De același autor
Ați auzit vreodată de Ștefan Pălărie? Dl Pălărie este, după cum aflăm de pe diverse website-uri, „trainer și facilitator”, care se ocupă de public speaking, training pentru angajații corporațiilor, dezvoltare personală și alte lucruri care nu au valoare decât în mediul corporate. În plus, conduce un ONG educațional premiat în România și la nivel european pentru inovație și impact în educație. Foarte frumos. Mai este și membru al USR-PLUS, aripa PLUS. Din această poziție și în urma unor proceduri și alegeri despre care am aflat că au fost „democratice și transparente”, dl Pălărie a ajuns să ocupe prima poziție pe lista de candidați la alegerile legislative pentru Senat la București. Pălărie nu are niciun merit politic care să îl califice pentru această onoare, dar dacă a ajuns să fie primul pe listă înseamnă că USR-PLUS a considerat că este cel mai bun membru de partid din tot Bucureștiul. Mai bun, se vede treaba, decât Florina Presadă sau Vlad Alexandrescu, oameni care au performat de-adevăratelea în mandatul trecut, dar care au fost „exilați” pe pozițiile a șasea și a șaptea, considerate neeligibile.
Cum s-a ajuns aici este puțin relevant pentru publicul non-userist. Doamna Presadă, de exemplu, a acuzat manipularea de către conducerea centrală a procedurii prin care au fost aleși delegații care au votat, la rândul lor, listele de candidați. Ceea ce ar putea fi însă relevant este faptul că, dată fiind organizarea puțin neobișnuită a USR-PLUS, orice conflict intern devine, automat, public. Impresia generală cu care rămâne spectatorul neimplicat este că, de la demisia lui Nicușor Dan și până astăzi, USR-PLUS este un partid măcinat necontenit de scandaluri și certuri interne pentru funcții, candidaturi și Dumnezeu mai știe ce. Asta, în condițiile în care USR-PLUS nu a avut niciodată o majoritate în vreun for de reglementare, nu a participat la coaliții și nu a ocupat niciodată vreo funcție executivă. Dacă nu urmărești grupurile interne de „dezbatere” din interiorul partidului, unde se cultivă o cultură a nemulțumirii și contestării permanente, nu vei reuși să înțelegi „pentru ce se ceartă de fapt ăștia”.
Concluzia rezonabilă pe care o trage observatorul este că USR-PLUS încă nu este „un partid serios”, ci o grămadă de inși care se ceartă între ei. Ceea ce pentru membrii de partid sunt chestiuni înalte de principii, pentru alegător sunt mize obscure și neinteresante. Cu cât mai aprinse luptele interne, cu atât partidul pare mai imatur. Problema este că această cultură a contestației, de multe ori exprimată într-un limbaj violent, este modul „natural” de funcționare a USR-PLUS. Altfel spus, scandalurile interne nu vor înceta niciodată, ceea ce va întări convingerea multor alegători care ar fi fost dispuși să îl voteze că acest partid nu este demn de încrederea lor. USR-PLUS pretinde că va face o altfel de politică, motiv pentru care a și fost votat atât la europarlamentare, cât și la locale (mai puțin). Dar cu adevărat „altfel” la ei este un fel de autism politic în care mizele interne par mai importante decât cele externe, care țin de interesele cetățenilor.
Ceea ce ridică o altă întrebare. Ce vrea, de fapt, USR-PLUS? Domnii Barna și Cioloș ne tot spun că partidul își propune să guverneze singur. Este un deziderat legitim, dar nu se va întâmpla. Nu în curând și, probabil, niciodată. Pe termen scurt și mediu însă, obiectivele partidului nu mai sunt atât de clare. Bunăoară, cât își propune USR-PLUS să obțină la aceste alegeri generale? Dan Barna declară în interviul pentru revista 22 că urmărește să obțină 20% din voturi. Dacă vrei acest scor, atunci trebuie să gândești lucrurile cu totul altfel, de la numele candidaților pe care îi propui și până la campania electorală pe care o faci acestor candidați. Vrei sau nu să iei voturi de unde nu ai luat niciodată, adică din altă parte decât din „urbanul mare”? Care este strategia? Până acum, USR-PLUS a abordat aceste alegeri de la capătul greșit. A anunțat că va propune un prim-ministru. Nu-l va avea. A anunțat un program de guvernare cu șase priorități. Nu le va putea pune în practică, pentru că nu poate spera rezonabil decât la poziția de „junior partner” în guvernarea viitoare. Ar fi putut propune o listă de priorități și să sublinieze ce consideră a fi negociabil și ce nu, pentru că de negociat vor fi obligați să negocieze. Cu PNL. Dacă vor refuza să negocieze, atunci USR-PLUS va rămâne în opoziție alături de PSD. Orice alăturare cu PSD va însemna însă sfârșitul USR-PLUS.
Păcatul cel mai mare al USR-PLUS este că trăiește cu impresia că are undeva bine puse deoparte un anumit număr de voturi care îi aparțin de drept. Dacă nu realizează că nu are voturi rezervate și că trebuie să le recâștige la fiecare rundă de alegeri, atunci, partidul se va stinge înainte de a arde.
