De același autor
Ar fi putut judecătorii Înaltei Curți să decidă că nu are niciun rost să se lege la cap cu o decizie CCR, să admită cererea de recurs în anulare a Elenei Udrea și astfel s-o facă, practic, scăpată? Ar fi putut. Probabil că Udrea însăși și avocatul ei, Tudorel Toader, au mizat pe faptul că judecătorii Curții Supreme nu vor îndrăzni să nesocotească o decizie a CCR. Atât de siguri au părut de verdict, încât Udrea a șters-o în ultima clipă în Bulgaria.
Și totuși judecătorii au nesocotit-o, pentru că era drept să o facă. Decizia CCR din 2018 era un abuz. Ea susținea că formarea completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte după o practică folosită de mai mulți ani era nelegală. Dincolo de orice alte dezbateri juridice, CCR nu are nicio competență în stabilirea legalității unei proceduri, numai a constituționalității legilor și ordonanțelor guvernului. În rest, nu este treaba CCR să stabilească ce este legal sau nu, dacă președintele este obligat să o demită pe Laura Kovesi. Curtea Europeană de Justiție a decis că dreptul european bate legea românească și, ca urmare, judecătorii pot să nu țină seama de ea sau de deciziile CCR atunci când este vorba de cazuri de fraude cu fonduri europene sau de corupție. Drept pentru care judecătorii ÎCCJ au decis să respecte decizia CJUE în pofida protestelor opărite ale suveraniștilor de strânsură. Udrea a primit ce merita.
Ce-ar fi însemnat însă ca Înalta Curte să admită cererea Elenei Udrea? Decizia CCR din 2018 a fost luată de o instituție profund politizată, supusă puterii PSD/Dragnea și care a distrus deja un număr semnificativ de cazuri de mare corupție în care sentințele au fost suspendate/anulate, procesul reluat de la zero, dacă nu cumva faptele s-ar fi prescris. Această decizie ar fi „statuat” - ca să ne exprimăm în limba de lemn a ccr-iștilor – impunitatea unui mare număr de persoane, multe dintre ele demnitari printr-o simplă scamatorie procedurală și aceea abuzivă. Ar fi însemnat ceea ce scepticii și dezabuzații României păreau că știu dintotdeauna, că marii corupți nu plătesc niciodată pentru faptele lor și nimic nu se schimbă.
Pentru că Udrea asta a fost: o mare coruptă a României. În cei zece ani cât i-a fost alături lui Traian Băsescu, Udrea a fost exponenta grupurilor de interese private în interiorul puterii. A fost cureaua de transmisie între interesele de afaceri, de cele mai multe ori ilegitime – vă amintiți de celebrul grup Petrache-Bittner-Cocoș – și partidul de guvernământ și președinte în beneficiu reciproc. Udrea a luat mită cu procentul și cu sacoșa și a distribuit-o în funcție de interesele personale, a aprobat așa-zise investiții din bani europeni pentru primarii corupți ai PDL, dar nu a lăsat în urma ei decât paragină și tristețe. Dar Udrea nu a fost prima din specia ei (poate doar prin îndrăzneala cu care s-a autoimpus ca vedetă a scenei politice). Și nu a fost nici ultima. Udrea a fost reprezentanta glamour a unei clase pentru care funcția publică este și trebuie să fie împletită strâns cu afacerile, pentru care corupția este modul firesc de funcționare a statului, iar întreaga idee de guvernământ nu are niciun sens decât dacă acesta este supus grupurilor de interese. Integritatea, dreptatea sunt vorbe goale pentru proști. Iar printre acești proști s-au numărat un număr mare de intelectuali.
Nu sunt de acord cu ideea bizară că Băsescu a căzut sub vraja Elenei Udrea, din care nu a putut scăpa vreme de zece ani. Dacă Băsescu este cel puțin pe jumătate atât de pragmatic pe cât le-a părut tuturor, atunci nu există o altă explicație onestă pentru atitudinea lui decât că a cultivat-o pe Udrea și cercul de corupție care o înconjura pentru propriul beneficiu politic, dacă nu și de altă natură. În retrospectivă, natura duplicitară a lui Băsescu pare evidentă. Pe de o parte a promovat-o pe Monica Macovei, pe de alta ieșea la cârciumă cu Cocoș; pe de o parte îl distrugea pe Tăriceanu pentru biletul cu Dinu Patriciu (livrat via Udrea), pe de alta îi proteja pe toți corupții afiliați PD(L); pe de o parte cultiva intelectuali prooccidentali naivi, pe de alta o cultiva pe Elena Udrea și cercul ei. Știm că cel puțin în cazul unei runde de alegeri, cele din 2009, a beneficiat de bani murdari de la Udrea. Băsescu și-a întreținut imaginea cu oameni ca Pleșu și Liiceanu, dar și-a menținut puterea cu oameni ca Udrea.
De altfel, această natură schizoidă apare cât se poate de evidentă și în chestiunea colaborării cu Securitatea. Nu poți să râzi public și meritat de altfel de „Felix motanul” și să știi că ți-ai turnat colegii fără niciun scrupul. Băsescu se dovedește, în final, un ticălos care i-a considerat întotdeauna pe ceilalți drept mijloace în vederea atingerii unor scopuri de putere. De aceea este atât de strâns legat de Udrea.
Dacă Înalta Curte nu ar fi confirmat condamnarea Elenei Udrea, ar fi transmis în întreaga societate mesajul că sistemul (adevăratul Sistem) continuă nestingherit. Este foarte probabil ca oameni asemenea lui Udrea, Ponta sau Dragnea să existe și în rândurile actualei puteri, dar care să stea departe de ochii publicului. În fond, așa cum o parte a presei a fost plătită de Udrea să-i facă reclamă, poate fi plătită și ca să nu mai investigheze cazuri de mare corupție. Dar acum, putem măcar spera că odată și odată vor plăti așa cum va plăti Udrea pentru toate mârșăviile comise. //
