De același autor
Referendumul pentru modificarea Constituției privind definiția căsătoriei ca uniune între bărbat și femeie nu este despre „familia tradițională“, orice va fiind aceasta, nu este despre valorile creștine, nu este despre „interesul superior al copiilor“, nu este decât marginal despre drepturile minorității LGBT. Și, cu siguranță, nu este despre căsătorie. Este despre puterea politică a partidelor care îl susțin din interese electorale și despre noua putere politică câștigată de BOR. Și, fiind despre o putere obținută facil pe o temă populistă care asigură o majoritate largă, este imoral.
Din punct de vedere religios, căsătoria este o taină, o uniune între bărbat și femeie realizată în Duhul Sfânt, binecuvântată de Biserică și dăruită cu har divin. Așa fiind, căsătoria în sens religios nu poate și nici nu trebuie să cadă sub autoritatea puterii politice vremelnice. Statul nu poate impune Bisericii o anumită definiție a căsătoriei și nici nu poate obliga Biserica să oficieze căsătorii pe care aceasta le consideră nefirești, cum ar fi cele între persoane de același sex. Dar, dacă această obligație este dreaptă și validă într-un sens, atunci trebuie să fie la fel și în celălalt: statul nu trebuie să impună o definiție religioasă a căsătoriei prin legea fundamentală sau prin legea civilă. Valorile creștine, morala creștină nu pot fi dictate prin lege, decret sau Constituție. Din acest punct de vedere, tentativa de redefinire a căsătoriei „în sens tradițional“ este o fraudă, în sensul că statul este învestit cu o putere pe care nu ar trebui să o aibă, indiferent câte milioane de persoane au semnat pentru referendum. Nu poți supune una dintre tainele Bisericii unui referendum, după cum nu poți supune la vot legea gravitației. La fel ca legile firii, căile lui Dumnezeu nu se supun controlului democratic.
Dar, dacă statul nu poate impune societății o definiție religioasă „încărcată“ valoric a căsătoriei, atunci de ce se implică Biserica Ortodoxă, în frunte cu Patriarhul, cu atâta zel în acest referendum? Răspunsul este: din impostură. Capii BOR au decis să își însușească o felie din sfera puterii politice pentru a influența decizii viitoare și se folosesc de acest referendum ca instrument și vehicul pentru dobândirea ei ilicită prin manipularea politică a unei majorități certe împotriva minorității.
Dacă, însă, căsătoria este înțelească ca un simplu contract civil, atunci statul nu are niciun drept să restrângă după criterii de sex dreptul cetățenilor de a încheia un astfel de contract civil, care este strict o afacere între părți, după cum nu are dreptul să restrângă pe orice fel de criteriu dreptul de a munci al cetățenilor. Adrian Papahagi susține că, în ea însăși, căsătoria nu este un drept, ci o posibilitate, deși admite că este un contract civil. Dar, în acest caz, nu poți limita dreptul a două persoane responsabile de a încheia un contract civil decât printr-o discriminare abuzivă. Pe scurt, dacă privim căsătoria ca pe un simplu contract, atunci nu doar uniunile între persoane de același sex trebuie considerate parteneriate civile, ci și pe cele între bărbat și femeie, iar acțiunea rațională din partea statului nu ar trebui să impună o definiție tare, restrictivă, a căsătoriei, ci să se retragă cu totul din această dispută, reținând pentru sine doar rolul de a consemna și valida parteneriatele sub forma contractelor civile încheiate de părți. Din această perspectivă, un referendum pe tema limitării dreptului la încheierea unei uniuni civile este similar cu un referendum pe tema limitării dreptului la muncă al imigranților sau, la limită, al evreilor, ca în alte vremuri. Este imoral și nedrept, oricâte milioane de voturi ar strânge.
Argumentul favorit al susținătorilor referendumului, fie ei intelectuali sau agitatori BOR, precum cei care împart fluturași minicinoși, este însă de departe „interesul superior al copilului“. Pe scurt, acesta susține că sus-amintitul interes nu poate fi servit decât în familiile heterosexuale, care „generează în mod natural viață“, și că formularea actuală lasă loc extinderii definiției căsătoriei la cuplurile homosexuale, deschizând implicit calea posibilității adopției copiilor de către cuplurile gay. Statul ar avea la rândul său un interes direct, pentru că urmărește să stimuleze natalitatea și sporul populației. De-ar fi lucrurile atât de simple! În lumea de astăzi este perfect posibil ca un cuplu gay să genereze viață fie prin inseminare artificială, fie prin mame surogat. Ce va trebui să facă statul, în cazul în care limitează definiția familiei prin Constituție? Să smulgă copilul de lânga mama sau tatăl său naturali și să îl transfere în centre de plasament pentru că părinții nu satisfac definiția legală? Cum ar satisface asta interesele superioare ale copilului? În treacăt fie spus, această perspectivă răstoarnă cu totul propaganda odioasă răspândită de unii preoți privind amenințarea cu răpirea copiilor de către homosexuali, care nu diferă în substanță de mitul antisemit al sacrificării copiilor creștini de către evrei și care face apel la cele mai întunecate spaime ale populației.
Acest articol nu este o pledoarie pentru recunoașterea prin lege a căsătoriilor gay, așa cum solicită comunitatea LGBT. O asemenea legiferare ar fi ilicită pentru că face, la rândul său, apel la impunerea valorilor prin autoritatea statului. Este în schimb un refuz de a accepta că răspunsul trebuie să fie unul încă și mai autoritar, printr-un referendum imoral susținut de o propagandă mincinoasă. //
