s-ar putea să-i convină poziția americană. Câtă vreme Lukașenko era popular și câștiga referendumuri, Moscova l-a susținut, deși a fost descris ca un junghi în coastă sau un os în gâtul lui Putin. De data asta, ar putea fi altfel. Există voci, printre care șeful Foreign Office-ului, Dominic Raab, care s-au îndoit că rușii n-ar fi fost măcar la curent cu deturnarea zborului Ryanair. E adevărat, zborurile militare ruse și bieloruse sunt integrate și este greu de crezut că rușii nu ar fi observat un MIG 29 ridicat de la sol zburând spre spațiul lituanian. Dacă ar fi adevărat că rușii au avut un amestec în răpirea lui Protasevici, ar fi o lovitură politică cu mantă, așa cum îi place hocheistului Putin, în urma căreia Lukașenko a ieșit complet compromis. În fond, Putin nu poate să-l susțină la infinit pe Lukașenko și să riște să piardă populația bielorusă, despre care doctrina oficială a Moscovei susține că este același popor cu cel rus. Rușii nu-și mai pot permite, în mod rațional, să facă aceeași greșeală pe care au făcut-o atunci când au pierdut Ucraina susținându-l pe Ianukovici până la capăt.

Dar, pe de altă parte, cine zice că rușii sunt raționali? //