De același autor
Nu au trecut decât trei zile de când Vladimir Putin a declarat la Astana, în Kazahstan, că nu vede niciun motiv pentru care atacurile aeriene asupra Ucrainei să mai continue, dat fiind că acestea și-ar fi atins țintele, că la începutul săptămânii acesteia au fost reluate atacurile cu drone kamikaze iraniene la Kiev, unde au făcut victime în rândurile civililor, dar și în alte orașe.
Este posibil ca această nouă tactică rusească de tip „nimeni nu este în siguranță în Ucraina, indiferent unde s-ar afla” să fie „opera” noului comandant al operațiunilor militare rusești din Ucraina, generalul Serghei Surovikin. Ofițer de aviație, Surovikin este considerat un comandant brutal, căruia nu-i pasă de pierderile de vieți în rândurile civililor. Fost comandant al unui dispozitiv represiv în 1991, în timpul protestelor față de tentativa de lovitură de stat împotriva lui Mihail Gorbaciov, a fost considerat responsabil pentru uciderea a trei protestatari și a făcut șase luni de închisoare. Ulterior, în campania rusă din Siria, a ordonat atacurile aeriene împotriva bazelor rebele care au șters de pe fața pământului localități întregi. Este considerat un personaj violent, complet fidel lui Putin.
Un val de teroare generalizată
Această serie de atacuri cu drone și rachete de croazieră și balistice începută la câteva zile de la explozia podului peste strâmtoarea Kerci a țintit elemente de infrastructură civilă, în primul rând energetică, dar și ținte civile indiscriminate, cum ar fi blocuri de locuințe. Ea este principala componentă a ceea ce pare să fie un val de teroare menit să facă viața ucrainenilor insuportabilă prin distrugerea rețelelor de alimentare cu energie electrică, apă și căldură, acum, în pragul iernii. La baza acestei campanii stă ideea că ucrainenii vor ieși demoralizați și distruși din iarnă, în timp ce forțele ruse vor fi reîmprospătate cu cei 222.000 de soldați care, după spusele lui Putin, vor fi mobilizați în cel mult două săptămâni. Faptul că au fost atacate largi aglomerări urbane - Kiev, Lvov, Mykolaiev, Dnipropetrovsk - dovedește că principala țintă sunt civilii, nu forțele militare ucrainene, care sunt suficient de răspândite pentru ca atacurile aeriene asupra acestora să fie eficiente. Pericolul ca rușii să „toace” Ucraina cu rachete și drone nu a scăpat oficialilor occidentali, care au livrat deja (Marea Britanie) și au promis (Statele Unite, Germania, Franța) să trimită Ucrainei sisteme antiaeriene moderne capabile să doboare rachetele și dronele.
Pe de altă parte, potrivit unei analize publicate de Wall Street Journal, una din cele mai importante evoluții ale acestui război și, probabil, cea mai mare greșeală a Rusiei a fost faptul că nu a reușit să își asigure supremația aeriană la începutul războiului, astfel încât rușii sunt incapabili să folosească avioane și elicoptere pentru a ataca forțele ucrainene, care reușesc destul de bine să doboare aparatele care se aventurează dincolo de spațiul rusesc. Or, desfășurarea de sisteme occidentale în Ucraina nu ar face decât să întărească apărarea antiaeriană a acesteia. Problema este că ar putea dura ceva până când aceste sisteme vor putea acoperi suficient din spațiul aerian ucrainean, încât să facă inutile și costisitoare atacurile rușilor.
Putin trage de timp
Potrivit lui Mark Galeotti, unul dintre cei mai buni cunoscători ai Rusiei, principala întrebare la care încearcă să răspundă Putin nu mai este „cum să câștig războiul?”, ci „cum să nu îl pierd?, ceea ce ar explica strategia Moscovei în Ucraina. Deocamdată, Putin mizează pe teroarea asupra civililor și pe iarnă. Al treilea aliat ar fi prelungirea pe termen nedefinit a conflictului, până când Rusia ar deveni capabilă să își îndeplinească obiectivul stabilit - îndepărtarea de la putere a „regimului nazist” de la Kiev și cucerirea întregii Ucraine. Putin și generalii săi știu că acest lucru nu va fi posibil atâta vreme cât ucrainenii vor avea oameni capabili să lupte și cât timp Ucraina va primi sprijin militar și logistic occidental.
Prin urmare, cu cât războiul se prelungește, cu atât mai mult ucrainenii și-ar epuiza resursele, iar Occidentul ar deveni tot mai frustrat și mai iritat de lipsa oricărui progres. În acest scenariu, vocile celor care cred că războiul nu se poate încheia fără ca Ucraina să cedeze teritorii vor deveni mai puternice și vor sparge unitatea fragilă a Vestului. În acest fel, vor apărea sincope în fluxul ajutorului material și financiar acordat Ucrainei, care va fi obligată, așadar, să ceară pacea în condițiile lui Putin. Kremlinul ar fi trecut, așadar, de la tactica Blitzkrieg, care a eșuat atât de spectaculos la începutul războiului, când rușii au fost nevoiți să se retragă din nord, la un fel de „răbdare strategică”. Aceasta i-ar permite să salveze cea mai mare parte a cuceririlor și să proclame într-un fel sau altul victoria.
