Consecințele cazului Kovesi asupra CCR și de ce tace statul

Decizia CEDO în cazul Kovesi ar trebui să fie baza de la care să se pornească la restabilirea independenței justiției și a rolului central al puterii judecătorești.

Cristian Campeanu 19.05.2020

De același autor

Unul dintre motivele centrale invocate de Tudorel Toader pentru revocarea Laurei Kovesi a fost faptul că aceasta s-a pronunțat public împotriva celebrei Ordonanțe 13, iar DNA a declanșat ancheta penală împotriva autorilor acesteia. Curtea Constituțională a decis că DNA și-a depășit atribuțiile și a încălcat separația puterilor în stat pentru că ar fi anchetat emiterea unui act normativ. A urmat o investigație a Inspecției Judiciare, care a lansat procedura disciplinară împotriva a trei procurori DNA pentru „exercitarea funcției cu rea credință” în respectivul dosar. Decizia 68/2017 a CCR a stat, prin urmare, la baza propunerii de revocare formulate de Toader. Ce spune CEDO? Curtea de la Strasbourg a decis că lui Kovesi i s-a încălcat dreptul la liberă exprimare, iar în chestiunea anchetării Ordonanței 13 citează ca sursă o Recomandare din 2000 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei potrivit căreia procurorii „ar trebui să fie în măsură să poată ancheta fără nicio obstrucție oficiali publici pentru încălcări ale legii, în special pentru corupție, abuzul de putere și încălcări grave ale drepturilor omului”. Cu alte cuvinte, nu numai că, în virtutea dreptului la liberă exprimare, Kovesi putea critica Ordonanța 13, dar DNA ar fi trebuit să fie în măsură și să îi poată ancheta legal pe autorii acesteia. Ceea ce rezultă din decizia CEDO este că nu DNA a încălcat separația puterilor în stat, ci că, în realitate, blocând ancheta, CCR a făcut-o. Consecința ar trebui să fie ca procurorii, inclusiv cei ai DNA, să poată de acum înainte ancheta actele membrilor executivului chiar în cazul emiterii ordonanțelor de urgență. Contrar celor susținute de CCR, membrii Executivului nu ar trebui să se bucure de imunitatea de care se bucură parlamentarii la vot. Întărirea controlului puterii judecătorești asupra celei executive nu poate decât să consolideze sistemul de checks and balances și, în consecință, domnia legii.

CCR a emis un comunicat în care amintește că deciziile sale sunt general obligatorii și susține că CEDO nu avea competența să controleze soluțiile pronunțate de CCR, care „nu pot fi cenzurate de nicio altă autoritate”. CCR însă minte. Potrivit articolului 20 din Constituție, dispozițiile constituționale românești trebuie interpretate în concordanță cu Declarația Universală și cu celelalte tratate la care România este parte, iar în caz de neconcordanță au prioritate reglementările internaționale. Cum decizia CEDO constată încălcări ale drepturilor omului de către România, rezultă că această decizie este mai „tare” din punct de vedere juridic decât decizia CCR. Consecința ar trebui să fie revizuirea jurisprudenței CCR și restabilirea competenței procurorilor, ca parte a puterii judecătorești independente de a ancheta corupția și abuzul de putere chiar și atunci când un grup de miniștri reușește să impună un act administrativ precum o ordonanță de urgență viciată de interese personale, cum a fost Ordonanța 13.

De la această Ordonanță 13 și de la decizia CCR a pornit întregul tăvălug al puterii PSD-ALDE de rescriere a legilor justiției, pus în mișcare de legislativ și de executiv cu scopul limitării independenței procurorilor și a judecătorilor și al subordonării puterii judecătorești. În acest răstimp, CCR a adăugat la Constituție inventând lucruri care pur și simplu nu sunt scrise acolo, cum ar fi o pretinsă preeminență a Legislativului în raport cu celelalte puteri în stat, și-a asumat un rol legislativ pe care nu îl are impunând formulări legislative și a invocat principii precum „colaborarea loială între instituții”, pentru a anula separația puterilor în stat și, implicit, Constituția.

Culmea abuzului a fost însă atinsă în cazul Kovesi. Pentru a putea impune președintelui semnarea decretului de demitere, Curtea Constituțională a inventat un statut cu totul special al ministrului justiției, care nu există. Astfel, ministrul justiției are putere absolută – „discreționară” spune CCR – pentru că poate propune revocarea procurorilor-șefi după bunul plac. Motivația revocării este irelevantă. Odată formulată, propunerea de revocare este obligatorie pentru președinte, care trebuie să semneze decretul de revocare fără alte obiecții decât cele privind legalitatea, deci fără dreptul de a contesta fondul. Nici procurorul nu are dreptul de a se adresa unei instanțe pentru a-și apăra cauza. E ca și cum ministrul justiției nu poate comite abuzuri de putere ce pot fi sancționate de puterea judecătorească sau, dacă le comite, beneficiază de o imunitate misterioasă.

Or, toate aceste pretenții ale CCR încalcă atât Constituția, cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Inventarea puterii discreționare a ministrului justiției a încălcat drepturile doamnei Kovesi, a limitat puterea judecătorească din care procurorii fac parte și, de aceea, CEDO i-a dat dreptate. După decizia CEDO, CCR ar trebui să-și revizuiască jurisprudența modificându-și argumentația sau însușindu-și-o pe cea exprimată în una din opiniile separate.

Decizia CEDO ar trebui să fie baza de la care să se pornească la restabilirea independenței justiției și a rolului central al puterii judecătorești. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22