De același autor
La aproape un an de la instalarea la palatul Victoria, a devenit clar cum este guvernarea Ciolacu: antireformistă, populistă în grad înalt, clientelară și bazată în chip esențial pe cheltuirea banilor pe care România nu îi are, obținuți din împrumuturi externe la dobânzi mari. Este o guvernare falimentară care duce România într-o groapă din care nu va putea ieși decât cu sacrificii foarte mari în ceea ce privește reducerea cheltuielilor și creșterea taxelor și impozitelor. Altă soluție nu există pentru că nu există soluții miraculoase la un dezmăț bugetar nesusținut de nimic.
Cu toate că situația economiei este din ce în ce mai dificilă, Ciolacu plusează cu și mai mulți bani de la buget. Săptămâna trecută a anunțat cu de la sine putere majorarea salariului minim la 3.700 de lei de la 1 iulie, ba chiar a pretins că această majorare nu va duce la o creștere a cheltuielilor bugetare. Or, aceasta, dacă nu cumva este o minciună neobrăzată, dovedește o gândire economică deficitară. Orice majorare a salariului minim trimite angajați din sectorul privat în șomaj, în zona negru-gri sau de-a dreptul în rândurile - groase - ale celor care au renunțat să mai muncească și crește în mod obligatoriu cheltuielile cu salariile bugetarilor, în condițiile în care guvernul nu are de gând să facă o „optimizare” care presupune desființarea de posturi în administrație și concedierea unei mulțimi de clienți politici. Pretenția aceluiași Ciolacu că sub mandatul său s-a realizat o separare între activitatea guvernamentală și campania electorală este o altă minciună sfruntată, praf în ochii alegătorilor amorțiți de discursurile de rumeguș ale politicienilor.
La un singur lucru excelează guvernarea actuală, încă de când s-a făcut rocada: la crearea unui profil prezidențial actualului prim-ministru. Ciolacu declară pentru cine are timp să-l creadă că nu este convins că e omul potrivit pentru a candida la președinție, dar de când s-a instalat în fruntea guvernului nu face altceva decât să se comporte prezidențial: vorbește în numele tuturor românilor, transmite mesaje urbe et orbi când nu e treaba lui să facă asta, se ocupă de politica externă și de securitate, când asta este treabă de președinte, și nu de prim-ministru, și multe altele.
De fapt, în campania electorală actuală, în care temele naționale și europene nu există, iar cele locale sunt, ei bine, locale, cei mai prezenți în spațiul public au fost cei doi candidați la președinție ai partidelor din coaliție, Ciolacu și Ciucă. Ciolacu s-a remarcat prin susținerea pe care a acordat-o pe afișele electorale diverșilor candidați locali din postura de Vodă care validează vasalii de partid și le transferă credibilitate, deși el însuși nu are niciuna. Merge prin piețe pentru a se amesteca cu poporul pentru efecte de imagine și împarte bunăvoință prin tot felul de măsuri populiste, cum a fost acordarea pensiilor înainte de Paști și creșterea salariului minim. Când este contestată vreuna dintre aceste măsuri, se burzuluiește că el nu face ce zice coaliția, că doar de-aia e Vodă, nu ca să depindă de o mână de boieri cârcotași.
În ceea ce îl privește pe Ciucă, lucrurile stau aproape la fel. Și el a condus un guvern antireformist, profund clientelar, care a trăit pe datorie, deși acum peneliștii cer reduceri de cheltuieli. Ca și Ciolacu, Ciucă a guvernat peste o administrație coruptă până la plăsele, deși cazul Iulian Dumitrescu apasă mai greu în sarcina PNL decât corupții din PSD, și asta numai pentru că DNA nu a fost suficient de vrednic încât să umble la marile rețele pesediste de corupție. Precum Ciolacu, Ciucă a devenit principalul centru de atenție al acestei campanii, cu panouri uriașe prezente la fiecare kilometru, care îl promovează fie rostind lozinci, fie promovându-și cartea. Nici el nu se grăbește să se prezinte drept candidat la prezidențiale, deși este clar că toate eforturile PNL sunt depuse pentru el, mai mult decât pentru candidații la locale sau europarlamentare.
Nu este de mirare, așadar, că ei doi se înțeleg atât de bine. Deși unul are școală puțină și aia făcută la bătrânețe, iar celălalt are un doctorat trecut la secret, cei doi se aseamănă mai mult, decât se deosebesc, mai cu seamă pentru că ambii sunt oameni lipsiți de calități politice autentice. Niciunul dintre ei nu se poate ridica la înălțimea funcției prezidențiale, care presupune, pe lângă o atenție specială la treburile interne, și o anvergură externă deosebită, dar mai ales disponibilitatea de a asculta și promova idei în materie de guvernare și reprezentare. Și lui Iohannis i-au lipsit multe dintre aceste calități și de aceea a ajuns să fie detestat de majoritatea alegătorilor. A alege între Ciucă și Ciolacu înseamnă a repeta aceleași greșeli.
România a avut candidați redutabili, dar acum nu îi mai are. Nici Geoană nu se califică, pentru că Geoană cel de astăzi nu este diferit de Geoană cel din 2009, când făcea vizite la Vîntu și era „garantat Vanghelie”.
Ne aflăm în fața unui scrutin prezidențial extrem de important și tot ceea ce ni se oferă sunt candidați cel mult mediocri. Este efectul unei degradări continue a clasei politice pe fondul promovării agresive a liderilor incompetenți și total incapabili să își asume decizii importante.