Șantajul nuclear
Un alt fel prin care Putin speră să obțină victoria este prin escaladarea, cel puțin retorică, a amenințării cu utilizarea armei nucleare. Nu mai departe de vinerea trecută, a declarat că speră ca liderii occidentali să fie suficient de deștepți încât să nu provoace o confruntare directă între forțele NATO și Rusia, pentru că asta ar duce la o catastrofă mondială. Această declarație pare să răspundă ideii vehiculate în presa occidentală că în cazul în care Rusia folosește arma nucleară, Statele Unite și aliații ar putea distruge flota rusă de la Marea Neagră și, probabil, cea mai mare parte a armatei ruse.
Acesta este deja un pattern care se repetă. Ori de câte ori este pus într-o poziție defensivă, Putin alege să escaladeze războiul cuvintelor și lansează amenințări din ce în ce mai explicite cu arma nucleară.
Retorica belicoasă a Kremlinului este pe placul câinilor războiului din Rusia, care cer vehement din partea lui Putin un război total, ceea ce înseamnă inclusiv război nuclear împotriva Ucrainei și a Vestului și are drept țintă atât telespectatorul de acasă bombardat cu propagandă, cât și cetățeanul occidental îngrozit de holocaustul nuclear. Atunci când analiștii, dar și liderii politici din Occident avertizează că Putin nu trebuie umilit și nu trebuie împins cu spatele la zid, concluzia care reiese în mod obligatoriu este că tiranului de la Kremlin trebuie să i se dea ceva, iar acest ceva înseamnă întotdeauna teritorii ucrainene. Când vorbesc despre teritorii contra pace pentru că Putin ar putea lua decizia irațională de a lansa un atac nuclear, acești analiști și lideri nu fac decât să cedeze șantajului nuclear rusesc.
Și dacă există un alt deznodământ?
Potrivit membrilor unui grup select de profesori care au încercat să teoretizeze condițiile care duc la sfârșitul războaielor, citați de revista New Yorker, una din situațiile care poate duce la încheierea unui conflict este ca poziția unuia dintre beligeranți să se schimbe. Câtă vreme condițiile de pe teren și mefiența reciprocă rămân neschimbate, este puțin probabil ca vreuna dintre părți să ceară pace.
Or, în prezent, Ucraina nu are niciun motiv să ceară Rusiei să lanseze negocieri de pace, pentru că Ucraina câștigă, iar Rusia pierde. Rușii ar putea să vrea să se grăbească să înceapă discuțiile în speranța de a rămâne cu teritoriile alipite prin forță, dar ucrainenii nu au absolut nicio motivație. În condițiile în care Ucraina câștigă, iar Putin recurge la „răbdare strategică” este limpede că sfârșitul războiului nu este posibil decât în termenii Ucrainei și, prin urmare, numai cu victoria Ucrainei.
Există însă câteva condiții pentru ca acest deznodământ să fie posibil. Primul este ca Occidentul să dea sec cacealmalei nucleare a Rusiei. Cu alte cuvinte, ori de câte ori Putin escaladează retorica nucleară, răspunsul de la Washington sau de la Bruxelles trebuie să fie o escaladare a amenințărilor punitive astfel încât acestea să funcționeze ca un mijloc eficient de descurajare. Deocamdată, rușii nu au activat nimic din arsenalul nuclear și nu au mișcat nici cea mai mică bombă. Totul se desfășoară numai la nivel de discurs.
Pe de altă parte, după cum observă profesorul Tim Snyder de la Yale, toată povestea cu un Putin aflat cu spatele la zid nu există decât în mintea bântuită de spectrul nuclear al occidentalilor. În realitate, chiar dacă rușii pierd în Ucraina, lui Putin „îi rămâne” Rusia intactă, neatinsă de război, unde își poate continua dictatura. Dacă ucrainenii pot fi disperați că își pierd țara, nu același lucru este valabil și pentru ruși, pentru care există viață și după Ucraina. În schimb, viața după un atac nuclear ar fi mult mai grea pentru ruși, care s-ar trezi și pedepsiți, și complet singuri în lume.
Dacă Ucraina este pe cale să câștige, atunci nu există niciun motiv ca sprijinul occidental în armament și bunuri să înceteze. Dimpotrivă, cu cât acest sprijin va deveni mai puternic, cu atât deznodământul dorit va fi mai aproape. În prezent, este urgentă instalarea sistemelor antirachetă și antiaeriene care să ferească o bună parte a populației de urgia atacurilor împotriva civililor și să-i convingă pe ruși că lansarea acestui tip de atacuri indiscriminate este pierdere de vreme și de resurse.
Pe de altă parte, trebuie asigurată înlocuirea forțelor ucrainene de pe teren și, în acest sens, angajamentul Uniunii Europene de a antrena 15.000 de militari ucraineni este binevenit. La primăvară, rușii vor putea arunca în luptă 200.000 de oameni și chiar dacă aceștia vor fi slab pregătiți și slab înzestrați, este nevoie de o armată ucraineană bine dotată și odihnită care să reia luptele.
Ideea fundamentală este că, pentru a grăbi sfârșitul războiului, nu este nevoie ca lui Putin să i se facă pe plac și ca ucrainenii să facă concesii teritoriale, ci, dimpotrivă, este nevoie ca retorica nucleară rusească să fie întâmpinată cu severitate și ca Ucraina să fie sprijinită să câștige un război pe care nu l-a provocat. //
